Sănătate

Oamenii mor cu zile în aşteptarea hemodializei

Foto: www.viata-libera.ro

Fiecare al doilea moldovean care suferă de insuficienţă renală rămâne în afara sistemului medical din cauza accesului limitat şi inegal la servicii de hemodializă. Oamenii mor cu zile acasă, fără ca situaţia lor să fie monitorizată de cineva. Cei care reuşesc să obţină un loc în secţiile de dializă spun că de multe ori sunt “trataţi” în funcţie de cât cotizează. Bolnavii care nu au de unde plăti sunt discriminaţi, marginalizaţi şi neglijaţi în mod deschis de unii medici şi asistente medicale.

Dializa: pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Lilia B., care suferă de o gravă afecţiune renală, face hemodializă de trei ori pe săptămână la Centrul de Dializă din cadrul Spitalului Clinic Republican. Femeia care vine la tratament déjà de cinci ani spune că bolnavii sunt puşi în situaţia să lupte nu numai cu propria boală, dar mai ales cu sistemul, care nu le dă prea multe şanse de recuperare. Lilia ne-a povestit că pacienţii care nu oferă periodic bani pentru serviciile medicale nu sunt luaţi în seamă, spre deosebire de cei care îşi permit să ofere “atenţii” medicilor şi asistentelor.

”În timpul dializei, tensiunea arterială trebuie monitorizată permanent, pentru că poate creşte sau scădea brusc. Atunci când pacienţii au bani, medicii se apropie la prima solicitare, pe când cei săraci sunt lăsaţi în voia sorţii. Trebuie să ai „pile” sau bani mulţi ca să obţii un loc şi încă mai multe resurse ca să poţi face faţă cheltuielilor din staţionar. Sunt momente când am impresia că angajaţii spitalului vor să se debaraseze de unii pacienţi. Ei vor bani, dar nu înţeleg că oamenii din cauza sărăciei sunt nevoiţi să spele tifonul acasă şi să îl folosească la următoarea procedură.”

Sărăcia este un criteriu de discriminare şi la internarea în spital, afirmă Ilie Rotaru, preşedinte Asociaţiei recipienţilor de transplant din Republica Moldova. „Mulţi pacienţi sunt nevoiţi să plece la Iaşi ca să-şi facă hemodializa de 2-3 ori pe săptămână. Mi s-au adresat trei pacienţi, din Cahul şi Orhei. Aceştia mi-au povestit că nu pot obţine un loc într-o secţie de hemodializă. În acest domeniu, fiecare se descurcă cum poate: unii oferă bani, alţii apelează la persoane suspuse. Dacă eşti sărac, ai prea puţine şanse să fii tratat, la propriu şi la figurat, omeneşte. Îmi dau seama că şi medicii, care au un salariu mizer şi condiţii de muncă proaste, nu pot face faţă situaţiei, dar ce vină au bolnavii?”

Singura soluţie - hemodializă la Iaşi?

Dializa trebuie efectuată o dată la două zile, iar procedura, conform protocolului elaborat de Ministerul Sănătăţii, trebuie să dureze de la două până la patru ore, în funcţie de starea pacientului şi de greutatea sa. De multe ori, pentru pacienţii care nu ofera cadouri sau bani procedura este scurtată nemotivat. “În loc să programeze aparatul la 3 sau 4 ore, îl fixează la 2. Dacă încerci să-ţi spui punctul de vedere, îţi strigă: “Da nu ţi-a fi de-ajuns?”. Dar o procedură mai scurtă înseamnă că organismul nu a fost curăţat suficient de bine de impurităţi, iar asta se răsfrânge direct asupra stării de sănătate”, se plânge o altă pacientă a secţiei de dializă, care face de trei ori pe săptămână naveta de la Criuleni la Chişinău.

Vârsta înaintată este un alt criteriu de discriminare impus de medicii de la Chişinău persoanelor cu insuficienţă renală. Mai mulţi pacienţi cu care am discutat spun că dacă nu au fost acceptaţi pentru hemodializă înainte de 60 de ani, după această vârstă este aproape imposibil să obţii “undă verde” din partea medicilor. Elena G. o femeie de 62 de ani, povesteşte cu lacrimi în ochi că a bătut pragurile mai multor centre de dializă, a discutat cu zeci de medici, dar nu a putut obţine un loc. Deoarece starea ei se deteriorează pe zi ce trece este însoţită peste tot de fiica ei. Aceasta spune că a avut senzaţia că pacienţii de vârsta a treia sunt nedoriţi, din cauza bolilor asociate care fac ca supravegherea lor să necesite mai mult efort din partea personalului.

“Am solicitat redobândirea cetăţeniei române pentru ca să putem merge la un centru de dializă din Iaşi. Nu avem altă soluţie dacă vrem s-o salvăm pe mama. Desigur, vom avea cheltuieli mari de transport, dar e singura noastră speranţă să nu o pierdem şi să-i lungim viaţa cât putem de mult ”, spune fiica femeii.

”Dacă ai peste 60 de ani – stai acasă!”

Ca să ne convingem că oamenii trecuţi de 60 de ani nu sunt acceptaţi la hemodializă am mers la Spitalul Clinic Republican. Sub pretextul ca suntem rudele unei viitoare paciente, ne-am interesat care este procedura de internare în secţia hemodializă. Din start, am avut impresia că am nimerit într-o instituţie de tip închis, secretizat. Am relatat povestea noastră la vreo trei asistente medicale neprietenoase, după care, doar datorită insistenţei, am ajuns la uşa şefului Clinicii de Urologie, Dializă şi Transplant Renal. Am vorbit, însă, cu directorul-adjunct, Petru Cepoida. După ce am spus că ,,viitoarea pacientă” are 62 de ani, am primit un răspuns surprinzător: „Nu, noi nu internăm pacienţi cu aşa vârstă. Doar până la 60 de ani. Nici nu ştiu care sunt rezultatele analizelor, dar vă spun din start că nu internăm”.

În acelaşi timp, retorica medicilor se schimbă, totuşi, atunci când vorbesc cu mass-media. Din discuţia ulterioară cu domnia sa am înţeles că locurile în secţia de hemodializă sunt limitate, iar atunci când medicul este pus în situaţia să aleagă între doi pacienţi: unul de 20 de ani şi altul de 60, îl va alege pe primul. Iată cum explică Petru Cepoida faptul că bolnavii de vârsta a treia sunt deseori lăsaţi în afara sistemului, marginalizaţi, fără nicio speranţă de vindecare: ”Avem un număr limitat de locuri şi aceasta nu este o noutate. Toate centrele de hemodializă sunt supraaglomerate. Desigur, fiecare caz este analizat separat, în privinţa evaluării posibilelor complicaţii. Dacă pacientul e compensat şi nu are contraindicaţii poate fi supus hemodializei şi la 60 de ani. Dar situaţia este de aşa gen: se eliberează un loc când decedează un pacient. Situaţia e mai gravă în nordul ţării, unde pentru 13 raioane funcţionează doar un singur centru la Bălţi, care este, la fel, supraîncărcat”, ne-a spus Petru Cepoida.

Preparatele medicale – vândute doar celor aleşi

Potrivit unor pacienţi ai aceluiaşi Centru de Dializă din cadrul Spitalului Clinic Republican, preparatele de întreţinere sunt distribuite selectiv şi chiar vândute ilegal. Pentru mulţi bolnavi medicamentele de acest gen sunt vitale pentru a evita efectele adverse ale hemodializei, în principal pierderea calciului din oase şi căderea drastică a hemoglobinei. Fără administrarea medicaţiei corespunzătoare posthemodializă, pacienţii nu-şi pot asigura o calitate bună a vieţii.

„De când sunt în această secţie, doar o dată am primit gratis NeoRecormon. Dar mi s-a propus în cadrul centrului să cumpăr cu preţ redus acest preparat. Să vă spun sincer, în aşa caz prefer să-l procur din România, ceea ce şi fac o dată la trei luni. Mai des nu am posibilitate. Mi s-a creat impresia că în această schemă sunt implicaţi unii pacienţi. Aceştia, datorită serviciilor de intermediari pe care le oferă, îşi câstigă şi o atitudine mai bună din partea medicilor”, spune pacienta Lilia B.

L-am contactat pe vicedirectorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), Iurie Osoianu, ca să aflăm ce prevede programul unic pentru pacienţii din secţiile de hemodializă. Potrivit acestuia, poliţa de asigurare garantează doar efectuarea procedurii şi costul biletelor de călătorie, tur-retur, în situaţia în care pacienţii locuiesc în afara Chişinăului.

”Distribuirea acestor preparate nu e prevăzută în mod obligatoriu. Prescrierea unui medicament de întreţinere, de exemplu NeoRecormon, se face la discreţia medicilului curant. Dacă se ia decizia de a se indica acest preparat, lucrul acesta se face din banii care sunt transferaţi la instituţii de către CNAM. Cât priveşte distrofia osteoarticulară, pacienţii trebuie să se adreseze medicului de familie. Există o listă concludentă de aproximativ 600 de preparate care se indică. Toate acestea, din contul Companiei”, ne-a spus Iurie Osoianu.

Reiese că prescrierea preparatelor este lăsată la latitudinea medicilor, ei fiind cei care decid cine are şi cine nu are nevoie de terapie posthemodializă. Este un teren „fertil”, pe care „înfloresc” cazurile de abuz din partea unor lucrători medicali, care au mâna liberă să prescrie preparatele cum găsesc de cuviinţă. În unele situaţii, buna lor intenţie îi pierde din vizor pe cei care au nevoie ca de aer de pastilele de întreţinere. În plus, resursele financiare care ajung pe conturile instituţiilor de profil nu sunt suficiente pentru a acoperi necesităţile tuturor bolnavilor. Avem de faţă două condiţii care pot şi duc la episoade de discriminare şi marginalizare, lucru confirmat de pacienţii cu care am discutat.

Parteneriatul public-privat, soluţie în ceasul al 13-lea?

La mijlocul lunii iunie 2012, Guvernul Republicii Moldova a emis o hotărâre, în baza căreia urmează ca în domeniul dializei să fie iniţiate parteneriate publice-private, o experienţă care a avut succes în mai multe state. Decizia a fost deja publicată în “Monitorul oficial”, iar proiectul -expertizat pe mai multe aspecte. Potrivit lui Vadim Curmei, inspector superior în cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, iniţiativa nu conţine norme de drept care ar putea duce la crearea premiselor pentru manifestarea unor acte de corupţie sau discriminare. Şi ministrul Sănătăţii, Adrian Usatâi, îşi pune mari speranţe în acest proiect şi spune că implementarea lui va asigura servicii de calitate pentru cei 400 de pacienţi din ţară, care sunt dependenţi de procedura de hemodializă, dar şi va spori accesul pentru cei rămaşi în afara sistemului.

Ne-am interesat la Ion Potlog, şeful Direcţiei parteneriat public-privat din cadrul Agenţiei Proprietăţii Publice, să ne spună la ce etapă se află implementarea proiectului. “Cadrul legal şi regulator este gata, iar Ministerul Sănătăţii elaborează acum studiul de fezabilitate, care urmează să fie expertizat şi aprobat”. Ultima etapă, înainte de formularea unor oferte clare către potenţialii investitori, cuprinde elaborarea unui caiet de sarcini care va prevedea obligaţiile şi drepturile părţilor. Mingea este pe terenul Ministerului Sănătăţii, iniţiatorul demersului, care a promis că până în 2013 pacienţii vor beneficia de condiţii mult mai bune şi nu vor întâlni piedici la internare.

Dacă aveţi nevoie de suport sau dacă vreţi să raportaţi un caz de discriminare şi abuz în domeniul hemodializei, apelaţi:

  • Asociaţia Recipienţilor de Transplant din RM – 068009018
  • Centrul pentru Drepturile Omului, avocaţii parlamentari – 23 48 00
  • Linia fierbinte a Coaliţiei nediscriminare – 0 8003 8003. Apelurile către această linie sunt gratuite
  • Liga pentru Apărarea Drepturilor Consumatorilor - 022-238316

Centrul pentru Protecţia Consumatorilor din Republica Moldova - 022- 482152

Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova, aproximativ 400 de bolnavi, care suferă de afecţiuni renale, necesită hemodializă. Unele organizaţii neguvernamentale operează cu alte cifre şi afirmă că numărul celor pentru care dializa e singura şansă să se menţină în viaţă ar fi de două ori mai mare. În acelaşi timp, mai mulţi oficiali din domeniu recunosc că statul nu este capabil să facă faţă avalanşei de pacienţi, de aceea aproximativ 45 la sută dintre cei care au nevoie de hemodializă nu beneficiază de acest serviciu.

Investigaţia a fost realizată în cadrul campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii