Drepturile omului

Captivii de la Bădiceni

Foto: adevarul.ro

Îşi trăiesc viaţa după un zid înalt de câţiva metri, iar dacă încearcă să evadeze sunt urmăriţi şi aduşi înapoi cu poliţia.  Deşi nu au comis nicio crimă, pacienţii internatelor psihoneurologice sunt condamnaţi să trăiască în izolare totală, la fel ca în închisoare. În timp ce deţinuţii pot spera să iasă la libertate după ce îşi ispăşesc pedeapsa, bolnavii psihoneurologici –  îşi petrec toată viaţa în "detenţie".  Culmea e că mulţi dintre cei care se află aici ar putea avea o viaţă normală, în comunitate, fără a fi o povară pentru stat.

Construit în cele mai bune tradiţii sovietice, internatul psihoneurologic din Bădiceni, r-nul Soroca, este amplasat  la câţiva kilometri depărtare de cea mai apropiată localitate. Priveliştea care se deschide pentru cei peste 400 de locatari ai acestei instituţii dincolo de poarta cu zăbrele este un câmp năpădit de buruieni.

"M-au amăgit că mă duc să învăţ la colegiu"

Lucia, o femeie trecută de 30 de ani, este unul dintre puţinii pacienţi de la Bădiceni, care nu îşi omoară timpul în zadar. Alături de o colegă din internat ea a pus la punct un fel de linie de producere a feţelor de pernă,  brodate după o tehnologie anume.

Tânără a ajuns la Bădiceni imediat după absolvirea şcolii-internat pentru copii cu deficienţe mintale din Hânceşti. "Învăţătorii şi directorul m-au amăgit că mă duc să învăţ la un colegiu din Soroca. Când am văzut unde am ajuns, am plâns, dar nu am încercat să fug… Deja m-am obişnuit, decât să umblu pe drumuri, mai bine stau aici, unde, de bine de rău primim mâncare şi haine", spune Lucia.

Diagnosticul care i-a fost stabilit - retard mintal uşor,  pune sub un mare semn de întrebare aflarea ei într-o instituţie alături de oameni cu deficienţe mintale severe.  În mod normal, Lucia ar trebui să se afle în comunitate, dar sistemul a preferat să o izoleze  decât să îi ofere o şansă să fie independentă.

Drama Luciei a început încă în clasele primare. Pentru că rămânea în urmă faţă de alţi elevi în ce priveşte reuşita şcolară, a fost dusă de acasă la vârsta de opt ani la şcoala pentru copii cu deficienţe mintale grave din Hânceşti. Această instituţie nu i –a lăsat prea multe şanse de viitor. Centrul de Investigaţii Jurnalistice a arătat anterior că plasarea copiilor în asemenea şcoli era un fenomen acum câţiva ani. Lucia este unul dintre cei pe care sistemul i-a exclus irevocabil, făcându-i pentru tot restul vieţii consumatori ai subvenţiilor de la stat

Cel puţin 50 de persoane se află ilegal în instituţie

Foto: CIJM

La fel ca Lucia, cu diagnoze care permit reintegrarea în societate, la internatul din Bădiceni sunt circa 50 de persoane, potrivit medicului-şef Ludmila Dovbenco. Statutul instituţiei  nu prevede izolarea persoanelor cu un asemenea diagnostic.

"Aici nu toată lumea e bolnavă la cap", ne spune Andrei, unul dintre pacienţi. "Dacă te porţi frumos, angajaţii internatului nu-ţi fac niciun rău", adaugă el. Andrei are 38 de ani, este din Comrat şi a venit aici în 2003. El povesteşte că este vizitat uneori de fratele său, care i-a adus un telefon mobil performant, cu căşti, la care poate asculta muzică non-stop.

Administraţia înţelege şi acceptă că pacienţii  diagnosticaţi cu retard mintal uşor se pot descurca pe cont propriu. Dovadă sunt cele câteva camere, cu 2 sau 3 locuri, unde locuiesc "cei care înţeleg". Ei îşi fac singuri curăţenie în cameră şi îşi spală hainele, adică se autodeservesc.

Majoritatea pacienţilor sunt înscrişi în instituţie cu statut de „plasament permanent" şi rămân aici până la sfârşitul vieţii, ne spune directorul instituţiei Ion Gulico. Nimeni nu reevaluează periodic, aşa cum o cer normele, dosarele fiecărui pacient, pentru a se vedea dacă persoana mai merită ţinută aici sau trebuie reintegrată în societate sau plasată într-o instituţie cu un regim mai permisiv.

 

Oameni inexistenţi şi invizibili

Din 2009, când a fost modificată legislaţia, nimeni nu mai poate fi internat într-o instituţie psiohoneurologică în lipsa unei decizii judecătoreşti care să prevadă lipsirea de capacitatea de exerciţiu. Cu toate acestea, fiecare al doilea om internat la Bădiceni este deţinut ilegal, pentru că nu exista o decizie judecătorească în acest sens. Până atunci, însă, oamenii ajungeau aici în baza unor cereri, astfel încât acum, ca să se conformeze cerinţelor legale, pacienţii sunt lipsiţi angro de capacitatea de exerciţiu.  Internatul a pregătit zeci de dosare pe care le-a dus în instanţă.

De asemenea, o bună parte dintre cei care se află acum la Bădiceni nu au acte de identitate. Deşi sunt ani buni de când au nimerit aici, (nu se ştie pe ce bază?!) autorităţile nu au reuşit să le perfecteze actele. Conform datelor administraţiei internatului, în privinţa a 165 de oameni nu există decizii privind lipsa capacităţii de exerciţiu. În majoritatea cazurilor aceste persoane au fost internate înainte de anul 2003. Alte 80 de persoane încă nu au buletine de identitate,  30 nu au certificat de invaliditate, iar  50 – nici măcar  adeverinţe de naştere. 

Potrivit avocatului parlamentar Aurelia Grigoriu, asemenea situaţii există în majoritatea internatelor psiho-neurologice. "Am constatat o situaţie dezastruoasă în ce priveşte documentele în toate internatele psihoneurologice pe care le-am vizitat.  Asta înseamnă că oamenii care nu au acte nu beneficiază de mai multe drepturi – nu pot primi pensie, nici indemnizaţii, nu-şi pot stabili gradul de invaliditate, nu-şi pot exercita dreptul la vot etc. Se acumulează un ghem foarte mare de încălcări de drepturi", susţine ombudsmanul. Avocatul parlamentar admite că o  persoană care nu figurează în nicio evidenţă poate dispărea în orice moment din internat şi nimeni să nu poată cere socoteală managerului instituţiei. „Pe de altă parte, dacă sunt primiţi oameni fără acte, oricine poate fi închis acolo. De exemplu, dacă cineva se ascunde, el poate sta liniştit acolo şi nimeni nu îl găseşte", mai spune avocatul parlamentar. 

La mijloc e un interes financiar

Foto: CIJM

ONG-urile pentru drepturile omului consideră că administraţiile instituţiilor nu vor să revalueze dosarele pacienţilor şi din considerente financiare. "Bugetul instituţiei depinde de numărul de persoane. În aceste condiţii, instituţiile sunt interesate să aibă cât mai multă materie primă. La mijloc e interesul financiar", spune Vanu Jereghi, directorul Institutului pentru Drepturile Omului.

Expertul  de la IDOM susţine că cere deja de 10 ani autorităţilor să reevalueze dosarele pacienţilor din internatele psihoneurologice, dar că până în prezent acest lucru nu s-a făcut. "Trebuie luat fiecare caz în parte, ca să vedem, împreună cu asistentul social din localitatea de baştină a persoanei, dacă persona are unde trăi, dacă are rude şi dacă are cine să-i poarte de grijă în cazul în care ar fi dezinstituţionalizată", spune Vanu Jereghi.

Potrivit rapoartelor IDOM, această lipsă de monitorizare lasă loc de ilegalităţi. Astfel, în urma unei monitorizări efectuate de organizaţie,  în una dintre instituţiile cu profil psihoneurologic a fost identificat cel puţin un caz în care persoana nu avea niciun fel de deviere psihică şi a făcut tot posibilul să fie cazată acolo pentru că "întreţinerea casei în care locuia costa prea mult". De remarcat că pentru întreţinerea  unui pacient din aceste instituţii statul achită anual în jur de 35-40 de mii de lei.

Milioane de lei curg anual în sistem

Instituţiile psihoneurologice,  rămase moştenire de la sistemul sovietic de asistenţă a persoanelor cu deficienţe psihice, nu sunt altceva decât nişte „închisori" pentru oameni cu probleme psihice.  Pentru întreţinerea acestor „dinozauri" statul alocă milioane de lei. Numai internatul din Bădiceni ne costă peste 14,7 mln de lei anual, sau în jur de 40 de mii de lei pentru o persoană.  Deşi suma e enormă la prima vedere, doar o mică parte din ea constituie cheltuieli directe pentru pacienţi,  restul banilor fiind alocaţi pentru întreţinerea blocurilor, reparaţii, salarizarea personalului etc. Totuşi, directorul Ion Gulico nu ne-a putut spune cât se alocă pentru procurarea hainelor şi cu ce periodicitate pacienţii primesc haine noi. Pe cei mai mulţi dintre ei i-am găsit purtând ciupici din cauciuc şi haine vechi. Și asta în condiţiile în care la capitolul vestimentaţie, lenjerie şi obiecte de igienă, normele bugetare prevăd peste 80 de obiecte pe care statul trebuie să le pună în posesia unui rezident. Printre acestea se numără scurte,  rochii, halate, pulovere, pantaloni,  fulare, mănuşi, batiste, sutiene şi chiloţi, colanţi de primăvară şi de iarnă, pijamale, pantofi şi cizme, papuci de casă, încălţăminte sport, prosoape, plapume şi multe altele. La banii care vin de la stat se mai adaugă şi 75 la sută din suma pe care unii pacienţi o primesc ca pensie de invaliditate. Astfel, luate la un loc, instituţia dispune de un buget enorm.

20 de oameni într-o cameră cu miros de umeazeală

Foto: CIJM

Un dormitor este împărţit de vreo 20 de oameni care nu pot avea, nici chiar dacă ar dori, pic de intimitate. Nu pot avea nimic care să le aparţină, pentru că doar cei mai norocoşi au o noptieră unde să-şi ţină pozele de acasă, un pieptene  sau cartea de rugăciuni.

La venirea echipei CIN camerele din internatul de la Bădiceni erau curate lună, iar păturile - fără nicio cută – semn că pacienţilor nu li se permite să se aşeze pe paturi în timpul zilei. Toţi erau pe afară sau în camerele cu televizoare. Totuşi, spaţiul rezervat ficărui pacient este similar celui din închisori. Paturile stau unul lângă altul, iar pacienţii nu au unde să-şi pună nici măcar hainele de care se dezbracă seara. "Când mă culc, îmi pun hainele sub pat", ne-a spus Nadejda, una dintre pacientele de la internat.

La întrebarea noastră de ce pacienţii nu au noptiere, dădaca ne arată grăbită un dulap în care stau aranjate examplar câteva prosoape  - "Iată aici îşi ţin ei lucrurile", ne spune femeia.

În holurile imense ale instituţiei nu e greu să te rătăceşti. Peste tot miroase a umezeală şi administraţia recunoaşte că în clădire ar fi necesară o reparaţie capitală.

Întrebată de ce unii pacienţi îşi doresc să plece din internat şi chiar evadează de aici (în prezent două persoane care au fugit sunt căutate de poliţie), administraţia internatului răspunde că "sunt oameni bolnavi, azi spun una, mâine alta".

Cel puţin 10 oameni mor în fiecare an în internatul de la Bădiceni

Foto: CIJM

Tema deceselor în internat s-a dovedit a fi un subiect foarte greu de abordat cu administraţia instituţiei. După ce am întrebat de câteva ori câţi oameni au murit aici în ultimii ani, am auzit un răspuns din memorie de la medicul-şef, Ludmila Dovbenco. Nu ne-au fost prezentate statistici sau documente. "Din anii 2008-2009, de când încălzirea şi alimentaţia e mai bună, a scăzut numărul deceselor. Din câte ţin minte, în 2008 au murit 17 oameni – cel mai mare număr din ultimii ani. În 2009 – 11 oameni, în 2010 am avut 7 decese, iar în 2011 am avut 12 decese", a spus Ludmila Dovbenco.

Medicul-şef spune că cele mai multe decese survin in urma maladiilor cardiovasculare. A doua cauză majoră de deces al tutelaţilor din internat o constituie bolile oncologice şi cele ale sistemului digestiv. "Avem decese survenite în urma cirozelor hepatice. Preparatele psihotrope pe care le administrăm afectează ficatul unor tutelaţi, deşi noi le administrăm în permanenţă şi medicamente hepatoprotectoare", explică medicul-şef. Experţii de la IDOM consideră, însă, că de vină sunt condiţiile precare din instituţie – aglomeraţia mare din saloane şi lipsa unei secţii psihosomatice. 

Internat psihoneurologic fără psihiatruLa fiecare angajat al internatului din Bădiceni revin 2 pacienţi. Instituţia are un personal de 210 oameni la peste 400 de pacienţi. Deşi are suficienţi salarizaţi, specialiştii de bază lipsesc. Potrivit  directorului Ion Gulico, la un salariu de aproximativ 2000 de lei nu vrea să vină niciun terapeut, psihiatru sau ginecolog. Locurile sunt vacante de câţiva ani, iar administraţia instituţiei spune că pacienţii sunt totuşi consultaţi periodic de medici angajaţi prin cumul. Când starea unor bolnavi se acutizează ei sunt transportaţi de urgenţă la spitalele de psihiatrie. După stabilizarea stării de sănătate, ei revin din nou „acasă", adică la internat.

"Lucrăm cu ziua şi ne luăm detergenţi"

Periodic, unii pacienţi merg în sat şi lucrează cu ziua în câmp. Directorului i se pare firesc acest lucru, iar oamenii din sat ne-au confirmat că îi văd uneori pe pacienţi prin sat, dar nu atât de des ca înainte, când "nu prea aveau ce mânca, săracii". Situaţia la internat s-ar fi schimbat în bine după anul 2007, când fosta conducere a fost demisă în urma unui control al Curţii de Conturi. Atunci s-a descoperit că pacienţii erau hrăniţi cu mâncare insuficientă şi de calitate proastă, iar în loc de ulei era folosit seu de vită.

Chiar dacă acum sunt hrăniţi mai bine, oamenii oricum nu au renunţat la muncile ocazionale. "Mergem să lucrăm în sat, la prăşit, la săpat, vin oamenii şi ne cheamă", ne spune una din paciente. „Facem bani şi ne cumpărăm sodă, săpon. Ne dau şi aici, dar e mai bine când ai ceva al tău", ne spune altă femeie.

Cine monitorizează internatele psihoneurologice?

Foto: CIJM

Acum câteva luni, una dintre femeile închise în internatul de la Bădiceni a fugit şi a ajuns la Chişinău, căutându-şi rudele. Nadejda N.  (52 de ani) povestea

atunci că nu mai vroia să se afle aici, întrucât ar fi fost bătută şi umilită şi că îşi doreşte să fie luată în tutela unei familii sau să fie dusă la un azil de bătrâni. Cu ajutorul poliţiei, femeia a fost adusă înapoi la Bădiceni. Am găsit-o tot cu gândul la plecare. Directorul internatului, Ion Gulico, s-a arătat surprins când l-am întrebat dacă a verificat în vreun fel spusele femeii, afirmând că în internat nu există violenţă. Am încercat să aflăm cine monitorizează eventualele cazuri de violenţă care ar putea exista în internatelor psihoneurologice şi am constatat că la nivel de stat nu există nicio structură care s-ar ocupa de acest aspect.

Dacă ar fi bătuţi sau ar vrea să denunţe eventuale rele tratamente, pacienţii din Bădiceni nu au cui se plânge pentru că nu-i întreabă nimeni, iar dacă îi întreabă - spusele lor nu sunt luate în serios.

Dacă în cazul celor deţinuţi în comisariatele de poliţie procurorul este obligat să meargă peste 72 de ore şi să monitorizeze ca nu cumva să se fi aplicat violenţa, în cazul pacienţilor internatelor psihoneurologice, statul nu se preocupă să le asigure securitatea. Singura tentativă de a crea un comitet care să apere drepturile persoanelor cu deficienţe mintale se referă la staţionarele de psihiatrie. Iniţiativa datează încă din anul 1997 şi  prevede crearea unei comisii care să primească reclamaţiile şi cererile pacienţilor. Acestea ar urma să fie soluţionate împreună cu administraţia instituţiei de psihiatrie respective sau să fie remise autorităţilor publice, procuraturii sau instanţelor judecătoreşti. (Legea privind sănătatea mintală, din 1997).

Investigaţia a fost realizată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice în cadrul campaniei media „Jurnaliştii pentru eliminarea torturii şi protecţia victimelor torturii şi relelor tratamente", desfăşurată cu suportul Programului de Granturi Mici 2011, realizat de proiectul „Consolidarea examinării medico-legale a cazurilor de tortură şi a altor forme de maltratare în Moldova", finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova. Opiniile exprimate în aceasta investigatie aparţin autorului şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii