Drepturile omului

Vocea neauzită a femeilor transnistrene

Foto: inturda.ro

Campania „16  zile împotriva violenţei în bază de gen”, extinsă în anul acesta şi în regiunea transnistreană, a readus în atenţia opiniei publice problema protecţiei victimelor violenţei în stânga Nistrului. Autorităţile locale, aflate sub jurisdicţia regimului nerecunoscut de la Tiraspol, nu au, deocamdată, o evidenţă a cazurilor de violenţă domestică, iar cele câteva organizaţii neguvernamentale active din regiune fac cu greu faţă solicitărilor. Chiar dacă regimul de la Tiraspol este unul nerecunoscut, iar actele adoptate nu pot avea valoare juridică, experţii spun că promovarea unei legi antiviolenţă în regiunea separatistă ar fi totuşi un pas înainte spre asigurarea unui minim de protecţie victimelor violenţei.

Expertiza ONG-urilor, ignorată de instanţe  

Datele miliţiei transnistrene indică săptămânal cel puţin 2-3 cazuri de vătămare corporală gravă sau chiar omoruri ca urmare a violenţei în familie, într-o regiune cu o populație totală de 400 de mii de oameni. În fiecare săptămână 2-3 femei ajung în secţiile de reanimare ale spitalelor după ce au fost bătute de soți sau concubini. Cu toate acestea, miliţia locală nu are o evidenţă a cazurilor de violenţă în familie, iar în instanţele locale aproape că nu ajung să fie puse pe rol procese împotriva agresorilor.  „Cu greu reuşim să aducem în instanţe asemenea cazuri, însă expertiza noastră deocamdată nu este luată în seamă în procesele de judecată”, susţine Svetlana Cibotari, asistentă socială în cadrul organizaţiei „Iniţiativele femeilor”. „Am chiar acum pe rol un caz grav de violenţă: o femeie a fugit de acasă cu fetiţa ei în vârstă de 6 ani din cauză că nu mai putea suporta violenţa fizică şi psihică la care era supusă de către fostul soţ, care le ţinea de câţiva ani întro teroare gravă. În instanţă judecătorul a spus: pentru mine organizaţiile neguvernamentale nu reprezintă o autoritate. Până la urmă deciziile se iau în funcţie de factorul uman. Dacă ar exista o lege, atitudinea judecătorilor şi a politiştilor ar fi alta”, precizează Svetlana Cibotari.

Totuşi, organizaţia a înregistrat şi unele succese. Astfel, întrun caz, instanţa a condamnat un abuzator la 7 ani privațiune de libertate. În ultimii ani însă, spun   organizaţiile din regiune, agresorii se aleg cel mai des cu pedepse condiţionate. „Ei se plimbă liber prin localitate, terorizează în continuare victima şi nu putem face nimic. Aşa decid instanţele”, precizează Svetlana Cebotari.  

Miliţianul de sector vine peste 3 zile

Dacă în cele câteva oraşe din regiunea transnistreană  - Tiraspol, Râbniţa şi Bender şi suburbiile acestora, miliţia, sub  presiunea ONG-urilor, reacţionează la cazurile de violenţă domestică, în localităţile mai îndepărtate victimele sunt lăsate să se descurce cum pot.

 „Miliţianul de sector pur şi simplu nu merge la apelurile legate de violenţă. Își argumentează refuzul prin faptul că nu are transport sau benzină sau le spune victimelor să vină ele însele la postul de miliţie şi să denunțe cazul”, povestesc reprezentantele organizaţiei „Iniţiativele femeilor” din Tiraspol.

„Un miliţian este responsabil de trei sate.  De regulă, el nu răspunde la telefonul mobil, iar telefon fix nu are. Trebuie să ai noroc să-l prinzi ca să înregistreze cazul. El îşi încheie programul la ora 18.00. Seara şi noaptea, atunci când au loc cele mai multe cazuri de violenţă, miliţianul nu este la post”, precizează Svetlana Cibotari.  În cel mai bun caz miliţienii ajung  la locul incidentului peste trei zile, atunci când e foarte greu să mai certifici urmele violenţei.  

Organizaţiilor neguvernamentale care se ocupă de protecţia victimelor violenţei le vine greu să descopere şi să monitorizeze toate cazurile, deoarece nu toate femeile divulgă aceste cazuri, de teamă că vor fi agresate în continuare și că nu vor avea unde se adăposti. „Multe femei nu depun plângeri pentru că nu au încredere că lise va face dreptate. Gravă este percepţia societăţii că aşa îi este dat femeii, să fie bătută în familie. Şi atunci ne vine greu până le convingem să depună plângeri ca să le putem ajuta”, precizează Elena Tamaghina de la organizaţia „Interacţiune” din Tiraspol.

O linie telefonică pentru victimele violenţei 

Organizaţiile neguvernamentale din regiunea transnistreană au pus în practică mai multe iniţiative preluate de la organizaţii similare din partea dreaptă a Nistrului. Astfel, organizaţia „Interacţiune” din Tiraspol are deschisă din 2009, după modelul organizaţiei „La Strada”, o linie telefonică dedicată, la care pot apela victimele violenţei domestice şi a traficului de persoane. Până în prezent au telefonat peste 3000 de persoane.  Numai în anul curent, numărul apelurilor înregistrate a depăşit  cifra de 1000, femeile constituind peste 90 la sută din persoanele care cer ajutor.

Totuşi, vocea femeilor de la sate rămâne, încă, neauzită, întrucât 92 la sută din apeluri sunt din mediul urban, 67 la sută revenind oraşului Tiraspol. Elena Tamaghina, coordonatorul Liniei telefonice, spune că cele mai hotărâte să ceară asistenţă sunt persoanele cu vârste cuprinse între 19 si 41 de ani: „Predomină violenţa psihologică, fizică şi economică. Cele mai multe victime au nevoie, în primul rând, de o susţinere psihologică. Le este frică şi nu ştiu cum să procedeze. De cele mai multe ori, se tem să declare cazurile la organele de drept, deşi noi le garantăm susţinere psihologică, medicală şi juridică”.    

În ultimul an, potrivit datelor Liniei dedicate, se atestă o schimbare în ce priveşte  statutul social al victimelor violenţei care se adresează după ajutor, dar şi cel al agresorilor. Dacă în anii precedenţi agresorii erau de obicei bărbaţi fără studii, cu antecedente penale, acum profilul s-a schimbat. Astfel, mulţi dintre cei care-şi terorizează soţiile au studii superioare, unii chiar două facultăţi, sunt  oameni vestiţi în localitate, medici, poliţişti, militari, despre care este greu să crezi că sunt nişte tirani în familie”,  spune Elena Tamaghina.

În loc de agresori, sunt izolate victimele 

Organizaţia „Iniţiativele femeilor” a fost constituită în 2010, având susţinere din partea Organizaţiei Internaţionale pentur Migraţie.  În cei doi ani de activitate organizaţia a acordat asistenţă psihologică, juridică şi chiar materială la peste 200 de victime ale violenţei, traficului de persoane şi migraţiei. Organizaţia atrage din an în an noi colaboratori , întrucât numărul celor care solicită ajutor este tot mai mare. Dacă în 2010 au fost ajutate 7  victime ale violenţei domestice, în anul 2011 numărul persoanelor asistate  a ajuns la 40,  iar în 9 luni ale anului curent - 134  de persoane au beneficiat de asistenţă complexă  -  consultanţă, expertiză, reprezentare în instanţa de judecată, acordare  de adăpost. Victimele ajung la Organizaţia „Iniţiativele femeilor” fie la recomdarea unor cunoştinţe, fie după ce au apelat la Linia fierbinte a Centrului „Interacţiune”. Experţii organizației merg la faţa locului, documentează cazul, discută atât cu victimele, cât şi cu agresorii, apoi intervin după necesităţi. Dacă în localităţile din partea dreaptă a Nistrului, unde funcţionează Legea cu privire la Prevenirea şi Combaterea Violenţei în Familie, agresorul este izolat temporar de familie prin ordonanţa de protecţie, în regiunea tranistreană se întâmplă invers – victimei i se acordă azil pentru a fi protejată. Experţii organizaţiei acordă asistenţă psihologică şi agresorilor. Până acum 5 agresori au beneficiat de ajutorul psihologilor, trei dintre care în acest an.

Copii abuzaţi sexual râmân în afara justiţiei

În vizorul organizaţiei ajung şi copiii, cel mai des cei care fug de acasă. „Acum câțiva ani la noi erau aduşi copii veniți în regiunea transnistreană din Ucraina sau din partea dreaptă a Nistrului. Acum însă avem mulţi copii din regiune care fug de acasă pentru că sunt bătuţi sau abuzaţi sexual”, spune Svetlana Cibotari. Ea precizează că în ultimii ani crește numărul cazurilor de incest. Copiii sunt abuzaţi de taţi, unchi, bunei. Statisticile organizaţiilor tranistrene arată că foarte puţine cazuri de abuz sexual împotriva minorilor ajung în instanţă. „Este foarte dificil pentru victime. În primul rând, frica este mare, apoi sunt încercări de manipulare, şantaj. Noi consiliem tineri luni la rând şi mergem pe principiul de credibilitate, dar este greu să ducem în instanţă cazurile copiilor victime ale violenţei. Judecătorii consideră că ei mint, se răzbună pe părnţii sau rude, pentru că sunt severi cu ei, din gelozie sau din alte motive. Noi venim cu expertize şi încercăm să dovedim  că ei nu mint, dar este greu să ajungem la judecarea cazului”, susţine experta.

Descoperirea cazurilor de abuz sexual în copilărie şi rezolvarea complexă a lor este cu atât mai necesară cu cât acestea lasă sechele dintre cele mai grave asupra victimelor. De multe ori o traumă psihologică de felul acesta rămasă netratată se soldează cu victimizarea continuă a persoanei sau, mai grav,  transformarea, la maturitate, a victimei în abuzator, spune Svetlana Cibotari. Experta precizează  că la consultaţiile psihologice se constată că majoritatea victimelor violenţei au fost abuzate  în copilărie, de cele mai multe ori sexual.  „E nevoie de medici, educatori, învăţători, psihologi de şcoală, care ar trebui sa se implice mai mult. Cea mai mare durere este atunci când tinerii ne intreabă ce şanse au să li se facă dreptate, iar noi le spunem ca acestea sunt destul de mici“, spune experta.

Lipsa centrelor de asistenţă 

Una dintre problemele persistente este lipsa centrelor specializate de reabilitare. În regiune există doar un centru care acordă asistenţă şi adăpost, dar e doar pentru mamele cu nou-născuţi. Majoritatea victimelor rămase pe drumuri şi care au nevoie de asistenţă psihologică şi tratament sunt internate la Centrul de reabilitare din Căuşeni şi la un centru similar din Chișinău, susţinut de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. „Centrele din Căuşeni şi Chişinău nu ne-au refuzat niciodată. Însă avem o problemă cu categoria femeilor cu copii de 6-12 ani, nu avem unde le duce, pentru că la centrele respective sunt acceptate femei cu copii până la 5 ani şi adolescenţii singuri. Aici, în regiune, nu putem deschide asemenea centre, iar locuinte sociale în regiune nu sunt”, mai spune Svetlana Cebotari.

O lege antiviolenţă în regiune

O soluţie pentru o protecţie mai largă a victimelor violenţei ar fi, potrivit reprezentanţilor ONG-urilor din regiune, adoptarea unei legi antiviolenţă. Un proiect a fost elaborat acum 3 ani, însă adoptarea lui se lasă aşteptată. Organizaţiile neguvernamentale sunt decise să pună pe masa autorităţilor de la Tiraspol mai multe dosare, probatoriu greu de contestat. Ele speră că astfel vor obţine, în prima jumătate a anului viitor,   adoptarea legii antiviolenţă. Directoarea organizaţiei „Rezonanţa”, Iulia Abramova, spune că autorităţile locale nu cunosc proporţiile reale ale fenomenului,  pentru că nu le sunt oferite  statistici oficiale:  „Este sufcient să urmăreşti informaţia miliţiei ca să-ţi dai seama că situaţia este gravă. În fiecare săptămână sunt înregistrate 2-3 cazuri de vătămare gravă sau omoruri ca urmare a violenţei în familie. Noi adunăm statisticile să le prezentăm autorităţilor care trebuie sa ia decizii. Adoptarea legii antiviolenţă ar oferi mai multă protecţie victimelor şi astfel am putea trage la răspundere agresorii”, conchide Iulia Abramova.

Materialul a fost  realizat în cadrul campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate", desfăşurată cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii