Reforma fondurilor de investiții, cărora oamenii și-au cedat bonurile patrimoniale în timpul privatizării în masă, este cel mai de răsunet caz de plagiat legislativ din R. Moldova.

Proiectul opoziției

Istoria acestui caz a început încă în 2002, dar nu s-a finisat nici până în prezent. Anume în 2002, deputații Alianței Social-Democrate (ASD) au depus la Biroul Permanent al Parlamentului o inițiativă legislativă care prevedea reorganizarea fondurilor de investiții existente în R. Moldova din nemutuale în mutuale. Vorbind în limbaj mai accesibil, deputații ASD propuneau ca fondurile de investiții să fie obligate să-și răscumpere acțiunile de la propriii acționari, astfel încât oamenii care și-au cedat bonurile patrimoniale în timpul privatizării în masă și nu știau nimic de soarta lor să poată primi măcar ceva bani în contul lor. Pentru ca oamenii să-și poată primi banii, autorii proiectului au propus o schemă destul de simplă – prețul real al acțiunilor se calculează prin împărțirea activelor nete la numărul total de acțiuni. Astfel, potrivit calculelor acestor deputați, prețul mediu al unei acțiuni era atunci de circa 1,4 lei. Acesta a fost stabilit ținându-se cont de două cifre: fondul statutar al celor 14 fonduri de investiții existente la acel moment în republică era de 490 mln. de lei, iar activele nete constituiau 720 mln. de lei.

Depozitat la Biroul Permanent al Parlamentului

Propunerea deputaților ASD era una logică și ar fi restabilit o echitate relativă. Căci, în 1997, odată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la fondurile de investiții, acestea s-au reorganizat, prin decizie proprie, în fonduri nemutuale, neasumându-și obligația de a răscumpăra acțiunile proprii de la acționarii săi. „În consecință, acționarii fondurilor de investiții au pierdut orice control asupra fondurilor de investiții, devenind doar niște proprietari de jure, însă care nu beneficiază în niciun mod de bunurile aflate în proprietatea fondurilor”, susține deputatul Iurie Bolboceanu, unul dintre autorii proiectului. Proiectul de lege a fost depozitat la Biroul Permanent al Parlamentului și ținut până la începutul anului 2004.

Nici nu l-au respins, dar nici nu l-au aprobat

Însă, chiar și după ce au ținut proiectul de lege pe rafturi timp de doi ani, comuniștii nu l-au adoptat. Ei au decis să nu susțină proiectul de lege din două motive: în primul rând, proiectul propus de opoziție prevedea modificarea a 20 din cele 32 de articole ale Legii cu privire la fondurile de investiții și comuniștii au considerat că în această situație ar fi mai binevenită o nouă Lege; al doilea motiv a constat în faptul că CNVM, BNM și Guvernul au avizat negativ proiectul de lege. Dar, indiferent de aceste motive, comuniștii nici nu au îndrăznit să-l respingă. Ei își dădeau perfect de bine seama că oamenii nu vor înțelege de ce puterea, care pretindea că le apără drepturile, favorizează fondurile de investiții și nu dorește să le permită să-și ridice banii pentru bonurile patrimoniale. La începutul lui 2004, se crease o situație destul de confuză: comuniștii recunoșteau că fondurile de investiții trebuie reorganizate, că în formula actuală sunt niște structuri ineficiente, dar nu doreau să adopte proiectul opoziției. În final, s-a decis remiterea documentului în comisia parlamentară pentru economie, industrie, buget și finanțe.

Comuniștii așteptau idei de la Guvern

Câteva luni mai târziu a devenit clar de ce puterea era în derută – deputații comuniști așteptau de la Guvern un proiect de lege similar celui propus de opoziție. Opoziția reacționează rapid la refuzul guvernării de a adopta proiectul de lege și doar peste câteva zile propune un nou proiect de lege de reorganizare a fondurilor de investiții care se deosebea de precedentul prin două detalii esențiale: în primul rând, fondurile de investiții urmau să fie reorganizate nu doar din nemutuale în mutuale, ci chiar și în holdinguri investiționale, societăți pe acțiuni și societăți cu răspundere limitată; în al doilea rând, era redus considerabil numărul de articole, astfel încât noul proiect prevedea deja modificări în mai puțin de 50% din textul legii în vigoare.

Trei proiecte de legi aproape identice

Puterea nu se lasă mai prejos și, imediat după ce opoziția lansează cel de-al doilea proiect, premierul Vasile Tarlev convoacă o ședință de lucru „privind redresarea situației de pe piața valorilor mobiliare din Moldova”, în cadrul căreia este accentuată „necesitatea reorganizării sau lichidării fondurilor de investiții din R. Moldova, conform prevederilor Conceptului redresării pieței valorilor mobiliare, aprobat de Guvern la finele anului 2003”. După o critică serioasă a activității fondurilor, premierul pune în sarcina Ministerului Economiei și a CNVM „elaborarea, în decurs de o săptămână, a unui proiect de lege privind operarea unor modificări în Legea cu privire la fondurile de investiții”. Cele două organisme vizate, desigur, execută ordinul premierului și, în curând, opinia publică află că există deja al treilea proiect de lege privind reorganizarea fondurilor de investiții. Prin ce se deosebea totuși proiectul Guvernului de cele înaintate anterior de opoziție? Diferența de bază dintre documentele prezentate de opoziție și cel elaborat de guvern constă în prețul mediu pe care fondurile trebuiau să-l plătească pentru o acțiune: dacă opoziția propunea ca acesta să fie de 1,4 lei, apoi Guvernul - de 0,5 lei.

Dividendele comuniștilor

Prin inițiativa de reorganizare a fondurilor de investiții, opoziția a pus puterea într-o situație delicată. Aceasta trebuia să aleagă între interesele cetățenilor și interesele fondurilor de investiții. Varianta aleasă de putere a fost una de mijloc: înțelegând că reforma e inevitabilă, a încercat să tergiverseze și să obțină maximum dividende din ea: 1) să-și facă imagine în ajunul alegerilor parlamentare din 2005, precum că în sfârșit se va face ordine cu bonurile patrimoniale ale cetățenilor; 2) să promoveze interesele fondurilor de investiții, astfel încât acestea să achite doar o treime din prețul acțiunilor; 3) să tergiverseze pe cât e posibil implementarea reformei ca unele fonduri de investiții să aibă timp pentru „a spăla activele”.

Legea încă nu este implementată

„Din an în an scad activele nete ale fondurilor de investiții. Dacă la momentul constituirii acestor fonduri, valoarea activelor nete se cifra la 1,3 mlrd. de lei, apoi, în prezent, este de doar 720 mln. de lei. Iar de valoarea activelor nete depinde prețul acțiunilor care va fi plătit cetățenilor”, menționa Iurie Bolboceanu. Și, într-adevăr, este foarte straniu faptul că, deși a venit cu propriul proiect de lege, puterea nu l-a adoptat în 2004, ci abia peste un an. Iar implementarea lui continuă și până în prezent. Astfel, ultimul termen stabilit de Parlament la finele lui 2007 pentru lichidarea fondurilor de investiții este 1 iulie 2008.

Tergiversând adoptarea Legii, comuniștii au permis la zeci de fonduri să „dispară”. Astfel, dacă în procesul de privatizare proprietățile statului au trecut în mâinile unor grupuri restrânse, reforma fondurilor de investiții, demarată acum câțiva ani, doar a consolidat pozițiile unor grupuri. Iar cetățeanul de rând, din nou, a fost folosit doar pe post de instrument intermediar în acest proces, fără careva beneficii materiale sau financiare substanțiale.