Justiție

Deputatul comunist Jdanov a incalcat legea

Agora.md

In martie curent, reprezentantii Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate si a Coruptiei (DCCOC), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, l-au surprins in flagrant pe seful Departamentului Medicina Veterinara (DMV), Efrem Renita, inspector veterinar principal de stat. Acesta a pretins de la Daniela Tarsana, proprietara unei intreprinderi individuale, 300 dolari si rechizite de birou in valoare de 390 lei, in schimbul eliberarii unei licente.

 

"Uns" cu rechizite

Dupa ce, in februarie 2002, Daniela Tarsana si-a inregistrat intreprinderea individuala, a mers la seful DMV din cadrul Ministerului Agriculturii (MA), Efrem Renita, pentru a solicita un aviz in vederea importului clorurii de var. Acesta, sustine Daniela, i-a sugerat ca, pentru ca ceva sa mearga, "trebuie uns", lasand sa se inteleaga ca ar avea nevoie de un set de rechizite de birou.
Daniela a inteles aluzia si, cunoscand practicile care functioneaza aproape peste tot in structurile statale, a doua zi i-a adus un set de stilouri cu o bricheta la pretul de 207 lei si o agenda in valoare de 108 lei. Seful DMV i-a spus tot atunci ca-si va ridica fara probleme avizul sanitar veterinar de import. Vazand ca, daca "ungi" nitel, "totul merge ca pe roate", Daniela s-a interesat de eliberarea licentei si, potrivit ei, Renita i-a raspuns ca este dificil, deoarece termenul de inaintare a cererilor pentru licenta a expirat. Dar, a precizat el, problema poate fi rezolvata, dupa care a scris pe o foaie "300$". Imediat ce i-a aratat suma, Renita a rupt foaia.

Ordin de "sus"

La 1 martie, Tarsana intra din nou la seful DMV pentru a se interesa de licenta. Acesta a scris din nou "300$" pe un biletel si i-a spus sa scrie o cerere datata cu 19 ianuarie 2002 si sa intre peste trei zile. In momentul in care Daniela i-a dat de inteles ca este de acord cu aceasta suma, Renita i-a sunat unui subaltern, spunandu-i ca luni dimineata, 4 martie, sa-i puna pe masa licenta de activitate farmaceutico-veterinara pentru II "Tarsana Daniela".
Sergiu Cretu, specialist principal in cadrul DMV, caruia Renita i-a indicat sa pregateasca avizul sanitar veterinar de import a 50 tone de clorura de var, a incercat sa se eschiveze de la aceasta "afacere". Faptul ca eliberarea avizului respectiv este imposibila, deoarece intreprinderea data nu dispune de licenta pentru asemenea activitate, iar actul nu poate fi eliberat decat cu acordul Comisiei de licentiere, nu l-a convins pe sef. Renita a cerut pe un ton ultimativ sa-i pregateasca licenta.

A dat si a reclamat mita

Mai mult chiar, Renita a insistat ca licenta sa fie datata cu 12 februarie, ziua in care a fost convocata sedinta Comisia de licentiere a MA. Ulterior, Sergiu Cretu a confirmat organelor de ancheta ca a incalcat procedura, fiind fortat de superiorul sau. Seful Comisiei de licentiere a medicilor veterinari din R. Moldova a declarat ca nu cunoaste modul in care II "Daniela Tarsana" a primit licenta de activitate, intrucat la sedinta comisiei din 12 februarie, intreprinderea respectiva nu figura printre cei noua solicitanti. Acelasi lucru a fost confirmat si de ceilalti membri ai comisiei.
Poate ca Daniela nu a avut nevoie atat de mult de aceasta licenta sau, poate, nu s-a impacat cu gandul ca trebuie sa se desparta atat de usor de 300 dolari, dar in ziua cu pricina, ea a depus o plangere la DCCOC. La 4 martie, colaboratorii DCCOC i-au organizat lui Efrem Renita un flagrant, retinandu-l imediat ce a pus mana pe cei 300 dolari, marcati cu cuvantul "mita". Alaturi de masa sa de lucru, a fost gasita si sticla de coniac "Kvint Surpriznii", pe care i-a dat-o D. Tarsana, odata cu banii.
Din acest moment al "istoriei criminale" intervene deputatul comunist Alexandr Jdanov.

"Totul va fi bine"

Imediat ce a aflat vestea despre retinerea lui Renita, deputatul comunist Alexandr Jdanov, vicepresedinte al Comisiei parlamentare pentru agricultura si industria prelucratoare, a inceput sa dea telefoane pe la toate persoanele sus-puse in stat. Mai intai i-a sunat colegului de partid, ministrul Agriculturii, Dimitri Todoroglo, rugandu-l sa intervina pe langa primul-ministru Vasile Tarlev. Apoi a urmat Procurorul General, Vasile Rusu, si alte persoane influente.
Intr-o convorbire telefonica cu sotia lui Renita, Jdanov a informat-o ca "a vorbit cu cine trebuie" si ca "totul o sa fie bine". Jdanov, cel care se da drept "cel mai aprig luptator cu coruptia", a incercat sa-i convinga pe toti ca Renita nu ar fi luat mita, ci ca e vorba de o provocare pusa la cale de DCCOC. Ingrijorata, sotia lui Renita ii mai aduce la cunostinta prietenului de familie ca la Procuratura a mai fost depusa o plangere impotriva sotului ei, din partea lui Anatol Caslaru, directorul SA "Carmez", care il invinuieste de trafic de influenta si estorcare de mita. Mai mult, ea se plange ca judecatorul e "cumparat" si ca totul a fost inscenat.
Revoltat, deputatul comunist ii sugereaza sotiei lui Renita sa mearga la Procurorul General si sa-i lamureasca faptul ca sotul ei este bolnav de inima si ca ar putea avea un atac de cord in timp ce se afla in arest preventiv. La incheierea discutiei, acesta o asigura ca va mai incerca sa vorbeasca cu cine trebuie si roaga sa fie informat despre tot ce se intampla in legatura cu Renita.

Trafic de influenta la Ministerul Agriculturii

Imediat ce dosarul a fost trimis in judecata, seful DMV a fost eliberat din arestul preventiv, desi organele de ancheta s-au impotrivit acestei decizii, deoarece exista pericolul ca acesta, revenind la serviciu, ii va influenta pe subalternii sai in vederea schimbarii depozitiilor facute in timpul anchetei.
Renita a fost restabilit in functia pe care o detinea la momentul retinerii. In prezent, procuratura ancheteaza un dosar penal, in care figureaza mai multe persoane cu functii de raspundere din cadrul MA, banuite de trafic de influenta si depasirea atributiilor de serviciu.
Conducerea MA a cerut de la agentii economici peste 90.000 lei pentru a repara interiorul sediului si a pava trotuarul din jurul cladirii.

Mii de lei de buzunar

In august curent, Sectia Anticoruptie a Procuraturii Generale a solicitat prelungirea termenului anchetei preliminare asupra cazului de trafic de influenta din partea inaltilor responsabili de la MA pentru efectuarea unor actiuni suplimentare de ancheta.
DCCOC a intentat, la 14 martie, un alt dosar impotriva inspectorului veterinar principal de stat pentru estorcarea a 5.000 lei de la Anatol Caslaru, directorul general al SA "Carmez". Renita i-a cerut acestuia suma respectiva pentru efectuarea reparatiei si amenajarii unor spatii din cladirea MA.
Caslaru a cazut de acord, dar a solicitat o scrisoare oficiala, ca sa poata justifica transferul. La scurt timp, Efrem Renita, prin intermediul unui oarecare Morozenco, i-a transmis lui Caslaru demersul semnat de prim-viceministrul agriculturii Valeriu Mironescu. La 8 octomrbie 2001, SA "Carmez" a transferat suma de 4.999 lei pe contul SA "Avantaj-AV".
In felul acesta, peste 40 de agenti economici din sectorul agroindustrial au transferat pe contul firmelor "Avantaj-AV" si "Complex SA" din Taraclia, in baza aceluiasi demers, aproximativ 90.000 lei. In total, pentru amenajarea "resedintei" lui Todoroglo a fost trecuta la cheltuieli suma de 180.000 lei.
Sursele noastre afirma ca aceasta suma este exagerata pentru repararea si amenajarea unei sali de sedinte si pavarea terenului din fata MA. Totodata ele au precizat ca nu stiu cati bani din suma respectiva au intrat in buzunarele functionarilor de la minister, si ca ar fi logic ca organele de drept sa verifice daca, la momentul transferarii, agentii economici, impusi sa faca asemenea gesturi de caritate pentru ministerul lui Todoroglo, nu aveau datorii fata de bugetul de stat si fondul social.

Compromitere totala?

Solicitat de reporterul JURNALULUI, dl. Mihail Murzac, avocatul lui Efrem Renita, ne-a declarat ca cele doua procese penale in care clientul sau figureaza ca reclamat au fost puse pe rol de adversarii sefului DMV cu scopul de a-l compromite. "Actualmente, dosarul este cercetat in prima instanta de catre Tribunalul Chisinau. Imediat dupa flagrantul inscenat, Renita a fost arestat in baza mandatului eliberat de judecatoria sectorului Centru, aflandu-se in arest preventiv timp de 94 de zile. La 7 iunie, dlui a revenit la locul de munca, fiind eliberat din izolator pe motiv de sanatate."
Efrem Renita ne-a spus ca, in tinerete, a lucrat impreuna cu Alexandr Jdanov, dar deputatul comunist nu are nici un amestec in cazul sau.

NOTA JURNALULUI: Atragem atentia avocatului Mihail Murzac, care ne-a amenintat cu un proces de judecata, ca in reportajul nostru de investigatie au fost reflectate luarile de atitudini ale tuturor persoanelor implicate in cazul Renita. Totodata, apreciem gestul avocatului Murzac drept o incercare de a intimida presa si de a ingradi dreptul cetateanului de a cunoaste amanunte din activitatea functionarilor de stat, platiti din banii contribuabililor.

 

Voronin - "victima"
unui petrecaret,
campion la bodybuilding

Autorul focurilor de arma trase in apropierea casei in care locuieste Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, s-a autodenuntat vineri, 9 august, la politie. Alexei Sergheev, 37 de ani, domiciliat in strada Serghei Lazo 17, vizavi de casa in care traieste presedintele Voronin, a declarat politiei ca, in noaptea de 2 august, a tras trei focuri cu un pistol "Baikal" pe care-l purta legal. El sustine ca dorea sa sarbatoreasca astfel Ziua Fortelor Aeropurtate.

 

Bodyguardul unui milionar

Sergheev nu s-a gandit nici pe departe sa atenteze la viata sefului statului, cu atat mai mult ca nici nu a stiut ca in cladirea de vizavi locuieste presedintele Voronin. De fapt, el stia ca acolo locuiesc niste deputati, dar niciodata nu s-a interesat cine anume, chiar daca in jurul acesteia patruleaza in permanenta fortele de mentinere a ordinii publice. Alexei Sergheev este campionul Moldovei de anul trecut la bodybuilding si a ocupat locul 4 la Campionatele Europene de profil. El mai este bodyguard in garda presedintelui Companiei "Megadat", Oleg Musuc, fiul omului de afaceri in telecomunicatii, Ion Musuc. El locuieste de mai mult timp in casa din strada Serghei Lazo 17, impreuna cu fiica sa de 12 ani.

Focuri trase anapoda

Prietenii sai ne-au spus ca, in seara cu pricina, Alexei a serbat Ziua Fortelor Aeropurtate alaturi de cativa camarazi de arme. A revenit acasa dupa miezul noptii. Atunci s-a gandit ca nu poate sa treaca ziua fara sa traga in aer cateva focuri de arma.
Dupa cum obisnuia de mai multi ani, a iesit afara si a tras trei focuri de arma, apoi a intrat in casa si s-a culcat, impacat cu sine. A doua zi dimineata, s-a speriat de forfota din strada. Dupa ce a urmarit cu atentie stirile de la radio si televiziune, in care se vorbea despre un atentat foarte grav la viata sefului statului, acesta si-a dat seama care au fost urmarile impuscaturilor sale si, dupa o saptamana, s-a predat politiei.

"Atentat" si gata!

Problema acum e alta. Cum se va descurca conducerea de varf, careia presupusul atentat i-a picat la tanc?
Purtatorul de cuvant al sefului statului nu s-a lasat asteptat si a declarat ca atentatul la viata presedintelui are loc in conditiile in care Vladimir Voronin a declansat ofensiva impotriva coruptiei si crimei organizate si a anuntat despre legea privind indexarea depunerilor banesti ale populatiei de la inceputul anilor '90. Intrucat toate declaratiilor conducerii pareau a fi cusute cu ata alba, presa de la Chisinau a calificat atentatul drept o inscenare din partea unor colaboratori ai MAI, care si-au propus sa destabilizeze activitatea Serviciul Paza si Protectie de Stat, al carui sef a fost demis de Voronin insusi, la doua zile dupa incident.

Criminal sau huligan?

Din ziua in care Alexei Sergheev s-a autodenuntat, toate organele de drept au luat "apa in gura". Desi in presa s-a strecurat stirea ca a fost retinut presupusul autor al focurilor trase in apropierea casei sefului statului, Presedintia si Procuratura refuza cu indarjire sa confirme informatia respectiva.
Prietenii lui Alexei sunt ingrijorati insa de faptul ca acesta se afla in prezent in arestul organelor de drept. Intrucat i s-a intentat dosar penal, Sergheev este inculpat in baza articolului 89 din Codul Penal, pentru omor premeditat fara circumstante agravante. Asemenea infractiuni comporta o pedeapsa cu privatiune de libertate de la 6 la 12 ani.
Potrivit unor juristi, in cel mai bun caz, Sergheev risca o pedeapsa pentru huliganism, pentru care ar putea ispasi 5 ani de inchisoare.

Ultima ora

Surse din cadrul Ministerului de Interne, care au solicitat anonimatul, au declarat, pentru JURNAL de Chisinau, ca Alexei Sergheev a fost eliberat din arestul preventiv si va fi judecat pentru savarsirea infractiunii de huliganism.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii