Discriminare

Copiii cu dizabilităţi în aşteptarea rândului la şcoală şi grădiniţă

Foto: discriminare.md

Pentru mulţi copii cu dizabilităţi din localităţile rurale viaţa ar putea să prindă culoare, dacă ei ar merge la şcoală împreună cu semenii lor şi ar avea acces la instituţiile de menire socială din sat. Deocamdată, cei mai mulţi copii cu nevoi speciale şi părinţii lor îşi duc traiul rămaşi singuri faţă în faţă cu problemele, care, de multe ori, le depăşesc puterile de a le face faţă.  

Şcolarizarea la domiciliu – doar câteva luni

Eufrosinia Ştirbu. Foto: CIJM

Eufrosinia Ştirbu din satul Brăviceni, Orhei, este ţintuită de mică întrun scaun cu rotile. Periodic a fost internată la casa internat pentru copii cu deficinţe din Hânceşti. De mai mulţi ani, mama şi-a sacrificat cariera pentru a o îngriji. “Ne-am temut s-o dăm la şcoala din sat. Acolo toţi copiii sunt sănătoşi şi or să râdă. Acum copiii nu sunt încă învâţaţi să accepte în clasele lor copii în cărucior. Pe de altă parte, cum să o ducem pe glod, ori aşa cum e prăpădul acesta de soare acum?”, ne spune tânguită Maria Cazac, mama Efroseniei. La insistenţa părinţilor, acum doi ani, copila  a fost instruită la domiciliu. Numai că instruirea a durat foarte puţin, doar câteva luni, şi ea nu  a reuşit să înveţe a scrie şi a citi, spune mama fetei. Maria Cazac este îngrijorată că fiica ei, care a împlinit de curând 16 ani, nu va mai putea fi instruită în programul şcolar obligatoriu: “Eu am umblat să vină s-o înveţe acasă, ca să poată citi şi scrie, dar ne-au zis că gata, ea este ieşită din vârsta de şcoală, 16 ani a împlinit în februarie, da ei vin acasă numai pentru clasele primare”.  Pentru persoanele cu dizabilităţi care au împlinit vârsta de 16 ani nu există deocamdată programe de şcolarizare. În lipsa unui program individual şi a unui specialist care să lucreze cu ea, Frosea, cum o numesc părinţii, riscă să  completeze numărul mare de analfabeţi  printer tinerii cu dizabilităţi. De curând, părinţii Frosei s-au convins că fata ar fi putut să înveţe şi să ajungă să se descurce şi pe cont propriu, întrucât având susţinerea echipei mobile de la Orhei, fata a învăţat uşor să utilizeze calculatorul, deocamdată, doar  pentru a asculta muzică.

Frosea ar avea nevoie de tratament şi de o intervenţie chirurgicală, care ar putea să o pună pe picoare, părinţii însă nu au resurse pentru a se deplasa, cel puţin pentru a evalua starea ei de sănătate. Părinţii nici măcar nu ştiu la ce gratuităţi ar avea dreptul. În aşteptarea promisiunilor guvernanţilor de mărire a pensiilor de invaliditate se descurcă cu greu din indemnizaţia de 600 de lei pe care o primeşte Frosea şi din ceea ce câştigă capul familiei care merge la munci sezonire.  Mama şi-a sacrificat cariera pentru a îngriji de fiică. Frosea, însă, aproape că nu iese din casă, pentru că nu are cu cine comunica. Visele fetei deocamdată se rezumă la o baie şi un weceu adaptate la nevoile ei.

Profesorii nu vor să lucreze cu copiii cu nevoi speciale

Vlăduţ Bucur din aceeaşi localitate va împlini în curând 12 ani. Deşi ar fi trebuit să fie în clasa a cincea, din cauza unei afecţiuni psihice, băiatul a rămas în

Vlăduţ Bucur. Foto: CIJM

afara şcolii. A mers în clasa 1 doar câteva luni, după care a fost trecut cu studiile la domiciliu şi apoi abandonat de profesori.  Ultima încercare de a-l înscrie la şcoala din sat a eşuat în septembrie 2011. Părinţii i-au cumpărat ghiozdan şi costum nou, însă administraţia şcolii nu l-a primit. Maria Bucur, mama băiatului, spune că ar face orice să-şi vadă copilului în “rând cu lumea”, dar la moment nu mai ştie unde să se adreseze după ajutor:  ​​„Directoarea mi-a spus că nu se poate să-l înscrie la şcoală. Au venit învăţătoarele acasă, o lună una, o lună alta, şi tot aşa, de câteva ori s-au schimbat, dar nu l-am văzut niciodată să fie agresiv, invers, se scula de dimineaţă să înveţe...” 

Violeta Cojocar, care face parte din echipa mobilă din Orhei, structură creată acum doi ani pentru a identifica copiii cu nevoi speciale şi a evalua necesităţile lor, spune că  Vlăduţ poate să se integreze în şcoala din localitate şi este de neînţeles de ce până la moment nu este acceptat: „Nu vedem aici probleme ca să se ducă la şcoală, pentru că el merge, el scrie tot, dacă îi dai tema pentru acasă el o face. Da, el nu cunoaşte programul pentru vârsta lui, nu pentru că nu are capacităţi, ci pentru că nu a fost învăţat”. 

Şcoala din Brăviceni, Orhei, nu are copii neşcolarizaţi, dar în sat mai sunt copii... care nu merg la şcoală

Raisa Maţenco. Foto: CIJM

Directoarea gimnaziului din localitate, Raisa Maţenco, ne-a spus cu mândrie că anul acesta nu a avut niciun copil neşcolarizat. Când am întrebat-o despre copiii cu dizabilităţi din sat, a recunoscut că mai există copii care nu merg la şcoală, dar a precizat că ei au fost instruiţi la domiciliu. Instruirea la domiciliul se face doar pentru clasele primare, ne spune directoarea, pentru că “aşa prevede programul şcolar”.  Pentru clasa a doua, de exemplu, sunt rezervate  7 ore, dintre care 2 ore de română,  2 ore de matematică, arta plastică  şi activităţi la preferinţa copilului. Instruirea se face după un program individual, a precizat directoarea şcolii. Cât de mult poate învâţa un copil în aceste şapte ore rezervate instruirii la domiciliu, putem doar să presupunem. Violeta Cojocar este sceptică în ce priveşte eficienţa instruirii la domiciliu. Ea spune că învâţătorii nu merg să facă aceste ore, iar dacă şi merg nu lucrează temeinic cu copii.

În cazul copiilor cu retard mintal uşor care frecventează şcoala, la Brăviceni fiind 9 astfel de copii, veniţi din şcoala specială de la Isacova, Orhei, care s-a închis, nu există cerinţe separate, ne spune directoarea gimnaziului Raisa Maţenco. De exemplu, curricula şcolară nu prevede stadarde pentru copiii cu dizablităţi intelectuale. “Profesorul poate lucra cu ei după un program individual, dar noi nu primim teste pentru evaluarea acestor copii, ei trebuiesc evaluaţi  după curricula generală”, precizează directoarea.

Referindu-se la cazul lui Vlăduţ Bucur, directoarea gimnaziului a confirmat că băiatul a fost exmatriculat din şcoală în baza hotărârii comisiei de evaluare medico-psihopedagogică de la Orhei: “Dreptul acesta îl oferă comisia medico-pedagogică şi a fost decizia de a fi exmatriculat din rândul elevilor. Asistenţa socială s-a implicat în rezolvarea problemei  acestui copil, dar cu comportamentul lui în şcoala de masă este imposibil.”

În acelaşi timp directoarea a recunoscut că profesorii care l-au învăţat câteva luni la domiciliu pe Vlăduţ “nu prea au rezistat”:  „Au fost cazuri când învăţătorii n-au suportat la instruirea la domiciliul şi din această cauză au fost schimbaţi, din punct de vedere psihologic nu au putut suporta. Băiatul nici n-a înregistrat progrese la învăţătură”.  Poate că tocmai din cauză că profesorii nu şi-au făcut bine lucrul  Vlăduţ nu a făcut progrese la învăţătură, ne-am întrebat. Cert este că în ultimul an administraţia şcolii nu s-a interesat de soarta copilului. Violeta Cojocar din cadrul echipei mobile, serviciu care face parte din Asistenţa Socială de la Orhei, ne-a  promis că va încerca în vara aceasta cel puţin să obţină reevaluarea dosarului lui Vlăduţ la comisia medico-psihopedagogică, astfel încât copilul să fie înscris  în toamnă la şcoala din sat.   

La grădiniţă, lăsat toată ziua întrun ungher

Dumitraş, un băieţel de 5 ani din satul Manta, Orhei, a fost diagnosticat cu cataractă progresivă la ambii ochi, asociată cu alte afecţiuni, din care cauză băiatului i-a fost stabilit un grad de dizabilitate. Anul acesta părinţii au decis să-l dea la grădiniţa din sat. Câteva zile cât a mers să-l supravegeze pe băiat, spune mama copilului Tatiana Zabolotnii, la grădiniţă a fost bine, deşi în grupa în care a fost inclus băiatul şi sora lui mai mică erau copii cu vârstă diferită, de la 2 la 6 ani. “După ce nu am mai mers la grădiniţă să-l supravheghez, băiatul îmi povestea că stătea toată ziua în ungher şi atunci când celorlalţi copii, la prânz, li se dădea salam, lui i se dădea doar pâine goală. Băiatul are vederea slabă, însă el aude foarte bine, înţelege totul şi nu are cum să inventeze toate acestea. După ce am ridicat această problemă mi s-a dat de înţeles să nu mai aduc copilul la grădiniţă”, povesteşte mama băiatului. Noi am mers la gradiniţa din sat, dar am găsit toate uşile încuiate. Nişte copii care se jucau în colbul drumului, ne-au spus ca grădiniţa este  în vacanţă. 

Părinţii lui Dumitraş lucrează doar pentru tratamentul băiatului. Adună bănuţ cu bănuţ, în speranţa că vor reuşi să agonisească suma necesară pentru a-şi trata feciorul la o clinică specializată din Moscova. “Medicii l-au tratat până nu demult pentru ceva la cap, dar examenul tomografic făcut la o clinică privată a arătat că nu are nimic la cap, problema fiind cu ochii şi boala progresează”, ne povesteşte Tatiana Zabolotnîi.  Deşi băiatul are o dizabilitate şi ar trebui să beneficieze de gratuităţi la tratament şi diagnosticare, mama spune că mai toate cheltuielile sunt pe cont propriu: “Până acum avem bonuri de peste 4 mii de lei pentru analize, pe care asistenţa socială a promis să ni le restituie, dar iată a trecut mai mult de 5 luni şi nu am primit nici un bănuţ”.    

În alte localităţi se poate

Dacă la Mana, Dumitraş nu a avut norocul să fie încadrat cu semenii lui la grădiniţa din sat, în alte două localităţi din raionul Orhei: Jora de Jos şi

Andreea la grădiniţă. Foto: CIJM

Ciocâlteni, alţi doi copilaşi cu dizabilităţi de vârstă preşcolară au fost ajutaţi să fie înscrişi la grădiniţa din sat. În ambele cazuri s-au implicat administraţia publică locală, direcţia grădiniţei şi asistenţa socială. Marinel de 4 ani din Ciocâlteni frecventează grădiniţa deja de aproape un an şi schimbările sunt evidente: copilul mânâncă şi merge singur la oliţă. Şi micuţa Andreea de 5 ani din satul Jora de Jos în cele patru luni de când părinţii o aduc la grădiniţă s-a schimbat: este mai veselă, a devenit mai sociabilă şi deja comunică cu copiii de vârsta ei. Aceste două cazuri, ca şi altele, în care copiii cu dizabilităţi sunt incluşi în societate, fiind trataţi de la egal la egal, ca şi ceilaţi copii, arată că se poate.

Administraţiile publice locale nu valorifică toate sursele pentru a-i ajuta pe cei cu nevoi speciale

Ludmila Malcoci, directoarea Organizaţiei Keystone, care de mai mulţi ani desfăşoară programe de incluziune socială pentru persoanele cu dizabilităţi în Republica Moldova, spune că orice schimbare se face foarte greu: “De multe ori profesorii nu vor să lucreze cu copiii cu dizabilităţi la domiciliu, pentru că este mai greu, ei trebuie să se pregătească suplimentar,  să înveţe metode noi de predare  şi asta multora nu place”.  O altă problemă ţine de valorificarea resurselor publice destinate serviciilor pentru persoanele cu dizabilităţi.  Deşi în ultimii ani în bugetul public au fost bugetaţi bani pentru diferite servicii noi pe care trebuie să le acceseze persoanele cu dizabilităţi, servii care le-ar putea ajuta real să-şi dezvolte abilităţile, ca întrun final să se poată întreţine singuri şi să nu depindă de ajutoarele sociale,  autorităţile responsabile nu fac demersurile necesare pentru a primi aceşti bani,  precizează Ludmila Malcoci:  “Serviciile noi trebuiesc monitorizate, administraţiile locale trebuie să contribuie cu anumite resurse şi, pentru a nu-şi lua responsabilităţi în plus, unii conducători preferă să se facă că nu ştiu nimic”.   

Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, la care şi Republica Moldova este parte,  prevede:
1. Statele părţi recunosc că pentru copiii handicapaţi fizic şi mental trebuie să se asigure o viaţă împlinită şi decentă, în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.
2. Statele părţi recunosc dreptul copiilor handicapaţi de a beneficia de îngrijiri speciale şi încurajează şi asigură, în măsura resurselor disponibile, la cerere, copiilor handicapaţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute şi celor care îi au în îngrijire, un ajutor adaptat situaţiei copilului şi situaţiei părinţilor sau a celor cărora le este încredinţat.

De asemenea, în  2010, Parlamentul a ratificat Convenţia cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Prin acest act autorităţile şi-au asumat angajamentul sa protejeze şi să asigure respectarea tuturor drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi să le asigure condiţii adecvate de trai. Persoanele cu nevoi speciale şi familiile acestora, care consideră că drepturile lor la asistenţă socială şi medicală sunt lezate şi cele care au nevoie de consultaţii privind drepturile lor, se pot adresa la:

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale — 26 93 01 
Centrul pentru Drepturile Omului, avocaţii parlamentari — 23 48 00 
Asociaţia de sprijin a persoanelor cu dizabilităţi de intelect - „Dor”, tel. 71 62 40 
Asociaţia „Motivaţie” - tel. 66 13 93, 76 35 97 
Centrul de Asistenţă Juridică a persoanelor cu disabilităţi — 28 70 90. Ministerul Educaţiei

Niciun copil nu trebuie să rămână în afara sistemului de educaţie

​​Din iulie anul trecut, în R.Moldova este în vigoare un Program naţional de dezvoltare a educaţiei incluzive  pentru anii 2011-2020. Documentul obligă toate instituţiile de învăţământ să deschidă clase inclusive, acolo unde sunt copii cu nevoi educaţionale speciale. Valentin Crudu, şef de direcţie la Ministerul Educaţiei, recunoaşte că există încă multe bariere în ce priveşte incluziunea educaţională a copiilor cu dizabilităţi, dar precizează că pentru fiecare copil cu nevoi speciale trebuie create condiţii să poată învăţa în şcoala din localitate. Pentru aceasta, din anul 2013, către fiecare instituţie în care vor fi înmatriculaţii copii cu dizabilităţi vor fi redirecţionate surse financiare pentru a acoperi nevoile eduicaţionale ale acestora, aprecizat Valentin Crudu: „Noua formulă de finanţare per elev va permite să acordăm școlilor în care vor învăța și copii cu dizabilități un suport financiar mai mare, deoarece şi cheltuielile lor vor fi mai mari. În toate instituţiile de acest fel vor fi angajate cadre didactice de sprijin şi vor fi organizate activităţi de recuperare.”

Oficialul spune că “nu există o lege care să interzică accesul copiilor cu cerinţe educaţionale speciale  în școală şi nici legi special pentru anumite categorii de copii: fiecare copil trebuie să fie școlarizat în sectorul în care locuieşte”.  În cazul copiilor cu probleme de sănătate, centrul medicilor de familie sau consultația medico-psiho-pedagogică din raion pot recomanda ca acest copil, pentru o anumitpă perioadă determinată ( de la 6 luni până la un an de zile)  să fie școlarizat întro instituție de tip specială”. În ultimii ani tendinţa generală promovată de autorităţi este ca fiecare copil să fie inclus în instituţiile de învâţământ general.  

Instruirea la domiciul se face în baza unui ordin al Ministerului Educației aprobat în anul 2007. Acest tip de instruire se face în baza unei cereri din partea părinților și a unui certificat al medicului, care recomandă copilului, în funcţie de diagnoza stabilită, instruirea la domiciliu. Școlarizarea se face de către instituția de învățământ în circumscripția căreia se află copilul, iar profesorii sunt salarizați suplimentar pentru asta. În Moldova există deja mai multe cazuri în care copiii  susțin și examenul de absolvire la domiciliu. Referindu-se la cazul lui Vlăduţ Bucur din Brăviceni, Orhei, Valentin crudu a spus că “nu este corectă abordarea administrației de a condiționa  instruirea la domicilu pe progresele obținute de elev”.

În anul de studii care a finalizat recent, 420 de copii cu dizabilităţi au fost integraţi în 70 de şcoli de educaţie generală. În vara aceasta  primii 39 de copii cu nevoi special au absolvit gimnaziul, fiind atestaţi la fel ca şi ceilalţi elevi.

P.S Am dat numele copiilor despre care am scris pentru că ei au probleme reale şi nevoi speciale pe care cei responsabili trebuie să le soluţioneze şi să le asigure drepturile, aşa cum o cere legea, iar comunitatea este obligată să-i accepte, nu să-i respingă. Aceşti copii au şanse reale să se pună pe picioare, dacă ar beneficia de tratamentul şi intervenţiile chirurgicale de care au nevoie. Părinţilor acestor copii le este peste puteri să facă faţă costurilor care se impun, de aceea încercăm pe această cale să facem apel către toţi oamenii de bunăcredinţă, să întindă o mână de ajutor celor care, la moment, au foarte mare nevoie de el.

Investigaţia a fost realizată cu sprijinul proiectului „Transparenţă şi responsabilitate prin activităţi comune de tip "watchdog" între mass-media şi societatea civilă în Moldova" implementat de Centrul CONTACT şi Agenţia de Dezvoltare Rurală – Centru (Orhei) cu suportul financiar al UNDEF şi se încadrează în Campania  “Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalitice cu suportul Fundaţiei Soros-Moldova. 

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii