Economic

Transnisria – afacerea profitabilă a clanului Smirnov

ro.wikipedia.org

Moscova se arată îngrijorată de de modul în care se subsidiile rusești în regiunea transnistreană  M

O Comisie de anchetă a Federației Ruse verifică datele privind modul în care a fost cheltuit ajutorul financiar rus pentru Transnistria și ar putea iniția un dosar penal, scria zilele trecute presa de la Moscova. Printre cei bănuiți că ar utilizat fraudulos ajutoarele venite de la Moscova pentru regiunea transnistreană e chiar liderul Igor Smirnov și familia sa. Verificările emisarilor ruși au început tocmai acum nu pentru că Moscova ar fi îngrijorată de delapidările care au loc în regiune, ci mai degrabă ar dori să-i arate din deget lui Igor Smirnov, care se pregătește să candideze pentru un nou mandat.

„La 23 iulie 2010, Rusia a anunțat suspendarea ajutorului financiar către Transnistria, destinat suplinirii a 137 000 de pensii. Aceasta din cauza dubiilor apărute în administrația rusă referitor la utilizarea banilor ruși și la trasparența alocării acestora”, scrie publicația rusă Kommersant, precizând că Transnitria primește ajutor financiar de la Moscova din 2006, volumul anual ridicându-se la 25 milioane de dolari. Rusia a început să-și manifeste îngrijorarea față de „soarta” transferurilor sale pe parcursul ultimului an. În special, în iarna 2010, după ce autoritățile ruse au primit informații precum că banii alocații rmn au fost transferați pe contul celei mai mari bănci din regiunea transnistreană „Banca Gazprombank”, președintele căreia este Marina Smirnova. 

Interesul procurorilor ruși față de banii trimiși la Tiraspol ar avea legătură cu faptul că Moscova nu-l mai vrea pe Smirnov la cârma Transnistriei și astfel ar încerca să-i sugereze să părăsească fotoliul de președinte, scrie presa rusă, care precizează, totodată că Rusia îl susține deschis pe oponentul lui Smirnov, Anatolie Kaminski. 

Apropo, despre delapidările care abia nu demult au intrat în vizorul Moscovei,  Centrul de Investigații Jurnalistice  scria încă în vara anului 2007. În investigația “Moldova vândută pe bucățele concernului rus “Gazprom” au fost scoase la iveală mai multe abuzuri și fărădelegi legate de privatizarea și gestionarea  complexului de gaze al R.Moldova. Un capitol aparte al investigației viza soarta sectorului transnistrean  al acestui complex, modul în care era  exploit și altele. Cei de la Moscova văd, nu se știe de ce abia acum, că regiunea transnistreană e demult o afacere profitabilă a clanului Smirnov.

Gazele – instrument de manipulare politică și subjugare economică

În 2005, o mare parte a participanților la un sondaj efectuat de săptămânalele "Cuvântul" din Rezina și "Dobrâi deni" din Râbnița evocau drept motiv ce împiedică reintegrarea regiunii transnistrene în R.Moldova "datoriile enorme ale Transnistriei pentru consumul de gaze".  În luna martie 2007, Concernul „Gazprom” a transmis datoriile Transnistriei pentru gaze naturale, în mărime de 1,3 miliarde de USD holdingului „Metalloinvest”, care este și coproprietar al Uzinei Metalurgice și al Combinatului de ciment din Râbnița. Informând mass-media din teritoriu despre această tranzacție, Anatolii Belitcenco, președintele Consiliului de administrare al SA "Uzina Metalurgică din Râbnița", a precizat că nu cunoaște condițiile de cesiune a datoriilor, dar grație acesteea, Transnistria a obținut o amânare a plăților pentru câteva decenii. Igor Smirnov, liderul autoproclamatei republici transnistrene, a reacționat la spusele lui A.Belitcenco cu o declarație pe cât de surprinzătoare, pe atât și de cinică: „Transnistria nu are datorii juridice pentru gaze deoarece nu a semnat vreun contract cu concernul „Gazprom”. Așa că Transnistria nu va plăti nimic holdingului „Metalloinvest”. Moldova trebuie să se lămurească cu Usmanov (conducătorul holdingului, care deține și 30 la sută din acțiunile Uzinei metalurgice din Râbnița), ea îi este datoare”. De fapt, declarația lui Smirnov pare surprinzătoare doar la prima vedere. În realitate, regimul de la Tiraspol a exploatat în permanen-ță complexul de gaze al R. Moldova în modul cel mai obraznic, făcându-și pe contul lui nu numai imagine, dar și averi solide. 
Tranzacții dubioase

În ultimii 15 ani, în sectorul de gaze din regiunea transnistreană au avut loc delapidări de sute de milioane de dolari. Iată doar câteva exemple destul de convingătoare. În anul 1997, Compania rusă „Itera”, afiliată SAR ”Gazprom”, a procurat 75 la sută din acțiunile Uzinei Metalurgice din Râbnița, promițând să stingă datoriile acesteia pentru consumul de gaze. Nu se știe cu siguranță dacă aceste datorii au fost stinse, dar, peste șapte ani, după ce a investit în uzină circa 60 mln USD, „Itera” își vinde partea sa în UMR companiei austro-ucrainene Hares-Grup, motivându-și gestul prin necesitatea de a-și concentra eforturile la dobândirea și transportarea gazelor. Concomitent, ”Hares-Grup” procură încă 15 procente de acțiuni, care din 2003, aparțineau Companiei EI Energy Investment & Management Corporation, înregistrate în Liechtenstein. Reprezentantul Hares-Grup a precizat pentru ziarul rus „Vedomosti” doar că grupul care a vândut cele 15 procente de acțiuni „este unul din proprietarii uzinei” și că întreprinderea a fost vândută, deoarece nu aduce venituri bune, întrucât depinde mult de gazele rusești și de metalul uzat din Ucraina. Unii experți  leagă tranzacția dintre „Hares-Grup” și „Itera” cu reglările de conturi dintre magnații ce dominau piața de gaze din spațiul CSI și Europa. Potrivit unor medii bine informate din Rusia și Ucraina ("Vedomosti”, "Ukrainskaia Pravda” etc), o mare parte din gazele provenite din Turkmenistan se vindeau de „Gazprom” și „Naftagaz” (Ucraina) în mod ilicit, prin intermediul companiei „Itera”, țărilor din Europa. În 2002, schema tranzacțiilor este modificată, locul companiei „Itera” îl ia „Eural Trans Gas”, înregistrată în Ungaria, cu concursul afaceristului de talie internațională Serghei Moghilevici. Acesta din urmă este dat în urmărire de Biroul Federal de Investigație din SUA, dar locuiește liniștit la Budapesta, simțindu-se nu mai puțin comfortabil la Moscova, Kiev sau Tel-Aviv, unde se deplasează cu regularitate. Conform noii scheme, în 2002, prin "Eural Trans Gas", care avea un capital statutar de 12 mii USD și, practic, nici un fel de patrimoniu, „Gazprom” și „Naftagaz” urmau să vândă 36 miliarde m3 de gaze din Turkmenistan, din care 14 miliarde reveneau "Eural Trans Gas" drept plată pentru „serviciile de transportare”, o ficțiune curată, deoarece firma dată nu avea în proprietate nici un metru de gazo-duct. În realitate, banii obținuți de la comercializarea acestor 14 miliarde m3 de gaze urmau să-i împartă autorii afacerii.

Banii pentru gaze – în conturile clanului Smirnov

Cam după aceeași schemă activa în Transnistria și „Itera”. Nici o structură abilitată nu a încercat să afle ce volum de gaze transmis Republicii Moldova a fost furat și de către cine. De fapt, prin 2003, Aleksandr Reazanov, vicepreședinte al SAR ”Gazprom”, remarca într-o conferință de presă că pierderile din volumul de gaze furnizat R.Moldova ating cota periculoasă de până la 40 procente (!).  Declarația sa, însă, urmărea, în opinia mai multor experți, alte scopuri decât cele de a micșora „pierderile”. Mai precis, se urmărea determinarea conducerii R.Moldova să recunoască că nu este în stare să gestioneze complexul de gaze, ca, apoi, să-l transmită „Gazprom”-ului.

Un timp, rolul de salvator al Combinatului de ciment și ardezie din Râbnița și-l asuma firma „Ema" ltd, o structură a Companiei „Itera”, înregistrată pe Insulele Bahamas, dar cu sediul la Kiev. Schema relațiilor era foarte simplă: „Ema” aproviuzina combinatul cu gaze și energie electrică, primind în schimb ciment și ardezie. Dealerii firmei vindeau singuri producția, de cele mai multe ori, la prețuri de dumping. Sursele bănești provenite din aceste tranzacții nu erau incluse în evidența contabilă și, respectiv, nu erau impozitate. Acestea erau trimise direct la Kiev. Colectivul de angajați al combinatului a început să se revolte doar după ce a fost adus la disperare, iar întreprinderea a fost pusă pe brânci. În această situație, „Ema” s-a retras cuminte, lăsând pe alții să se descurce cu datoriile pentru gazele furnizate Moldovei. Mai apoi, persoane bine informate de la Tiraspol, inclusiv, șeful sovietului suprem al nerecunoscutei rmn, Evghenii șevciuc, au confirmat că, începând cu anul 1992, consumatorii de gaze din regiunea transnistreană plăteau regulat pentru gaze (la tarife mult mai modeste decât consumatorii de pe malul drept - n.a.), dar rmn nu transfera nimic „Gazprom”-ului. Astfel, până în 1996, s-a format o datorie de peste 410 mln USD, sumă egală cu cinci bugete anuale ale republicii nerecunoscute.  În anii următori, Tiraspolul, susținut masiv de Moscova, a acționat conform aceluiași scenariu. În aprilie 2007, Evghenii șevciuc declara public că banii pentru gazele rusești nu erau transferați furnizorului, ci se „pierdeau” în safeurile Băncii „Gazprombank”, care este proprietatea lui Oleg Smirnov, fiul liderului de la Tiraspol, fiind condusă de soția sa, Marina Smirnova. Șevciuc preciza că în 2006 banca a încasat pentru consumul de gaze 27 milioane USD, iar în primul trimestru al anului 2007 – 18 mln USD, bani care așa și nu au ajuns la „Gazprom”. Administrația băncii a negat afirmațiile lui șevciuc, iar Igor Smirnov le-a trecut cu vederea.

În Transnistria lumea demult vorbește că complexul local de gaze ar fi votcina personală a clanului Smirnov. Sutele de milioane de dolari acumulate de la comercializarea gazelor în toți acești ani au mers la susținerea regimului și completarea masivă a averilor membrilor familiei Smirnov. Iar povara pentru toate acestea, potrivit unor experți, până la urmă, ar putea să o poarte consumatorii din partea dreaptă a Nistrului sau bugetul R.Moldova. 
Presiunile Moscovei

În 2005, Igor Smirnov a declanșat operațiunea de scoatere a întreprinderii „Tiraspol-transgaz” din componența SA ”Moldova-Gaz”. Venind cu această ocazie la Chișinău, A.Reazanov, vicepreședintele concernului rus „Gazprom”, a declarat atunci pentru ziarul rus „Kommersant” că "Gazprom"-ul este împotriva divizării activelor transnistrene din componența SA ”Moldova-Gaz”. În aceiași ordine de idei, Ghenadii Abașchin, directorul SA "Moldova-Gaz", a remarcat, în cadrul unei conferințe de presă, că "divizarea întrep-rinderii „Tiraspoltransgaz” în varianta expusă în decretul lui Smirnov”, seamănă mai mult cu o confiscare, care nu poate fi acceptată de „Gazprom”. Abașchin mai spunea că, în cazul unor reorganizări civilizate, părțile ar trebui să-și asume și anumite obligațiuni, inclusiv, față de datoriile societății „Moldova-Gaz”. „Gazprom”-ul însă a neglijat poziția conducerii SA "moldova-Gaz" și a acceptat varianta lui Smirnov, adăugându-și la activ și cota Tiraspolului în SA ”Moldova-Gaz”.

În februarie 2006, administrația concernului rus a anunțat post-factum SA ”Moldova-gaz” că datoriile istorice ale R.Moldova pentru anii 1997-2004, inclusiv, penalitățile, au fost transmise companiei „Factoring Finance", afiliată „Gazprom”-ului. Chișinăul nu a recunoscut tranzacția, nu a acceptat nici propunerea monopolistului de a-i transmite în proprietate încă o parte din cota statului în SA ”Moldova-Gaz”. În opinia unor experți de la Chișinău, scenariul divizării SA ”Moldova-Gaz” a fost plămădit la Moscova. Aceasta, prin interme-diul lui I.Smirnov, a vrut să impună autoritățile de la Chișinău să aleagă între două variante: să recunoască datoriile pentru gaze ale Moldovei și să le achite, ceea ce ar fi fost cu neputință, ori să declare că acestea sunt ale Transnistriei, recunoscând astfel rmn.
Oricum, și din această operațiune, au avut de câștigat doar Tiraspolul și „Gazprom”-ul. R.Moldova s-a ales din nou cu prejudicii materiale, inclusiv tarife aproape europene pentru consumul de gaze, în situația în care veniturile reale ale majorității populației sunt de 7-10 ori sub media salariului europ

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii