Bani publici

Modernizare cu dosar penal la USM. Licitație fraudată sau tentativă de răfuială politică?

Rectorul USM, Gheorghe Ciocanu, (centru) și Viorel Godea, la inaugurarea sediului renovat al blocului nr. 2 de studii FOTO: captură ZinganTV

Acum câțiva ani, Universitatea de Stat din Moldova (USM) și compania de construcții Lagmar-Impex SRL au demarat o amplă investiție pentru dezvoltarea infrastructurii instituției de învățământ care ar urma să se încheie în 2018. Potrivit proiectului, firma s-a angajat să renoveze mai multe cămine studențești precum și un bloc de studii. În schimb, USM a cedat două terenuri în inima Capitalei. Aici, compania a ridicat un imens ansamblu rezidențial unde vinde apartamente, prețul cărora pornește de la 444 de euro pentru metru pătrat. Acum un an, „afacerea” a ajuns în vizorul procurorilor și ofițerilor Anticorupție. Oamenii legii bănuiesc că licitația publică a proiectului investiţional ar fi fost fraudată. Dosarul bate însă pasul pe loc. În timp ce procurorii susțin că adună în continuare probe, rectorul USM, singura persoană pusă sub învinuire în această cauză penală, este convins că ar fi vorba despre o comandă politică. 

La sfârşitul anului trecut, Universitatea de Stat din Moldova (USM) a redeschis uşile blocului de studii nr. 2 al instituţiei, situat la intersecţia străzilor Bănulescu-Bodoni şi Mihail Kogălniceanu, unde recent a fost transferată Facultatea de Drept. Monument istoric de însemnătate naţională, clădirea a fost renovată din decembrie 2014 până în decembrie 2015 în cadrul unui proiect investiţional de dezvoltare a infrastructurii USM.

„Am schimbat designul holului, am restabilit scările de marmură, s-au pus uşi de stejar şi un lift pentru studenţi cu dizabilităţi. Este un obiect social şi un monument istoric. Am avut un noroc foarte mare că am putut selecta anume această companie - Lagmar-Impex. Am doar cuvinte de laudă şi recunoştinţă acestei companii şi directorului general”, declara atunci Gheorghe Ciocanu, rectorul Universităţii de Stat. Reprezentanţii firmei de construcţii precizau că blocul a fost reconstruit aproape de la zero. „Pentru noi a fost o provocare ce ne-a dat un impuls să mergem înainte pentru că, până acum, nu am avut şansa să facem reconstrucţia unei clădiri istorice”, spunea Viorel Godea, directorul general al companiei Lagmar-Impex.

Sursa video: youtube.com / ZinganTV

La scurt timp, Lagmar Impex a finalizat și lucrările de renovare a căminului nr. 10 al USM, din strada Gheorghe Caşu 32. După aproape un an de reparaţii, clădirea cu o capacitate de circa 130 de locuri, oferă cazare studenţilor în schimbul taxei de 700 de lei pe lună, aproape de trei ori mai mult decât în căminele vechi. În iulie, s-au încheiat și lucrările de renovare a căminului 11, aflat în vecinătate. Căminele nr. 12 şi 13 urmează să fie renovate până la sfârşitul anului 2018. Toate fac parte dintr-un proiect de dezvoltare a infrastructurii Universităţii de Stat, demarat de autorităţi acum trei ani.

Ce prevede proiectul de dezvoltare a infrastructurii USM

Lucrările au demarat după ce, în martie 2013, Guvernul Filat a emis o hotărâre prin care s-a decis să fie transmise din proprietate publică în proprietate privată două terenuri din centrul Capitalei, ambele aflate în gestiunea USM. Primul, din strada Pan Halippa 6, are o suprafaţă de 1.0874 hectare, aici fiind amplasate cinci cămine ale universităţii (numerele 5, 6, 7, 8, 9), fiecare imobil având o suprafaţă de circa 500 - 550 de metri pătraţi, potrivit datelor de la Cadastru. Celălalt lot, cu o suprafaţă de 3.1126 hectare, se află pe strada Gheorghe Caşu, iar acolo sunt amplasate nouă clădiri ale universității, între care căminele cu nr. 10, 11, 12, 13 şi 16, de până la 600 metri pătrați fiecare.

Firma care urma să devină proprietar al loturilor de pământ era obligată să restaureze blocul de studii de la intersecţia străzilor Mitropolit Bănulescu-Bodoni şi M. Kogălniceanu, să reconstruiască  patru cămine (10,11, 12, 13 - n.r.)  din str. Gheorghe Caşu 32, precum și un cămin destinat tinerilor specialişti, angajaţi ai USM, cu regim juridic de locuinţă de serviciu. În schimb, companiei i se oferea posibilitatea să construiască blocuri noi de locuit pe două porțiuni din aceste terenuri, de 1,08 hectare și, respectiv, 0,71 hectare, iar un anumit număr de apartamente să le vândă angajaţilor USM la un preţ preferenţial. Totodată, în aceste blocuri urma să fie amenajată o bibliotecă şi o cantină studenţească. Potrivit deciziei, investitorul urma să efectueze toate lucrările din bani proprii. Peste mai bine de un an, în iulie 2014, Guvernul a emis o altă hotărâre prin care a fost anulată prevederea potrivit căreia investitorul a fost obligat să reconstruiască căminul destinat tinerilor specialiști.

Cum a ajuns firma Lagmar-Impex SRL câștigătoare a concursului 

Până la a doua hotărâre a Guvernului, conducerea USM desfășurase deja o licitație publică, desemnând firma Lagmar-Impex SRL drept beneficiar al proiectului investițional.

Cele două terenuri din străzile Gheorghe Cașu și Pan Halippa,
stipulate în hotărârea de guvern Hărți: cadastru.md

Potrivit unui comunicat de presă plasat pe pagina web a USM în august 2014, grupul de lucru pentru organizarea și desfășurarea concursului privind modernizarea infrastructurii instituției de învățământ a fost constituit în mai 2013. Peste jumătate de an, membrii grupului au aprobat Caietul de sarcini pentru selectarea investitorului privat, iar în februarie 2014 aceștia deja deschideau plicurile cu ofertele companiilor înscrise în concurs. USM s-a adresat și unui specialist care să efectueze o expertiză a ofertelor. „Expertul în cauză a menționat în actul respectiv concluziile sale, menționând că cea mai serioasă și profesionistă ofertă este cea prezentată de către ofertantul Lagmar-Impex SRL”, se mai arată în comunicat. Pe 24 februarie, oferta Lagmar-Impex a fost declarată oficial câștigătoare.

Potrivit aceluiași comunicat de presă, în aprilie 2014 a fost efectuată expertiza tehnică a căminelor nr. 6, 7 şi 8 din campusul USM din strada Pan Halipa, iar mai târziu expertiza tehnică a căminelor nr. 5 și nr. 9. „Conform concluziilor experților, căminele nr. 6, nr. 7 şi nr. 8 sunt în stare avariată; căminele nr. 8 și nr. 9 au fost conservate, deoarece starea lor tehnică prezintă pericol pentru securitatea persoanelor cazate. (...) Astfel, pentru prima dată în Republica Moldova se implementează un contract investiţional cu mari dimensiuni sociale: blocuri şi săli de studii, condiţii moderne de viaţă şi activitate pentru studenţi, preţuri rezonabile la procurarea apartamentelor pentru angajaţii USM”, se mai arată în comunicatul USM.  

Contractul între USM și Lagmar-Impex SRL a fost semnat pe 29 iulie 2014 și a fost aprobat de către Ministerul Educației în aceeași zi. Potrivit prevederilor, compania s-a obligat din contul său să restaureze blocul de studii nr. 2 cu o investiţie de 33.097.312 lei; să reconstruiască căminele din strada Gh. Caşu 32 cu o investiţie de 10.658.123 lei pentru fiecare cămin; să proiecteze şi să construiască blocuri locative cu multe etaje din contul său, din care 50 apartamente cu suprafaţa totală de 3.000 de metri pătrați să le vândă angajaților USM la preţ de 450 de euro pentru metru pătrat; să construiască o cantină pentru studenţi, cu o suprafaţă de 300 de metri pătrați, în unul din blocurile locative ridicate; să amenajeze o bibliotecă la parterul unui cămin studenţesc reconstruit.

Licitația, sub lupa procurorilor și ofițerilor Anticorupție

În septembrie 2015, Centrul Naţional Anticorupție a pornit un dosar penal privind proiectul investițional. CNA s-a autosesizat după ce ar fi apărut bănuieli că concursul de achiziții publice a proiectului investiţional ar fi fost fraudat. Singura persoană pusă sub învinuire în acest dosar este rectorul USM, Gheorghe Ciocanu. „În gestiunea ofiţerilor de urmărire penală a CNA se află cauza penală pornită pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu, soldată cu urmări grave, de către factori de decizie ai USM şi ai Ministerului Educaţiei. Organul de urmărire penală continuă investigaţiile pentru fortificarea probatoriului”, a precizat purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi.

Din această cauză, conducerea USM a refuzat să ne ofere acces la documentele de concurs, deși acestea sunt informații cu caracter public. „Actele au fost solicitate anterior de CNA pentru anumite acțiuni de verificare”, se arată într-un răspuns oficial adresat CIJM de administrația USM. Un refuz similar am primit și din partea procurorilor și ofițerilor CNA: „Reieșind din faptul că documentele ridicate urmează a fi admise ca probe și, eventual, pot fi puse la baza sentinței sau a altor hotărâri judecătorești, în conformitate cu prevederile art. 212 Cod penal, la moment, organul de urmărire penală nu vă poate asigura accesul pentru studierea și multiplicarea lor, întru respectarea prezumției de nevinovăție, neafectarea intereselor altor persoane și ale desfășurării urmăririi penale”. Totuși, înainte de a ne remite un răspuns oficial, procurorii Anticorupție ne-au invitat la o discuție la sediul instituției.

Într-o cameră de audieri din incinta CNA, procurorul Andrei Baeșu și ofițerul de urmărire penală Teodor Codreanu au încercat să afle cu ce scop investigăm subiectul, de ce ne interesăm de acest caz, ce informații cunoaștem deja și ce demersuri jurnalistice am reușit să facem până la acel moment. Ne-a fost interzis să înregistrăm discuția sau să facem notițe. Am aflat însă de la reprezentanții legii că, potrivit lor, procedura de selectare a agentului economic s-a realizat conform unui regulament stabilit de membrii grupului de lucru, nici în baza Legii privind achiziţiile publice, nici în baza Legii privind parteneriatul public-privat, ceea ce ar constitui o abatere de la lege.

În total, la concursul lansat de USM au participat trei agenți economici: Sagitod-Grup SRL, cu oferta de 87.728.836 lei; Itumit SRL - 118.942.144 lei și Lagmar-Impex SRL, cu o ofertă de 75.729.804 lei. Universitatea l-a contractat pe Grigore Vascan, expert și profesor la Economie și Management în Construcții la Universitatea Tehnică, să verifice pachetele de documente ale celor trei firme.  

„Din ce îmi amintesc, mi-am expus opinia referitor la devizele de cheltuieli prezentate de ofertanţi conform solicitărilor universităţii, dacă normele au fost utilizate corect, dacă preţurile la materiale nu sunt prea mici sau prea mari. Din câte ţin minte, într-adevăr, oferta Lagmar era una dintre cele mai bune, foarte bine structurată, cu cele mai convenabile preţuri, exact conform listei de lucrări propusă de USM. Dacă sunt ei buni sau nu şi la construit, asta deja nu ştiu. Alte detalii, cu părere de rău, nu ţin minte. A fost tocmai în 2014, imediat după asta am predat rapoartele mele Universităţii”, ne-a declarat Vascan.

Casa din str. Sergiu Rădăuțan FOTO: CIJM

De aproape zece ani în fruntea USM

Gheorghe Ciocanu este rector al Universităţii de Stat din anul 2007, fiind actualmente la cel de-al doilea mandat. Până a fi numit în funcţie, a ocupat fotoliul de decan al Facultăţii de Informatică şi Matematică. Conform declaraţiilor pentru ultimii ani, Ciocanu şi-a mărit treptat veniturile, de la puțin peste 307.000 de lei în 2012 la aproape 400.000 de lei în 2015, bani adunaţi din salariul lunar de circa 15.000 de lei, activitate didactică, ştiinţifică şi de creaţie.

Rectorul declară că are în proprietate un apartament de 70 de metri pătraţi în centrul Capitalei, cumpărat în anul 2008 şi evaluat la circa un milion de lei, iar în 2014 trecea pe hârtie un automobil Audi Q5, condus prin comodat. Ciocanu a vândut o maşină de aceeaşi marcă un an mai devreme, cu 28.000 de euro. Totuşi, autoturismul nu a fost trecut în declaraţia din anul 2012, la fel ca și în cea pentru 2015. În 2013, managerul de la USM a deschis un depozit bancar ce conținea în 2015 suma de 41.000 de dolari. În acelaşi timp, el a contractat un împrumut bancar de aproape un milion de lei.  

În 2011, familia Ciocanu a cumpărat un teren intravilan de 0.06 hectare în oraşul Codru, suburbie a Capitalei. În același an, pământul a fost ipotecat pentru împrumutul bancar trecut în declarațiile de venit. În prezent, pe lotul din strada Sergiu Rădăuțan stă ridicată o casă impunătoare, cu două etaje și o suprafață totală de 209,8 metri pătrați, potrivit Cadastru. 

Rectorul: „Acest dosar bate pasul pe loc de un an! Este fabricat!”

În jurul subiectului investițional de la USM planează diferite comentarii și păreri. Pe de o parte, o sursă care a dorit să-și păstreze anonimitatea, a declarat pentru Anticoruptie.md că la mijloc ar fi vorba despre o înțelegere între rectorul USM, Gheorghe Ciocanu, și directorul companiei Lagmar-Impex. „Agentul economic construiește și, în schimb, îi dă rectorului un anumit procent din apartamentele noi. Încă din 2008-2009, când a fost renovată cantina din campusul central, de pe strada Mateevici, nicio licitație la Universitate nu s-a petrecut fără vreo înțelegere din care conducerea să nu aibă dividende”, ne-a spus persoana. Alții sunt însă de părearea că ar fi vorba despre un dosar fabricat și o comandă politică, împotriva Maiei Sandu, ministră a Educației la luarea hotărârii Executivului, dar persoană incomodă guvernării.

Am încercat de câteva ori să discutăm cu rectorul USM, Gheorghe Ciocanu, dar acesta a refuzat de fiecare dată să ne dea un comentariu pe marginea cazului, învinuindu-ne inclusiv de rea-voință și manipularea opiniei publice.

„Acest dosar de un an bate pasul pe loc! Eu am adus 81 de milioane de lei în instituție, vă imaginați dumneavoastră?! 81 de milioane?! Acum sunt învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu… Așteptați sentința! De ce nu așteptați decizia judecății dacă pretindeți că sunteți corectă?”, ne-a reproșat el la una dintre vizite, vădit deranjat de întrebări.

În schimb, avocatul Adrian Lungu, care este și profesor la Faculatea de Drept a USM, a ținut să precizeze că administrației Universității i se incriminează un pretins prejudiciu material, deși contractul încheiat cu Lagmar-Impex durează până în 2018 și abia atunci va fi posibilă evaluarea propriu-zisă a proiectului și emiterea unor concluzii: „Ei nu pot demonstra nimic din ceea ce susțin, pentru că vin cu acuzații încă în faza de derulare a contractului.”

Apărătorul ne-a spus că USM a solicitat CNA să facă expertiza contractului investițional până la semnare. Întrucât e un contract civil, CNA a replicat că nu are nicio tangență și nu este cazul să asigure vreo expertiză. „Totodată, procurorii invocă Legea cu privire la achiziițiile publice, dar aici nu e vorba despre o achiziție publică clasică, ci despre un contract de investiții. Când USM a decis să meargă pe un astfel de contract, a stabilit din start regulile jocului printr-un regulament, împrumutând o parte din mecanismul achizițiilor publice pentru a asigura transparența. Un contract de investiții de așa gen a fost elaborat anterior de Universitatea de Medicină și anume el a fost luat ca reper”, ne-a mai explicat avocatul.

Maia Sandu: USM nu are bani să-și renoveze singură infrastructura

La rândul ei, Maia Sandu, care ocupa fotoliul de ministră a Educației atunci când Guvernul a dat undă verde proiectului investițional, spune că aceasta a fost o alternativă necesară în contextul în care USM nu ar avea resurse proprii pentru renovări, precum și nici statul, în ultimele două decenii, nu a investit în menținerea și dezvoltarea infrastructurii instituțiilor de învățământ superior din lipsă de bani. Tot ea explică de ce nu s-a recurs la un concurs clasic de achiziții publice.

„USM a venit cu propunerea realizării unui proiect invesțional, așa cum s-a procedat anterior în cazul altor universități din Republica Moldova și nu a unui parteneriat public privat. Un eventual proiect de parteneriat public privat ar fi presupus cedarea dreptului de administrare a căminelor studențești către un partener privat, pentru o anumită perioadă, în schimbul lucrărilor de renovare. După o scurtă cercetare de piață, administrația USM a indicat că nu există interes pentru un asemenea proiect, pe motiv că investițiile necesare renovării căminelor erau mult mai mari decît câștigul pe care l-ar fi obținut investitorul din taxele de cazare. Pentru renovarea blocurilor de studii este necesară și contribuția statului, care, în acest caz, urma să fie costul terenului cedat investitorului privat”, ne-a explicat fosta șefă de la Educație.

Potrivit ei, Ministerul Educației nu a participat în comisia de concurs, și nici nu a influențat în vreun fel mersul de mai departe al lucrărilor. „Ministerul are în subordine în jur de 3.000 de instituții și nu poate să organizeze sau să supravegheze procesele de achiziții în toate. În opinia mea, componentele proiectului care țin de reabilitarea infrastructurii (bloc de studii, cămine, bibliotecă) sunt utile și necesare. La prima vedere, calitatea lucrărilor efectuate pare a fi bună. Cred că utilitatea proiectului va putea fi analizată când va fi făcută evaluarea finală a lucrărilor de către instituții specializate, comparate costurile reale ale investiției și costurile terenului cedat de către stat”, a adăugat Maia Sandu.  

Complexul din strada Gheorghe Cașu, pe ultima sută de metri

Între timp, construcția complexului locativ Gheorghe Cașu continuă, iar Lagmar-Impex SRL planifică să-l dea în exploatare la începutul anului 2017. Blocul impunător, cu zece etaje, va avea 440 de apartamente cu una, două sau trei camere și o parcare subterană pentru 350 de mașini. Antreprenorul promite un preț de la 444 de euro pe metru pătrat. În 2014, proiectul acestui complex de apartamente s-a ales cu distincția „Cel mai bun proiect al anului”, acordată de Uniunea Arhitecților din Moldova. Compania a fost fondată în decembrie 2001 de omul de afaceri Viorel Godea, oferind servicii de proiectare și construcții. În 2012, firma raporta Camerei Înregistrării de Stat un venit de peste 14,3 milioane de lei. 

„Nu cunoaștem nimic despre vreun dosar penal, de aceea nu putem comenta. Poate conducerea USM, dacă este vizată, atunci să se expună. Lagmar-Impex își vede în continuare de proiectele pe care le are în desfășurare, ne facem munca cu responsabilitate. Două cămine deja au fost transmise USM, la cheie, și urmează altele două. La fel, anul viitor, vor fi transmise în gestiunea Universității biblioteca și cantina din complexul Gheorghe Cașu. Trebuie să precizez că în proprietatea companiei noastre au ajuns doar circa 1,8 hectare din cele două terenuri menționate. Terenul din str. Gheorghe Cașu 32 a rămas în continuare în proprietatea Universității de Stat, unde sunt mai multe cămine și unde noi doar renovăm patru dintre ele. Nouă ni s-a alocat lotul mai mic, de alături, din strada Gheorghe Cașu 30/2, care a obținut ulterior un alt număr cadastral și anume acolo ridicăm complexul rezidențial”, a declarat pentru Anticoruptie.md Adrian Balmuș, directorul financiar al companiei. 

Foto: CIJM
Foto: CIJM
Foto: lagmar.md
Schiță: lagmar.md
Foto: lagmar.md
Foto: lagmar.md

Achiziții de sute de milioane de lei

Conform datelor deschise ale Agenției Achiziții Publice, din 2011 până în prezent USM a încheiat circa 350 de contracte de achiziții. Cei mai mulți bani (între un milion și trei milioane de lei - n.r.) s-au cheltuit pentru lucrări de reconstrucție și reparație a diferitor segmente ale mai multor blocuri de studii, a Palatului Sporturilor (2.538.899 lei) și bazinului (1.678.476 lei și 462.453 lei), achiziționarea mobilierului pentru Sala Senatului de la firma Mobigrup Anturaj SRL (1.885.745 lei), serviciile de reparație și întreținere a instalațiilor congenerative, confecționarea și instalarea ferestrelor de termopan de la compania Lorinela Grup SRL (2.979.963 lei).

Nu mai puțin costisitoare - sub un milion de lei - au fost serviciile de asigurare cu baza materială de instruire la Catedra militară, pe care USM le-a contractat de la Brigada 2 Infanterie Motorizată a MAI. Costisitoare au fost și produsele petroliere, materialele sanitare, tehnica de calcul, lucrările de amenajare a teritoriului și altele. În 2016, USM la fel a achiziționat servicii de asigurare cu baza materială de instruire la Catedra militară, în valoare de aproape jumătate de milion de lei și servicii de personalizare a actelor de studii, de circa 85.000 de lei. Totodată, instituția a contractat în acest an servicii informaționale în sumă de 135.000 de lei de la Asociația Obștească RENAM (Asociația Rețelelor de Educație și Cercetare din Moldova) și a încheiat două contracte de circa 118.000 fiecare pentru reparații în blocurile 1, 2 și 4 și instalarea carcasei de lemn într-o sală de ședințe.

De altfel, firma Sagitod-Grup SRL nu este la prima colaborare cu reprezentanții USM, cele două entități încheind opt contracte de achiziții în ultimii ani. Anume această firmă a reconstruit Palatul Sporturilor în anul 2011 și a oferit instituției variate servicii de reparație în sumă totală de peste 5,1 milioane lei (5.119.854 lei). Printre alți beneficiari de stat ai serviciilor agentului economic se numără Centrul de Sănătate Publică Chișinău, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui, Academia de Muzicăteatru şi Arte Plastice, un şir de şcoli şi grădiniţe. Potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat, Sagitod-Grup SRL a fost fondată în anul 2002, de Iulian, Andrian și Grigore Dron, ultimul fiind și administrator al firmei. În 2012, compania a raportat un venit din vânzări de peste 9,3 milioane de lei.

Şi cealaltă companie, Itumit SRL, a făcut lucrări de reconstrucţie şi reparaţie de sute de mii de lei la mai multe instituţii, inclusiv Teleradio-Moldova, Academia de Administrare Publică, consiliile raionale Străşeni sau Cimişlia şi altele. Firma aparține lui Vitalie Severin, care a deschis-o în 2005, iar în 2012 raporta venituri din vânzări de aproape 4,5 milioane de lei.

Experta în achiziții Olesea Stamate consideră că desfășurarea unui concurs investițional ar fi fost cea mai potrivită opțiune pentru Universitatea de Stat.

Olesea Stamate Foto: CIJM

„Este dificil să te exprimi vizavi de corectitudinea concursului fără să poți vedea dosarul sau cel puțin regulamentul elaborat de grupul de lucru. În Legea nr. 96 privind achizițiile publice [abrogată o dată cu adoptarea unei noi legi, în anul 2015 - n.r.] nu găsim vreo modalitate de achiziții care să răspundă necesităților USM. Eventual dialogul competitiv pare să fie cât de cât aproape, însă este destul de greu de „aranajat” toate condițiile (transmitere terenuri, reconstrucție, plus condiții la edificarea blocului rezidențial) în cadrul unei proceduri de achiziții standard. Astfel, în condițiile în care USM a reușit să elaboreze un regulament care să răspundă necesităților de organizare a concursului pentru cazul dat, eu zic ca s-au descurcat foarte bine. Iar rezultatele pe care le vedem deocamdată (lucrări realizate la timp și, se pare, destul de calitativ) nu dau de bănuit. Cum se vor menține rezultatele în timp - vom vedea. După părerea mea, a fost utilizată o posibilitate bună de a renova și blocul nr. 2 și căminele, în condițiile în care USM nu dispune de resurse ca să o facă pe cont propriu”, a comentat specialista. 

Investigația a fost realizată în cadrul Campaniei „Banii publici sunt și banii mei”, desfășurată de Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM) și Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), într-un proiect finanțat de Uniunea Europeană și National Endowment for Democracy.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii