Discriminare

„Nebuni” de comunism . Victimele psihiatriei represive cer sa fie reabilitate

wikimapia.org

Inginerul Anatol Oprea din Edineț se află la evidența psihiatrilor de aproape 24 de ani. De tot atâta vreme el încearcă să demonstreze că este o victimă a psihiatriei represive. „N-am fost vreodată bolnav psihic. Nebun era sistemul care m-a băgat la balamuc doar pentru că nu mă încadram în standardul de „homo sovieticus”, spune A. Oprea. La fel ca el, alte persoane „tratate” cu forța la psihiatrie continuă să-și caute dreptatea, deși Legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice este în vigoare din 1992. Crearea Comisiei pentru studierea regimului comunist le-a dat noi speranțe. Președintele interimar al RM, Mihai Ghimpu, promite că aceasta va cerceta și cazurile de internare în spitale de psihiatrie pentru convingeri politice.

Diagnosticat nebun în baza... analizei de urină

Anatol OpreaAnatol Oprea, acum în vârstă de 64 de ani, a fost declarat bolnav mintal în 1986, pentru că purta mască de protecție pe stradă. Omul se îmbolnăvise de ficat și credea că de vină e aerul poluat, așa că și-a confecționat o mască pe care și-o punea periodic, acoperind-o cu fularul, ca să nu bată la ochi. Fiind la un control de rutină la Spitalul Clinic Republican, i-a povestit medicului despre mască. Acesta i-a zis că are nevoie de un examen mai serios la ficat și... l-a trimis la Codru. Anatol Oprea spune că nici nu bănuia că acolo se află spitalul de psihiatrie. A înțeles ce se întâmplă abia când ușa s-a închis în urma-i ca o capcană, iar medicul i-a spus că doar un om bolnav psihic poate să umble cu mască pe stradă. Nu s-a împotrivit și a acceptat internarea, sperând la ajutorul unui consătean, profesor la clinică. Și acesta l-a „ajutat” - i-a pus diagnoza „schizofrenie lent progresivă, sindrom paranoidal” și i-a prescris un curs de tratament de 75 de zile. „Nu mi-au făcut nicio investigație! Doar analiza urinei!”, spune Oprea. El presupune că masca sa a deranjat autoritățile, care fie au luat-o drept o bătaie de joc, fie nu doreau să recunoască deschis că există problema poluării mediului.

S-au răzbunat șefii?

Foștii colegi de serviciu ai lui Anatol Oprea își amintesc că au fost surprinși să afle că acesta a ajuns la ospiciu, pentru că îl știau un om sănătos atât fizic, cât și psihic, și n-au observat să aibă vreo deviere. „Era onest și principial, cu o gândire neordinară și spunea întotdeauna adevărul în față, de aceea avea deseori probleme cu șefii. Așa că aceștia au scris în caracteristica cerută de medici că A. Oprea are un comportament neadecvat. I-au stricat omului viața”, spune Victor Moraru din Trinca, Edineț, care a lucrat cu Oprea la aceeași întreprindere de construcții.

Nicolae Petrovici, un alt fost coleg, de asemenea crede că Oprea „a fost făcut nebun” din cauza principialității sale. El își amintește un caz când acesta a fost penalizat cu o sumă considerabilă pentru că a îndrăznit să corecteze un proiect făcut de mântuială de alții. Și Gheorghe Nistor, inginer la „Apă-Canal” din Edineț, care îl cunoaște pe A. Oprea din anii de studenție, crede că diagnoza i-a fost fabricată. „A fost cel mai bun student din promoție, șef de grupă, un inginer strălucit”, spune Gh. Nistor... După ce a revenit de la tratament, A. Oprea nu și-a mai putut găsi de lucru. Peste tot era refuzat pe motiv că... e bolnav psihic.

Acum o duce greu, trăiește din câștiguri temporare, nu poate beneficia nici măcar de pensie. Cel mai dureros însă pentru Anatol Oprea este faptul că în orășelul natal e privit cu suspiciune, iar pe la spate aude adesea tot felul de șușoteli. Primarul de Edineț, Constantin Cojocaru, ne-a declarat că îl cunoaște bine pe Anatol Oprea și că de multe ori ține cont de sfaturile lui. Astfel, la sugestia lui Oprea au fost făcute îmbunătățiri inginerești în Grădina publică, la biblioteca pentru copii etc. „N-am observat că Anatol Oprea ar avea devieri psihice, dimpotrivă, este o persoană ce dă dovadă de multă logică, inteligență, coerență”, spune Constantin Cojocaru, care însă recunoaște că nu-l angajează la muncă pentru că… se află la evidență la psihiatrie.

Vrea să fie reabilitat

De aproape 24 de ani, Anatol Oprea nu încetează să-și caute dreptate, pentru a scăpa de pecetea de „bolnav psihic”. În 1988 s-a adresat fostului psihiatru principal al RM, Mihai Hotineanu, dar fără folos. Acesta a convocat o comisie formată, în mare parte, din aceiași medici pe care s-a plâns Oprea. Deja după destrămarea URSS, în 1992, omul a declarat greva foamei lângă monumentul lui ștefan cel Mare din capitală. Dar, susține el, a fost băgat cu forța într-o dubă și bătut fără milă de polițiști, apoi dus la comisariatul de poliție Buiucani, fiind eliberat doar după intervenția unor prieteni. A continuat să scrie plângeri, să facă demersuri, a apelat și la ajutorul deputaților. La una dintre interpelări, la finele anilor ’90, a venit un răspuns semnat de șefa secției nr. 8 a Spitalului de psihiatrie, Ludmila Kunikovskaia, care afirmă că față de A. Oprea s-a aplicat o instrucțiune sovietică (nr. 06-14/93, semnată de ministrul Sănătății al fostei URSS și aprobată de procurorul URSS prin 1970).

E vorba de un document în baza căruia erau „diagnosticate” și internate cu forța în spitalele de psihiatrie persoanele incomode, cu convingeri politice „periculoase” pentru societatea sovietică. În 1991, atunci când Moscova a recunoscut public că în URSS psihiatria era folosită ca unealtă de represalii politice, instrucțiunea a fost anulată. Nu și în cazul lui Anatol Oprea, se pare. Venirea la guvernare a forțelor liberal-democratice i-a dat noi speranțe lui Anatol Oprea. Recent, el i-a adresat o scrisoare președintelui interimar al RM, Mihai Ghimpu, precum și celorlalți lideri ai AIE, dar și Procuraturii Generale, insistând să fie investigat cazul său. Deocamdată, însă, niciun răspuns, spune dl Oprea, menționând că va apela la instanțele de judecată și este dispus să ajungă la CEDO.

Mărturiile unui fost medic psihiatru

Alexei MașecFaptul că psihiatria represivă a fost aplicată și în RSSM în susțin nu doar foștii pacienți. În 1998, medicul-psihiatru Alexei Mașec face dezvăluiri șocante în presa de la Chișinău despre cazuri concrete din practica sa: zeci de persoane trimise la tratament psihiatric pe motive politice - oameni incomozi, care scriau plângeri, criticau puterea sovietică -, pe care el i-a externat ulterior, găsindu-i perfect sănătoși. După aceste dezvăluiri, medicul a fost rugat să demisioneze „de bună voie” de la Spitalul clinic de psihiatrie. Și-a susținut însă afirmațiile la diferite conferințe, atât la Chișinău, cât și peste hotare, solidarizându-se cu colegi din România, Rusia, Bulgaria, Franța etc., care vorbesc deschis despre fenomenul teribil ce a avut loc și în alte state din fostul lagăr socialist. Alexei Mașec a identificat zeci de persoane din RM care au avut de suferit de pe urma psihiatriei represive. Continuă să caute și azi posibile victime, deși, susține el, odată cu trecerea anilor, e tot mai dificil - mulți oameni au decedat sau au fost aduși la starea de demență în urma „tratamentelor” cu medicamente psihotrope.

Mașec afirmă că și la Spitalul clinic de psihiatrie din RSSM, ca și în toată URSS, erau utilizate diferite metode de tortură, inclusiv cu injecții de haloperidol, sulfazină etc., în doze ce depășeau de câteva ori norma cuvenită. Folosite fără corectori, adică fără preparate care diminuează efectul negativ asupra organismului, acestea cauzează schimbări psihice grave și dureri nemaipomenite. Mașec povestește și despre modul în care erau reținuți „pacienții” politici: în toiul nopții, de către infirmieri special selectați din rândul foștilor pușcăriași. Aduși cu ambulanța la psihiatrie, cei incomozi erau examinați formal de o comisie care le punea, invariabil, aceeași diagnoză: „schizofrenie lent progresivă” sau „sindrom paranoidal” - potrivit lui Mașec, un diagnostic inventat la Institutul „Serbski” din Moscova, la comanda partidului comunist, or, în țările occidentale, în nomenclatorul bolilor psihiatrice, aceste stări nu sunt catalogate drept patologii. „Era suficient să telefoneze un șef de la partid sau de la KGB la Spitalul de psihiatrie, pentru ca destinul omului să fie pecetluit”, susține Mașec. Iar cadrele din domeniul psihiatriei erau promovate nu atât în funcție de profesionalism, ci mai ales după gradul de obediență față de „atotputernicul” partid, astfel că mulți dintre membrii „renumitei” comisii avansau foarte repede în carieră.

Oficial: nici un pacient „politic” 

Am încercat să discutăm cu mai multe persoane de la Spitalul clinic republican la această temă. Toți neagă că ar fi tratat vreodată oameni sănătoși. Actualul psihiatru principal al RM, Anatol Nacu, refuză să comenteze cazurile de abuz în psihiatrie, menționând că n-a auzit vreodată să fi fost internați silit oameni sănătoși. Directorul adjunct al spitalului, Ion Catrinici, care lucrează aici de 38 ani, afirmă același lucru. Mai mult, potrivit lui, persoanele care susțin că au fost internate cu forța pe motive politice suferă de maladii psihice, ce se manifestă prin faptul că se consideră victime ale psihiatriei. Astăzi este greu de spus care au fost proporțiile psihiatriei represive în RSSM. Nu se știe exact numărul și numele tuturor persoanelor trecute prin malaxorul psihiatric al fostului regim. Unii foști angajați ai spitalului de psihiatrie susțin că cei implicați în această practică rușinoasă au avut grijă să șteargă urmele, astfel că dosarele medicale compromițătoare au fost distruse în mod premeditat. La interpelările judecătorilor și avocaților în privința unor foști pacienți, instituția răspunde că aceștia nici n-au fost internați vreodată, iar versiunea oficială a dispariției arhivei spitalului este că s-a pierdut în urma unei inundații. Totuși, unele victime - foștii profesori de la Politehnica Chișinău Mihai Andronic și Vasile Munteanu, găsind martori ai deținerii lor forțate la psihiatrie, au reușit să se reabiliteze prin procese de judecată, acum zece ani.

Tratați de ideile antisovietice

M. Andronic și V. Munteanu nu au luptat împotriva sistemului, dimpotrivă se considerau comuniști devotați. Le-a jucat însă festa „fierbințeala” patriotică. Inspirați de dezghețul hrușciovist, s-au pus pe criticat unele fenomene negative (incompetența cadrelor de conducere, bunăoară). Astfel, în urma denunțului unui coleg, V. Munteanu a fost luat de acasă cu ambulanța de o echipă de medici și securiști. I-au făcut percheziție, dar nu au găsit materiale compromițătoare, așa că nu i-au întocmit dosar penal, ci l-au trimis la tratament psihiatric pentru 75 de zile. Torturat cu supradoze de psihotrope, slăbise într-atât încât semăna cu un deținut al unui lagăr de concentrare, nu se putea mișca, își pierduse parțial vederea. Își amintește replica șefului de secție, când l-a rugat într-o zi să-l lase să plece acasă: „Ia budu leciti tebea ot togo cito ti ne liubiși sovetscuiu vlasti”. Medicul acela deține și astăzi o funcție importantă la spitalul de psihiatrie. V. Munteanu a fost eliberat după ce s-a „dezis” de ideile sale. Aceasta era singura posibilitate de a scăpa pentru „pacienți politici”, spune Alexandru Podrabinek, autorul cărții „Karatelinaia psihiatria”, menționând că cei care refuzau să recunoască că s-au vindecat de „ideile lor bolnave”, riscau să rămână pentru mulți ani în spitale-închisori.

și lui Mihai Andronic au încercat să-i fabrice un dosar, învinuindu-l că ar împărtăși ideile antisovietice ale unui coleg,  Alexandru șoltoianu, al cărui proces a fost unul de răsunet în anii 70. Deoarece a refuzat să depună mărturii false împotriva lui șoltoianu, a început să fie persecutat la serviciu, apoi a fost obligat să scrie cerere de ieșire din PCUS, după care a fost dat afară de la Politehnică. După aceasta nu s-a mai putut angaja decât muncitor de rând. Crezând că tot ce i s-a întâmplat este o greșeală a sistemului, Andronic consideră că acesta are nevoie de asanare. Astfel, îi trimite conducătorului Sovietului Suprem de pe atunci o scrisoare cu propunerea de a forma un partid comunist de opoziție, pentru o concurență „frățească și onestă în Soviete”. Prin anii 70 aceste cuvinte sunau a blasfemie. Anume după această scrisoare, Mihai Andronic a fost invitat la clinica de neurologie, fiind luat cu mașina chiar de la serviciu, iar de acolo a fost dus cu forța la spitalul de psihiatrie. Anterior, șeful său fusese obligat să semneze o scrisoare calomnioasă la adresa lui adresată mai multor instanțe. A fost reabilitat în 1997, de către judecătoria sectorului Botanica. Anterior, când ceruse un certificat care să confirme că a fost internat timp de patru luni (necesar la calcularea pensiei), administrația SCP a răspuns că la ei nu a figurat niciodată un astfel de pacient. La proces însă, una din doctorițe, o femeie în etate, a recunoscut că M. Andronic a fost pacientul său.

Cazul Gheorghe David

Dovadă a atrocităților fostului regim este și cazul cunoscutului disident Gheorghe David, un inginer strălucit, care a suportat suferințele închisorii psihiatrice din Dnepropetrovsk (Ucraina), autorul unor mărturii cutremurătoare publicate în revista „Basarabia” (1990, nr.8). După revenirea în RSSM, medicul Alexei Mașec îi pune diagnosticul „absolut sănătos”. Pentru că instanțele naționale refuză să-l reabiliteze, adică să-l recunoască drept victimă a psihiatriei politice, Gheorghe David apelează la CEDO, care îi dă câștig de cauză. Cu regret, a decedat cu câteva luni înainte de a afla despre această victorie. Nepoata lui Gheorghe David, Ana Glib, din Pepeni, Sângerei, își amintește că unchiul său era un adevărat patriot și „își punea din tinerețe multe întrebări”. Scria adeseori scrisori la Moscova, dădea interviuri la „Europa Liberă” și ziarele occidentale, în care vorbea deschis despre apartenența etnică a basarabenilor, despre ocuparea Basarabiei de către URSS etc. Mai multe personalități care l-au cunoscut și chiar i-au fost prieteni, printre care publicistul Nicolae Negru, mărturisesc că Gh. David era în deplinătatea facultăților sale mintale. A fost declarat bolnav psihic după ce i-a trimis o scrisoare lui Mihail Gorbaciov, în care vorbea despre identitatea națională și grafie latină și critica introducerea trupelor sovietice în Afganistan. Anume acest ultim moment, susține N. Negru, nu i l-a putut ierta KGB-ul. O copie a scrisorii a ajuns ulterior la „Europa Liberă”. După asta David a fost adus din Dnepropetrosk la Spitalul de psihiatrie de la Codru. A ieșit din clinică doar după ce la una din adunările naționale Gheorghe Ghimpu a cerut să fie eliberat. După aceea Gh. David a reușit să mai facă două invenții și a predat la Universitatea Tehnică până la sfârșitul vieții.

Internată pentru că și-a revendicat proprietatea

O altă victimă a fostului regim, despre care își amintește medicul A. Mașec, a fost Fevronia Navranciuc, o femeie care, revenind din Siberia, a avut îndrăzneala să ceară de la organele puterii să-i înapoieze casa confiscată sau să-i dea alta, pentru că nu avea unde locui. Femeia a fost luată din sediul raional al partidului și dusă direct la spitalul de psihiatrie, unde s-a aflat până la sfârșitul vieții. Cu doi ani în urmă, când am încercat să aflăm ceva despre această femeie, la biroul de informații al SCP ni s-a spus că o astfel de persoană nu figurează în listele de foști pacienți. A. Mașec își amintește și de Pelagheia Smirnova, o femeie simplă din Strășeni, care a stat zece ani în spitalul cu regim închis din Kazan (una dintre cele mai cunoscute închisori psihiatrice din URSS), pentru că i-a scris o scrisoare lui Nikita Hrușciov, în care se plângea de cozile imense după pâine. După externare, A. Mașec i-a pus diagnosticul „sănătoasă”, ca și multor altor pacienți politici ce nimereau în cabinetul său.

În atenția comisiei

Precum menționează mai mulți specialiști, printre care și psihiatrul roman Ioan Popa, autorul volumului „Cartea albă a psihiatriei românești”, fenomenul psihiatriei politice trebuie elucidat până la capăt, deoarece există pericolul să recidiveze. În presă au fost semnalate cazuri de folosire a psihiatriei ca armă politică și în perioada de după căderea regimului comunist. Juriștii vorbesc că și astăzi sunt cazuri de folosire abuzivă a psihiatriei, diagnoza „bolnav psihic” fiind aplicată unor persoane pentru a-i deposeda de bunuri.

Președintele interimar al RM, Mihai Ghimpu, căruia i-am solicitat opinia în problema dată, spune că, formal, victimele psihiatriei represive au fost reabilitate prin Legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice, adoptată de Parlament în 1992. M. Ghimpu afirmă însă că această filă dureroasă a istoriei va fi și în atenția Comisiei pentru studierea regimului comunist, creată recent, îndemnându-i pe cei care au avut de suferit să se adreseze comisiei. Istoricul Igor Cașu, vicepreședintele comisiei, a menționat, în acest sens, că vor fi cercetate arhivele securității, pentru a stabili în ce măsură s-a folosit psihiatria ca metodă de represiune pe teritoriul republicii noastre. Istoricul Anatol Petrencu, specialist în istoria contemporană, de asemenea afirmă că psihiatria a fost folosită pe larg ca unealtă de represalii în fosta URSS. El nu are dubii că acest lucru s-a întâmplat și în fosta RSSM și consideră că medicii ar trebui să recunoască acest fapt și prin aceasta să repare greșelile și crimele pe care le-au comis față de peroanele nevinovate. 

În prezent medicul A. Mașec lucrează la întocmirea așa-numitei „cărți albe a victimelor psihiatriei politice”, similare celor publicate în alte țări din fostul lagăr socialist, și îi roagă pe toți cei care au avut de suferit să-l contacteze.  Foștii „pacienți” politici își doresc să le fie reabilitat bunul nume și să li se ofere despăgubiri materiale pentru anii pierduți în închisori psihiatrice și cei în care nu s-au putut angaja în câmpul muncii din cauza discriminării.

Investigatia a fost realizată în cadrul Campaniei media privind drepturile omului, realizată de Centrul de Investigații Jurnalistice, cu suportul Ambasadei SUA în Moldova. Responsabilitatea pentru continutul articolului ii apartine autorului.   

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii