La numai 170 de kilometri de Uniunea Europeană, se întinde o fâșie de pământ care, de două decenii încoace, ține în șah țări de pe trei continente. Transnistria este o republică separatistă nerecunoscută de nimeni, un nod al fărădelegilor prin care se scurg arme, țigări, alcool în cantități și direcții necunoscute. Nimeni nu știe și nici nu încearcă să afle câte sute de milioane de euro intră și ies anual din Transnistria. Uniunea Europeană și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa – OSCE investesc zeci de milioane de euro pentru a monitoriza regiunea, însă fără succes.

Cu o suprafață de puțin peste 4.000 de km2 și o populație estimată la aproape jumătate de milion de oameni,Transnistria are un rol economic cheie în regiune și este considerată o ”gaură neagră” a contrabandei. Micul stat separatist, care și-a declarat independența față de Republica Moldova în 1992 și deține toată arhiva KGB-ului sovietic din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, depinde exclusiv de Federația Rusă.

Datoria Transnistriei numai pentru gazul rusesc, în condițiile în care 40% din importurile de gaz ale Moldovei se îndreaptă spre această regiune, era în 2011 de peste 2,8 miliarde de dolari, adică bugetul țării pe zece ani. Rusia pompează aici zeci de milioane de dolari sub formă de ajutoare financiare, făcând astfel ca în fiecare an micul stat separatist să devină tot mai dependent de Moscova, chiar dacă autodeclarata republică deține 13,44% din Moldovagaz. În aceeași companie, acționarul principal este Gazprom, cu 50% din acțiunile sale, plus cele ale Transnistriei pe care le manageriază. Gazprom este cel mai mare producător de gaze naturale din lume și este deținut de statul rus. La Moldovagaz, guvernul dela Chișinău deține doar 35%.

Pe 25 decembrie 2011, populația din stânga Nistrului a ales un alt conducător al unei țări invizibile pe harta lumii, un stat în care un angajat din mediul privat lucrează pentru 14 angajați ai statului și jumătate din buget se cheltuie pe salariile acestora. După 20 de ani de președinție, timp în care a fost copilul de suflet al Rusiei, Igor Smirnov a fost renegat și forțat practic să se pensioneze. În aceste două decenii el și familia lui au reușit să se înfrupte din plin din fondurile rusești acordate Transnistriei.

Oleg Smirnov, unul dintre fiii fostului președinte, a dispărut cu cinci milioane de dolari din ajutorul financiar al Rusiei acordat republicii separatiste, sărăcind și mai mult o țară în care rețele criminale nu și-au încetat activitatea. Afacerile și contrabanda cu țigări aduc profituri uriașe fie parlamentarilor Dumei de la Moscova, fie lui Zaher Iskandarani, un om de afaceri din Timișoara arestat în nenumărate rânduri pentru ilegalități cu tutun, fie unor fonduri de investiții legate de Deutsche Bank.

Noul președinte, Evghenii Șevciuk, nu vine dintr-o lume paralelă. După șase luni de guvernare, aerul din Transnistria este mai rarefiat, dar regiunea secesionistă rămâne în continuare o exclavă a Federației Ruse și un nod al contrabandei.

Pe de altă parte, Transnistria deține atât armament lăsat moștenire de Uniunea Sovietică, încât poate să poarte un război timp de cinci ani, dar toată lumea se ferește să vorbească despre traficul de arme. Cu excepția câtorva puști de vânătoare confiscate la granița cu Ucraina, nu există alte informații oficiale legate de traficul de armament.

Accesul nostru în calitate de jurnaliști la tot ceea ce înseamnă informație publică, baza unei societăți democratice, precum și la politicienii din actuala guvernare, a fost practic un demers zadarnic, autoritățile transnistriene refuzându-ne acreditarea fără motiv.

Este adevărat că lista de persoane cu care solicitasem interviu conținea, printre altele, și nume importante din stânga Nistrului, precum cel al actualului președinte Evghenii Șevciuk, al ministrului Securității Statului, Vladislav Finaghin, precum și a lui și Ilya Kazmaly, unul dintre directorii Sheriff, cea mai mare firmă din Transnistria, și membru în Sovietul Suprem.

Vântul schimbării

Spre deosebire de atitudinea sa față de actorii importanți externi, noul președinte pare să fi început un război personal cu foștii guvernanți. Ceea ce se petrece în momentul de față în Transnistria pare a fi o răfuială a noilor lideri instalați la Tiraspol cu vechea gardă, chiar dacă Igor Smirnov își pierduse susținerea din partea Rusiei cu mult înainte de alegeri.

Fiul acestuia, Oleg Smirnov, este cercetat într-un dosar privind deturnarea de fonduri, în valoare de aproximativ cinci milioane de dolari, alături de Oxana Ionova, fostul președinte al Consiliului de Administrație a Băncii Republicane Transnistrene. Contactat telefonic în nenumărate rânduripentru a stabili un interviu, Igor Smirnov ne-a spus degajat cu voce liniștită că nu-l mai interesează politica și că este un pensionar care se odihnește.

Pe de altă parte, punerea sub urmărire penală de către anchetatorii transnistreni a fostului șef al Ministerului Securității Statului - MGB, redenumit de curând KGB, general-locotenent Vladimir Antiufeev, pare a fi un semnal clar de curățare a terenului din partea lui Evghenii Șevciuk. Antiufeev a fost șeful MGB-ului transnistrean din 1991 până la alegerea lui Șevciuk. În momentul căderii Uniunii Sovietice, Antiufeev era staționat în Riga, fiind colonel în cadrul trupelor speciale OMON. A fugit în Trasnistria din cauza unor crime pe care le-a comis ca ofițer al armatei ruse, motiv pentru care este căutat încă de autoritățile din Letonia.

Se știe despre generalul rus că l-a susținut mereu pe Igor Smirnov, iar oficialii din Comitetul Securității de Stat (KGB) care au inițiat urmărirea penală susțin că în perioada decembrie 2011-ianuarie 2012 acesta, împreună cu un grup de ofițeri aflat în subordine, ar fi distrus o serie de documente importante si secrete ale ministerului pe care îl conducea. Surse din Sovietul Suprem Transnistrian ne-au declarat că în momentul de față Antiufeev se ascunde la Moscova. Ancheta a fost declanșată la sugestia lui Mihail Bergman, fost comandant al Armatei a 14-a și actual reprezentant special al președintelui transnistrean în Federația Rusă. Tot Bergman susținea, într-un interviu acordat postului de televiziune de la Chișinău Publika TV, că se află în posesia unor dovezi ale furtului de arme din depozitele Armatei a 14-a, vândute ulterior în state foste membre ale Uniunii Sovietice.

În contextul epurărilor politice de la Tiraspol, un fapt interesant este și dispariția unuia dintre directorii Sheriff, Ilya Kazmaly. În aprilie, acesta și-a dat demisia din funcția de deputat în Sovietul Suprem și a părăsit și poziția din managementul Sheriff, companie la care actualul președinte Șevciuk a lucrat ani de zile, la fel ca și Oleg Smirnov.

O țară încremenită

Accesul în Transnistria în calitate de turiști e mai puțin greoi decât ne așteptăm. Majoritatea jurnaliștilor români sau de la Chișninău care vizitaseră regiunea înaintea noastră, pe vremea lui Smirnov, ne-au sfătuit să fim circumspecți și să nu lăsăm la vedere aparatele de fotografiat, de filmat ori reportofoanele, pentru a nu fi confiscate de vameșii așa-zisei Republici Moldovenești Nistrene. Același lucru a fost confirmat și grănicerii ucraineni cu care am stat de vorbă ulterior.

În aprilie 2012, lucrurile stau puțin altfel. E adevărat că trebuie să completăm un formular obligatoriu cu toate datele noastre, o fițuică de mărimea unui carnețel de note, inclusiv scopul vizitei și adresa hotelului la care urma să ne cazăm, dar bărbatul cu cămașă albastră, accesorizată cu medalii și diverse insigne militare, din spatele unui ghișeu, ne studiază fețele cu atenție și ne lasă apoi să intrăm în micul stat separatist.

Drumurile, blocurile și oamenii Transnistriei par scoși dintr-un film sovietic clasic. Prăfuită și largă, șoseaua care te duce spre Tiraspol curge într-o tihnă vegheată de posturi militare de observație. Din loc în loc, soldați cu ecusoane reprezentând drapelul Federației Ruse cercetează împrejurimile și țin traficul sub observație. Sub privirile lor de vultur, asezonate cu arme ținute în brațe vânjoase, nicio mașină, dintre cele câteva care circulă, nu trece neobservată.

În Tiraspol, ne cazăm la hotelul „Aist” (n.r.: în traducere înseamnă barză), o clădire cu cinci etaje, dar atât de goală și neîngrijită, încât priveliștea de pe geam, un Nistru cuminte și ascultător, e singura care o mai salvează. Holurile sunt goale, cu excepția parterului, acolo unde mai mulți bărbați urmăresc meciuri de fotbal și se agită ca într-un birt de pariuri. Un singur lift din cele două funcționează și te duce până la etajul patru din cinci. Pereții celor două camere în care ne-a dus un tip înalt și uscat sunt acoperiți cu tapete de culori și modele diferite, iar canapelele murdare și năclăite sunt floare la ureche pe lângă miasmele ce au ieșit din încăperi odată cu deschiderea ușii.

Deși impresia pe care ți-o lasă o vizită în Transnistria e că timpul ar fi luat decizia, în urmă cu 20 de ani, de a se opri în loc, regiunea nu este nici pe departe o oază de liniște. Dincolo de aparențe, republica separatistă freamătă de activități ilegale. Despre cele mai multe dintre ele se tot scrie de două decenii încoace, dar lucrurile nu s-au schimbat aproape deloc, nici după schimbarea liderului de la Tiraspol. Armamentul rusesc, peste 21.000 de tone, e în continuare pe teritoriul din stânga Nistrului, numărul cazurilor de contrabandă cu țigări și alcool este practic necunoscut, capturile oficiale sunt minime, iar lupta împotriva traficului de ființe umane e abia la început după 20 ani de secesionism.

Armata taximetriștilor

De la autogara din Tiraspol până în centrul orașului nu faci mai mult de un sfert de oră. Prilej perfect pentru o discuție cu un taximetrist care ar prefera ca Transnistria să aibă statului regiunii Kaliningrad, o anexă a Rusiei, fără „inutilele ruble transnistrene”. Bărbatul cu ten măsliniu, ochelari de soare și o rusă vorbită aproape impecabil ne spune că obișnuiește să-i ducă pe soldații  din Armata a 14-a pe la casele lor din Tiraspol, pentru că mulți dintre ei sunt cetățeni din stânga Nistrului, foști taximetriști care s-au lăsat de meserie și au intrat în armata rusă pentru un salariu de 300 de dolari pe lună. Sumă considerabilă, având în vedere faptul că salariul mediu în Transnistria este de 100 de dolari lunar.

Oprim în fața garnizoanei forțelor rusești din Tiraspol și îi întrebăm pe unul dintre cei trei militari de pe marginea drumului despre existența unui magazin cu tot soiul de arme, echipament militar și alte cele din perioada sovietică. Informația o primisem de la Alexandr Iov, hatmanul cazacilor din Dubăsari, și părea cât se poate de veridică. „Nu, nu există așa ceva, dar am putea construi unul pentru dumneavoastră în mod special, dacă doriți”, glumește unul dintre ei și se îndreaptă spre poarta de fier.

Armata rusă are o prezență semnificativă în Transnistria: 1,400 de soldați la care se adaugă cei 500 de „pacificatori” de la frontiere. Scopul prezenței lor este supravegherea depozitelor de armament rămase din vremea Uniunii Sovietice.

Comandant al Grupului Operativ al Trupelor Ruse, colonelul Viacheslav Sitchikhim, declara pentru publicația „Pridnestrovie” în 2009 că în depozitele militare rusești de lângă Colbasna din raionul Râbnița există 21,5 mii de tone de muniție. Sitchikhim mai preciza atunci că, pe lângă rolul de pacificatori și asigurarea pazei depozitelor de armament, soldații ruși din Transnistria trebuie să reacționeze operativ la o eventuală schimbare bruscă a situației din regiune.

„Există o fabrică care produce componente rachete incendiare folosite de aviație chiar în Bender lângă granița moldovenească”, ne-a declarat un fost polițist de rang superior care a activat în cadrul poliției regionale din Bender. Este o declarație dură. „Trăiesc în Tiraspol, dar cunosc oameni din Bender și din Varnița care lucrează acolo. Ei vă pot da mai multe detalii”, a mai adăugat fostul polițist care nu a mai răspuns la telefon decât o singură dată, apoi a evitat orice contact cu noi. Este un lucru de înțeles, din moment ce a declarat ceva ce mass-media internațională arată de ani de zile, iar autoritățile internaționale, precum și cele din Moldova sau Transnistria, l-au negat în permanență.

Orașul Bender, aflat la așa-zisa frontieră moldo-transnistreană, este un oraș industrial. Acum, fabricile și uzinele de aici par abandonate, dar toate porțile sunt păzite de garduri masive care protejează activitatea din interior de curioși. Benderul este împărțit în două de Varnița, un mic orășel, o enclavă controlată de guvernul de la Chișinău. Oamenii de aici nu discută deloc despre fabrica de armament.

De ce există o asemenea fabrică în Bender? Tocmai pentru că numai armata și poliția transnistreană, precum și pacificatorii ruși sunt singurele autorități care au acces aici. Autoritățile moldovenești nu au nici un fel de jurisdicție, la fel ca observatorii Uniunii Europene sau specialiștii din cadrul Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EU BAM). Conform  unor surse militare, arsenalul de armament și comerțul cu arme reprezintă o chestiune fierbinte. Oficialii instituțiilor internaționale de monitorizare cum ar fi EU BAM și OSCE au declarat că armamentul ilegal din zonă nu reprezintă o problemă.

Gaz pe arme

Problema armamentului din Transnistria a fost adusă în discuție și în timpul vizitei președintelui României, Traian Băsescu, în Federația Rusă. Într-o telegramă trimisă de Ambasada SUA la București către Departamentul de Stat american în februarie 2005, clasată confidențial și făcută publică de Wikileaks, este relatată întâlnirea dintre Băsescu și Vladimir Putin. Băsescu a propus atunci lui Putin ca România să participe la masa negocierilor în ceea ce privește Transnistria, deoarece Transnistria amenință stabilitatea în regiune și servește ca filtru pentru crima organizată care acționează și în România. Putin a  evitat un răspuns legat de această chestiune și a schimbat discuția spunând că: „Transnistria lui Smirnov obstrucționează mutarea muniției din depozitele de acolo”. Acest răspuns a fost, conform președintelui României, o „glumă”.

Într-o telegramă similară din martie 2006, Transnistria era menționată ca fiind zona în care se face trafic semnificativ cu arme ușoare. Ulterior, pe 14 aprilie 2006, la sediul ambasadei ruse din București a avut loc întâlnirea Grupului de Acțiune împotriva Terorismului al G8 (Grupul statelor cele mai puternic industrializate) la care atașatul francez pentru Securitate Internă, colonelul Laurent Demolins a întrebat dacă „armele din Transnistria trec prin Moldova în România?” ”Rușii au tăcut”, se arată în document.

„La noi, pe teritoriul Transnistriei, există depozite de armament la Colbasna care sunt păzite de Armata a 14-a”, a declarat Alexandr Iov, liderilor cazacilor, din biroul său plin de însemne ale districtului militar din Dubăsari pe care îl conduce. Cu o cană de ceai în față, preparat la samovar, Iov, fost membru al forțelor speciale ruse Spetsnaz și luptător în Afganistan și în Transnistria, a adăugat că există armament și muniție de toate tipurile care au fost aduse numai în perioada Uniunii Sovietice.

„Armata rusă și-a luat de acolo tot ce îi aparține. Rușii spun ca armamentul le aparține și mulți se întreabă de ce transnistrienii primesc gaz gratuit. Gazul este în schimbul acestui armament, noi de ce am avea nevoie de toate aceste arme? Nu ne trebuie, dar vrem gaz!”, spune cu sinceritate Iov.  „Unii ne spun să scoatem aceste arme pe piață și să le vindem, pentru că am face mai mulți bani și am acoperi și datoriile pentru gaz. Dar Transnistria nu este recunoscută, prin urmare cum să faci acest comerț?”, a adăugat Iov, menționând asta ar însemna necesitatea unui traficant de arme.

Monitorizare inutilă

Despre toate aceste lucruri, Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina – EU BAM pare să nu știe mare lucru. Cu un buget de aproape 10% din bugetul Transnistrei, EU BAM a cheltuit în cinci ani de când funcționează aproape 70 de milioane de euro. Ronan Goggin, expertul pe comunicare al EU BAM care are sediul în Odesa, Ucraina, a insistat că instituția pe care o reprezintă, lansată pe 30 noiembrie 2005 ca urmare a solicitării comune a președinților Republicii Moldova și Ucrainei, are doar un rol consultativ, oferă asistență partenerilor săi și nu are puteri executive.

Mai mult, deși este considerată a fi una dintre cele mai reușite operațiuni ale Uniunii Europene și UNDP – Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, activitatea ei referitoare la incidentele de la granița moldo-ucraineană este incompletă, din moment ce Uniunea Europeană nu recunoaște republica separatistă și misiunea nu este deloc prezentă pe teritoriul Transnistriei.

De fapt, EU BAM neagă adevărata problemă din regiune: Transnistria.  În ceea ce privește capturile de armamanet de la granița moldo-ucraineană în perioada 2007 -2011 au fost confiscate 387 arme, în cea mai mare parte arme cu aer comprimat sau de vânătoare, aproape toate în punctele de trecere a frontierei.  „Nu avem informații referitoare la producția și asamblarea de armament și nici date referitoare la traficul de ființe umane”, a declarat Goggin.

Același răspuns l-am primit și de la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa – OSCE care are un rol ambiguu în regiune. Cu toată titulatura pretențioasă, biroul OSCE din Tiraspol nu are activitate aproape deloc. Cu excepția unor rapoarte, declarații și a unui website, OSCE are o prezență limitată în republica separatistă, deși misiunea a avut un buget pentru 2011 de puțin peste două milioane de euro. Per Enerud, purtătorul de cuvânt al OSCE din Moldova, a declarat că pentru acești bani OSCE face monitorizare conform mandatului misiunii. Dar ce monitorizează OSCE de fapt, este greu de spus. Am întrebat despre contrabanda cu țigări, de arme, despre producția de armamanet și traficul de ființe umane în regiune în ultimii cinci ani. „OSCE face doar să instruiască, în ceea ce privește infracțiunile, autoritățile de pe ambele maluri ale Nistrului”, a fost răspunsul oferit de Enerud.

Paradisul de tutun

În biroul său de la etajul cinci al hotelului „Aist”, o încăpere luminoasă cu geamuri imense, cu un acvariu fără pești, un papagal negru și o bibliotecă pe ale cărei rafturi sunt înșiruite fotografii de familie, își are biroul Dmitrii Soin, liderul partidului „Prorîv”. Soin, membru al Sovietului Suprem Transnistrian și fost ofițer în cadrul serviciilor secrete de la Tiraspol, ne vorbește despre imperioasa nevoie de schimbare din regiunea separatistă. Despre fostul președinte Smirnov, Soin spune că vremea lui a trecut, că politica lui a fost o greșeală, că oamenii plecau de aici, prețurile creșteau, iar țara se afla pe marginea prăpastiei.

 „Transnistria a câștigat din țigări, benzină sau alcool. Acestea erau aduse aici, apoi scoase prin contrabandă. E mult mai avantajos să faci trafic de țigări decât de armament”, a adăugat în schimb Soin. Această declarație nu este deloc surprinzătoare și nici întâmplătoare, din 30 de pachete de țigări pe care le-am cumpărat din magazinele de pe stânga Nistrului, doar cinci aveau timbru fiscal.

Firmele care aduc țigări în mica republică separatistă sunt fie producători importanți din Rusia cu legături politice, fie obscure firme off-shore sau mici companii înființate în Anglia cu afaceri și în România. Cele mai multe tipuri de mărci de țigări pe care cineva le poate achiziționa în Transnistria sunt fabricate de Donskoi Tabak, o firmă înregistrată în Rostov pe Don, Rusia. La prețuri ridicol de mici, între 0.23 și 0.98 de eurocenți, am cumpărat mai multe pachete de țigări.

Până la sfârșitul lui 2003, șeful Donskoi Tabak a fost Ivan Ignatevici Savvidi, actual deputat în Duma de Stat pe listele partidului Rusia Unită, condus de Vladimir Putin. Savvidi este strâns legat de alte două firme care exportă țigări în Transnistria: Innovation Tobacco Company Ltd și Richmond Tobacco Trading, ambele din Londra. Innovation Tobacco este deținută de Beltera Holdings Ltd, o firmă off-shore din Nicosia, Cipru, care are la rându-i ca acționari pe fiul și soția deputatului rus, cea din urmă fiind acționară și la Richmond Tobacco Trading.

În iunie 2011, Donskoi Tabak ajunsese să fie acționarul majoritar la o firmă care intenționa să cumpere în totalitate acțiunile Nevo Tabak, o companie din Sankt Petersburg, Rusia, care comercializează țigări în Transnistria. În august 2006, un  grup privat de investitori condus de un fond de investiții rusesc, UFG Private Equity Fund I LP, deținut de Deutsche Bank AG, a cumpărat 40% din Nevo Tabak, motivele achiziției nefiind făcute public. Directorul Nevo Tabak, Oleg Iurevici Amiranov, declara că afacerea a fost negociată cu fondul de investiții condus de fostul ministru rus al Finanțelor, Boris Fiodorov, timp de aproape un an.

O altă firmă implicată în comercializarea de țigări în Transnistria este European Tobacco PLC din Londra, firmă care în timp și-a schimbat denumirea în European Tobacco Limited. Asociații sunt trei libanezi: Nameer Nasri, Ramez Nasri și Nazar Nasri. Afacerile cu țigări ale celor trei libanezi în Transnistria își au rădăcina și în România. Ramez Nasri este asociat în firma European Tobacco România din Timișoara cu sirianca Nadra Sror. Sror este mama lui Zaher Iskandarani, un om de afaceri arestat de nenumărate ori și condamnat de instanțele românești pentru evaziune fiscală, contrabandă cu țigări, instigare la contrabandă, fals și uz de fals începând cu 1995. El este investigat pentru aceleași fapte și de către procurorii elvețieni.

La solicitarea noastră referitoare la contrabanda cu țigări dinspre și înspre Transnistria, oficialii Ministerului Administrației și Internelor din Republica Moldova au răspuns sec: „Nu există o astfel de evidență”. În schimb, EU BAM are date referitoare la contrabanda cu toate tipurile de mărfuri, inclusiv țigări, dintre Moldova și Ucraina, Transnistria fiind și ea inclusă, pentru anii 2007-2010. Conform EUBAM, în 2011 au fost 30,7 milioane de țigarete, adică 800 de cazuri de contrabandă la această frontieră. Aproape nimic, pentru că asta înseamnă 3.070 de baxuri de țigări, adică aproape patru tiruri. De partea ucraineană, colonelul de grăniceri Andrei Valciuk ne-a precizat că timp de șase luni în sectorul în care lucrează fost reținută marfă de contrabandă în valoare de aproximativ 30.000 de euro.

Din datele EU BAM, în 2011, valoarea contrabandei cu țigări și alcool la granița moldo-ucraineană a fost de 4,4 milioane de dolari, peste 90% din cazuri fiind descoperite în punctele de trecere a frontierei. La fâșia care desparte Transnistria de Ucraina a fost găsită o conductă subterană prin care, conform presei, se făcea contrabandă de alcool. Există însă o discrepanță între ceea ce a apărut în mass-media ucraineană, care a citat autoritățile fiscale de la Kiev și declarațiile colonelului de grăniceri, Andrei Valciuk, șeful sectorului de frontieră de la Belgorod-Dnestrovsk, care a participat la operațiune. Valciuk, care lucrează de 20 de ani la frontiera cu statul separatist, spune că nu a mai întâlnit astfel de cazuri. Spre deosebire de informațiile din presă, conform cărora conducta transporta alcool și lega satele Novokotovsk din Transnistria și Pavlovka din regiunea Odesa, el susține că în momentul descoperirii, țeava era uscată și nu avea miros de alcool.

Mai mult, ofițerul ne-a explicat că țeava respectivă făcea parte dintr-un sistem de irigații construit în perioada Uniunii Sovietice. În același timp, atunci când i-am cerut detalii legate de caz și posibilele arestări efectuate, ne-a răspuns scurt că informațiile sunt confidențiale. Operațiunea a fost realizată integral de ucraineni, pentru că autoritățile de la Kiev nu recunosc statul transnistrian. „Nu avem pe cine să ne bazăm pe partea cealaltă, așa că ne bazăm numai pe puterile noastre. Nu există niciun fel de comunicare între noi și ei”,  a explicat colonelul Valciuk.

Femei cu 30 de dolari

Șoferul unui taxi părăginit, care ne-a arătat periferiile Tiraspolului, ne-a întrebat și dacă ne interesează prostituatele. ”E ieftin, numai 30 de dolari”, ne-a spus omul uitându-se în oglinda retrovizoare. Traficul de ființe umane și de organe este cunoscut în zonă, dar este un subiect tabu. Într-o telegramă din mai 2006 a ambasadei americane de la Atena, directorul general al Hellenic Aid, Panayotis Goumas, l-a informat pe consilierul economic american că are informații confidențiale legate de traficul de organe în care sunt implicați copii în Transnistria și a promis să ofere mai multe detalii dacă guvernul american dorește.

În Tiraspol, însă, OSCE nu are nici cea mai mică informație nici în ceea ce privește traficul de ființe umane în și dinspre Transnistria. Per Enerud, purtătorul de cuvânt al OSCE Moldova, a spus sec: ”Nu avem astfel de informații”. Această politică de „nu auzim, nu vedem” este greu de explicat din moment ce același oficial era foarte convins când declara că: ”Suntem prezenți în permanență în Tiraspol și avem libertate de mișcare deplină”.  Și atunci se naște întrebarea: dacă OSCE are deplină libertate de mișcare de ce nu este nimic de raportat sau misiunea nu are acces la chestiunile sensibile din Transnistria?

Pe de altă parte, în 2011, biroul Organizației Internaționale pentru Migrație – IOM din Chișinău a oferit asistență pentru 98 de victime ale traficului de persoane, printre care și copii. Țările de destinație, conform raportului IOM sunt Rusia, Emiratele Arabe Unite, Ucraina și Turcia. Mai mult de jumătate dintre victime au fost exploatate sexual, în special în Turcia și Emirate. Partenerul de bază al IOM în Transnistria este Vzaimodeistvie (Interaction), o organizație non-guvernamentală care operează încă de pe vremea regimului Smirnov. Între 2005 și 2011 au fost întregistrate 51 de cazuri de trafic de persoane, aproape 90% dintre victime fiind femei. Coordonatorul Interaction ne-a declarat că legislația împotriva traficului de ființe umane a fost introdusă în Transnistria în 2010, an până în care era un haos total.

Criză și reformă

Mecanismul schemelor ilegale a rămas la fel de bine protejat de către autorități, deși Evghenii Șevciuk mimează o oarecare deschidere. Golurile legislative de la Tiraspol încep să fie umplute, însă pașii sunt mici și șovăielnici. „Șevciuk trebuie să arate ce poate. E mai bun decât Smirnov, dar încă nu a făcut mari reforme.Transnistria trece, pe de o parte, prin criza lăsată moștenire de Smirnov iar, de pe altă parte, intră într-o criză și mai mare din cauza imposibilității noii guvernari de a reforma sistemul”, opinează Dmitrii Soin, membru al Sovietului Suprem de la Tiraspol.

El a mai adăugat că, deși noul președinte transnistrean a făcut aparatul administrativ și serviciul vamal mai transparente, nu va trece mult timp până angajații statului vor începe din nou să câștige ilegal. Transnistria nu ar putea supraviețui altfel. „Moldova trece și ea printr-o criză politică. Orice politician care ar invoca integrarea Transnistriei ar pierde mult. Rezolvarea problemei trebuie să vină de la Uniunea Europeană, dar și aici sunt mii de interese”, a conchis Soin. Actorii internaționali doar mimează lupta împotriva corupției, contrabandei și crimei organizate din republica separatistă, dar în realitate nici unul nu-și dorește încetarea ei.

Acest material a fost susținut de Danish Association of Investigative Journalists - SCOOP.