Dmitri Kozak, așteptat la Chișinău

Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu R.Moldova, Dmitri Kozak vine la Chișinău. Anunțul a fost făcut, miercuri, în Kazahstan, după o întrevedere a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin cu președintele moldovean, Igor Dodon.

Șeful statului, Igor Dodon spune că a convenit cu Vladimir Putin ca la începutul săptămânii viitoare, la invitația sa, la Chișinău să efectueze o vizită Dmitri Kozak. Cei doi oficiali urmează să discute ”întregul spectru al raporturilor bilaterale”.

Totodată, Igor Dodon afirmă că a acceptat invitația lui Vladimir Putin de a participa la Forumul Economic Internațional care va avea loc săptămâna viitoare, la Sankt Petersburg.

Aflat la Nur-Sultan, capitala kazahă, Igor Dodon a participat în cadrul ședinței Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice unde a avut o întrevedere cu liderul de la Kremlin. Cei doi au discutat ”situația curentă a relațiilor bilaterale”, anunță Dodon.

Întrevederile lui Dodon cu oficialii ruși au loc în contextul crizei politice de la Chișinău, după alegerile parlamentare. Tot mai multe voci spun că Rusia nu ar accepta o coaliție de guvernare PD-PSRM, agreată însă de cele două formațiuni politice de la Chișinău.

Amintim că, la începutul anului, Igor Dodon și Dmitri Kozak s-au întâlnit la Moscova unde au acordat o atenție deosebită situației din Transnistria. Cei doi oficiali au vorbit și despre ”importanța dezvoltării de către Moldova a unor relații de cooperare reciproc avantajoase atât cu țările Comunității Statelor Independente, cât și cu țările Uniunii Europene”.

Vicepremierul Kozak este autorul planului de federalizare a R.Moldova, propus în 2003 și respins, în ultimul moment de președintele de atunci, Vladimir Voronin. Mai mulți comentatori de la Chișinău susțin că de fapt Dmitri Kozak nu va renunța la acest proiect, potrivit căruia regiunea transnistreană ar urma să devină o parte autonomă a Republicii Moldova, astfel încât, nicio decizie strategică a Chișinăului nu ar mai fi posibilă fără unda verde de la Tiraspol. Așadar, planul Kozak ar putea fi repus pe tapet, cred unii experți de la Chișinău.

Materialul a fost realizat de RFI România.

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului