Integritate

Pietrele din grădina Preasfințitului Dorimedont (I)

www.eparhia-edinet.md

Subsemnatul este creștin ortodox și frecventează bisericile Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove (MCÎM) - nu sunt prorus, dar nu vreau să-mi schimb biserica în care m-am născut. Prin acest articol, nu-mi propun să arăt că biserica ortodoxă nu e cea adevărată sau să fac dezbinare în mitropolie, ci doar să atrag atenția asupra declinului înspăimântător în care aceasta se scufundă în ultima vreme. Mulți m-au sfătuit să nu fac sminteală în biserică, dar când sminteala din partea conducătorilor bisericii se face evidentă, când ortodoxia a rămas doar ca o mască ruptă și bizară, în spatele căreia se săvârșesc fapte strigătoare la cer, consider că aceste lucruri trebuie, cel puțin, prevenite. Ceea ce se poate vedea ca în palmă prin exemplul unui om, care a avut de suferit mult din simplul motiv că a trăit creștinește într-o țară creștină. Indiferent dacă a fost sau nu programat, decesul acestui om este imaginea pură a țării noastre, fiind opera întregului sistem de guvernare a statului R. Moldova și a Bisericii Ortodoxe din Moldova, lucru de care vă puteți convinge din cele ce urmează.

Multe dintre sursele pe care le-am solicitat în cadrul acestei investigații ne-au rugat să le păstrăm anonimatul, fiindu-le frică să vorbească, „atâta timp cât ne conduc comuniștii”.

„Spion al bisericii române”

Viața PS Dorimedont a fost ca a unui copil care încearcă să îmblânzească o oaste de monștri, dorind să fie prieten cu toți. Potrivit preotului Pavel Borșevschi, deși făcea parte din MCÎM, episcopul n-a fost niciodată contra Bisericii Române, ci dimpotrivă, i-a iubit pe români ca pe niște frați, cu aceeași dragoste pe care a nutrit-o și față de ruși, considerând că „toți creștinii sunt poporul lui Dumnezeu”. I s-a propus să treacă la Patriarhia Română, ca mitropolit al Basarabiei sau ca unul dintre cei mai influenți ierarhi, dar el n-a acceptat, afirmând că, de va trece toată țara la Patriarhia Română, va trece și el, fiindcă nu vrea să facă schismă în biserică. Chiar și ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, ne-a spus că, „deși nu eram împreună, ne aflam întotdeauna în relații bune cu PS Dorimedont”.

De aceste relații s-au folosit însă episcopul Petru, de Ungheni și Nisporeni, și alți clerici, pentru care prezența PS Dorimedont în MCÎM era un impediment în calea de a-și face „o strălucită carieră bisericească”. Ca să-l compromită, aceștia au stârnit vorbe precum că el s-ar fi pregătit să treacă sub București sau Constantinopol. După ce s-a opus hirotonirii episcopilor Petru și Marchel și eventualei hirotonii a protoiereului Ioan Vulpe, menționând că e rușinos și anormal pentru o biserică să aibă asemenea ierarhi, PS Dorimedont a fost declarat drept „spion al Bisericii Ortodoxe Române”.

Dar PS Dorimedont a trăit toată viața pentru Dumnezeu și pentru apropiații săi. Fiind episcop, dormea pe un pat îngust, ținea cu strictețe toate posturile, nu primea mită, ceea ce, în biserica noastră, a cam intrat în vogă. Totodată, își pedepsea preoții care nu oficiau slujbele după cum se cuvine. Aflându-se într-un sat, la o biserică, i-a spus preotului: „Ieși, părinte, și predică!”, la care preotul a zâmbit sfios: „Ei, Vladâca, chiar așa…”. „Chiar așa, părinte, că oamenii vin la biserică după cuvântul lui Dumnezeu! Altminteri, îți iau crucea pentru două săptămâni”, i-a răspuns ierarhul. De aceea, pe unde a trecut Dorimedont, în urma lui a rămas ordine, credință și dragoste. Mitropolia îl certa că, deși este la nord, îl ajută și unii businessmeni din centrul republicii, el însă nu și-a făcut avere, iar banii căpătați i-a investit în deschiderea a două școli și a unui institut teologic la Edineț.

„Nu merit să fiu mitropolit”

Relațiile bune pe care le avea, inițial, cu ÎPS Vladimir s-au spulberat după tranzacția dintre Mitropolit și episcopul de Tiraspol și Dubăsari, Iustinian, cu privire la cedarea Mănăstirii și Seminarului „Noul-Neamț” părții transnistrene, despre care se spune că ar fi costat un milion de dolari, dar n-a putut fi îndeplinită atâta timp cât exista episcopul Dorimedont - cel care a ridicat mănăstirea din ruine, i-a fost primul stareț și a apărat-o de fiecare dată.

Apoi, când a vrut să deschidă, la Edineț, Institutul Teologic Ortodox (ITO), Mitropolitul s-a împotrivit din nou, PS Dorimedont reușind să înregistreze ITO doar după multe refuzuri constante. „Mitropolitul era contra acestor școli, fiindcă nu-i convenea ca Dorimedont să pregătească cadre, care ar putea să rămână sub ascultarea lui”, este de părere preotul Pavel Borșevschi.

Pentru că poziția PS Dorimedont se bătea cap în cap cu politica Mitropoliei, ierarhul a încetat să mai fie invitat la ședințele Sinodului, al cărui membru era, dacă se știa că va vota împotrivă. Când vota contra, la Moscova se spunea că s-a abținut, iar când se abținea, Patriarhia era anunțată că a votat „pro”. Mai mult, PS Petru și unii preoți, care nu-și puteau face un „viitor episcopal” din cauza lui, au început să-l asalteze pe ÎPS Vladimir cu zvonuri precum că Dorimedont vrea să ajungă mitropolit. Discutând despre aceasta cu prietenii săi, episcopul zicea: „Nu merit eu asemenea sarcină. Eu am crucea mea, pe care trebuie s-o rabd și s-o duc”.

„Eu nu prietenesc cu comuniștii”

Când l-a cunoscut pe șeful statului, PS Dorimedont era stareț la Noul-Neamț, iar Voronin visa să ajungă președinte. Mama acestuia l-a sfătuit că, de vrea să-și atingă visul, să meargă la mănăstire, anume la părintele Dorimedont. Ascultându-l atent, starețul i-a răspuns cu blândețea omniprezentă pe fața-i: „Eu, dle Voronin, nu prietenesc cu comuniștii. Lăsați-vă de comunism și vom fi frați”. Voronin a fost de acord, dar l-a rugat pe stareț să mai aștepte puțin, promițându-i că se va dezice de comunism foarte degrabă. Crezându-l pe cuvânt, părintele i-a dăruit tot sufletul și curând au devenit prieteni. Frații și alți apropiați ai regretatului susțin că aproape în orice discuție cu președintele, ierarhul insista ca ultimul „să se lase de dracul”. Uneori, liderul PCRM rămânea peste noapte la mănăstire, iar alteori se cerea singur în ospeție la stareț.

Mai târziu, părintele devenise episcop, iar Voronin președinte și buna înțelegere dintre ei s-a menținut… până la începutul celui de-al doilea mandat al lui Voronin, când episcopul a început să-l întrebe de ce nu face nimic bun pentru țara pe care o conduce, căci oamenii au avut încredere în el, alegându-l. Unii creștini își amintesc cum episcopul întreba: „De ce se întâmplă astea la noi, în Moldova - o țară micuță ca cinci copeici? Iată, azi am o întâlnire cu Voronin, mâine - cu altul, și eu le spun tuturor că nu-i bine ceea ce fac, dar ei zic: „Da! Da! Da!” și nu fac nimic”. PS Dorimedont încerca, de exemplu, să-l convingă pe președinte că mănăstirile Căpriana și Curchi au fost distruse de stat și anume statul este dator să le reconstruiască. Tudor Cecan, tatăl episcopului, afirmă că fiu-său îi spunea deseori: „Tată, de ce Mitropolitul s-a dat după Voronin? El trebuie să aibă respect față de președinte, dar nu e om de stat, ci e capul bisericii și nu trebuie să fie legat…”. „Când se întâlnea cu Voronin, el îi spunea totul în față, dar acestuia nu i-a convenit”, susține Tudor Cecan.

În 2005, de Duminica Mare, fiind hramul orașului Călărași, aici au fost invitați președintele Voronin, Mitropolitul Vladimir, episcopii Dorimedont și Anatolie. În predica sa, ÎPS Vladimir a adus multe laude lui Voronin și partidului comunist. Apoi, a vorbit președintele, care a adus multe laude Mitropolitului și comuniștilor. PS Dorimedont și-a cerut voie să vorbească, dar nu i s-a permis. După slujbă, au mers, împreună cu enoriașii, la masă și acolo cuvântările au continuat pe același ton. Atunci, episcopul s-a ridicat de la masă și, fără binecuvântare, și-a făcut semnul crucii și s-a adresat creștinilor: „Iubiți frați întru Hristos! Cu tot respectul meu față de președinte și față de mitropolit, nu pot să privesc nepăsător cum azi, când ne-am adunat aici ca să ne bucurăm cu Domnul, biserica s-a transformat în tribună politică. Și dvs., dle președinte, prea mult vă lăudați, dar nu faceți nimic!”, după care a ținut o predică despre sărbătoarea din acea zi. Mitropolitul și șeful statului au muțit și au ieșit albi, cu capurile plecate, triști…

„Toate astea n-au să se termine cu bine”

Episcopul a atras de mai multe ori atenția Mitropoliei și asupra păcatului simoniei, de care s-ar fi făcut vinovat PS Petru (Musteață), care ar fi plătit pentru hirotonirea sa peste 500 mii de dolari și de faptul că Mitropolitul, în loc să ajute biserica, transferă fondurile acesteia peste hotare. „Vladâca, ce-i cu banditismul ăsta?”, era întrebarea pe care i-o adresa frecvent Mitropolitului, fără să se bucure de vreun răspuns.

În 2006, apărând preoții de la Ungheni și Călărași, care au refuzat să-l primească ca episcop pe PS Petru, el a stârnit iarăși mânia ÎPS Vladimir. În timpul conflictului, Mitropolitul i-a arătat descifrările tuturor apelurilor telefonice pe care PS Dorimedont le-a primit și le-a făcut de la mobilul său în perioada respectivă, dându-i de înțeles că-i cunoaște fiece pas.

În cele din urmă, episcopul de Nord a început să sufoce conducerea statului și a MCÎM, ambele solicitând Moscovei să-l transfere în Rusia. Tatăl episcopului ne-a spus că fiu-său i-a mărturisit, în primăvara trecută, că Voronin s-a adresat PF Alexie al II-lea cu rugămintea: „Åñëè çàáåðåòå Äîðèìåäîíòà â Ðîññèț, â Ìîëäàâèè áóäåò ñïîêîéíî è ìèðíî!” („Dacă îl veți lua pe Dorimedont în Rusia, în Moldova va fi liniște și pace!”)…

„Toate astea n-au să se termine cu bine”, le spunea PS Dorimedont creștinilor săi. Iar pe Voronin, care se depărtase de el, îl sfătuia: „Nu te lăuda, dar fă ceva bun și am să te laud eu!”. Mai mult, faptul că autoritatea sa în nordul republicii creștea vizibil îngrijora Chișinăul. Potrivit deputatului AMN, Vasile Grozavu, care l-a cunoscut personal, PS Dorimedont a luptat tot timpul pentru curățarea bisericii de toate necurățiile. „El nu se dădea atras în politică, dar nu se temea de nimeni și spunea lucrurilor pe nume. Când Voronin l-a certat că e din opoziție, episcopul i-a răspuns că e normal ca într-o țară civilizată să existe opoziție, ca factor de accelerare a progresului în orice domeniu”, a adăugat Grozavu.

„N-a spus nimic deosebit, dar era altul”

De o lună, de când mașina sa era deteriorată, PS Dorimedont circula cu un automobil de model „Renault Megane”, fabricat în anul 2005, care aparține preotului Serghei Cireș - un bun prieten al episcopului. Din spusele acestuia, cumpărând mașina, el a ales-o și pentru că aceasta corespundea normelor de siguranță, având șase airbaguri.

Cu această mașină, însoțit de arhidiaconul Ioanichie, care i-a fost șofer în ultimii 12 ani, și fratele său, protodiaconul Onufrie, episcopul s-a pornit, în seara de 5 decembrie 2006, din Chișinău spre Mănăstirea „Sf. Mitrofan” din Călărășeuca, care, în ziua următoare, își sărbătorea hramul. Din spusele egumenei Eufrosenia, stareța mănăstirii, din anul 1999, episcopul îi vizita în acea zi de fiecare dată. Or, se știa de demult că, în seara aceea, PS Dorimedont se va deplasa pe șoseaua Dondușeni-Otaci. „În ajun, l-am sunat să-l întreb dacă vine. Mi-a spus: „Da, matușka, cu ajutorul lui Dumnezeu, neapărat o să venim”, își amintește egumena.

În ajun, cu aceeași mașină și însoțit de frații săi, ierarhul și-a vizitat pentru ultima dată părinții - în s. Petrunea, r-l Glodeni. Tatăl său își amintește de acea zi, plângând: „N-a spus nimic deosebit, dar era altul. O săruta pe mama altfel, și pe mine tot. De obicei, ne sărutam mâinile și gata, dar acum ne-a strâns la piept și ne-a sărutat pe obraji. Îl rugam să rămână peste noapte, dar el se grăbea. Încă era ziuă, când a plecat…”. La Chișinău, au înnoptat la fratele episcopului, Onufrie, iar în dimineața următoare au mers la o întreprindere din Puhoi. Ioanichie a rămas să se odihnească, iar la volan s-a urcat Onufrie. Mașina a fost lăsată fără supraveghere doar 30 de minute, la Puhoi, și altele zece, cât s-au pregătit de drum ca să plece la Călărășeuca. Fiind ceață, șoferul i-a sugerat ierarhului să renunțe la călătorie, iar PS Dorimedont l-a mustrat: „La toate poți să renunți, frate, dar numai nu la slujbă!”.

„Ce-am să fac mai departe?”

Cu o oră până la accident, PS Dorimedont l-a sunat pe PS Anatolie, episcopul de Cahul și Hâncești, spunându-i că, peste două zile, va împlini 20 de ani de călugărie și va sluji la Lipcani. „Eu l-am felicitat, dar el a adăugat cu o voce joasă: „Ispîtîvai! Ispîtîvai! (Încearcă-mă! Încearcă-mă!) Oare ce-am să fac mai departe?”, ne spune episcopul de Sud. Peste jumătate de oră, a sunat-o din nou pe egumena Eufrosenia: „Matușka, să fii în biserică, ca să reușim să facem slujba!”.

La 18.30, mașina se apropia de intrarea în satul Moșana. Deși era timp de noapte și ceață, drumul era bun. Urma o curbă spre stânga, în fața căreia Ioanichie a pierdut controlul volanului. „Am scăzut treptat viteza, dar, din ceață, au apărut brusc pe șosea multe gropi alăturate. Și nu era niciun indicator care să arate drum denivelat! Nimerind cu roțile-n gropi, n-am mai putut face nimic - mașina a zburat înainte... A ieșit de pe traseu - care se afla la înălțime de circa un metru de nivelul satului -, s-a lovit cu partea din față de un stâlp, apoi a dat jos un gard și s-a rostogolit frontal, oprindu-se cu roțile-n sus. Am strigat: „Doamne Dumnezeule, ce se întâmplă?!”, apoi am ieșit speriat pe fereastră, urmat de Onufrie, și am alergat la șosea. Am oprit o mașină care venea din urmă, dar nu s-a oprit. Ne-am întrebat unde-i Stăpânul și i-am văzut numai capul, ieșit din mașină. Nu puteam să-l scoatem și i-am pus o haină sub cap, fiindcă ședea cu fața în țărână. Apoi, l-am rugat pe un om din sat să ne ajute să-l scoatem și l-am culcat pe iarbă. „Nu-mi simt mâinile, nici picioarele și mă doare spatele”, a spus el. Nu puteam să sunăm, căci nu era acoperire pentru telefonul mobil. Și am alergat departe, pe un deal, de unde l-am sunat pe comisarul de Ocnița, pe care-l cunoșteam, și pe părintele Pavel Borșevschi”, ne relatează Ioanichie.

În momentul impactului, niciunul din cele șase airbaguri ale automobilului nu s-a deschis, iar tetiera de la bancheta pe care ședea întotdeauna ierarhul s-a dislocat, lovindu-l cu ambele tije în spate.

Peste zece minute a venit poliția, iar PS Dorimedont a rămas culcat pe iarbă, în beznă, cu fața în sus, încă jumătate de oră, până când a venit și “Salvarea”. Onufrie, fratele cel mai mic, cu o mână fracturată, i-a stat alături. „El vorbea și era în conștiință deplină”, își amintește protodiaconul.

Potrivit egumenei Eufrosenia, la acea oră, curtea Mănăstirii Călărășeuca era plină de oameni, care-și așteptau cu nerăbdare arhipăstorul…

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii