Zilele Filmului Românesc, la Chișinău

La Chișinău începe, joi, cea de-a patra ediție a Zilelor Filmului Românesc. Șapte dintre cele mai de succes filme româneşti noi, realizate de regizori precum Radu Jude, Corneliu Porumboiu, Constantin Popescu, Florin Şerban, Daniel Sandu, Ana Lungu şi Hadrian Marcu și selectate la mari festivaluri internaţionale, vor putea fi văzute, până pe 14 octombrie.

Zilele Filmului Românesc continuă tradiția de a aduce în fața cinefililor de la Chișinău cele mai apreciate filme ale cinematografiei din România. În acest an vor fi proiectate 14 filme românești. Cel mai important eveniment de la Chișinău, dedicat cinematografiei române va avea loc la Centrul Cultural ”Odeon”, iar intrarea la proiecţii va fi liberă.

Festivalul va fi deschis cu „Un pas în urma serafimilor” (2017), filmul de debut extrem de așteptat al regizorului Daniel Sandu, care va fi prezent la proiecție pentru o discuție cu spectatorii. Lungmetrajul a fost în competiția Festivalului de la Sofia și a câștigat în acest an opt trofee la Premiile Gopo, inclusiv pentru cel mai bun film și cea mai bună regie.

Publicul din Republica Moldova va putea să vadă, la foarte scurt timp după premiera din România, cel mai nou film al regizorului Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018). Filmul a câştigat în acest an Globul de Cristal la prestigiosul Festival de la Karlovy Vary, iar recent a fost ales propunerea România pentru o nominalizare la categoria film străin la Premiile Oscar.

Din selecție face parte și tulburătorul „Pororoca” (2017), al treilea lungmetraj al lui Constantin Popescu, care a fost anul trecut în competiția Festivalului de la San Sebastian, unde actorul Bogdan Dumitrache a câștigat premiul de interpretare.

De neratat este și cel mai nou film, încă nelansat în România, al regizorului Florin Șerban, „Dragoste 1. Câine” (2018), venit direct din competiția Festivalului de la Sarajevo. Actorul basarabean Valeriu Andriuță joacă rolul principal și va fi prezent la Chișinău pentru o discuție cu publicul, la gala de închidere.

Tot din competiția de la Sarajevo vine și noul film regizat de Ana Lungu, „Un prinț și jumătate” (2018), proaspăt intrat și în cinematografele din România. Al doilea debut din selecția din acest an este „Un om la locul lui” (2017), de Hadrian Marcu. Filmul a fost selectat în secțiunea Noi regizori a Festivalului de la San Sebastian și la Festivalul de la Namur, iar la Chișinău va fi a treia sa proiecție mondială, înaintea premierei de la București.

Din program face parte și documentarul „Fotbal infinit” (2018), cel mai nou film al unuia dintre cei mai importanți autori ai Noului Cinema Românesc, Corneliu Porumboiu. Filmul a avut a premiera la începul anului la prestigiosul Festival de la Berlin, în secțiunea Forum.

ZFR Chişinău, un eveniment organizat de Asociația Cineaștilor Independenți Alternative Cinema din Republica Moldova și casa de producție Rova Film din România este susținut de Centrul Naţional al Cinematografiei din România, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, Uniunea Cineaştilor din România, Ministerul Educaţiei și Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului