Absolvenții caselor de copii de tip familial rămân pe drumuri din cauză că nu li se respectă dreptul la o locuință

Anul trecut, în Republica Moldova au fost create 22 de case de copii de tip familial. Atunci, 68 de copii abandonați sau neglijați/abuzați de propriii părinți au regăsit căldura unei noi familii. A fost un rezultat record prin care a fost dublat numărul caselor de copii de tip familial, acesta fiind astăzi de 44. În câțiva ani, peste o sută de copii vor absolvi casele de copii de tip familial. Ce se va întâmpla cu acești copii? Unde vor reveni ei? Buchia legii sună frumos: autoritățile locale asigură absolvenților caselor de copii de tip familial spațiu locativ sau teren pentru construcții și intermediază acordarea de credite pe termen lung și fără dobândă. Realitatea însă este mult mai tristă și tragică chiar.

Tudor și Elena Onofrei din satul Hâjdieni, raionul Orhei, și-au deschis ușile casei pentru copiii abandonați sau neglijați, abuzați de propriii părinți acum 17 ani. În acești ani, 13 copii, adică trei generații, au absolvit această casă de copii de tip familial. Nici unul dintre ei însă nu a revenit în casa părintească, nu a primit teren și nici credit pentru construcția unei noi case. Fetele au avut norocul să se căsătorească cu bărbați cu casa moștenită, iar majoritatea băieților au plecat la munci în străinătate pentru a-și câștiga dreptul de a avea acoperiș deasupra capului. “Unii dintre copiii noștri care au părinți în viață nu au dorit să revină în satul de baștină pentru a nu se întâlni cu cei care le-au dat viață, dar i-au abandonat. În satul nostru n-am încercat însă să obținem case sau teren pentru construcții. Nu am știut că există asemenea posibilități. Nimeni dintre autorități nu a venit să ne propună un colț de casă sau de pământ pentru copilași”, spune Tudor Onofrei.

Mort înainte de a-și vedea visul împlinit: cel de a avea o casă

12 copii s-au descurcat cum au putut, deși nu toți au astăzi acoperiș deasupra capului. Cel de-al 13-lea însă, Valeriu, și-a găsit moartea înainte de a-și vedea visul împlinit: de a fi om cu casă și masă. Valeriu a fost primul copil adus în casa familiei Onofrei. "Îl văd și acum, micuț, alergând spre noi când am venit să-l luăm acasă: "Mamă, uite, eu am buba aici..." i-a spus soției mele și a cuprinso strâns de picior”, își amintește Tudor Onofrei de această întâlnire cu Valeriu. După ce a împlinit majoratul, băiatul a decis să plece la munci în Rusia să câștige bani pentru a avea casă. După câteva luni de muncă, Valeriu s-a înecat într-un râu din apropierea localității Soleanskoie. S-a stins din viață la doar 21 de ani. Cine poartă răspundere pentru viața lui? Tudor Onofrei spune că Valeriu nu ar fi plecat la munci în străinătate dacă ar fi avut o casă în Moldova.

Casa de copii de tip familial reprezintă o familie completă care îngrijește în propria casă de la 3 până la 7 copii, inclusiv cei biologici. Copiii dețin calitatea de membru al Casei de copii de tip familial până la împlinirea a 18 ani, iar în cazul continuării studiilor - până la 23 de ani. După această vârstă, părinții educatori nu poartă nici o responsabilitate pentru copii, statul nu mai plătește indemnizații și nici salariu. Singura responsabilitate a autorităților rămâne asigurarea acestor copii cu spațiu locativ. Obligația legală a statului rămâne însă buchie moartă. În schimb, părinții educatori din obligație morală față de copii încearcă să le ajute cum pot.

Dacă am da credite la fiecare orfan, băncile ar falimenta

Familia lui Petru și Ana Furtună din orașul Drochia și-a transformat locuința, în ultimii 18 ani, în casă de copii de tip familial. 7 copii au împlinit deja majoratul și încearcă să supraviețuiască cum pot. După numeroase solicitări făcute la primăria din Drochia, soții Furtună au obținut loturi de teren doar pentru 2 copii. Construcția nu a început încă pentru că necesită cheltuieli enorme. Cei doi băieți care au primit terenuri, stau în chirie acum împreună cu soțiile și copiii. Formula matematică a existenței lor e simplă și dureroasă totodată: din salariul de 1.500 de lei, ei plătesc 600 de lei chiria, plus 400 – serviciile comunale. Rămân cu 500 de lei, bani din care trebuie să supraviețuiască el, soția și copilul. Cum?

“Soțul a bătătorit pragurile tuturor băncilor din Drochia și a fost tratat cu refuz. „Dacă nu aveți ce pune în gaj, înzadar veniți la noi”, acesta era verdictul spus de toate băncile”, ne spune Ana Furtună. „Dacă am avea ce pune în gaj nu am umbla după ajutor, dar le-am da copiilor tot ce avem”. La fiecare întâlnire avută cu ex-premierul Vasile Tarlev (își făcuse o tradiție din a se întâlni în fiecare an cu părinții educatori), el era întrebat despre problema spațiului locativ al copiilor după absolvirea CCTF. Ca răspuns, premierul ar fi spus: ”Da, noi avem mulți copii orfani și dacă am da credite la fiecare băncile ar falimenta”.

Casa copiilor vândută fără știrea și acceptul lor

Mihai, Tatiana și Anișoara sunt frați și s-au născut în satul Cișmea, raionul Strășeni. La scurt timp, tatăl i-a părăsit, iar mama lor s-a dedat beției. Copiii au ajuns să trăiască în condiții mizerabile. Nu aveau ce mânca, cu ce se îmbrăca, iar iarna înghețau de frig. Firește, acești copii nu puteau trăi în propria familie. Soluția era să fie plasați în internat. Datorită soților Ion și Galina Mura însă ei au fost salvați de internat, regăsindu-și căldura unei noi familii în casa de copii de tip familial din s. Jeloboc, raionul Orhei.

În timp ce copiii se adaptau noii vieți într-o nouă familie, casa părintească a fost vândută la preț de nimic fără știrea și acceptul lor. Potrivit legislației în vigoare, autoritatea tutelară trebuie să asigure „exercitarea controlului asupra folosirii și păstrării corecte a patrimoniului copiilor orfani și celor rămași fără ocrotire părinteascã, aflați în casa de copii de tip familial, până la atingerea de către aceștia a vârstei de 18 ani”. În cazul dat însă autoritatea locală a avizat tranzacția ilegală, privându-i pe copii de propria casă. „Tranzacția s-a făcut acum 7-8 ani de zile. Casa se afla într-o stare avariată și a fost vândut mai degrabă terenul decât construcția propriu-zisă”, a declarat actualul secretar al primăriei comunei Pelivan care include și satul Cișmea, Nadeja Pașa, care în acel an nu era angajată în această funcție. Primarul responsabil de această tranzacție este pensionat acum. Actualul primar, Grigorie Barbă, a declarat că „în sat nu avem nici o casă liberă. Singura posibilitate pentru acești trei copii ar fi să încercăm să le găsim teren pentru construcție”.

Mihai, Tatiana și Anișoara și-au întemeiat deja familii, toți au copii, dar nici unul nu are casă. Galina Mura a depus cerere la primăria din Jeloboc în speranța că va obține un teren măcar pentru unul dintre ei.

Acum în casa familiei Mura trăiesc alți 7 copii, de această dată toți originari din Chișinău și toți cu părinți condamnați în închisoare. Mama lui Sergiu, Nadejda și Anișoara este deținută la Rusca și peste 2 ani de zile va ieși la libertate. Până a ajunge după gratii, Ludmila (mama copiilor) locuia cu ei într-un apartament cu 2 camere din str. Calea Orheiului. Acum, apartamentul lor este ocupat de persoane străine. „Am mers acum 2 ani, împreună cu Anișoara, mezina, să vedem în ce stare e apartamentul. Mare a fost mirarea când am aflat că el are deja noi proprietari. Și aceștia au fost uimiți s-o vadă în viață pe Anișoara. Probabil, potrivit actelor, copilul figura ca și mort”, ne spune Galina Mura.

Istoria acestor copii este una clasică pentru Chișinău. În capitală orice petec de pământ este la prețul aurului și în cazuri de excepție copiii abandonați revin în casele ce au aparținut părinților acestora.

Potrivit datelor oficiale, în septembrie 2007, în mun. Chișinău, la evidența Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, se aflau 300 de copii și tineri orfani lipsiți de spațiu locativ. Numărul real al acestora este mult mai mare. Unde locuiesc acești copii acum: în stradă, subsoluri, centre de plasament? Cum își revendică ei dreptul la propria casă, aflați în partea a doua a investigației.