Justiție

Justiția: reformată și asanată

stiri.tvr.ro

 

Alexandru TanaseLa ora actuală nu există niciun fel de presiuni și intervenții din partea Puterii asupra justiției, afirmă ministrul Justiției, Alexandru Tănase. ”Nu există niciun caz, sau cel puțin eu nu cunosc, când un membru al guvernului actual sau un alt demnitar s-ar fi implicat în a da dispoziții instanțelor de judecată cum să judece o cauză sau ce soluții să pronunțe”, a declarat A. Tănase la ședința Clubului jurnaliștilor de investigații.

Ministrul a subliniat că nu există nici dependență financiară a justiției de alte autorități ale statului, deoarece justiția își formează singură bugetul, fără limitări și cenzurări din partea executivului, fiind singurul domeniu care, în pofida crizei, a primit integral sumele solicitate pentru buna funcționare. ”Nu cred că există la ora actuală probleme la capitolul independența justiției, rămân însă mari probleme la capitolul funcționarea justiției și integritatea corpului de judecători”, a spus A. Tănase.

Oficialul a anunțat că Ministerul Justiției pregătește o amplă reformă în sistemul judecătoresc, care va simplifica la maximum procedurile judiciare, stabilind reguli de joc egale pentru toți justițiabilii. Potrivit ministrului, reforma, care va viza toate domeniile - penal, civil, contencios administrativ - urmează să asigure drepturi egale la justiție pentru toți cetățenii, sporind șansele acestora la un proces echitabil. „Va dispărea umblatul din instanță în instanța, așa cum se întâmplă astăzi, din cauza normelor procedurale în vigoare, fiind stabilite competențe foarte clare pentru toate verigile sistemului judecătoresc”, a spus ministrul Justiției. Astfel, toate dosarele, indiferent de statutul persoanei trimise în judecată, vor merge în prima instanță, unde se vor judeca probele și se vor audia martorii, și nu cum se întâmplă la ora actuală - când este vorba să contești un act al Guvernului mergi în Curtea de Apel, ca să atragi la răspundere penală un general trebuie să mergi la Curtea Supremă de Justiție etc. Pentru o parte din dosare se va menține procedura Apelului, unde se va verifica dacă a fost judecat corect fondul cauzei. Iar Curtea Supremă de Justiție urmează să devină, așa cum este în toată lumea, o instanță de casație, unde se va examina numai faptul aplicării corecte a legii, și nu probele sau depozițiile martorilor. Potrivit lui A. Tănase, reforma va aduce o claritate pe verticală, de sus până jos, ceea ce va scurta procedurile judiciare, va limita posibilitatea de a parcurge calea judiciară din fond până în CSJ de trei ori fără nicio noimă, dar va ușura și munca judecătorilor.

Doar 10 la sută din judecători sunt corupți 

La fel de importantă, potrivit ministrului, este și asanarea corpului de judecători, pentru a-l scăpa de ”putrefacția morală” care a afectat o parte a acestuia: ”Nu-s atât de mulți judecători corupți și obedienți puterii, cum se crede. Este vorba de câțiva magistrați, despre care presa a scris în repetate rânduri și pe care toată lumea îi cunoaște. 10% din corpul de judecători dacă ar fi scuturat și purificat, să vedeți cum vor merge lucrurile de bine în justiție”. Ministrul a spus că se va acționa exclusiv prin instrumentele legale, adică prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii, singurul organ de competența căruia ține sancționarea judecătorilor . A. Tănase a comunicat că a fost finalizată formarea Colegiului disciplinar și a Colegiului de calificare din cadrul CSM, astfel că de săptămâna viitoare vor începe să examineze toate dosarele legate de plângerile împotriva judecătorilor. ” Nu va rămâne ncio plângere nesoluționată. Aici vom fi foarte exigenți și vom insista asupra aplicării unor sancțiuni foarte și foarte dure împotriva celor care încalcă legea”, a spus ministrul.

și instituția avocaturii va fi reformată

Ministrul a anunțat că urmează a fi reformată fundamental și instituția avocaturii. Un proiect de lege în acest sens a fost deja aprobat de guvern și Comisia parlamentară de profil, fiind avizat pozitiv de Consiliul Superior al Magistraturii și de o serie de organizații internaționale, inclusiv Consiliul Europei. „Noi creăm o structură nouă, facem birouri regionale de avocați, pentru prima dată vom impune standarde de calitate a muncii avocatului și vom face ordine în procedurile disciplinare etc.”, a menționat A. Tănase. O poziție principială a reformei este ca pe viitor să nu fie admiși în avocatură din oficiu, fără examen, foștii procurori și judecători. „Dacă vorbim de eradicarea corupției, cumătrismului, traficului de influență ș.a.m.d., este bine ca cel care a fost procuror să-și ducă cariera de procuror până la capăt, la fel și judecătorii”, a opinat ministrul Justiției.

„Putem să criticăm avocații și ar fi naiv să credem că într-un stat unde toate lucrurile merg prost, avocatura poate merge ideal. Este însă important să înțelegem cauzele unei asemenea stări de lucruri”, a spus ministrul. În opinia sa, în perioada guvernării sovietice, dar și a celei comuniste recente, avocatura a fost acel rău necesar de care guvernările respective nu se puteau lipsi, pentru a da o aparență de legitimitate actelor de justiție. „De aceea avocatura a fost lăsată de izbeliște, nu i s-au alocat niciodată bani din partea statului și nu a existat nicio reformă în vederea consolidării instituției, nimeni nu avea nevoie de o instituție funcțională”, a menționat A. Tănase.

20.000.000 euro - o nouă „surpriză” de la CEDO

Doar de la începutul anului, guvernului i-au fost comunicate de către Curte 25 de dosare (!), cam câte unul pe zi

RM riscă să piardă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului un dosar care va costa Bugetul circa 20 mln. euro - o sumă-record pentru țara noastră, declară ministrul Justiției, Alexandru Tănase. Dosarul a fost comunicat guvernului în luna ianuarie, iar în șase-șapte luni ar urma să fie pronunțată hotărârea, dacă autoritățile moldovene nu vor ajunge la o înțelegere amiabilă cu reclamantul.

Situația privind eventualele condamnări la CEDO e alarmantă, a menționat ministrul Justiției la ședința Clubului jurnaliștilor de investigații. „Avalanșa de dosare abia urmează să vină. Doar de la începutul anului guvernului i-au fost comunicate de către Curte 25 de dosare (!), cam câte unul pe zi. Toate ilegalitățile care s-au comis pe parcursul a opt ani de guvernare comunistă încep să ne dea de știre. Chiar dacă nu au fost comise de noi, ca guvern suntem obligați să reparăm această situație”.

Printre dosarele comunicate este și unul care va costa RM circa 20 mln. euro. Este vorba de un litigiu privind recuperarea unei datorii de către o firmă-terță din RM, legată de importul de energie electrică din România în RM, în urmă cu vreo 15 ani. „Guvernul a achitat atunci jumătate din sumă. Mai apoi, datoria a fost cesionată unei companii-terțe, care s-a adresat în instanța moldovenească pentru a-și restitui banii. Au câștigat dosarul și totul ar fi fost bine, dacă n-ar fi intervenit instanțele noastre economice, care au revizuit și anulat actul judiciar anterior. Prin urmare, o datorie care aparținea - cel puțin aparent - unei persoane private a devenit datoria statului”, a spus Tănase. Potrivit lui, guvernul va încerca să soluționeze cazul pe cale amiabilă, pentru a evita condamnarea, dar va fi foarte dificil, deoarece trebuie să găsească banii necesari ca să poată negocia. Un alt caz comunicat guvernului în care RM riscă să plătească milioane este cel reclamat la CEDO de către Compania „Interdnestrcom” din regiunea transnistreană. „Guvernul comunist a acceptat de la ei un milion de dolari pentru a le da licență de telefonie mobilă, după care le-au luat licența, dar nu le-au restituit banii, sub pretextul că firma nu este rezidentă a RM. Compania s-a plâns la CEDO și acum va trebui să plătim mult mai mult, deoarece, conform legislației, toate sumele se indexează”, a explicat ministrul Justiției. Potrivit unor calcule, primul dosar ne costă în jur de 200 mii de dolari pe lună, iar cel cu „Interdnestrcom” - 30 mii dolari pe lună, a mai spus A. Tănase.

Judecătorii vor fi sancționați 

Ministrul a spus că va cere sancționarea dură a judecătorilor care au fost implicați în aceste cauze: „Fără nicio discuție, toți vor ajunge în fața Colegiului de calificare și a Colegiului disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii”. În acest context menționăm că, săptămâna trecută, Asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului” a făcut publică lista persoanelor responsabile de pierderea de către RM, în anul 2009, a cauzelor la Curte. Această listă se referă la toate hotărârile Curții care vizează RM și în care a fost constatată cel puțin o violare a Convenției. Persoanele cu cele mai dese apariții în aceste liste sunt: Nicolae Clima, judecător al Curții Supreme de Justiție, ex-președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (zece apariții); Vera Macinskaia, vicepreședintă a Colegiului civil al Curții Supreme de Justiție, ex-președintă a Colegiului disciplinar al judecătorilor (zece apariții); Natalia Moldovanu, vicepreședintă a Curții Supreme de Justiție (zece apariții); Ion Muruianu, președinte al Curții Supreme de Justiție (opt apariții): Nina Cernat, vicepreședintă a Curții Supreme de Justiție (șapte apariții); Vasile Ignat, judecător al colegiului economic al Curții Supreme de Justiție (șapte apariții).

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii