Monitorizarea mass-media privind reflectarea fenomenului traficului de persoane, migrației și violenței în familie 

Pe parcursul a trei ani de zile, echipa Centrului de Investigații Jurnalistice a  monitorizat 18 ziare naționale și locale (inclusiv 3 publicații editate în stânga Nistrului)  privind reflectarea fenomenului traficului de  persoane, migrației și violenței în familie. Proiectul s-a desfășurat în perioada 2010-2013  și a fost implementat cu suportul Organizației Internaționale pentru Migrație.   

Rezultatele monitorizărilor  au fost prezentate și puse în discuție în cadrul unor dezbateri publice organizate de Centrul de Investigații Jurnalistice. Totodată, în baza rezultatelor monitorizării au fost făcute recomandări pentru jurnaliști și editori, pentru eliminarea lacunelor profesionale și reflectarea profesionistă a fenomenelor vizate. În cadrul monitorizării a fost urmărit modul în care jurnaliştii respectă principiile fundamentale ale mass-media - obiectivitate, corectitudine, toleranţă, separarea opiniilor, verificarea faptelor, dar şi recomandările specifice pentru relatările despre victimele traficului de fiinţe umane şi violenţei în familie.

O jurnalistă de la Centrul de Investigații Jurnalistice a obținut premiul pentru jurnalismul de mediu 2016

Natalia Porubin, redactor-coordonator la Centrul de investigații Jurnalistice, se numără printre câștigătorii competiției „Premii pentru jurnalism de mediu”. Concursul, aflat la cea de-a treia...

Portalul Anticoruptie.md, distins cu două premii la Gala „Jurnaliştii anului”, ediția 2016

Portalul Anticoruptie.md al Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova a fost premiat în cadrul Galei „Jurnaliştii anului”, ediția 2016, drept cel mai bun produs...

5 anchete ale Centrului de Investigaţii Jurnalistice pe teme de corupţie, desemnate drept cele mai bune la un concurs al UNDP

Cinci din nouă anchete premiate în cadrul unui concurs pentru cele mai bune investigații jurnalistice pe teme de corupție, organizat de PNUD Moldova, au fost realizate...

O jurnalistă a Centrului de Investigații Jurnalistice, câștigătoare a unui concurs la tema drepturilor omului

Jurnalista Natalia Porubin, coordonatoare de proiecte la Centrul de Investigații Jurnalistice, se numără printre câștigătorii Concursului naţional de articole/reportaje şi emisiuni la tema drepturilor omului în...

RAPORT DE MONITORIZARE MASS-MEDIA PRIVIND REFLECTAREA FENOMENULUI TRAFICULUI DE PERSOANE, MIGRAŢIEI ŞI VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

Acest raport a fost elaborat de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie în cadrul programului de parteneriat între mass-media, societatea...

"Reflectarea în mass-media a cazurilor de tortură şi rele tratamente în instituţiile statului"

...

Newsletter

Abonează-te la fluxul nostru de noutăți
Emailul a fost înregistrat cu succes
Emailul dvs. este deja înregistrat