Corupție

Corupţia şi secretizarea ilegală a informaţiilor merg mână în mână (I)

http://haratau.ro/

Accesul la informaţie şi atitudinea autorităţilor faţă de anchetele jurnaliştilor – constituie două aspecte concrete ale activităţii jurnalistice. La fel, categoriile de procese judiciare în care sunt antrenaţi jurnaliştii de investigaţie din Republica Moldova (de altfel, ca şi majoritatea organizaţiilor mass-media) se împart în două: apărarea onoarei şi reputaţiei profesionale şi,  respectiv, accesul la informaţie. În primul caz apărem în justiţie în calitate de pârâţi, în al doilea caz – de reclamanţi.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice (la acea vreme acesta activa în cadrul Asociaţiei Presei Independente) a solicitat de la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), încă în februarie 2004, informaţia privind mărimea salariilor angajaţilor acestuia. CCCEC nu a prezentat aceste date pe motiv că „mărimea salariilor colaboratorilor Centrului este stipulată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova care, prin decizia organului executiv nu poate fi făcută publică”. La 21 aprilie 2004, CIN a atacat în judecată refuzul CCCEC de a prezenta aceste informaţii. Nu vom insista asupra probatoriului. Vom preciza doar că argumentul de bază al CCCEC întru justificarea refuzului de a prezenta datele solicitate a fost secretul de stat. Noi la rundu-ne am afirmat că potrivit Legii nr. 982/2000 privind accesul la informaţie, exercitarea dreptului de acces la informaţie poate fi supus doar restricţiilor reglementate prin lege organică. Totodată am arătat că, reclamatul n-a făcut dovada secretului de stat potrivit procedurii instituite chiar de legea cu acelaşi nume. Instanţa de fond, Curtea de Apel Chişinău, a respins cererea CIN ca neîntemeiată. Am atacat cu recurs hotărârea primei instanţe. Curtea Supremă de Justiţie, a casat, la 1 decembrie 2004, hotărârea Curţii de Apel remiţând cauza spre rejudecare unui alt complet de judecată. În cadrul rejudecării, la cererea instanţei, a fost prezentată şi hotărârea de guvern emisă cu parafa secret. Astfel am aflat că în ea nu se conţine informaţia nemijlocită privind mărimea salariilor angajaţilor Centrului, fiind prevăzute doar categoriile de salarizare ale acestora. De această dată, Curtea de Apel Chişinău pronunţă, la 7 februarie 2005, hotărârea prin care obligă Centrul să furnizeze informaţia privind mărimea salariilor angajaţilor CCCEC. Îndelungatul proces, însă, nu a sfârşit aici: CCCEC a atacat la Curtea Supremă de Justiţie această hotărâre. În cele din urmă, prin decizia sa din 22 iunie 2005, Curtea Supremă de Justiţie respinge recursul şi menţine hotărârea primei instanţe. Decizia instanţei supreme este irevocabilă. 

 

                                          Confidenţialitatea salariului

 

           Din cazul prezentat se desprinde o concluzie de bază. Şi anume: furnizorul de informaţii nu poate îngrădi accesul la informaţie prin simpla invocare a secretului de stat. Mai trebuie să facă şi dovada acestuia. Iar probaţiunea secretului de stat, datorită regimului juridic al acestuia, este una complexă şi riguroasă. De altfel, se pare că cei care îşi motivează refuzul pe temeiul secretului de stat nici nu realizează aceste exigenţe. Deducem aceasta şi din argumentaţia Centrului: justificarea refuzului de a prezenta informaţia a început prin invocarea secretului de stat şi a sfârşit prin referiri la confidenţialitatea salariului.

            Exerciţiul dreptului la informaţie în Republica Moldova a reliefat deja câteva categorii de informaţii pe care autorităţile refuză să le facă cunoscute şi care alcătuiesc un soi de zone gri ale vieţii publice. Printre acestea se numără politica cadrelor în raport cu unele funţii din administraţie şi justiţie, la fel, salariile unor funcţionari.

             Trebuie să evităm extremele. Guvernanţii au tot justificat corupţia prin lamentări publice privind salariile mici, ca după ce s-a reuşit majorarea întrucâtva a acestora, să fie declarate secrete chiar salariile angajaţilor Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Refuzul CCCEC de a prezenta datele privind salariile angajaţilor acestuia, cu regret, nu reprezintă o excepţie. Tocmai de aceea se impun câteva precizări.

           Într-adevăr, potrivit art. 128 alin. (3) din Codul Muncii salariul este confidenţial. Această normă trebuie însă interpretată în sensul că este confidenţial salariul unei persoane fizice determinate şi nicidecum salariul unor categorii sau subcategorii profesionale: ofiţeri de urmărire penală, secretari de primării, medici (chirurgi, oculişti, terapeuţi…) etc. În caz contrar, urmând logica CCCEC, ar trebui să concluzionăm că în Republica Moldova salariile în general sunt un subiect tabu. Ori legiuitorul Codului muncii a vrut să protejeze doar viaţa privată a persoanei identificate (mai exact componenta materială, financiară a vieţii private) şi nicidecum să lipsească publicul de un tip de informaţii oficiale fără de care acesta nu poate să cunoască situaţia reală a economiei ţării, nivelul de trai al populaţiei şi, în consecinţă, să-şi formeze o imagine adecvată şi o opinie critică despre starea societăţii în care trăieşte şi despre autorităţile publice care îl guvernează (Recomandarea Rec(2002)2 a Comitetului miniştrilor al Consiliul Europei către Statele membre privind accesul la documentele publice)

           Exemplificăm. Părintele elevului X solicită directorului şcolii generale Y informaţii privind salariul profesorului de matematică Z. În acest caz furnizorul de informaţii va satisface cererea doar cu acordul scris al profesorului vizat. Dreptul la consimţământ al acestuia este prevăzut de art. 8 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 982-XIV din 11.05.2000 privind accesul la informaţie şi de art. 92 lit. a) din Codul muncii. În lipsa acordului scris al profesorului, accesul la informaţie va fi refuzat. Temeiul legal al refuzului îl va constitui art. 128 alin. (3) din Codul muncii citat deja, precum şi art. 7 alin. (2) lit. c) din Legea privind accesul la informaţie. Dacă însă părintele elevului X va solicita Ministerului Educaţiei date privind salariul profesorilor de matematică din şcolile generale, informaţia urmează a fi prezentată. În această ipoteză, nefiind vorba de date cu caracter personal – de salariul unei persoane determinate – ci de salariul profesorilor de o anumită specialitate din învăţământul general, nu există nici un temei pentru a refuza accesul la informaţii.

          Mai specificăm aici că autorităţile vor oferi soluţiona cererile de informaţii privind salariile din sectorul privat pe măsura în care asemenea date sunt centralizate.    

          Un caz aparte îl reprezintă salariul pentru funcţiile publice unipersonale. Potrivit unei opinii, accesul la acest gen de informaţii trebuie refuzat deoarece publicarea acestora conduce inevitabil la divulgarea salariului persoanei ce deţine acea funcţie. Nu împărtăşim acest punct de vedere. Mai întâi vom menţiona că o deducţie, mai exactă sau mai aproximativă, privind mărimea salariului este posibilă nu doar în cazul funcţiilor unipersonale, dar şi în cazul funcţiilor ce cuprind sute, mii de angajaţi. Astfel, dacă un ziar publică date, oferite de ministerul culturii, privind salariile bibliotecarilor, evident putem ajunge la concluzii mai mult sau mai puţin exacte privind salariul… vecinei de scară care lucrează bibliotecar. Aşadar, argumentul nu rezistă. El mai denotă şi aroganţă ori cei care justifică astfel refuzul la informaţii pun semnul egalităţii între propria persoană şi funcţia pe care o deţin. Noi spunem altfel: angajaţii vin şi pleacă iar funcţia, fie ea şi unipersonală, rămâne. Iar dacă vom lua în calcul şi faptul că funcţiile unipersonale sunt, de regulă, funcţii de conducere, interesul public pentru astfel de informaţii este şi mai justificat.          

           Democraţiile occidentale oferă un argument irefutabil în sensul admiterii accesului la astfel de informaţii: indemnizaţia şefului statului, a prim-ministrului este afişată chiar pe sit-ul oficial al preşedinţiei sau, după caz, al prim-ministrului.  

 

                             

                         Hotărârile de Guvern omise de la publicare

 

          În materie de probare a restricţiei libertăţii de informare, Legea privind accesul la informaţie instituie regula ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat. Astfel, potrivit art. 7 alin. (4) din lege, nu se vor impune restricţii ale libertăţii de informare decât daca furnizorul de informaţii poate demonstra că restricţia este reglementata prin lege organică si necesară intr-o societate democratică pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei sau protecţiei securităţii naţionale şi că prejudiciul adus acestor drepturi şi interese ar fi mai mare decât interesul public în cunoaşterea informaţiei. Această normă reconfirmă unul din principiile statului democratic: accesul la informaţie este regula, iar îngrădirea – excepţia.

          Furnizorul de informaţii care refuză prezentarea informaţiei pe motiv de secret de stat trebuie să probeze respectarea principiului legalităţii secretizării. Potrivit art. 6, alin (2) din Legea nr. 106-XIII din 17.05.1994 cu privire la secretul de stat legalitatea secretizării informaţiilor constă în corespunderea informaţiilor ce se secretizează prevederilor articolelor 5 şi 8 din lege. Art. 5 stabileşte informaţiile care pot fi atribuite la secret de stat iar art. 8 – modul de atribuire a informaţiilor la secret de stat. Aşadar, furnizorul de informaţii trebuie să numească:      

1. conducătorii organelor administraţiei de stat (potrivit Nomenclatorului persoanelor cu funcţii de răspundere învestite cu împuterniciri de a atribui informaţiile la secret de stat) care au atribuit informaţiile respective la secret de stat;

2. domeniul şi categoria din cele enumerate în art. 2, respectiv art. 5, din Legea cu privire la secretul de stat în care se încadrează informaţia respectivă;

3. punctul, subpunctul din Nomenclatorul informaţiilor ce sunt atribuite la secret de stat în care se încadrează informaţia respectivă. 

            Adeseori furnizorii de informaţii nu fac faţă acestor rigori: informaţia secretizată nu se încadrează nicicum în domeniile prevăzute de art. 5 din Legea cu privire la secretul de stat. Mai mult, Nomenclatorul informaţiilor ce sunt atribuite la secret de stat nu a fost publicat. Şi atunci recurg la aceeaşi formulă justificativă pe care a invocat-o şi CCCEC în cazul privind mărimea salariilor unor categorii de angajaţi ai CCCEC. Astfel, se afirmă că informaţia solicitată constituie secret de stat şi se conţine într-o hotărâre de guvern iar, potrivit art. 3 al Legii nr. 173-XII din 06.07.1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, actul oficial al cărui conţinut constituie secret de stat  se comunică numai instituţiilor interesate. 

             Întru justificarea refuzului se face trimitere şi la Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 4 din 04.02.1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 22-23 din 04.02.1999).  În această hotărâre Curtea Constituţională  „menţionează că ele (actele normative care conţin secret de stat n.n.) aşa cum prevede Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, nu se publică”.

             Fără să avem veleitatea de a da lecţii de drept Curţii Constituţionale îndrăznim totuşi să spunem că această „menţionare” nu limpezeşte lucrurile, ba din contra. Nepublicarea în Monitorul Oficial a hotărârilor guvernului Republicii Moldova rămâne unul din cele mai grave handicapuri ale democraţiei noastre constituţionale. Această problemă nu a fost tranşată până în prezent iar interesul pentru informaţiile ce se conţin în hotărârile de guvern nepublicate nu scade ci creşte.

             Mai întâi precizăm că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, termenul „acte oficiale” include „legile promulgate de Preşedintele Republicii Moldova, hotărârile Parlamentului, decretele Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârile şi dispoziţiile guvernului, actele Curţii constituţionale şi ale Curţii de Conturi, actele normative ale organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice, ale Băncii Naţionale a Moldovei şi ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, actele internaţionale”. Conform art. 3 din aceeaşi lege  „actul oficial al cărui conţinut constituie secret de stat intră în vigoare la data adoptării sau la data prevăzută în el şi se comunică numai instituţiilor interesate. În cazul în care unele titluri, capitole, articole ale actului oficial conţin secret de stat, acestea se omit la publicare, în locul lor indicându-se: „Secret de stat”.

                Această lege însă este anterioară Constituţiei Republicii Moldova care, în art. 102 alin. (4), statuează că „hotărârile si ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de Prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publica în Monitorul  Oficial al Republicii Moldova. Nepublicarea atrage inexistenta hotărârii sau ordonanţei”. Legea Fundamentală este suficient de clara şi de precisă –  in claris non fit interpretatio. Prin urmare, de la data intrării în vigoare a Constituţiei, hotărârile de guvern nu mai pot face parte din categoria actelor oficiale al căror conţinut constituie secret de stat şi implicit sunt omise de la publicare. A fortiori nu pot conţine secret de stat legile; sub aceeaşi sancţiune a inexistenţei, legile se publică în Monitorul Oficial (art. 76 din Constituţie). Totodată, considerăm că nu pot fi omise de la publicare pe motiv că conţin secret de stat nici decretele Preşedintelui Republicii Moldova. Potrivit art. 94 alin. (1) din Constituţie, deşi nu sub sancţiunea expresă a inexistenţei, şi decretele se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

          (Sfârşit în numărul următor)

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii