* Cel puțin 60 de copii, cu vârste între 13-18 ani, au fost maltratați de „oamenii legii” după evenimentele din aprilie 2009, potrivit investigațiilor noastre.

* Deși a trecut mai bine de un an, niciun polițist nu a fost tras la răspundere și doar un singur dosar pe cazul unui minor-victimă a polițiștilor a ajuns în judecată.

„Jos! Mâinile după cap!”. Urmează o ploaie de lovituri - cu pumnii, cu picioarele, la nimereală - în cap, sub coaste… Nu e o secvență din scenariul unui thriller, ci filmul groazei trăit de un copil la 7 aprilie 2009. Este unul din cei peste 60 de minori, maltratați de polițiști în urma evenimentelor violente de acum un an (în lipsa unei cifre oficiale, am întocmit noi, din diferite surse, lista victimelor). Spaima se citește încă pe chipurile lor, iar vocile trădează nesiguranță și neîncredere.

„Jos! Mâinile după cap!”

 

Vitalie Iurcu

În seara de 7 aprilie 2009, Vitalie Iurcu, în vârstă de 14 ani, a fost reținut de polițiști de două ori. Venise în Piața Marii Adunări Naționale din curiozitate, pe la 21.30, sa vadă protestele. N-a stat decât zece minute și a pornit spre casă, însă în fața cinematografului „Patria” a fost reținut de polițiști. „Mi-au strigat: „Jos, mâinile după cap!”, și au început să mă lovească. După câteva minute m-au ridicat, le-am zis că sunt minor și m-au lăsat să plec”, povestește Vitalie. Lângă Arcul de Triuf, ca într-un deja vu, polițiști de la Brigada cu destinație specială „Fulger” i-au ordonat să se întindă la pământ cu mâinile la ceafă. „M-au bătut rău. Dădeau fără milă”, își amintește băiatul. A fost dus la Comisariatul de poliție Buiucani, unde timp de 2-3 ore a stat în genunchi, cu fața la perete și mâinile la spate. „O singură mișcare sau replică era urmată de lovituri cu picioarele și pumni în rinichi. În jurul orei 5.00 am fost dus la Centrul de Plasament pentru Minori. Aici nu am fost bătut, dar am văzut cum un polițist i-a dat o palmă peste față și un picior în spate unui băiat, pentru că nu vroia să recunoască nu știu ce fapte.”, mărturisește Vitalie.

A doua zi, când Valentina Iurcu a mers să-și ia copilul de la Centrul pentru minori, Vitalie prezenta urme evidente de violentă. „Avea vânătăi pe față și pe corp. Geaca era ruptă și hainele murdare”, spune femeia. Abia în iunie 2009, familia Iurcu, la insistența băiatului, a decis să apeleze la un avocat. „De la 19 iunie până pe 15 octombrie 2009, procurorii n-au făcut altceva decât să ia explicații de la polițiști, după care am primit ordonanță de refuz în pornirea urmăririi penale”, povestește avocatul Iurie Oancea. Potrivit lui, cazul lui Vitalie va ajunge la CEDO, dacă procuratura va tergiversa sau va refuza în continuare începerea urmăririi penale.

Oamenii legii, în afara legii

Evenimentele din aprilie 2009 nu au făcut decât să accentueze faptul că cei numiți „oamenii legii” acționează, de multe ori, în afara legii, chiar și în raport cu minorii. „Nu este o noutate că minorii sunt maltratați în detenție, însă în aprilie am asistat la apogeul fărădelegilor”, spune avocatul copilului, Tamara Plămădeală. Juristul Victor Zaharia de la Institutul de Reforme Penale (IRP) susține că oricare din cei peste 60 de minori reținuți de polițiști au avut un temei legal să apeleze la un avocat sau să depună direct plângere la Procuratură: „Le-au fost încălcate flagrant un șir de drepturi, elementar nu au avut acces la asistență juridică calificată”, spune V. Zaharia.

Trei zile n-a știut unde îi este copilul

După evenimentele din 7-8 aprilie, majoritatea părinților minorilor reținuți de forțele de ordine n-au știut zile în șir unde le-au dispărut copiii, deși, potrivit legislației, în decurs de 24 de ore, polițistul este obligat sa informeze prompt părinții sau tutorele despre locul și motivul reținerii. Este și cazul lui Iulian Lopatenco, în vârstă de 14 ani. Mama sa, Aurelia Lopatenco, nu a știut aproape trei zile nimic despre copilul ei. La 7 aprilie acesta a plecat de acasă, din comuna Băcioi, Chișinău, la școala muzicală. Mama și-a luat copilul de la Centrul de Triere abia pe 10 aprilie, când, în cele din urmă, i s-a comunicat unde se află Iulian. „Nimeni nu mi-a explicat exact motivul pentru care a fost reținut”, își amintește, revoltată, Aurelia Lopatenco. Femeia s-a îngrozit de ceea ce i-a povestit, acasă, feciorul. „L-au lovit cu o butelie cu apă în cap, ca să nu-i lase semne de violență pe corp, fără să știe că băiatul are gradul III de invaliditate”, povestește mama minorului. „I s-a vorbit batjocoritor, l-au umilit, am aflat că a plâns. Cine știe ce alte nelegiuiri a trebuit să îndure”. Deși a consultat un avocat, Aurelia Lopatenco a decis să nu depună plângere împotriva polițiștilor, pentru a-și proteja copilul de un alt stres. 
Psihologul Lilia Gorceag, consideră însă că este o decizie greșită: „Din contra, dacă copilul, pe parcursul anchetei, sub supravegherea părintelui și a psihologului, înțelege că polițistul care l-a torturat este pedepsit, va recăpăta încrederea în instituțiile statului. Altfel, există riscul ca acest copil să dezvolte un comportament delicvent” .

Un singur caz deferit justiției

Procurorul Ion Grosu

La 16 aprilie 2009, „Ziarul de Gardă” a publicat un articol despre un copil bătut fără milă de doi polițiști în civil. Este vorba de cazul lui Chiril Gumeni, atunci în vârstă de 15 ani, din Chișinău. În aceeași zi, Procuratura Militară s-a autosesizat, instrumentarea dosarului fiind pusă în sarcina procurorului Ion Grosu. Este primul și singurul caz, deocamdată, ce vizează minori maltratați de polițiști, în care s-au autosesizat procurorii și care a ajuns pe masa judecătorilor. La 13 mai 2010, polițistul Octavian Guțu urmează să compară, în sfârșit, în fața instanței, învinuit că l-ar fi bătut pe minorul Chiril Gumeni. Întrebat de ce au fost necesare aproape 13 luni pentru ca polițistul să fie audiat de judecător, procurorul Ion Grosu a explicat că acesta „nu putea fi obligat să se prezinte în instanță, dat fiind faptul că se afla în spital”.

Polițiștii s-au răzbunat pe copii

Chiril Gumeni cu parintii

Cazul lui Chiril este de-a dreptul șocant. La 10 aprilie 2009, băiatul a fost bătut crunt chiar în fața Guvernului. „Nu aveam bani de transport și am luat-o pe jos spre casă. Am trecut prin PMAN să vad ce se mai întâmplă. La un moment dat, s-au apropiat de mine doi bărbați, care s-au dovedit a fi polițiști în civil, care mi-au pus mâinile la spate și m-au îndesat într-o mașină”. „Mă numeau urât, zicând că am participat la distrugerea Parlamentului”, își amintește Chiril. 
Băiatul s-a ales cu o bătaie soră cu moartea, la fel ca și alți tineri „vânați” și maltratați de polițiști în zilele care au urmat după acțiunile violente din 7 aprilie. Potrivit mărturiilor mai multor polițiști, „oamenii legii” au acționat astfel pentru a-și răzbuna colegii în care s-a aruncat cu pietre în timpul manifestațiilor. Chiril a fost dus la Comisariatul de poliție Buiucani, unde polițiștii au continuat să-l bată cu cruzime, cu picioarele. S-au oprit doar când au văzut că nu se mai poate ridica de jos. În loc să cheme ambulanța, polițiștii l-au dus pe Chiril, însângerat și aproape inconștient, lângă școala în care învață și l-au lăsat la voia întâmplării. „Aveam dureri cumplite. Am cerut ajutor unei femei, care a chemat salvarea”, își amintește cu greu băiatul. „La spital am aflat că am piciorul stâng fracturat în două locuri”, spune copilul, iar ochii tatălui său se umplu de lacrimi. „Mi se rupea inima de durere, e singurul nostru copil. Și eu am avut piciorul stâng rupt, numai că în războiul de pe Nistru. Pentru ce am luptat? Ca băiatul meu să fie nenorocit în halul ăsta de cei care ar trebui să-l apere?”, se întreabă tatăl lui Chiril Gumeni.

300 euro pentru tăcere

Cazul lui Chiril Gumeni a ajuns repetat în vizorul procurorilor, după ce polițistul bănuit ar fi încercat să influențeze mersul anchetei „cumpărând” tăcerea victimei. La 10 februarie curent, procurorii au pornit urmărirea penală „pe faptul influențării minorului Gumeni de către colaboratorul de poliție Bârliba, care insista ca numitul să-și schimbe declarațiile date în privința polițistului Octavian Guțu”, se arată într-un comunicat de presă al MAI. „Domnul polițist a vrut să ne dea 300 de euro ca să ne retragem acuzațiile, dar nu am acceptat”, spune mama lui Chiril Gumeni.

Potrivit legislatiei Republicii Moldova, copil este considerata orice persoana care nu a implinit varsta de 16 ani. Conventia cu privire la Drepturile Copilului si Conventia Europeana a Drepturilor Omului interzice aplicarea oricaruit tip de violenta in privinta copiilor. Art. 19 al Convenției cu privire la Drepturile Copilului prevede:  1. Statele părți vor lua toate măsurile legislative, administrative, sociale și educative corespunzătoare, în vederea protejării copilului împotriva oricăror forme deviolență, vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijență, de reletratamente sau de exploatare, inclusiv abuz sexual, în timpul cât se află în îngrijireapărinților sau a unuia dintre ei, a reprezentantului ori reprezentanților legali sau a oricărei persoane căreia i-a fost оncredințat. In caz ca au devenit victime ale abuzutilor de orice fel, copiii si parintii sunt rugati sa apeleze la urmatoarele institutii:  Centrul pentru Drepturile Omului, Avocatul Copilului – linia fierbinte: 930 222  Centrul de prevenire a Abuzului fata de copii (CNPAC) – 75-88-06, 59-27-48 Centrul de informare si documentare privind drepturile copilului – 747813, 716598, Institutul pentru Drepăturile Omului  - 24 49 11

Sistemul șchiopătează

Referindu-se la evenimentele din aprilie 2009, juristul Igor Dolea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, declară că în cazurile de reținere a minorilor este evidentă încălcarea flagrantă a drepturilor copilului atât în momentul reținerii, cât și pe parcursul detenției. De aceeași părere este și juristul Victor Zaharia de la IRP, care consideră că se impune instituirea Justiției pentru copii, ceea ce ar asigura buna respectare a drepturilor minorilor reținuți sau aflați în detenție, pentru ca integritatea lor fizică, psihică și morală să nu fie afectată. Igor Dolea crede că „din păcate, noi nu avem judecători și nici avocați specializați în problema minorilor, nu există o instituție a psihologului sau pedagogului pe lângă instanțe, după cum cere Codul de procedură penală, nu există de fapt, nici o politică penală a statului în domeniul justiției juvenile”.

Investigația a fost realizată în cadrul Campaniei „Jurnaliștii pentru Drepturile Omului”, susținută de Ambasada SUA în Moldova