Vă asigur că, din partea statului și a președintelui țării, Dorimedont a fost promovat numai de bine! El a fost un patriot adevărat al neamului. Ceea ce scrie TIMPUL sunt aberații”, a declarat președintele Vladimir Voronin, în cadrul unei întrevederi cu subsemnatul, pe care am solicitat-o în calitate de reprezentant, prin procură, al tatălui PS Dorimedont, Tudor Cecan. Voronin neagă categoric tot ce a scris TIMPUL despre cazul PS Dorimedont, menționând că „acolo sunt scrise minciuni de la început până la sfârșit”. Chiar și declarația Preasfințitului, făcută în primăvara trecută pentru TIMPUL, în care acesta ne spunea că a încercat de mai multe ori să-l convingă pe Voronin să se lase de comunism este, potrivit președintelui, o invenție a TIMPULUI. „Eu cu răposatul n-am vorbit niciodată despre comunism. Nici despre raporturile dintre guvernare și biserică. Noi eram în relații foarte bune și prietenoase și vorbeam numai despre viața spirituală. El era un om plin de suflet și cu dânsul nu discutam despre politică”, mi-a spus șeful statului…

Președintele promite copia dosarului PS Dorimedont

„Dl Rusu este obligat în fața legii să elibereze rudelor Episcopului Dorimedont copia fișei de observație a răposatului! Eu am să vorbesc cu el și o să primiți actele de care aveți nevoie”, mi-a declarat președintele, în cadrul aceleiași discuții. Șeful statului susține că a aflat pentru prima dată de la mine că Ozea Rusu, directorul INN, refuză să elibereze rudelor episcopului copia dosarului medical al acestuia, că actele de deces din Viena ale PS Dorimedont au dispărut la Aeroportul Chișinău, că relațiile dintre ÎPS Vladimir și regretatul erau încordate și că rugămintea fraților PS Dorimedont și a Eparhiei de Nord de a-l numi în funcția vacantă pe egumenul Hariton, fratele răposatului, este trecută cu vederea de către Mitropolit. „Ca creștin și ca persoană publică, nu pot să mă implic în problemele bisericii. Eu îi las singuri să-și rezolve problemele. Mie îmi ajunge să mă lupt cu corupția mea”, a adăugat șeful statului.

...și susține că episcopul a fost contra României

Deși regretatul, după cum susțin toți cei care l-au cunoscut, a fost în relații foarte bune atât cu Moscova, cât și cu Bucureștiul, Vladimir Voronin afirmă că episcopul era categoric contra României. „Între noi, așa prietenește, mai discutam despre problemele cu România, dar el nu vroia cu ei sub nicio formă. Tot ce se vorbește rău despre relațiile noastre și toată dezbinarea care se face în biserică nu e un lucru normal și vine de la Iuda. Vă închipuiți, tocmai de la Iuda vin toate acestea? Sunt vorbe stârnite de unii preoți care vor să le pice și lor ceva, care caută ceartă în interese personale”, afirmă președintele RM.

Este adevărat că PS Dorimedont nu dorea să treacă la Mitropolia Basarabiei, dar numai pentru că ținea foarte mult la unitatea Bisericii. El rămânea devotat Mitropoliei Moldovei, chiar dacă era neglijat și evitat - uneori chiar disprețuit - de către mai-marii acesteia, deoarece nu vroia să facă dezbinare în sânul Bisericii. Și asta în timp ce Patriarhia Română îi propunea o funcție importantă de ierarh în România. Totodată, era în cele mai bune relații cu Mitropolia Basarabiei și niciodată nu s-a pronunțat contra României, nici contra Rusiei, pentru că „ruși sau români, greci sau romani, suntem un popor întru Domnul”, spunea adormitul. Astfel, se pare că dl Voronin, uzitând de trecerea în neființă a regretatului, încearcă să-i facă o alură de moldovenist convins...

„Lenin a apărat Biserica”

Pentru a argumenta „creștinismul” comuniștilor moldoveni, președintele a dat de înțeles că mai creștini decât comuniștii nu sunt alții în RM. El a remarcat că, până a veni PCRM la putere, în țară erau cu 400 mai puține biserici, întrebându-se: „Cine a închis bisericile? Cine a alungat preoții din biserică?”. Și răspunsul e firesc pentru un șef de guvernare comunistă: „Cei care astăzi îs democrați”. Întrebat cum argumentează susținerea Bisericii de către adepții lui Lenin, care au distrus mii de locașuri sfinte și au vărsat decalitri de sânge, Voronin a negat cu înverșunare adevărul istoric, susținând că, deși sovieticii au fost anticriști, Lenin a fost un mare apărător al Bisericii. „Noi suntem comuniști adevărați, nu ca sovieticii. Cele zece porunci ale lui Hristos coincid cu ale noastre - ale comuniștilor. Mulți fac ce le trece prin minte, spunând că așa a zis Voronin, iar când aflu, îmi pun mâinile în cap. Așa s-au ascuns și după Lenin. Dar el a apărat Biserica și a consolidat-o, iar cei care au distrus-o s-au ascuns după el”, a opinat Vladimir Voronin.

Noi pretexte de a ascunde dosarul de la INN

După declarația șefului statului precum că rudele Episcopului Dorimedont vor primi o copie a actelor pe care le solicită a trecut o lună, dar dosarul de la INN se păstrează în continuare ascuns de ochii acestora. Unul dintre medicii implicați în acest caz ne-a spus: „Ce vreți să găsiți în istoria aceea? Ea doar se poate de modificat în sistem electronic…”. Iar profesorul Gavriliuc a declarat că INN nu va elibera copia fișei de aici până nu-i va fi prezentată cea de la „Lorenz Bohler”.

După apariția primelor părți ale investigației TIMPULUI, acad. Diomid Gherman ne-a anunțat că administrația INN nu poate să elibereze copia dosarului, deoarece a fost transmis organelor de drept din Dondușeni. Acestea, în cadrul procesului contra arh. Ioanichie (șoferul mașinii ce a fost implicată în accidentul din 5 decembrie 2006), pregătesc efectuarea unei expertize medico-legale. Însă investigațiile noastre arată că, în momentul în care TIMPUL și rudele episcopului au făcut demersuri repetate, solicitând copia fișei de observație, aceasta se afla în arhiva INN. Ultimul demers către INN a fost expediat la 17 martie și a ajuns la 20 martie. Surse din cadrul INN ne-au spus că, în zilele următoare, se anunțase că dosarul pacientului Cecan Nicolae (numele din lume al Preasfințitului) a dispărut din arhivă și că angajații arhivei vor fi demiși. Peste două zile, la 22 martie, subsemnatul s-a întâlnit cu neurochirurgul Eduard Eftodiev, care i-a spus că, în acea seară, a fost invitat la INN pentru a semna trei copii ale fișei PS Dorimedont, una dintre care urma să fie expediată Procuraturii Dondușeni, alta - Ministerului Sănătății, iar ultima să rămână la INN. Deoarece și ministrul Ababii declarase pentru TIMPUL că legea îl obligă pe Rusu să elibereze rudelor copiile dosarului episcopului, i-am solicitat mai târziu lui Andrei Crușinschi, consilierul ministrului, să-mi dea o copie de pe cea făcută pentru minister. „Nu ni s-a transmis copia, căci nu avem nevoie de ea. Cereți-o de la INN. Eu le-am spus să respecte legea și dreptul la informație. Și cu Rusu, și cu Uncuță, și cu Gavriliuc am vorbit. Le-am spus că, reprezentându-l pe tatăl decedatului, aveți dreptul la o copie a dosarului”.

La 24 martie, într-o scrisoare semnată de Ozea Rusu către subsemnat, se spune că „accesul la informația solicitată este restricționat din lipsă de motive specifice solicitării” și că „informația este considerată de accesibilitate limitată în domeniul ocrotirii sănătății”. Firesc, apare întrebarea: dacă soarta Episcopului Dorimedont a fost pecetluită în momentul accidentului și dacă medicii au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a-l salva, ce se ascunde sub refuzul insistent al dlui Ozea Rusu? Nu punem această întrebare pentru a învinui pe cineva, ci pentru că poziția șefului INN - care, din câte s-a văzut, nu se supune nici ministrului de resort, nici prim-ministrului, nici șefului statului - nu-și găsește vreo explicație… Acad. Gherman insistă să-și facă publică părerea că PS Dorimedont nu trebuia transportat la Viena, deși nu avea șanse de supraviețuire. Dar cine este omul care și-ar lăsa fratele în mâinile unor persoane care îi asigură moartea și nu va încerca să caute o cale - chiar și minusculă - de a-l salva? Dacă PS Dorimedont a murit într-un accident întâmplător, dacă airbagurile mașinii nu s-au deschis din pură întâmplare (experți din poliție și medicina legală susțin că, dacă acestea s-ar fi deschis, episcopul ar fi rămas în viață), dacă aviația sanitară a venit de la Bălți la Dondușeni în patru ore din aceeași întâmplare, dacă tot întâmplător au fost trecute cu vederea indicațiile ministrului și ale premierului, dacă toți lucrătorii medicali au luptat pentru supraviețuirea episcopului, dar Dumnezeu a vrut, totuși, să-l ia la El, și dacă comportamentul dlui Rusu în ziua transportării arhiereului la Viena nu a avut vreun scop, de ce nu se pun toate cărțile pe masă? Dacă nimeni nu poartă nicio vină, care-i logica refuzului dlui Rusu?..

„Eliberarea”

Urmărind șirul evenimentelor ce se desfășoară la Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (MCÎM) imediat după moartea Episcopului Dorimedont, se vede clar că, pentru unele forțe influente de aici, aceasta a reprezentat o eliberare. La Mitropolie, s-a declanșat un conflict intern de proporții. Astăzi nu mai există vreun arhiereu care să țină în frână interesele personale răzvrătite ale unor episcopi și râvnitori de a ajunge în această funcție. Lupta pentru putere face furori în MCÎM și ÎPS Vladimir este în panică. Pentru că ținta atacurilor a ajuns să fie el însuși...

„Războiul” se duce pentru acapararea funcției rămase vacantă după trecerea la cele veșnice a PS Dorimedont, precum și pentru destituirea ÎPS Vladimir din scaunul mitropolitan, la care râvnește Episcopul Petru (Musteață). Ultimul nu se mai supune Mitropolitului (chiar și atacul cu ouă asupra TIMPULUI s-a făcut fără știrea ÎPS Vladimir) și este gata să treacă peste capete doar ca să ajungă în fruntea Bisericii Ortodoxe din Moldova. După decesul PS Dorimedont, Petru nu încetează să anunțe Moscova despre „marile păcate” ale Mitropolitului, străduindu-se să-l facă „albie de porci” în fața Patriarhului. După ce a fost trimis de către Sinodul rus la Mănăstirea Hâncu, așteptând ca Moscova să-i decidă soarta de mai departe, PS Petru a adunat materiale compromițătoare ca să-l discrediteze pe ÎPS Vladimir în fața Moscovei: că ar fi mason, că ar avea copii, că ia mită ș.a.m.d. Potrivit presei rusești, la ultimul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, la care PS Petru a fost pedepsit, el a cerut să-i fie restituite toate darurile pe care le-a făcut Patriarhului în ziua hirotonirii și toți banii pe care i-a cheltuit pentru a-și cumpăra funcția. Mitropolitul a ajuns - prea târziu-, la cuvintele adormitului PS Dorimedont, care s-a opus cu vehemență hirotonirii lui Petru. „Eu nu pentru voi îl fac episcop, ci pentru mine”, a spus atunci Mitropolitul, la care PS Dorimedont l-a prevenit: „Nu fă lucrul acesta, Vladâca, căci Petru îți va deveni cel mai mare dușman!”.

Nici sfârșitul „competiției” pentru preluarea funcției de Episcop de Edineț și Briceni nu se vede. La locul vacant pretind prea mulți și Mitropolitul se teme să nu facă o nouă greșeală. Totodată, el refuză categoric candidatura egumenului Hariton, pe care îl doresc clericii și enoriașii din Nord. Menționăm că școlile teologice, deschise la Edineț de către PS Dorimedont, nici până astăzi nu figurează în listele instituțiilor de învățământ ale Mitropoliei…

„Nu trebuie să-l neglijăm pe cel mai mic...”

De ce nu se întâmplau acestea atâta timp cât era în viață PS Dorimedont? Pentru că el trăia în Biserică și în Dumnezeu. El a fost un exemplu unic de creștin pentru timpurile noastre, fiindcă nu a încercat să câștige din funcția pe care o ocupa, ci se străduia să dea totul de la el. De aceea, nimeni dintre cei care l-au cunoscut nu s-a depărtat de Biserică, dimpotrivă, s-au apropiat mai mult. Fiindcă Preasfințitul nu semăna sminteală, ci multă dragoste. Totodată, Moscova îl păstra ca pe un viitor candidat la scaunul mitropolitan. Episcopului Petru (Musteață) și altor înalte fețe bisericești le era frică să facă vreo faptă necreștină din teamă să nu afle Preasfințitul și să-l anunțe despre aceasta pe Patriarh. Privit pe sub sprânceană în Mitropolie, PS Dorimedont a fost, totuși, marele apărător al Bisericii noastre, luptând deschis pentru unitatea acesteia și contra răzvrătirii interne de aici.

Relațiile regretatului cu șeful statului s-au șubrezit după al doilea mandat al lui Voronin, când PS Dorimedont a început să-i ceară - personal și în public - să facă măcar ceva pentru cei care l-au ales și să se dezică de doctrina comunistă. În același timp, dragostea creștinilor față de arhiereu creștea vizibil. Oamenii îl iubeau ca pe un tată, fiindcă el era gata să le sară oricând în ajutor. Astfel, PS Dorimedont a umblat personal pe la poliție ca să scoată un tânăr care a furat aur de la o icoană a Maicii Domnului… Nu o dată a intervenit pentru condamnați, considerând că pușcăria nu este o cale de îndreptare… Reconstruind Mănăstirea Noul-Neamț, el lucra de rând cu muncitorii… A fost unul dintre puținii capi ai bisericii care nu s-a implicat niciodată în politică, nu și-a făcut avere și nu a căutat slavă.

În ultimii ani ai vieții sale, PS Dorimedont le spunea deseori apropiaților: „În țara asta se întâmplă ceva, care nu se va sfârși cu bine...”. Iar în cadrul unei conferințe, cu trei luni înainte de deces, episcopul a declarat: „Trăim viața pe care o trăim, în această țară, poate datorită ajungerii unor oameni nepotriviți la locuri nepotrivite. Nădăjduim ca, schimbând câte ceva, să ajungem la un nivel mai înalt al perceperii religiei. Putem face acest lucru numai printr-o colaborare a oamenilor de știință și a celor de credință, în frunte cu clericii bisericii și, bineînțeles, cu întreg poporul. Datoria noastră primordială este să nu-l neglijăm pe cel mai mic dintre noi. Trebuie să-i vedem clar și cu multă speranță și pe cei mai neînsemnați oameni din țara asta. Și dacă vom putea să facem acest lucru, vom reuși să împlinim și să înmulțim dragostea la care ne-a chemat Hristos”. Este o chemare simplă, dar valabilă și astăzi, inclusiv pentru șefii de stat și de Biserică, indiferent dacă l-au iubit ori l-au disprețuit pe adormitul...

TIMPUL

P. S. Din păcate, încercările noastre repetate de a ne întâlni, în cadrul respectivei investigații, cu ÎPS Vladimir, au eșuat. La solicitările noastre, secretarul Mitropoliei, pr. Vadim Cheibaș, ne răspundea că Înaltpreasfințitul este dispus să vorbească cu noi, însă „nu este în țară” sau „este foarte ocupat”...