Igor Dodon, o nouă vizită în Federația Rusă
Președintele moldovean, Igor Dodon a plecat din nou în Rusia. De această dată, șeful statului participă la ședința Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice dar și la reuniunea informală a șefilor de state ale CSI. Vizita lui Dodon vine la doar o săptămână după mai multe întrevederi pe care le-a avut președintele moldovean cu oficiali ruși la Moscova și Sank-Petersburg.
Șeful statului, Igor Dodon susține că la Sankt Petersburg va avea întrevederi bilaterale cu liderii altor state. De asemenea, va avea o întrevedere și cu administrația orașului.
”Republica Moldova participă pentru prima dată la summitul Uniunii Economice Eurasiatice în calitate de stat-observator, după ce la ședința din luna mai, de la Soci, R.Moldova a devenit prima țară-observator în cadrul acestei structuri economice”, afirmă președintele moldovean.
Propunerea de a oferi R.Moldova acest statut a venit din partea președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin și a fost susținută de liderii țărilor membre ale Uniunii Economice Eurasiatice.
”Obținerea statutului de observator ne va permite să colaborăm cu mai mult succes cu țările Uniunii Economice Eurasiatice în domeniul comerțului, agriculturii, industriei, IT, economiei digitale și în multe alte sfere economice”, declara Dodon.
Cei care au votat în mai pentru ca R.Moldova să devină stat observator în cadrul Uniunii Ecomice Eurasiatice, pe lângă Vladimir Putin, a fost și președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, cel al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, președintele Kîrgîzstanului, Sooronbay Jeenbekov, dar și primul ministru al Armeniei, Nikol Pașinyan.
Trebuie spus că, Parlamentul și Guvernul de la Chișinău nu recunosc statutul de observator al R.Moldova în UEEA. Potrvit vicepremierului pentru integrare europeană, Iurie Leancă, acest statut nu are nicio implicație juridică pentru Republica Moldova.”E doar o mostră de politicianism cras din partea lui Dodon. Dânsul continuă acțiunile de prejudiciere a intereselor naționale ale statului nostru, creând confuzie privind obiectivele reale de politică externă și internă ale Republicii Moldova. Dacă tot zice că are prieteni la Kremlin, mai bine s-ar preocupa ca Rusia să-și respecte angajamentele ce țin de conflictul transnistrean, de exemplu, sau obligațiile sale pe zona de liber schimb din CSI, pe care le încalcă flagrant din 2014, iar producătorii noștri în continuare sunt tratați discriminatoriu de către autoritățile ruse”, susține vicepremierul pentru integrare europeană, Iurie Leancă.
Materialul a fost realizat de RFI România.
Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.
Comentarii