Corupție

Afaceri profitabile pe seama celor care au luptat la Nistru (II)

zonablindatelor.wordpress.com

Falşi luptători  

În localităţile mici, de regulă, oamenii se cunosc între ei şi, prin urmare, se ştie cine a fost pe câmpul de luptă şi cine nu. Din raionul Căuşeni, satele căruia se învecinează cu zona unde, în 1992, s-au dat lupte grele, la război au participat 3681 de persoane, dintre care 57 - au murit, iar 21 - au fost grav rănite. Nu toţi cei care au luptat deţin astăzi legitimaţii de participant la război. 254 de voluntari din satul Ursoaia, de exemplu, nu au putut obţine carnete de luptător. Nicolae Cătănoi, membru al comisiei raionale pentru acordarea legitimaţiilor, ne-a prezentat mai multe cazuri în care s-au obţinut nemeritat legitimaţii de luptător. Potrivit lui, Gheorghe Amalanei din satul Ursoaia a rămas invalid  în urma unui accident rutier, dar a reuşit să-şi facă legitimaţie de participant la război şi, respectiv, de invalid de război, iar Boris Leşan din  satul Ermoclia a fost rănit în omoplat de către un poliţist rutier, pentru că nu a oprit automobilul la somaţia acestuia. Ar mai avea nemeritat legitimaţii, potrivit lui Cătănoi, Gavril Bucuci, şef de direcţie în cadrul Consiliului raional Căuşeni, şi Nicolae Andrieş, vicepreşedinte al raionului. Acesta din urmă ar fi „cumpărat cu mese pline cu bucate persoane care au depus mărturii că el a luptat în război”. „Unii au depus dosarul direct la Chişinău, evitând comisia raională, întrucât ştiau că aici nu vor trece. În cazul altora, eu am fost împotrivă că să le fie eliberate legitimaţii, deoarece nu existau probe suficiente, dar, la Chişinău, dosarele lor au fost aprobate”, a declarat Nicolae Cătănoi. Solicitat de noi, Nicolae Andrieş a spus că a participat la conflict şi că există mai multe persoane care pot confirma acest lucru. „Afirmaţiile precum că nu am luptat au conotaţii politice”, a adăugat el. Gavril Bucuci a fost mai laconic: ”Să admitem că am luptat în conflictul de pe Nistru”, refuzând să continue discuţia.  

 

Veteranii de la Şoldăneşti ne-au povestit că mai mulţi funcţionari raionali ar fi obţinut neîntemeiat legitimaţii de participant la lupte. Unul din aceştia ar fi Vasile Macovei, care, în 1992, era şef al Executivului raional Şoldăneşti. El a obţinut legitimaţie pentru faptul că a dus mâncare în zona de conflict. În urma protestelor şi sesizărilor organizaţiei raionale a veteranilor conflictului de la Nistru, lui Macovei şi altor câţiva angajaţi ai Consiliului raional li s-au retras legitimaţiile. Vasile Macovei, actualmente director al SRL „Orhei-Gaz, ne-a spus că în timpul conflictului a fost în acea zonă, dar că nu deţine legitimaţie de participant la lupte.    

 

La Comisia pentru eliberarea legitimaţilor ni s-a confirmat că toţi cei menţionaţi deţin legitim carnete de luptători. Este greu să dovedeşti netemeinicia obţinerii legitimaţiilor, ni s-a spus la Comisie, deoarece documentele prezentate sunt originale, semnate de persoane cu autoritate care au luptat sau autentificate de organizaţii ale veteranilor. În cazurile sesizate de noi, am obţinut promisiunea membrilor comisiei că vor fi verificate minuţios şi dacă se va adeveri că persoanele respective nu au luptat, le va fi retrasă legitimaţia.

    

La Cocieri au murit peste 90 de luptători

La Cocieri, localitate aflată în partea stângă a Nistrului, în timpul conflictului, a luptat împotriva separatiştilor aproape fiecare locuitor: de la copii până la bătrâni. Un grup a avut în sarcină să lichideze unitatea militară din apropierea satului. Nici unul din cei care trebuiau să ia cu asalt unitatea nu au fost informaţi că acolo sunt depozitate substanţe chimice şi radioactive. Preţul acelui atac a fost mare. Unii au plătit cu viaţa, alţii, la câţiva ani de la conflict, s-au ales cu grave probleme de sănătate. Până în prezent, 90 de participanţi la lupte din Cocieri au murit. Majoritatea celor care au rămas în viaţă au leucemie. Nici unul dintre cei care au luat cu asalt unitatea militară nu are legitimaţie de participant la lupte şi nu a beneficiat de nici una din facilităţile oferite de stat. Chiar recent Comisia pentru legitimaţii a respins 40 de dosare ale locuitorilor din Cocieri, pe motiv că nu au făcut dovada că au luptat.  

 

Ordinul „Ştefan cel Mare”

O situaţie similară celei cu legitimaţiile este şi în ce priveşte ordinele şi distincţiile militare. Potrivit mai multor combatanţi cu care am discutat, există persoane care au obţinut nemeritat distincţii militare în urma războiului de la Nistru, în special Ordinul „Ştefan cel Mare”, cea mai mare distincţie militară din R.Moldova, care se acordă pentru eroism şi fapte de înaltă vitejie. Printre aceştia, ei au enumerat un şir de foşti angajaţi ai MAI. Acum câţiva ani, mai multe organizaţii de veterani ai războiului de la Nistru au protestat, făcând demersuri către şeful statului, pentru a vedea pentru care merite viceministrul de atunci al Internelor, Vasile Maiduc, a primit, în 1996, Ordinul „Ştefan cel Mare”. Acesta în opinia mai multor veterani a fost decorat nemeritat. Autorităţile nu au dat curs cererii veteranilor. Andrei Calcea, şeful organizaţiei teritoriale a veteranilor din Orhei, spune că s-a încercat, fără succes,  să se obţină dosarele unor persoane care au fost decorate cu Ordinul „Ştefan cel Mare”, ca să vadă cine şi pentru ce merite le-au promovat. „Dosarele sunt la Preşedinţie şi la structurile care i-au înaintat spre decorare. Este imposibil de verificat. Documentele ajung la Consiliul Suprem de Securitate, apoi la comisia parlamentară şi, dacă au aviz pozitiv, sunt  transmise Preşedinţiei, după care, prin decret prezidenţial, se acordă distincţia”, spune Andrei Calcea. În anii de după război, organizaţiile de veterani ai războiului de la Nistru au înaintat dosarele mai multor persoane pentru a fi distinse cu Ordinul „Ştefan cel Mare”, însă toate candidaturile au fost respinse de către comisia parlamentară sau de către CSS. Un exemplu în acest sens este cazul colonelului Alexandru Galaşan de la unitatea de genişti a MA. El a dezamorsat atât în timpul războiului, cât şi după peste 2000 de mine, fiind unul dintre puţinii specialişti genişti pe care îi are Armata Naţională. După război, la o nuntă în satul Cişmea, Orhei, el a salvat toată lumea prezentă, acoperind cu corpul său o grenadă, care, explodând, l-a rănit grav. De două ori a fost promovat la Ordinul Ştefan cel Mare, dar de fiecare dată candidatura sa a fost respinsă.

 

Numărul eroilor – necunoscut

Numărul real al celor care au căzut pe câmpul de luptă rămâne încă necunoscut. Presa a vehiculat cifra de peste 1000 de persoane din ambele părţi, dintre care mai mult de jumătate au fost moldoveni din partea dreaptă a Nistrului. Oficial, MA susţine că în luptele de la Nistru au murit 280 de persoane. Eduard Maican, preşedintele Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă (UNVRI), spune că în luptele de la Nistru au decedat în jur de 380 de persoane. Numărul real al celor morţi, potrivit lui, este mult mai mare, pentru că mai sunt găsite corpurile celor care au luptat, iar unii rămân a fi daţi dispăruţi. Organizaţia pe care o conduce Maican se căzneşte, împreună cu subdiviziunile sale teritoriale, să facă o evidenţă a numărului văduvelor de război, al celor care au fost răniţi şi chiar al participanţilor la lupte, dar, deocamdată acest proces decurge anevoios, pentru că Departamentul Administrativ Militar al MA şi alte structuri de stat refuză să colaboreze în acest sens. Cu câteva zile înainte de 19 mai, când a fost inaugurat un monument în memoria a 42 de eroi, căzuţi pe platoul de la Coşniţa, spune Mihai Tomacinschi, preşedintele filialei Chişinău a UNVRI, nu se cunoştea nimic despre rudele a doi dintre cei, numele cărora era înveşnicit pe memorial. Nici una din structurile care  deţin informaţii cu privire la veterani nu aveau numele celor doi eroi şi adresele rudelor lor.     

 

400 de combatanţi au murit pe timp de pace 

Pe timp de pace s-au stins mai mulţi participanţi la conflict decât au murit în război. Anual mor în jur de 30-40 de veterani, spune Eduard Maican, precizând că mulţi dintre ei au vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani. În majoritatea cazurilor moartea a survenit ca urmare a rănilor din timpul războiului sau a afecţiunilor de ordin psihic. „Mai mult de jumătate dintre veterani nu au urmat niciodată tratament de reabilitare, deşi legislaţia prevede că fiecare dintre cei care au luptat, odată la trei ani, beneficiază de tratament gratuit”, spune Maican. În trei ani, în raionul Orhei, potrivit preşedintelui organizaţiei teritoriale a veteranilor, Andrei Calcea, au murit 43 de veterani ai războiului de la Nistru. Până în prezent doar 15 veterani, din cei aproape 800 câţi există în raion, au urmat tratament sanatorial de reabilitare. Aceeaşi situaţie se atestă şi în alte raioane.

 

„Du-te la cei care te-au trimis la lupte”

Mulţi dintre veterani, afectaţi de boli, sărăcie şi deznădejde, ajunşi la disperare, nu au mai avut puteri să trăiască. În ultimii zece ani, cel puţin 15 de veterani s-au sinucis. Cutremurător în acest sens este cazul lui Pavel Ciobanu din Căuşeni, preşedintele organizaţiei teritoriale a combatanţilor. A trecut prin două războaie: cel din Afganistan şi cel de la Nistru. Cavaler al ordinului „Ştefan cel Mare”, cea mai înaltă distincţie militară, oferită pentru merite deosebite în lupte. Tată a doi copii şi bărbat respectat în localitate mult timp nu şi-a găsit un loc stabil de muncă. Funcţionarii la care se adresa îl trimeteau de la unul la altul. În una din zile un şef de la raion i-a aruncat obraznic în faţă: „Du-te şi cere de lucru la cei care te-au trimis la război”.  Peste câteva zile a fost găsit mort. Un alt caz tragic este al unui veteran, cavaler al Ordinului „Ştefan cel Mare”, care, fiind invalid, a fost dus de către traficanţi la Moscova şi impus să cerşească. Umilit şi batjocorit, când s-a reîntors acasă, el şi-a luat zilele.       

 

Un popor nu are trecut dacă nu-şi respectă eroii   

„Un popor nu are viitor dacă nu-şi respectă trecutul şi eroii care au căzut pentru independenţa statului”, declara şeful Satului Major al Armatei Naţionale, generalul de brigadă, Ion Corobceanu, la 17 iunie curent, cu ocazia dezvelirii, la Brigada de infanterie motorizată „Moldova” din Bălţi, a unei placi comemorative în memoria militarilor Vladimir Macariuc şi Vladimir Nazarco, căzuţi în timpul luptelor de lângă Tighina. Conducerea ţării a ignorat in corpore comemorarea eroilor neamului. La fel s-a procedat şi la 19 mai curent, când, pentru prima dată de la sfârşitul războiului, la Coşniţa, localitate pe malul stâng al Nistrului, unde s-au dat cele mai grele lupte, a fost inaugurat un memorial în cinstea a 42 de eroi martiri căzuţi în război. În cele două zile preşedintele Voronin, deşi a promis veteranilor, nu a găsit timp să onoreze cu prezenţa sa evenimentele, iar speakerul Parlamentului şi şeful Executivului au preferat şedinţele de lucru şi întâlnirile cu alegătorii. În schimb, în ultimii cinci ani, nu s-a întâmplat ca cineva dintre membrii Guvernului sau ai fracţiunii parlamentare a partidului de guvernământ să ignore festivităţile de comemorare a lui Vladimir Lenin, conducătorul revoluţiei din octombrie din Rusia, sau cele legate de comemorarea celor căzuţi în al doilea război mondial. 

 

„Morţii nu mai au drepturi”  

Maria Nazarco, soţia căpitanului Vladimir Nazarco, a căutat câţiva ani trupul soţului ei, dat dispărut în luptele de la Tighina. La MA nu o dată i s-a spus să lase baltă totul. Un general îmi zicea ori de câte ori mă vedea „Iar aţi venit, v-am spus că nu mai aveţi ce umbla, noi nu putem căuta pe teritoriul Transnistriei”, povesteşte dna Nazarco. A perseverat, a bătut la multe uşi. S-au găsit oameni buni care au ajutat-o. La procuratura din Tighina  a văzut o fotografie în care a recunoscut corpul soţului său. Cineva i-a sugerat să caute la Tiraspol. L-a găsit înmormântat pe Aleea Slavei din Tiraspol, ca erou al transnistrenilor. A reuşit cu greu să-i aducă corpul acasă. Deşi soţul ei a fost decorat post-mortem cu Ordinul „Ştefan cel Mare”,  aproape că nu a beneficiat de ajutor din partea statului. Recent, s-a adresat să ridice indemnizaţia de 500 de lei pentru cei decoraţi cu Ordinul „Ştefan cel Mare”. La autorităţile locale i s-a spus că  „cei care trăiesc au dreptul la indemnizaţie, cei care au murit –nu”.

 

Avea doar şase luni când i-a murit tatăl

„Numai eu ştiu cum mi-am crescut copii şi prin ce am trecut după moartea soţului”, îmi spune Marina, soţia lui Filip Lupaşco, căzut în luptele de la Coşniţau, decorat post-mortem cu Ordinul „Ştefan cel Mare”. „Când este vorba de eroi, suntem luaţi în seamă, când avem nevoie să ne ajute cineva – se fac a ne uita”. Dorel avea doi anişori când a murit tatăl său, iar Marcel – doar şase luni. Mezinul îi seamănă leit lui taică-său. Camarazii de luptă spun că Filip Lupaşco ar fi fost trimis special la război, pentru a fi lichidat, întrucât era un aprig susţinător al Mişcării Naţionale.    

 

În aşteptarea căruciorului s-a stins din viaţă

Anatol Cobâlaş din Floreşti a trecut prin două războaie: cel din Afganistan şi cel de la Nistru. În luptele de la Coşniţa a fost grav rănit, rămânând paralizat de ambele picioare. Avea doar 31 de ani. Fiica sa avea 12 ani, iar băiatul doar doi anişori. Într-una din zile în gazeta guvernamentală „Nezavisimaia Moldova” a citit că Uniunea Participanţilor la Conflictul Militar (1991-1992), condusă de Ştefan Trofim, i-a dat un cărucior cu rotile, de care chiar avea nevoie. A aşteptat mai multe luni, dar căruciorul promis nu a mai ajuns la el. Ulterior, aceeaşi organizaţie i-a promis un calculator. Anatol s-a stins din viaţă în 2000, la 39 de ani, fără să mai apuce să vadă căruciorul sau calculatorul promise, care de altfel nici nu au mai ajuns. Soţia sa Lida ne-a povestit că după moartea lui Anatol, statul nu a mai ajutat cu nimic familia sa. I s-a spus că nu mai are dreptul la facilităţi, pentru că soţul ei a murit după război. Faptul că moartea i-a fost cauzată de rănile din timpul războiului, pentru autorităţi, nu contează.

 

Rivalii îşi plâng împreună morţii 

Mai sus de Coşniţa, pe o colină se înalţă o cruce în memoria eroilor căzuţi în luptele din 19-21 mai 1992. La câteva sute de metri, pe un morman, rămas încă de pe când turcii cotropeau pământurile Moldovei, se ridică o altă cruce. Acolo se adună părinţii şi prietenii celor căzuţi din partea Transnistriei. În primii ani de după conflictul militar, fiecare din părţi îşi cinstea în tăcere eroii. De câţiva ani, rivalii de odinioară îşi plâng împreună morţii. Primul a spart tăcerea un colonel rus din fosta armată rusească, Victor Gorodenko, al cărui fecior este înmormântat pe mormanul de lângă Coşniţa. El a venit şi s-a închinat la crucea de la Coşniţa, spunând: „e timpul să ne oprim. Au murit atâţia oameni nevinovaţi”. „Toţi ştim că războiul a fost ghidat de la Moscova, iar noi cei de o parte şi de alta am fost folosiţi drept carne de tun. Nu vom uita niciodată prin ce am trecut. Însă ştim că nu mai trebuie să ajungem din nou pe poziţii diferite şi să luptăm unul împotriva celuilalt”, îmi spune Vladimir Botezatu, veteran, care a luptat de partea Moldovei.

 

Investigaţia a fost realizată cu suportul Asociaţiei Jurnaliştilor de Investigaţie din Danemarca FUJ/SCOOP

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii