Între 1996 şi 1999, peste 300 de persoane au devenit victimele unei reţele-caracatiţă, din care făceau parte judecători, procurori, avocaţi, poliţişti, notari, bancheri, precum şi funcţionari din diferite structuri statale. Aceasta era dirijată de un oarecare Fiodor Trişin, despre care se spune că este fost ziarist la agenţia rusă de ştiri ITAR-TAAS. Sub pretextul că ar fi reprezentantul unei firmei care acordă împrumuturi în bani, individul punea mâna pe casele oamenilor care, naivi din fire, se lăsau uşor amăgiţi.

Cei care încercau să-şi caute dreptatea erau ameninţaţi, torturaţi şi intimidaţi, astfel încât, până la urmă, se lăsau păgubaşi. Mulţi dintre cei care au căzut în plasa lui Trişin au povestit că în instanţe nici nu erau ascultaţi şi în multe cazuri oameni ai legii apelau la diverse manevre în timpul proceselor, astfel încât cei păgubiţi să nu câştige.
Trişin, căruia în ultimii şase ani i s-au intentat mai mult de zece dosare penale pentru escrocherii în proporţii deosebit de mari, se află acum în libertate, iar cei pe care i-a înşelat, trăiesc cu frica în sân că vor fi scoşi cu forţa din propriile case pentru care au muncit o viaţă întreagă.

Operaţiunea “Uşile de fier”
Ana Iovu, o pensionară domiciliată pe strada M. Sadoveanu 30, ap. 82, a povestit că a apelat la Trişin după ce a citit un anunţ în ziarul Makler. “Aveam mare nevoie de bani şi i-am solicitat să-mi împrumute 2.000 de dolari, cu o dobândă de 10 la sută. Condiţia iniţială a lui Trişin a fost să-mi pun în gaj garsoniera. Cu o zi înainte de a merge la notar, Trişin m-a sunat, spunându-mi că trebuie să perfectez documentele pentru un contract de vânzare-cumpărare. El a invocat faptul că la notariat vom plăti o sumă mare de bani, dacă vom semna un acord de gaj. Deşi la început s-a prezentat drept reprezentantul unei companii de creditare, la notariat Trişin a semnat pe numele său toate actele. După ce am autentificat contractul la notar, el mi-a spus că acesta este formal şi că va fi desfăcut imediat ce îi voi restitui suma împrumutată. Mai mult chiar, la rugămintea mea să nu înregistreze apartamentul la Oficiul Cadastral Teritorial (OCT), mi-a dat o recipisă în acest sens”.
Ana Iovu îi restituia câte o parte din bani în fiecare lună, astfel încât, într-un an şi zece luni, s-a achitat de datorie. “La mijlocul lui iulie 1998, am plecat din ţară pentru câteva zile”, spune ea. “Când am revenit, însă, am găsit o uşă de metal la apartament. De atunci nu am mai putut intra în casa mea. Acolo mi-au rămas mobila şi bunurile în valoare de 66.000 lei pe atunci”. Din acel moment, bătrâna trece pragurile instanţelor în căutarea dreptăţii. Între timp, ea a aflat că Trişin, în pofida faptului că i-a dat o recipisă prin care se angaja să nu înregistreze apartamentul pe numele său, a înregistrat imobilul la OCT şi, ulterior, l-a vândut. Trezeşte nedumerire şi faptul că, deşi apartamentul lui Iovu era în litigiu, biroul notarial de pe Mircea cel Bătrân 24 a falsificat documentele, dându-i posibilitatea lui Trişin să vândă apartamentul de câteva ori. Actul de vânzare–cumpărare dintre Trişin şi Iovu a fost înregistrat, în 1996, la OCT cu numărul 662, iar doi ani mai târziu, cu acelaşi număr, a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare a aceluiaşi apartament între familiile Vartina şi Panţâru.

Înşelat cu ajutorul verişoarei
La fel de tragice sunt şi cazurile altor persoane, care au ajuns în pragul disperării. Ion Băhnărel (nume fals, schimbat la solicitarea lui) este profesor universitar. El a fost atras în plasa lui Trişin de o verişoară de-a sa, care i-a sugerat să-şi pună în gaj apartamentul cu patru camere pentru a împrumuta 10.000 dolari. Aceştia, puşi în circulaţie, aveau să aducă procente considerabile. “După ce am autentificat la notar contractul cu Trişin - spune el -, chiar pe pragul notariatului, acesta m-a silit să semnez o recipisă precum că am primit 10.000 dolari şi că mai am dreptul să locuiesc în apartamentul meu timp de o lună. Deşi nu am luat banii, am semnat recipisa. Suma de 10.000 dolari, după cum am convenit, a luat-o verişoara mea care mi-a promis că, în scurt timp, îmi voi recăpăta apartamentul”. După numai o lună, familia lui Băhnărel a fost forţată de oamenii lui Trişin să părăsească apartamentul. “Într-o zi, au venit la mine poliţistul de sector, însoţit de nişte tipi bine făcuţi. După cum au lăsat să se înţeleagă, aceştia făceau parte din corpul de pază al băncii “Vias”. Tipii au instalat o uşă de metal, forţându-mă să părăsesc locuinţa”, spune Băhnărel.
Verişoara sa a dispărut, iar din 1997, familia lui Băhnărel umblă de la o gazdă la alta şi încearcă să caute dreptatea, dar nimeni nu-i ascultă.

Cazuri “fericite”
Alte două persoane înşelate de Trişin sunt Elena Rusu şi Tamara Staruş. Rusu a declarat că, în 1996, şi-a pierdut locul de muncă rămânând practic fără nici o sursă de existenţă. Cunoscând situaţia în care se află, vecinii ei, familia Istratenco, i-au propus un mod de a câştiga o bucăţică de pâine. “Mi-au spus că au o afacere şi că ar fi bine să contribui şi eu cu o parte din bani. Urma să primesc lunar un anumit procent în valută. Întrucât eram singură şi nu aveam bani, vecinii mi l-au recomandat pe Trişin, care, după spusele lor, oferea credite avantajoase în baza unui contract de gaj”. A urmat acelaşi scenariu, cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului. Suma de 3.500 dolari a fost luată de vecinii ei. Mai târziu, Elena avea să afle că aceştia căzuseră pradă aceluiaşi Trişin şi erau pe punctul de a-şi pierde apartamentul. Pentru a-l recupera, au atras-o şi pe ea în cursă.
Familia Istratenco a reuşit să mai tragă în cursă o cunoscută de-a Elenei - Tamara Staruş, văduvă cu trei copii - cu care aceasta a lucrat la o grădiniţă. Tamara a căzut în plasa lui Trişin ca şi Elena, numai că ea a semnat un contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul său cu patru camere, pentru care familia Istratenco a încasat 9.000 dolari. Atât Tamara, cât şi Elena nu au mai văzut banii, şi nici dobânda promisă. În schimb, la nici un an de la iniţierea “afacerii”, persoane apropiate lui Trişin au venit să le instaleze uşi de metal la apartamente, făcând asupra lor presiuni pentru a părăsi locuinţele. Acestea îşi argumentau acţiunile prin faptul că dispun de documente care demonstrează că proprietarul imobilelor este Trişin. Aceste două cazuri - am putea spune - sunt mai puţin tragice, întrucât Elena Rusu şi Tamara Staruş locuiesc actualmente în apartamentele lor, deşi sunt sigure că, într-o zi, vor fi evacuate de oamenii lui Trişin.

Omul lui Lucinschi?
Persoanele cu care am mai discutat au povestit că această caracatiţă a “devorat” peste 300 de chişinăueni, unii dintre ei sfârşind tragic. Ca şi familiile Băhnărel, Iovu sau Crudu, alte zeci de familii au fost scose cu forţa din propriile apartamente de oamenii lui Trişin. Am aflat că cei ce se împotriveau erau scoşi în afara oraşului, unde erau legaţi de picioare şi atârnaţi cu capul în jos, legaţi de crengile copacilor, după care erau obligaţi să semneze abandonarea locuinţelor. După asemenea torturi şi ameninţări, unii oameni s-au îmbolnăvit, ajungând invalizi, iar alţii au fost nevoiţi să fugă din ţară. Cei cu care am discutat au povestit că au fost şi cazuri când persoanele torturate de Trişin s-au sinucis, aruncându-se de la etaj. Toate aceste cazuri oribile nu i-au determinat pe oamenii legii să întreprindă ceva pentru a opri fărădelegile caracatiţei.
Ana Iovu, Elena Rusu, Ion Băhnărel şi Tamara Staruş, precum şi alte persoane cu care am discutat, au declarat că Trişin le-a spus de mai multe ori că n-o să găsească dreptatea deoarece are oamenii lui în Procuratura Generală şi în alte instanţe, care o să-l scoată basma curată. “El se bătea cu pumnul în piept că ar fi chiar omul lui Lucinschi şi că nimeni n-o să meargă împotriva lui”, au mai spus aceştia.

Pătimiţii au aflat că Trişin i-a făcut cadou un apartament avocatului său, numai ca să-l scoată nevinovat. “Cu apartamente din această afacere s-ar mai fi pricopsit şi unii judecători, procurori şi poliţişti implicaţi în examinarea dosarelor legate de Trişin, dar şi unii funcţionari care îl ajutau la falsificarea documentelor”, au mai declarat păcăliţii. Acest fapt nu ne miră, deoarece un document al OCT Chişinău, datat din 9 februarie 2001, certifică faptul că, la acea dată, pe numele lui Trişin erau înregistrate 14 apartamente în diferite sectoare ale capitalei. Multe dintre acestea, luate cu forţa, au fost vândute de mai multe ori în câteva luni, astfel încât să li se piardă urma. Acest lucru nu este greu de dovedit, cu atât mai mult că unii dintre cei ce le-au pierdut din naivitate au urmărit prin ale cui mâini au trecut caselor care cândva le-au aparţinut.

„Afacerea” lui Trişin
Fiodor Ttrişin şi-a iniţiat „afacerea” prin 1996, susţinut de persoane influente. În scurt timp, acest business a devenit destul de profitabil, căci de pe urma sa, în numai doi ani, s-a pricopsit cu mai multe zeci de apartamente, iar peste o sută au fost vândute. El se dădea drept reprezentantul unei companii de creditare care, prin intermediul băncii “Vias”, acorda împrumuturi avantajoase. Îşi analiza cu minuţiozitate potenţialii clienţi. În timpul discuţiilor, el căuta să afle care este starea lor materială şi familială. Împrumuta bani doar celor care făceau parte din categoriile mai nevoiaşe şi care vroiau cu orice preţ să ajungă în străinătate pentru a face nişte bani ca să-şi întreţină familia. În timpul negocierilor, Trişin le explica faptul că împumutul se face în baza unui contract de gaj, iar valoarea acestuia echivala cu o treime din costul apartamentului ipotecat. La notariat, Trişin propunea un contract de vânzare-cumpărare, explicându-le că acest este unul formal şi că va fi reziliat imediat ce va fi returnată suma împrumutată. Cei care au căzut în plasa escrocului nici n-au remarcat că acesta, deşi pretindea a fi reprezentantul unei companii de creditare, perfecta contractele pe numele său. Vestea despre “oferta” lui Trişin s-a răspândit foarte repede, astfel că acesta nu ducea lipsa de clienţi, mai ales că atunci era greu de obţinut credite avantajoase.
Cei mulţi aveau să se dumirească mai târziu că au fost jefuiţi. În multe cazuri, el le declara că nu are nevoie de bani, ci de apartament. Schema de acaparare a imobilului era bine pusă la punct. La puţin timp de la acordarea împrumutului, Trişin iniţia în judecată procedura de evacuare. În unele cazuri, judecăţile au luat decizii de evacuare forţată a locatarilor, deşi atunci se desfăşurau anchete penale privind obţinerea frauduloasă a apartamentelor de către Trişin.

Protejatul lui Golubciuc
Victimele caracatiţei susţin că Trişin este în prezent în libertate numai datorită contribuţiei şi sprijinului unor persoane sus-puse de la Procuratura Generală. În investigaţiile noastre am reuşit să constatăm că unul dintre cei care stau în spatele acestui „afacerist” este nimeni altul decât Valentin Golubciuc, actualul ajutor superior cu misiuni speciale al procurorului general. Analizând minuţios cum s-au desfăşurat anchetele împotriva lui Trişin şi care a fost soarta mai multor dosare penale intentate pe numele escrocului, am constatat că Valentin Golubciuc l-a protejat pe acesta încă de pe vremea când deţinea funcţia de prim-adjunct al procurorului municipiului Chişinău. Dar să luăm lucrurile în ordine cronologică.
În baza plângerilor cetăţenilor jecmăniţi de Trişin, în majoritatea comisariatelor de poliţie au fost iniţiate procese penale împotriva acestuia. Vom enumera doar câteva.
La 27 noiembrie 1998, Comisariatul de Poliţie Râşcani intentează, în baza art. 123 prim şi 214 ale CP, un dosar penal pe numele lui Trişin pentru sustragerea apartamentului lui Ion Volos din strada Dimo 29/3.
Un alt dosar penal este intentat la 4 ianuarie 1999 pentru sustragerea apartamentului nr. 72 din strada Sadoveanu 28, care aparţinea Tamarei Staruş.
Alte câteva dosare penale pe numele aceluiaşi Trişin au fost intentate de organele de drept din sectoarele Botanica şi Buiucani pentru acapararea apartamentelor cetăţenilor Capinosov şi Gorea, Rusu, Pugaciov, Hodacovschi, Burlacenco, Privalov şi alţii. Soarta acestor dosare este destul de încurcată. Unele din ele au fost clasate, apoi reluate.
Trişin a fost reţinut de mai multe ori şi ulterior eliberat. Până la urmă, toate dosarele au fost strămutate la cererea verbală a prim-adjunctului procurorului municipiului V. Golubciuc, în Procuratura Chişinău. Astfel, la 1 februarie 1999, Golubciuc prelungeşte termenul de anchetă şi dispune anchetatorului V. Batâr să reţină dosarul în procedură.
Din câte am aflat, atunci exista un ordin prin care doar procurorul municipiului avea dreptul de a supraveghea ancheta şi de a semna rechizitoriul de trimitere a dosarelor în judecată. Cu toate acestea, Golubciuc dă indicaţii de a disjunga, adică de a separa materialele din dosarul pe numele lui Trişin pe articolele 123/1 şi 214 CP. Astfel, probele care dovedeau culpabilitatea lui Trişin pe art. 123/1 CP, care prevede o pedeapsă cu privaţiune de libertate până la 25 ani, au fost scoase din dosar, nefiind înregistrate separat, aşa cum prevede legislaţia.

Drept urmare, Golubciuc semnează rechizitoriul, ignorând ordinul amintit, şi trimite în judecată dosarul în care Trişin este învinuit doar de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 214 CP, care stipulează o pedeapsă cu privaţiune de libertate până la 3 ani.
Solicitat de noi, ajutorul pe misiuni speciale al procurorului general, V. Golubciuc, a declarat din start că nu-şi aminteşte despre acest dosar. După ce i-am cerut explicaţii privind învinuirile care i se aduc, el a spus că nu a avut nici o atribuţie la acest dosar. În acelaşi timp, el a încercat să ne convingă de faptul că s-a procedat corect atunci când s-a trimis dosarul în judecată doar pe baza art. 214 CP, deoarece acesta prevede o pedeapsă mai gravă decât art. 123/1 CP.
Nu ştim după care Cod Penal se conduce dl procuror, pentru că în CP în vigoare este scris negru pe alb că “art. 123/1 prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la 25 ani”, pe când art. 214 - doar până la 3 ani privaţiune de libertate sau o amendă.

Cine este Golubciuc?
După cum am reuşit să aflăm din sursele noastre, încălcările legislaţiei, admise de Golubciuc la anchetarea dosarului lui Trişin, nu sunt primele în activitatea sa de procuror. Nu ştim care sunt criteriile de selectare a cadrelor de către procurorul general, dar se ştie că Golubciuc a fost eliberat din funcţia de procuror al sectorului Teleneşti pentru braconaj. Tot pe vremea când activa la Teleneşti, Golubciuc a cumpărat de la primărie o casă cu doar câteva sute de lei, pe care a revândut-o aceleiaşi primării cu 20.000 dolari.
Tot pentru încălcări grave, mai târziu, Golubciuc a pierdut şi funcţia de prim-adjunct al procurorului muncipiului Chişinău. Aceasta după ce, în martie 1999, în mod ilegal, acesta a anulat ordonanţa de efectuare a percheziţiei la domiciliul Lidiei Plotnicov, patroana mai multor magazine de cosmetică.
După toate cele spuse, este firesc să ne întrebăm: de ce procurorul general, Vasile Rusu, şi-a luat un asemenea ajutor pe misiuni speciale, care are dreptul să ia decizii în numele său?