Discriminare

Accesul cetațeanului la datele publice rămâne încă restricționat

http://lugojonline.ro/

Deși există o lege cu privire la accesul la informație, iar de ani buni vorbim despre o societate bine informată ca o garanție a democrației, în Moldova accesul omului simplu la datele guvernamentale rămâne mai mult o doleanță. O spun atât exponenții societății civile, cât și oamenii simpli. Indiferent dacă motivul inaccesului la date este lipsa informației pe site-urile instituțiilor sau lipsa instrumentelor de accesare, chiar și cei mai interesați oameni întâmpină dificultăți în a afla informații despre modul de cheltuire a banilor publici sau banale date statistice. Iată ce spune Valeriu Rusu, directorul Agenției pentru dezvoltare regională “Habitat” din orașul Rezina.

Valeriu Rusu: “Ar putea să fie niște terminale electronice cu interfață foarte prietenoasă cetățeanului, prin care ușor poate verifica bugetul public local, starea mediului … . Thnologiile informației astăzi oferă o sumedenie de soluții ca informația să fie cunoscută și să ajungă la cetățean, din păcate aceste posibilități nu sunt folosite deloc mai ales în spațiul rural”.

La problema publicării datelor guvernamentale se adaugă cea a funcționării sub nivel a legii cu privire la accesul la informație. Una peste alta, nici chiar specialiștilor, de multe ori, nu le este deloc ușor să găsească informația de care au nevoie. Avocatul Vitalie Postolache:

Vitalie Postolache: “Eu ca să pregătesc documentele pentru judecată, îmi trebuie anumită informație, dacă eu nu o pot obține, trebuie să acționez în instanță ca să obțin informația. Deseori nejustificat instituțiile publice refuză să o ofere, sau ți-o eliberează cu mare întârziere”.

Deseori cetățenii, spune Vitalie Postolache, nu pot obține informația de care au nevoie  și din cauză că anumite instituții percep taxe, destul de mari, pentru date care ar trebui să fie publice:

Vitalie Postolache:  “Nu pot înțelege de ce uneori răspunsul la o informație, chiar  la Cadastru, dupa cine este înregistrat un imobil, trebuie să coste 80- 100 de lei. Care sunt acele cheltuiei? Maximum pentru  foaie și pentru printer,  cheltuieli pentru oferirea răspunsului. Și atât. Însă ei pe baza acestor taxe își fac bugetul. Și Guvernul le perimite că sunt la autogestiune. Dar suferă cetățeanul, pentru că vrei să-i oferi rapid și operativ o consultație și,respectiv, neavând toata informatia și depunând o cerere mai puțin argumentată în final îl prejudiciezi”.   

Sergiu Ostaf, director al Centrului pentru drepturile omului CREDO, recunoaște că autoritățile au făcut un prim pas spre deschiderea datelor guvernamentale, prin crearea Centrului de Guvernare Electronică, însă acest lucru este prea puțin:

Sergiu Ostaf: “Datele de pe www.gov md sunt un prim pas. Noi trebuie să facem încă cel puțin vreo 10-20 de pași ca să avem acces la aceste informații. Nu cred că un cetățean simplu ar beneficia foarte mult de aceste date, mai degrabă  niște organizații specializate care fac anumite analize, evaluează situația. Dar în această bază de date sunt încă foarte multe instituții care sunt închise . Biroul Național de Statistică, dacă vă uitați, nicio informație nu este pe acest website, ei fac referire la site-ul BNS, dar când ajungi acolo, info fie că este în PDF sau HTML . Aceasta este bătaie de jos. Încercați să găsiți anumite date de la Inspectoratul Fiscal,  incidența fiscală pe anumite regiuni georgrafiece, nimic nu gasiți. Sunt anumite zone absolute neexplorate și aici trebuie să lucrăm foarte mult”.

Coordinatorul Centrului de Guvernare Electronică, instituție creată recent, cu susținere internatională, Vlad Manoil, spune că portalul www.date.gov.md, lansat acum două  luni numără peste 170 de seturi de date cu caracter public, iar alte 60 sunt în curs de procesare. Totuși datele guvernamentale deschise publicului pe portalul www.date.gov.md  încă nu sunt pe înțelesul tuturor, recunoaște Vlad Manoil: 

Vlad Manoil: “Nu sunt IP în sensul datelor generate în timp real, dar ne propunem ca datele care sunt importante și care se actualizează frecvent să le oferim în timp real”.

Conform unei dispoziții a premierului, ministerele, autoritățile publice, agențiile și instituțiile guvernamentale, trebuie să identifice lunar câte trei seturi de date pentru a le publica pe portalul datelor guvernamentale. Cetățenii pot să acceseze în prezent fișiere cu  informații despre cheltuielile bugetare ale majorității instituțiilor publice și a celor finanțate de la bugetul de stat, precum și informții despre achizițiile publice.

Din Chișinău, pentru Radio Europa Liberă, Cornelia Cozonac    
Varianta audio a materialului poate fi gasita pe http://www.europalibera.org/content/article/24268836.html

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii