Drepturile omului

Lăsate în „mila” soţilor agresori

Foto: bbc.co.uk

Pe lângă bătăile şi umilinţele de acasă, multe dintre femeile ajunse pradă furiei soţilor, trebuie să lupte şi cu justiţia oarbă, care, în loc să le apere, le ignoră. Pentru că mai există poliţişti iresponsabili, unele femei bătute şi umilite ani la rând sunt învinuite pe nedrept că şi şi-ar fi abuzat soţii. Apoi umblă ani în şir în instanţă pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

Fiecare a şasea femeie de la oraş şi fiecare a şaptea de la sat a fost cel puţin o dată în viaţă supusă violenţei în familie, spune un studiu naţional. Dacă e să lăsăm matematica deoparte, orice femeie ajunsă sub ploaia de lovituri a celui căruia i-a jurat credinţă trăieşte o tragedie aparte, dar, într-o societate tradiţionalistă ca a noastră, pe multe le uneşte aceeaşi frică – să nu intre în gura lumii. Puţine au curajul să lase deoparte prejudecăţile şi să meargă până în pânzele albe, adică până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Până acum, Guvernul Moldovei a pierdut patru astfel de dosare, fiind obligat să scoată din hazna pentru fiecare peste 17.000 de euro, pentru că şi statul a fost nemilos cu victimele. În timp ce autorităţile se laudă cu statistici numai bune de arătat la televizor, femeile mai sunt îndemnate să lase capul plecat şi să îşi ia soţul agresor “cu binişorul”.   

„Luaţi-l cu binişoru’ ca să fie bine în familie”

Elena T., Foto: CIJM

Dosarul Elenei T., în vârstă de 43 de ani, (nume schimbat – n.r.) ar putea fi cel de-al cincilea pe care riscăm să-l pierdem la CEDO, cazul fiind pendint la Înalta Curte. Problemele ei au început în 2007, după ce a împărţit acelaşi acoperiş cu soţul ei timp de şase ani şi după ce el şi-a pierdut locul de muncă şi a început să-şi înece amarul în alcool. „Când era beat mă bătea crunt, unde nimerea, cu pumnii şi picioarele. Dădea ca într-un sac de box. Adesea îl lovea şi pe băiatul nostru. Mi-am luat inima în dinţi abia după patru ani, în 2011. Văsuzem o reclamă la televizor cu numărul de telefon al liniei fierbinţi «La Strada». Avocata Doina Străisteanu mi-a fixat o întâlnire şi atunci am prins la curaj. Până în acel moment am tot ezitat, îmi era ruşine de vecini. O singură dată am îndrăznit să merg la doctor, când mi-a dat cu piciorul în faţă. Timp de o lună dinţii mi-au fost legaţi cu sârmă”, deapănă firul evenimentelor Elena. Femeia a prins la curaj şi aproape de fiecare dată chema inspectorii de sector. „La un moment poliţiştii mi-au reproşat că s-au săturat de problemele noastre pentru că fac risipă de benzină. Mi-au spus că e cazul să ne descurcăm singuri. M-au crezut abia când m-au văzut cu piciorul fracturat la Urgenţă. Nici la asistenţa socială n-am găsit mult sprijin. «Dacă vreţi să fie bine în familie, luaţi-l cu binişoru’», m-au îndemnat acolo”, povesteşte Elena.  

Victimă transformată în agresor

Cu ajutorul avocatei, femeia a obţinut în instanţă mai multe ordonanţe de protecţie, care l-au obligat pe bărbat să nu se apropie de soţie şi copil timp de câteva luni. Totodată, pe numele lui au fost pornite patru dosare penale – două pentru violenţă în familie, unul pentru ameninţarea cu moartea şi altul pentru faptul că nu a respectat ordonanţele de protecţie. Cu toate acestea, în mai 2012, şi bărbatul a obţinut pentru 30 de zile o ordonanţă de protecţie împotriva soţiei, fiind recunoscut „victimă a violenţei în familie”. „Cum a putut judecătoarea Liuba Pruteanu să emită un astfel de document unui bărbat recunoscut ca agresor familial de cinci ordonanţe de protecţie la rând, eliberate în aceeaşi instanţă, fiind luat la evidenţă de poliţia de sector ca agresor familial şi având un buchet de dosare penale? Nu avea dreptul moral să facă acest lucru, ştiind că cel care a venit să ceară protecţie abuzează de lege”, susţine avocata Doina Străisteanu, membră a Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii. Bărbatul a fost, totuşi, condamnat la doi ani de închisoare. „Urmează să fie eliberat în iulie. Sincer, mi-e frică de faptul că va ieşi şi se va răzbuna”, recunoaşte Elena.    

„M-am temut de gura lumii”

Cazul Ludmilei I. (39 de ani) din Ungheni, a confirmat încă o dată cât de nedreaptă poate fi justiţia din ţara noastră. A îndurat timp de 16 ani bătăile şi umilinţele soţului cu care a crescut trei copii, de 18, 14 şi 10 ani, iar la sfârşit s-a ales ea cu un dosar penal. A tăcut şi a răbdat de frică să nu intre în gura satului. „Întotdeauna m-am temut să nu mă vorbească lumea, aşa că sufeream în tăcere. Când veneau de la şcoală, copiii mă găseau în lacrimi şi cu vânătăi pe faţă. «Iar te-ai certat cu tata?», mă întrebau ei. Când am ajuns la capătul răbdării le-am zis: «Dragii mamei, nu mai pot. În timp ce voi mergeţi la şcoală, eu primesc bătaie»”, îşi împărtăşeşte femeia povestea. „Era mai tot timpul agresiv. Credea că irosesc banii. Când mergea să muncească în Rusia, ne trimitea câte o sută de dolari pe lună. Cum puteai oare să acoperi minimul necesar pentru trei copiii cu aceşti bani? Dacă, Doamne fereşte, se rupea încălţămintea copiilor încercam să o lipim aşa ca el să nu observe. Altfel, riscam să fiu iar bătută şi umilită”, oftează Ludmila. În 2011 şi-a spus „Gata!”. A cerut divorţul şi s-a mutat la părinţi împreună cu copiii. Asta însă nu a însemnat că s-au terminat şi problemele.

El cu amendă, ea cu dosar penal

„Aproape toate lucrurile noastre au rămas în casă, aşa că atunci când s-a făcut frig am mers să iau hainele copiilor. El mă ameninţase să nu îndrăznesc să-i mai trec pragul pentru că locuinţa îi aparţine. Am tot aşteptat să vină, dar pentru că trecuse prea mult timp, am telefonat poliţistului de sector şi i-am spus că aş vrea să intru. Mi-a zis că am tot dreptul să o fac, aşa că să nu-mi fie frică”, îşi aminteşte femeia. Bărbatul s-a năpustit asupra ei în momentul în care Ludmila căuta o pereche de cizme. Cu o mână a apucat-o de gât, cu cealaltă o lovea peste cap până ea şi-a pierdut cunoştinţa. S-a trezit în momentul în care bărbatul o plesnea peste faţă. „În acel moment, vârful degetului mic de la mână lui îmi nimerise în gură. L-am muşcat, iar el s-a grăbit să sune sectoristului. Eu am fugit la vecină unde am chemat ambulanţa”, povesteşte Ludmila. Bărbatul s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei, iar ea a ajuns în spital pentru zece zile şi, paradoxal, s-a pomenit cu un dosar penal în care risca cinci ani de închisoare.

Lilia Potâng, Foto: CIJM

„Potrivit rechizitoriului, procurorul a indicat că acţiunile bărbatului se încadrează integral în dispoziţia Codului Penal, dar, totodată, fapta respectivă se încadrează şi în dispoziţia Codului Contravenţional. Reieşind din prevederile articolului 117 Cod Penal, fapta a fost calificată în baza normei care prevede pedeapsa mai blândă. Astfel, femeia a fost învinuită de cauzarea vătămării corporale medii ca urmare a muşcării degetului mic al mâinii drepte a soţului”, comentează jurista Lilia Potîng de la Asociaţia Promo-Lex, care s-a ocupat de caz. Mai toate plângerile Ludmilei adresate procurorilor şi în instanţă să revizuiască decizia de a o cerceta penal au fost respinse. Femeia a fost achitată de Curtea Supremă de Justiţie abia în februarie 2014, după trei ani în care a încercat să demontreze că, de fapt, ea a fost victimă, şi nu agresoare.  

Ignorate pentru că sunt femei

Cele patru decizii CEDO care au făcut dreptate femeilor supuse violenţei în familie au fost pronunţate relativ recent: în 2013 şi la începutul lui 2014. În toate magistraţii au ajuns la concluzia că victimile au fost discriminate de către autorităţi pentru simplul motiv că sunt... femei. „Indiferent de faptul dacă eşti femeie sau bărbat, drepturile sunt egale, iar ele trebuie respectate. De acest principiu nu s-au ghidat însă autorităţile noastre”, afirmă Tatiana Moraru (31 de ani), reclamanta din ultimul dosar pierdut de Moldova la Înalta Curte.

Doina Străisteanu, Foto: CIJM

Doina Străisteanu, avocata care a reprezentat două cazuri la Strasbourg, cel al Lidiei Mudric şi al Liliei Eremia, spune că ambele hotărâri de condamnare au devenit posibile din cauza atitudinii neglijente a Poliţiei, Procuraturii şi instanţelor de judecată. „În cazul Mudric, de exemplu, am obţinut trei ordonanţe de protecţie. Nici aşa, fostul ei soţ, cu care împărţea o ogradă, nu se putea calma. Era agresiv şi o scotea din casă. Procurorii ne spuneau că nu pot întreprinde nimic. După ce am cerut judecătorilor CEDO să examineze de urgenţă acest caz, oamenii legii s-au mobilizat atât de repede încât într-o singură zi au condamnat agresorul. Nu sunt sigură că acest om a avut avocat în proces, fiindu-i încălcate toate drepturile. Poliţiştii şi procurorii s-au aruncat dintr-o extremă de a nu face nimic, în alta – a face totul aiurea. Dacă ar fi dat peste un avocat bun, cazul ar fi ajuns la CEDO, iar autorităţile noastre s-ar fi pomenit într-o situaţie penibilă”, comentează membra Consiliului Antidiscriminare. Avocata face trimitere la statistică şi precizează că „80 la sută victime ale violenţei sunt femei”. 

CEDO: „Aveţi legi bune”

Magistraţii de la Strasbourg au mai scris negru pe alb că legislaţia din ţara noastră care ar trebui să prevină violenţa în familie este foarte bună. „Aceasta se potriveşte standardelor Convenţiei Europene. Problema este însă în felul în care este pusă în aplicare”, susţine apărătoarea.

“Unii poliţişti, procurori şi judecători ignoră plângerile victimelor, refuză să intervină din diverse motive, lăsând astfel victimele în pericol”, adaugă Lilia Potîng de la Promo-Lex.

Nu în zadar, anul trecut, în septembrie, Comitetul privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei a cerut în premieră explicaţii Guvernului de la Chișinău, privind un caz de violenţă în familie. Victima s-a plâns că nici după divorţ comportamentul soţului ei, cu care a fost nevoită să împartă un apartament, nu s-a schimbat, fiind în continuare agresiv. Pentru că se plângea prea des la Poliţie, oamenii legii au luat-o la evidență ca fiind scandalagiu familial. Reclamanta a fost nevoită să părăsească propria locuință. “ În termen de șase luni de la comunicare Guvernul urma să-şi prezinte poziţia”, ne-a spus Lilia Potîng care reprezintă cazul.

Autorităţile se laudă cu rezultate „de invidiat”

„Este sarcina mai multor structuri să lupte cu fenomenul violenţei în familie, nu doar a procurorilor. Procesul de investigaţie demarează în funcţie de felul în care fiecare dintre reprezentanţii structurilor îşi face treaba. Mai mult decât atât, deşi violenţa în familie a existat dintotdeauna, în Moldova fenomenul s-a pus în discuţie în ultimii ani. O lege specială pentru victimele violenţei a apărut în 2008. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte”, se apără Iurie Perevoznic, şeful Secţiei minori şi drepturile omului din cadrul Procuraturii Generale. Omul legii admite, totuşi, că unii dintre colegii săi au restanţe atunci când vine vorba despre soluţionarea dosarelor privind violenţa în familie. „Cu regret, sunt situaţii în care se confirmă faptul că procurorii nu-şi exercită atribuţiile aşa cum ar trebui. Acest lucru are mai multe explicaţii. Unul dintre aceştia este că soţii sunt, în acceptul societăţii, un tot întreg - azi se ceartă, mâine se împacă. Este însă o percepţie eronată. Un alt factor este comportamentul victimelor. Azi se plânge, mâine îşi retrage reclamaţia, iar procurorul rămâne cu dosarul nesoluţionat şi riscă să fie mustrat de superiorii săi. Un al treilea factor este necesitatea perfecţionării cadrului legislativ, şi anume a procedurii de investigaţie a cazurilor de acest fel”, crede Iurie Perevoznic.

În schimb Marin Maxian, şeful Direcţiei securitate publică a Inspectoratului General de Poliţie, se laudă cu „rezultate de invidiat”. „Se fac foarte multe pentru contracararea fenomenului. Putem aduce ca exemplu faptul că numărul ordonanţelor de protecţie pentru victimele violenţei în familie cerute de inspectorii de sector a crescut semnificativ. Acum lucrăm la anumite mecanisme cum ar fi instituirea ordonanţei de protecţie urgentă, care ar putea fi eliberată de poliţist şi ar fi valabilă pentru 72 de ore”, spune Marin Maxian.

Ajutate la „Casa Mărioarei”

Dacă nu au încredere în oamenii legii, iar în altă parte nu au unde să ceară ajutor, femeile o pot face la centrele specializate unde vor fi asistate juridic şi psihologic. „Casa Mărioarei”, de exemplu, este una din puţinele instituţii din ţară care oferă servicii şi adăpost victimelor violenţei în familie. Anul trecut specialiştii instituţiei au acordat suport juridic sau psihologic pentru circa 1.000 de femei. Aproximativ 100 de victime au fost adăpostite pentru o perioadă la „Casa Mărioarei”. „În ţară nu mai există anume astfel de centre, deşi sunt necesare. Multe dintre aceste victime nu au unde să se adreseze, iar dacă se adresează se întâmplă să nu primească ajutor. Nici specialişti nu prea avem care să ofere suport gratuit, pentru că atât serviciile unui jurist sau a unui psiholog costă, iar de multe ori aceste femei pur şi simplu nu au bani pentru a le achita”, constată Elena Burcă, directoarea instituţiei.

Cifre alarmante

Potrivit procurorului Iurie Perevoznic, în 2013 au fost înregistrate în total 3.000 de adresări privind violenţa în familie. În baza a 1.400 au fost pornite proceduri contravenţionale, alte 1.354 au servit bază pentru fi pornite cauze penale. Circa 860 de dosare au ajuns în instanţă. Potrivit datelor prezentate de Inspectoratul General de Poliţie, în primele nouă luni ale anului 2013, 296 de femei şi copiii au obţinut statutul de victimă în cadrul ordonanţelor de protecţie. Mai grav este că în aceeaşi perioadă 22 de persoane au fost omorâte în urma cerţilor iscate în familie.

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate“, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova. Instituţia finanţatoare nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii