Agentul lui Dumnezeu

Se spune că omul sfințește locul. Fie el și separatist. Cu-i pasă? Dar ce se întâmplă când un slujbaș al lui Dumnezeu merge să sfințească ceva, iar în loc de apă cu miros de busuioc se răspândește un iz dulceag de parfum ce aduce a apă de colonie rusească? Atunci, dragi cititori, cel mai probabil, cu mila lui Dumnezeu, înseamnă că a început campania electorală pentru prezidențialele de pe ambele maluri ale Nistrului. Și acela „patriotic” și cel (in)dependent de Moscova.

Dar să o luăm cu începutul și să explicăm pe larg această pildă politico-religioasă. Primul „uns al lui Dumnezeu” și-a primit porția de binecuvântări electorale, în prag de prezidențiale, chiar lângă simbolul credinței moldovenești ancestrale, mănăstirea Căpriana. Chiar în ziua de 31 august, atunci când se sărbătorește Ziua Limbii Române pe ambele maluri ale Prutului, socialistul Igor Dodon a mușcat ostentativ (pentru a câta oară?) din startul cursei prezidențiale și a încercat o „poză de prezident” lângă Capriana. Totul în încercarea patetică de a se brandui ca un om autentic cu frica lui Dumnezeu. Dar fariseul comunisto-socialist, și cel mai probabil ateu, nu a încercat decât să smulgă voturile credincioșilor moldoveni pe care îi amăgește mereu că Moldova are viitor numai sub el și numai călărită prezidențialmente de acest personaj.

Amfitrionul dezmățului electoral al lui Igor a fost și atunci Vlădica Vladimir, mitropolitul Moldovei și umil slujbaș canonic al lui Kiril de la Moscova. Acesta, fără nicio reținere, așa cum l-am văzut de altfel și în pozele de mirean în care se distra cu femei pe bărci și sorbea din licorile Necuratului, a jucat fără nicio jenă rolul agentului electoral perfect pentru Dodon. De mai avea puțin și-i pupa el mâna lui Dodon, așa cum face cu cea lungă a Moscovei. Ca toți oportuniștii comuniști, după caderea Uniunii Sovietice, Dodon a urmat și el rețeta de succes regională, convertindu-se perfid la naționalism bisericos în lipsă de altceva.

Întâmplarea face că, recent, popa Vladimir a primit o invitație de bis și pe celălalt mal al Nistrului, la separatistul Evgheni. Păi, cum vine asta? Azi slujești la statalist, mâine la separatist? Dar astfel de întrebări existențiale nu stau să îi bântuie conștiința lui Vladimir, atât timp banii nici nu au miros, iar ordinul Moscovei se execută și nu se discută. Astfel ne-am pomenit că am început săptămâna cu un al doilea dezmăț electoral, de data aceasta peste Iordanul basarabean.

Mai precis la Tiraspol, acolo unde Șevciuk ne-a explicat pe site-ul său de „prezident” că pe Vlădica Vladimir l-ar fi primit într-o „vizită oficială”. Numai că vizita mitropolitului buclucaș a venit fix în ziua de 12 septembrie, atunci când CEC-ul transnistrean a sunat gongul de începere a cursei electorale prezidențiale și în „Nistrenia”. Acolo, Șevciuk nu s-a prosternat împreună cu Vlădica Vladimir în fața mulțimii, ci în biroul său prezidențial. Locul unde mai speră să se odihnească pentru încă cinci ani de zile împreună cu, numai așa, Nina.

Ceea ce atrage atenția este faptul că Moscova și-a trimis binecuvântatul cu mir pe la fiecare om pe care îl vrea instalat ba la Chișinău, ba la Tiraspol. Chiar dacă unul e statalist și altul separatist, de unde rezultă că situația place de minune Rusiei, în aceeași notă alambicată de până acum. Încurcă-i drace! Chiar dacă în cazul lui Evgheni, acesta trebuie să mai facă niște temenele pentru a-l îndupleca pe „Patriarhul” Putin. Totuși, celor doi „unși” ai Moscovei, „agentul electoral a lui Dumnezeu” le-a zâmbit de peste patrafir și le-a dat binecuvântările și indulgențele Kremlinului. Sau mai pe românește, lui Evghenii și Igarii le-a pus Dumnezeu mâna-n cap, grație slujitorului său drept-credincios, Vova. Amin, Moldova!

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului