Iurie Leancă, despre compania petrolieră a magnatului Anatol Stati: „Nu-mi finanțează partidul, deși aș fi fost onorat și nespus de fericit”

Iurie Leancă, candidatul la funcția de președinte al țării din partea PPEM, susține că partidul său nu primește finanțare de la compania petrolieră Ascom Group a miliardarului Anatol Stati, la care fostul premier a activat în calitate de vicepreședinte în perioada 2007-2009. Politicianul a vorbit despre acest lucru la prima ediție a seriei de dezbateri cu participarea candidaților la alegerile prezidențiale, lansată de Centrul de Investigații Jurnalistice luni, 26 septembrie.

„Din păcate, Ascom trece prin niște situații foarte complicate, ce țin inclusiv de faptul că în Kazahstan, cu osânda tovarășului Voronin, i-au fost naționalizate activele și până acum se judecă la Curtea de Arbitraj de la Stockholm, iar în Irak e tocmai zona fierbinte cu așa-zisul Stat Islamic. Situația e dificilă. Eu aș fi onorat și nespus de fericit dacă compania Ascom ar putea să mă ajute cu donații deschise, pe contul partidului. Deocamdată, din cauza acestor probleme, e complicat”, a comentat Iurie Leancă, fiind întrebat dacă miliardarul Anatol Stati îl susține financiar în campanie.

Totodată, el a ținut să nege informațiile scoase la iveală de jurnaliștii RISE Moldova, potrivit cărora magnatul a folosit scheme fiscale și peste 50 de companii off-shore pentru a-și crea propria infrastructură petrolieră, inclusiv cea din Africa. Ascom Group a demarat operațiunile petroliere pe continentul african în 2005, când a semnat primul contract cu Sudanul de Sud, o regiune din Sudan care a devenit independentă în 2011. Leancă a calificat cele expuse drept minciuni.

„Compania Ascom s-a comportat în Sudanul de Sud mai ceva ca o misiune a ONU: au deminat poduri, au construit drumuri, au curățat albia râului Nilul Alb, au adus medici din Moldova, au deschis școli. Au investit foarte mult, cu eforturi enorme dar, din păcate, nu au găsit urme de hidrocarburi. Prin urmare, dacă nu ai nicio activitate care să genereze profit, cum poți plăti venituri? Toate informațiile, inclusiv cele din renumita scrisoare a lui Voronin către Nazarbaev [Nursultan Nazarbaev, președintele Kazahstanului - n. r.] că, uite, dânșii fac tot felul de acțiuni în detrimentul sudanezilor, sunt prostii și minciuni. O spun în cunoștință de cauză. Tocmai în fazele astea eram angajat al companiei și știu foarte bine situația”, a mai spus Leancă.  

Fostul prim-ministru a fost rugat să comenteze și vizita din anul 2012 la Chișinău a unui oficial kurd care a avut întrevederi cu reprezentanții Ascom Group. Deși era o vizită privată, Leancă, care ocupa atunci fotoliul de ministru de Externe, ar fi calificat-o „în interesul Moldovei”.  

„Ascom a intrat în regiunea kurdă a Irakului încă în 2007, iar în 2012 a fost o vizită privată a premierului regiunii Kurdistan la Chișinău. De ce în interesul Moldovei? Pentru că visul dintoteauna al domnului Stati a fost să aducă hidrocarburi în Republica Moldova - să producă acolo țâței și gaze și să găsească formule ca să le exporte pe piața Moldovei, a României etc. - și să contribuie astfel la crearea securității energetice a Republicii Moldova. E un scop nobil, pe care-l salut din tot sufletul. Atunci, Stati voia să aducă gaze la un preț fantastic, de sub 100 de dolari, când mia de metri cubi costa peste 300 de dolari. Astfel de vizite private sunt doar în scopul interesului național al țării. Nimic secret și înafara legii acolo nu s-a discutat. Din păcate, a urmat conflictul cu Statul Islamic, astfel încât eventuala transpunere în realitate a acestor planuri se amână”, a declarat candidatul la funcția de președinte. 

Ascom Group este cea mai mare companie petrolieră din Republica Moldova, înființată în anul 1994 de magnatul Anatol Stati. Compania are operațiuni comerciale în Kazahstan, Turkmenistan și Sudan. De-a lungul anilor, la Ascom au activat atât Iurie Leancă, cât și Eugen Carpov, fost vice-premier pentru Reintegrare, sau Anatol Șalaru, actualul ministru al Apărării.