Justiție

Judecătoare cu studii la o academie inexistentă

Foto: jurnal.md

Un ofiţer de la Centrul Anticorupţie a demonstrat că magistrata Liuba Brânză, de la Judecătoria Centru, şi-ar fi obţinut licenţa prin falsuri în acte. Cu toate acestea, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale, iar maiorul brusc s-a îmbolnăvit.

Liuba Brânză a fost timp de trei ani şefa Direcţiei instruire şi cercetare la Institutul Naţional al Justiţiei

Potrivit anchetei realizate de ofiţerul Andrei Guzic de la Centrul Anticorupţie, magistrata a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova (USM) în 1998, dar a ajuns aici abia în anul trei de studii. Până atunci, judecătoarea a fost studentă la o instituţie-fantomă de la Bucureşti, Academia „Omega Lux". Într-un răspuns oficial de la Ministerul Educaţiei de peste Prut, adresat CCCEC, se spune că academia respectivă „nu este şi nici nu a fost instituţie de învăţământ superior autorizată să funcţioneze provizoriu sau acreditată".

Înmatriculată în 1994, înainte de a cere acest lucru

Potrivit carnetului de note din dosarul personal, magistrata a făcut doi ani la Bucureşti, din anul 1993 până în 1995. De asemenea, reiese că aceasta a învăţat numai pe note de 10 şi 9. Curios este faptul că în acel timp, viitoarea magistrată creştea un copil, născut în 1992, şi făcea Facultatea de Filologie a USM, pe care a absolvit-o în 1994. Într-o adresare făcută de Viorel Chetraru, directorul CCCEC, către procurorul general, Valeriu Zubco, se lăsa să se înţeleagă că în această perioadă tânăra se afla pe teritoriul Moldovei, crescându-şi copilul.

În 1995, viitoarea magistrată a depus o cerere ca să-i fie permis transferul de la Academia „Omega Lux", în anul trei de studii, la fără frecvenţă, la Facultatea de Drept din Chişinău. În acelaşi timp, chiar în diploma de absolvire a Facultăţii de Drept scrie negru pe alb că Liuba Brânză a fost înmatriculată în anul 1994. 
Ancheta CCCEC a depistat şi alte nereguli. Potrivit raportului întocmit de către ofiţerul Andrei Guzic, rezoluţia de acceptare a fost semnată chiar de soţul ei, care deţinea pe atunci funcţia de prodecan. În acelaşi timp, responsabilii de la Ministerul Educaţiei susţin că pentru acest transfer era necesar şi un aviz din partea lor. La finele lunii februarie 2012, Viorel Chetraru îi solicita lui Valeriu Zubco începerea unei urmăriri penale în baza articolului 361 Cod Penal al Republicii Moldova: „confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false".

„Nu este problema Liubei Brânză!"

Procurorii au dispus însă neînceperea urmăririi penale. „Liuba Brânză şi-a făcut studiile din 1993 până în 1995 la «Omega Lux», iar în 1995 s-a adresat cu o cerere la Facultatea de Drept a USM, prin care fostul decan Iurie Sedleţchi şi fostul rector Gheorghe Rusnac au acceptat transferul. Abia în 1995 autorităţile române au decis să nu mai autorizeze activitatea acelei instituţii. Prin urmare nu este problema Liubei Brânză", a explicat Viorel Morari, şef interimar la Procuratura Anticorupţie.

Mai mult, colegii lui Guzic au efectuat o anchetă internă, pentru a stabili cât de corecte au fost investigaţiile realizate de el, şi-l suspectează că ar fi lucrat la comandă. Conducerea CCCEC ne-a tot amânat însă cu o explicaţie a situaţiei create. „Eu mi-am făcut cinstit treaba. Tot ce am investigat este în strictă conformitate cu legislaţia şi corespunde adevărului. Mai departe este treaba procurorilor să decidă cum se va proceda", susţine Andrei Guzic, maior la CCCEC, care acum se află într-un concediu de boală.

„Sunt nişte acuzaţii aberante"

La rândul său, Liuba Brânză susţine că acest scandal a lăsat-o rece. „Toate acuzaţiile care mi se aduc sunt nişte aberaţii. Este dreptul fiecărui student să se transfere oriunde şi oricând. Am avut motive personale să fac asta în 1995. Nici nu m-am interesat de dosarul meu. Am preferat să stau deoparte", ne-a mărturisit judecătoarea, care în 2009 şi-a susţinut doctoratul, iar timp de trei ani (2007-2010) a fost şefa Direcţiei instruire şi cercetare la Institutul Naţional al Justiţiei.
Am încercat să aflăm şi opinia unor profesori, cursurile cărora le-a frecventat magistrata. Chiar dacă au trecut mai bine de 15 ani, Nicolae Romândaş, profesor la Facultatea de Drept, mărturiseşte că o ţine minte bine pe Liuba Brânză. „A fost o studentă foarte bună şi activă. A frecventat permanent cursurile. A fost o doamnă care ştie la ce facultate vine", a afirmat acesta.

De cealaltă parte, profesorul Constantin Lazari spune însă că nu-şi aduce aminte despre ce fel de studentă a fost judecătoarea de la Judecătoria Centru. „Nu pot să-i ţii minte pe toţi studenţii. Şi actualul ministru al Justiţiei mi-a fost student, dar abia după ce a ajuns în funcţie mi-a spus despre acest lucru", a precizat profesorul. Referindu-se la situaţia lui Brânză, Constantin Lazari a afirmat că este problema organelor de anchetă, care ar trebui să investigheze toate aspectele acestui caz.

Soţul semna în locul profesorilor?

În adresa trimisă de directorul CCCEC procurorului general se menţionează faptul că în borderoul de examinare a studentei Liuba Brânză o bună parte din discipline au fost evaluate de profesorul D. Roman, dar semnăturile aplicate îi aparţin soţului acesteia Sergiu Brânză. Tot soţul i-ar fi semnat şi cererea către prorectorul USM prin care viitoarea magistrată a solicitat susţinerea înainte de termen a examenelor. Liuba Brânză spune că semnăturile îi aparţin. „De când sunt judecător mi-am schimbat de câteva ori felul de a-mi face semnătura", a fost replica ei.
Anul trecut, Liuba Brânză a fost acuzată de Colegiul disciplinar al CSM că ar fi primit indicaţii prin telefon, în timpul unei şedinţe

Nichifor Corochii, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii: "Legea spune că pentru a deveni judecător e necesar să fii licenţiat în drept, nu specifică alte detalii, de exemplu, să înveţi la zi sau la fără frecvenţă”.

Liuba Brânză, judecătoare:  "Toate acuzațiile care mi se aduc sunt nişte aberaţii. Este dreptul fiecărui student să se transfere oriunde şi oricând” 

Dosar Centrul de Investigaţii Jurnalistice:           

Magistrata Liuba Brânză a fost acuzată, la una din şedinţele Colegiului Disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii, din iulie 2011, că a primit indicaţii prin telefon, potrivit portalului www.jurnaltv.md. Totodată, Colegiul disciplinar a luat în discuţii şi faptul că judecătoarei Liuba Brânză i-ar fi fost distribuite anumite dosare spre examinare prin altă metodă decât cea aleatorie, prevăzută de lege. Presa a legat această situaţie de relaţia de rubedenie dintre şeful de atunci al Judecătoriei Centru, Ion Ţurcanu, care ar, fi potrivit presei, finul de cununie al Liubei Brânză.  Judecătoarea a dat explicaţii cu ochii umezi, negând orice legătură de interese în activitatea ei. Ambii magistraţi au scăpat basma curată.  Un reportaj la acest subiect poate fi urmărit pe portalul Jurnal TV.

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei "Toleranţă zero corupţiei", desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Buna Guvernare al Fundaţiei Soros-Moldova.

Documente:

1. Raportul ofiţerului CCCEC care a investigat cazul magistratei Liuba Brânză

2. Scrisoarea de la Ministerul Educaţiei din România cu privire la universitatea “Omega-lux” şi Copia matriculei cu note a judecătoarei Brânză

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii