Corupție

Jaf de milioane la Ministerul Finanțelor

Agora.md

In mai 1999, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la restructurarea intreprinderilor agricole ce urmau a fi privatizate. Pentru a porni mecanismul in acest proces, Guvernul formeaza, trei luni mai tarziu, o Comisie republicana privind cesionarea datoriilor intreprinderilor agricole fata de furnizorii de produse petroliere. Aceasta urma sa identifice agentii economici care le-au furnizat intreprinderilor produse petroliere pentru lucrarile agricole. In acel moment, secretarul comisiei, Ianos Chiperi, specialist principal in cadrul Ministerului Finantelor (MF), vazand ca poate trage foloase de pe urma functiei sale, a pus in actiune un plan diabolic.

 

Impreuna cu niste sefi de firme cu care se cunostea, Chiperi a efectuat numeroase operatiuni frauduloase, prin care a falsificat un sir de acte ale MF si semnaturi ale persoanelor din conducerea acestei structuri, vaduvind statul cu peste 4.500.000 lei.

 

Primul tun - o reusita

 

La inceput, Chiperi a studiat amanuntit modalitatea de identificare a intreprinderilor agricole si cerintele necesare pentru cesionarea datoriilor agentilor economici agricoli fata de furnizorii de produse petroliere, precum si modalitatea in care statul trebuie sa le restituie ultimilor platile pentru un sir de taxe vamale si impozite la importul de produse petroliere. Ulterior, sefa Directiei evidenta contribuabililor si a veniturilor din cadrul IFPS, Natalia Plamadeala, a confirmat ca, in lunile octombrie-noiembrie 2001, Ianos Chiperi s-a interesat cum se perfecteaza dispozitiile pentru stingerea datoriilor istorice si cine verifica corectitudinea restituirii platilor la vama. Potrivit sefei Cancelariei MF, Maria Satohina, secretarul Comisiei republicane, Ianos Chiperi, a venit de mai multe ori cu mai multe documente, pe care aplica stampila MF. Actiunile sale nu au trezit dubii deoarece el detinea o functie responsabila si avea dreptul sa puna stampila ministerului ori sa solicite foi cu antet.

 

Chiperi, insa, urmarea alte scopuri. Impreuna cu Mihalina Carpenco, pe atunci angajata a Inspectoratului Fiscal Lapusna, pune la cale o operatiune avand drept scop delapidarea banilor publici. Aceasta a demarat in octombrie 2001. Initial, Chiperi a sustras din Cancelaria MF o foaie cu stampila ministerului, pe care i-a transmis-o Mihalinei Carpenco. La finele lunii, dupa ce Comisia republicana a decis cesionarea de catre stat a datoriilor istorice ale intreprinderii "Avangard-Agro" fata de furnizorii de motorina, Carpenco si un complice falsifica, prin intocmirea unui document fictiv, Dispozitia nr. 3.753 a MF, de compensare a obligatiunilor reciproce ale statului si intreprinderea importatoare de petrol. In locul companiei care a furnizat motorina intreprinderii "Avangard-Agro", cei doi introduc o alta - "IVIR" SRL, patronata de Ivan Ivasisin, cumatrul lui Carpenco, desi aceasta nu a furnizat niciodata produse petroliere catre "Avangard-Agro". Dispozitia respectiva a fost intocmita la computer si imprimata pe foaia stampilata sustrasa de Chiperi din minister. Conform acestui document, bugetul public urma sa restituie companiei "IVIR" SRL datorii de 934.358 lei astfel: pentru achitarea TVA la import - 460.204 lei; pentru acciz la motorina - 474.154 lei. Aceasta suma urma a fi restituita SRL "IVIR" de catre organele vamale, la prezentarea dispozitiei de compensare a datoriilor. Pentru ca Dispozitia nr. 3.753 sa fie valabila, era insa necesara semnatura viceministrului Finantelor, Elvira Lupan. Acest lucru nu a fost un impediment pentru cei doi. Prin intermediul unui specialist in tehnologii electronice, semnatura Elvirei Lupan a fost transferata de pe un document al MF, vizat de ea insasi, direct pe dispozitia de plata in baza careia urmau a fi incasate sumele compensate de stat. La sfarsitul aceleiasi luni, SRL "IVIR" prezinta documentul falsificat, care nu se deosebea cu nimic de cele originale, la Biroul Vamal Leuseni, de unde ridica suma de 934.358 lei.

 

Prima operatiune a reusit. Multumit de isprava, grupul de infractori a decis sa continue "afacerea". Astfel, Chiperi punea cu regularitate la dispozitia complicilor sai toate informatiile despre deciziile comisiei pentru cesionarea datoriilor, chiar daca acestea aveau caracter strict secret.

 

"Afaceri" intre cumatri

 

Pana la inceputul lunii noiembrie, Carpenco intocmeste o alta dispozitie falsa. De data aceasta - pentru compensarea datoriilor intreprinderii agricole "La Harmane". In calitate de furnizor de produse petroliere figureaza aceeasi companie - "IVIR" SRL. Este utilizata aceeasi procedura: Chiperi sustrage o foaie cu stampila MF, antetul ministerului si semnatura Elvirei Lupan sunt copiate la computer, iar Compania "IVIR" SRL se mai alege cu exact 948.080 lei. Statul a restituit aceasta suma pentru compensarea datoriilor intreprinderii agricole "La Harmane" catre "IVIR" SRL, cu toate ca, dupa cum au declarat ulterior reprezentantii acesteia, nu a procurat niciodata produse petroliere de la "IVIR" SRL.

 

Folosind aceleasi trucuri, in perioada noiembrie-decembrie, Chiperi, Carpenco si complicii lor au mai falsificat patru dispozitii de compensare a datoriilor creditorilor intreprinderilor agricole. Astfel au fost falsificate dispozitiile intreprinderilor CAP "Spicul Auriu", "Agroluric", CAP "Suvorov" si SA "Budeiscoe". In calitate de furnizori de produse petroliere au fost selectate companiile "DANION" SRL si "RIA-Petrol" SRL. Acestea doua erau conduse de Alexandru Musteata si Daniel Atanasov, ambii cumatri cu Mihalina Carpenco.

 

Ca si in cazul "IVIR" SRL, companiile respective nu au furnizat produse petroliere celor patru intreprinderi agricole. Insa, in urma falsificarii dispozitiilor MF, pe care a fost pusa stampila institutiei si semnatura viceministrului Elvira Lupan, statul le-a "daruit" agentilor respectivi suma de 2.660.000 lei. In urma masinatiilor operate de secretarul comisiei, Ianos Chiperi, si Mihalina Carpenco statul a fost prejudiciat cu peste 4.500.000 lei.

 

Da si nu

 

Recent, de la Procuratura Generala am aflat ca, acum doua luni, in acest caz a fost intentat un proces penal. In cadrul anchetei, Ianos Chiperi si-a recunoscut fapta, insa Mihalina Carpenco a negat implicarea sa in aceasta afacere dubioasa. Oricum, ultima nu mai lucreaza la Inspectoratul Fiscal Hancesti.

 

In cazul in care cei doi vor fi gasiti vinovati de faptele incriminate, risca o pedeapsa cu inchisoarea intre doi si cinci ani. Desi am incercat sa luam legatura telefonica cu Chiperi, acesta nu a dorit sa stea de vorba cu noi.

 

Tacere de aur

 

De la MF am aflat ca Ianos Chiperi si-a depus demisia in luna ianuarie a acestui an. La minister nimeni nu stie unde ar putea fi Chiperi acum. Unii, insa, considera regretabil faptul ca un functionar a fost implicat intr-o operatiune de delapidare de fonduri.

 

Cu viceministrul Elvira Lupan nu am reusit sa vorbim, deoarece este plecata intr-o deplasare peste hotare, iar la Directia Generala Finantele Economiei Nationale, unde a lucrat Ianos Chiperi, sefa acesteia, Vera Slopac????? S???, a refuzat categoric sa vorbeasca despre acest caz si despre fostul sau subaltern. Si asta in ciuda faptului ca i-am citat prevederi ale legislatiei drept argument ca avem dreptul sa-i solicitam opinia. Vera Slopac????? S????? ne-a recomandat sa solicitam raspunsuri de la procuratura sau sa asteptam pana cand legea isi va spune cuvantul. Din cauza tacerii de la MF, nu am putut afla daca, dupa acest caz grav de delapidare de fonduri, s-au luat masuri suplimentare de protectie pentru a nu mai admite repetarea sa. Un lucru este, insa, cert: angajatii MF isi tin gura, caci toti cei contactati au refuzat dialogul cu presa.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii