Doar şase dintre toţi cei 23 de ambasadori moldoveni acreditaţi în străinătate au şcoala Ministerului de Externe şi cunosc din interior ce înseamnă munca diplomatică. Este vorba de Natalia Gherman (Stokholm), Eugen Karpov (Bruxelles), Nicolae Dudău (Roma), Igor Corman (Berlin), Eugen Revenco (Geneva) şi Mihai Barbulat (Ankara).  În rest, lista ambasadorilor noştri se aseamănă, în mare parte, cu un extras din baza de date a membrilor Partidului Comuniştilor şi a marilor servili ai acestei formaţiuni. Convingeţi-vă şi voi: Ambasada din China – Iacob Timciuc, membru PCRM, Ambasada din Grecia – Iulian Magaleas, membru PCRM, Ambasada în Ucraina – Sergiu Stati, ex-deputat PCRM, Ambasada din Belarus – Ion Filimon, membru PCRM, Reprezentanţa la Strabsourg – Andrei Neguţa, membru PCRM, Reprezentanţa la ONU, New York – Alexei Tulbure, cel care, la cererea conducerii comuniste, a acuzat România de expansionism, Ambasada din Turcia – Mihail Barbulat, ex-şef al Serviciului protocol al preşedinţiei în mandatul lui Voronin, Ambasada din Bulgaria – Veaceslav Madan, ex-ministru al Culturii în mandatul comunist, cel care a autorizat reinstalarea monumentului lui Lenin din Bălţi, Ambasada din Regatul Belgiei – Victor Gaiciuc, ex-ministru al Apărării în guvernul Tarlev I,  Ambasada R. Moldova în Austria – ambasador Victor Postolachi, ex-viceministru al Reintegrării în guvernul comunist,  Ambasada din Federaţia Rusă – Vasile Sturza, ex-reprezentant al preşedintelui Voronin la negocierile cu Transnistria,  Ambasada din Marea Britanie – Mariana Durleşteanu, ex-viceministru de Finanţe în Guvernul tarlev I,  Ambasada din Germania – Igor Corman, ex-angajat al Ministerului de Externe,  Ambasada din Franţa – Victoria Iftodi, ex-ministru al Justiţiei din Guvernul Tarlev-II, Ambasada din Italia – Nicolae Dudău, ex-ministru de Externe în Guvernul Tarlev-I,  Ambasada din Polonia – Boris Gamurari, ex-ministru al Apărării,  Ambasada din România – Lidia Guţu, ex-deputat al grupului Braghiş,  Ambasada din Suedia – Natalia Gherman, ambasador în Austria,  Ambasada din Israel – Larisa Miculeţ, procuror, Ambasada din SUA – Nicolae Chirtoacă, în perioada 1977-1990, angajat al Serviciului de informaţii al URSS, Ambasada din Ungaria – Valeriu Bobuţac, ex-ministru al Economiei, Reprezentanta Permanenta a Republicii Moldova pe linga Oficiul ONU la Geneva – Eugen Revenco, Reprezentanţa la UE, Bruxelles – Eugen Karpov, ambasador. (Lista ambasadelor am accesat-o de pe www.migratie.md. Site-ul Ministerului de Externe este dezactivat de două săptămâni)

 

În R. Moldova, stat cu regim parlamentar (!), preşedintele ţării este cel care numeşte ambasadorii. Candidaturile diplomaţilor sunt propuse de guvern, care, fireşte, recomandă doar cadre după „chipul şi asemănarea” lui Voronin. Un cuvânt greu de spus la numirea ambasadorilor, cât şi la selectarea personalului, îl are şi SIS. Nu este obligatoriu ca ambasadorul sau alt diplomat din ambasadă să fie angajat al securităţii. Contează ca SIS să confirme că persoana X este tolerată de securitate.

 

Ambasadorii, nevorbitori de engleză

Şi dacă la numirea ambasadorilor, profesionalismul şi capacitatea de a apăra şi promova interesele ţării stau la coada priorităţilor, rezultatele sunt cele care sunt. Iulian Magaleas, ambasadorul Moldovei la Atena, aşa cum a luat apă în gură de pe când era parlamentar comunist, tot o ţine în gură până acum. El nu vorbeşte engleza, deşi aceasta este una din condiţiile obligatorii la numirea ambasadorilor, nici greaca, nu merge la recepţii, nu organizează conferinţe de presă, nu este cunoscut de autorităţile elene. La întrebarea „Ce rezultate aveţi în activitatea de ambasador?”, Iu. Magaleas a răspuns: „Cer scuze, dar nu aş dori ca acum să facem acest lucru. Când sunt ocupat cu multe treburi, nu pot”. Trebuie să remarcăm că pe Magaleas l-am abordat în una din pauzele Reuniunii ambasadorilor ce a avut la Chişinău, pe 24-27 iulie curent. Ambasadorul stătea pe un scaun, într-un colţ de sală, departe de ceilalţi colegi, şi nu părea „ocupat cu multe treburi”. „Din păcate, nu pot spune că vorbesc uşor în engleză. Mi se dă mai greu, dar o studiez. Cu demnitarii de la Sofia comunic deja în bulgară. Desigur, o vorbesc (hmmmm) cam cu greşeli”, ne-a declarat ambasadorul RM în Bulgaria, V. Madan. „Limba nu este o problemă, se învaţă”, astfel şi-a justificat Boris Gamurari necunoaşterea limbilor străine în faţa Comisiei parlamentare pentru politică externă, atunci când a primit avizul ei. Întrebat de noi dacă vorbeşte vreo limbă străină, N. Dudău, ambasador la Roma, a răspuns: „MĂ DESERVESC CU ENGLEZA, ITALIANA şi asta e de ajuns”. Deduceţi şi voi ce engleză sau italiană vorbeşte fostul ministru de Externe, Dudău, dacă nu-şi poate exprima pe înţeles gândurile nici în română... Nu vorbesc engleza nici Iacob Timciuk, Ion Filimon şi Andrei Neguţa.

 

Şoferul misiunii redacta scrisorile în engleză

Drept cea mai bună vorbitoare de engleză este cunoscută Natalia Gherman, ambasador la Stokholm, care posedă bine şi germana, franceza. De asemenea, cunoaşte bine engleza şi Mariana Durleşteanu, ambasador în Marea Britanie. În cazul ei însă limba ... engleză o ia uneori pe dinainte. La o întâlnire avută cu o ziaristă din Marea Britanie care îşi planificase o vizită la Chişinău, M. Durleşteanu i-a pus pe tavă toată viaţa sa personală. Ziarista a rămas contrariată de acest gest nediplomatic al ambasadorului de la Londra. Şi dacă la capitolul comunicare în engleză, mulţi ambasadori de-ai noştri stau prost, atunci la testul „scriere” în engleză sau în limba ţării de reşedinţă mulţi dintre ei ar pica din prima. La reprezentanţa noastră din Bruxelles, bunăoară, s-a ajuns ca o perioadă şoferul misiunii să redacteze scrisorile care, ulterior, erau expediate din numele ambasadei. Este adevărat că şoferul făcea masteratul la Universitatea din Bruxelles.

 

Marii absenţi

Ambasadorii noştri obişnuiesc să nu meargă la întâlnirile oficiale nu doar din cauza necunoaşterii limbilor străine, ci şi pentru că nu stăpânesc bine anumite subiecte economice sau politice atât din ţara în care sunt acreditaţi, cât şi din cea pe care o reprezintă. Dacă şi merg, îşi iau a doua persoană care este, de regulă, din minister. Bunăoară, ex-ambasadorul de la Kiev, Mihail Laur, la orice întrevedere, formală sau informală, şi-l lua cu el pe Ion Stăvilă, consilier la ambasadă, ex-ministru adjunct de Externe. Stăvilă era cel care răspundea la întrebări, oferea informaţiile solicitate, Laur având mai degrabă un rol decorativ. Marele absent a fost şi Mihai Manoli, proaspăt rechemat din Ambasada din SUA. El a ignorat, după cum am aflat, mai multe conferinţe internaţionale, mese rotunde în subiectul transnistrean, organizate la Washington. În schimb, aceste evenimente importante pentru RM erau onorate de prezenţa prezenţi ambasadorilor României, Ucrainei, uneori fiind văzut chiar şi ambasadorul SUA în R. Moldova. „În 2004-2006, Fundatia „Moldova” a orgnizat la Washington opt conferinţe şi mese rotunde la tema R. Moldova. La jumătate din ele nu reprezentanţii ambasadei Moldovei nu au fost prezenţi, deşi fuseseră invitaţi şi chiar solicitaţi să vorbească. La alte câteva prezentări la tema Moldovei, organizate de The Atlantic Council of the United States, Radio Free Europe, Center for Strategic and International Studies – la fel, nu au fost prezenti cei de la ambasadă”, a declarat pentru CIN preşedintele Fundaţiei “Moldova”, Vlad Spânu, diplomat în două termene la Ambasada RM în SUA. Au eşuat şi încercările de a stabili o colaborare între Fundaţia “Moldova” şi ambasadă. “Culmea a fost când am auzit că dl M. Manoli, în primăvara lui 2006, a numit grupul pentru Moldova de la Washington, iniţiat de către Fundaţia “Moldova” şi Open Society Institute în 2004, din care fac parte trei foşti ambasadori americani, drept un grup anti-moldovenesc şi anti-guvernamental”, s-a arătat uimit V. Spânu, care a explicat în felul următor un asemenea compartament: “dezinformând autorităţile de la Chişinău despre activitatea noastră, ambasadorul Moldovei a încercat să camufleze inactivitatea ambasadei în perioada cât el a fost şeful misiunii. Iar inactivitatea reflectă nivelul de professionalism în domeniul diplomaţiei, cunoaşterea limbii engleze, relaţiile personale cu establishmentul american”. 

 

Criza vinurilor – ignorată  

Experţi în diplomaţie consideră că eficienţa unei ambasade se poate măsura prin gradul de vizibilitate al activităţii ei în cercurile academice, de business, think-tankuri şi prin intensitatea dialogului (oficial şi neoficial) cu structurile statale din ţara de resedinţă, misiunile diplomatice ale altor state. Analizate după aceste rigori, putem constata, cu mici excepţii, că ambasadale noastre taie frunze la câini. Acest lucru a fost vizibil, în special, atunci când Rusia a impus embargou la impotrul vinurilor moldoveneşti şi a majorat preţul la gazele importate. De ce în mediile politice din Europa şi SUA s-a vorbit doar despre Georgia şi Ucraina şi aproape deloc despre RM? Pentru că nu a informat CINE TREBUIE. Pentru că diplomaţii Moldovei nu comunică în engleză, nu ştiu cum să prezinte informaţia şi se tem de întrebările suplimentare ce vor fi puse la acest subiect. În  această situaţie de criză pentru economia RM, ambasadorii noştri nu au solicitat întrevederi cu miniştrii de Externe ai statelor în care sunt acreditaţi sau cu alte persoane influente, ci şi-au trimis secretarii să prezinte punctul oficial de vedere al RM. Fireşte, secretarii au fost primiţi în audienţă de funcţionari de nivelul lor şi prin această atitudine au minimizat gravitatea situaţiei, creând impresia că pentru RM aceasta nu este o problemă. Ziarişti de la „Le Monde”, „Le Figaro”, doua dintre publicaţiile importante din Paris, au recunoscut, într-o discuţie cu ziarişti moldoveni, că reprezentanţii ambasadelor Georgiei şi Ucrainei comunică des cu ziariştii francezi, îi invită la ambasadă, la restaurante, fac declaraţii. Pe când, cei de la Ambasada Moldovei sunt amorfi în comparaţie cu colegii din acelaşi spaţiu. Atunci, când a fost impus embargou la importul în Rusia a vinurilor georgiene şi moldoveneşti, diplomaţii georgieni au organizat conferinţe de presă, însoţite de degustări de vinuri. Ambasadorii din RM însă au preferat să stea în umbră, lăsând, astfel, să se înţeleagă că problema nu afectează mult economia republicii. Până şi ambasadorul Armeniei la Paris a organizat în numai o lună două conferinţe de presă, dintre care una viza relaţiile dintre Georgia şi Rusia şi consecinţele acestora pentru Armenia. Pe când, ex-ambasadorul nostru la Paris, Andrei Neguţa, timp de 2,5 ani, a organizat doar două conferinţe de presă, dintre care ultima a avut ca subiect victoria Partidului Comuniştilor la alegerile parlamentare din 2005.

 

(În numărul următor aflaţi cum sunt gestionaţi banii publici în ambasadele noastre)