Georgia, fostă republică sovietică din Caucaz, are multe în comun cu Republica Moldova: teritorii ocupate în urma războaielor cu armata rusă, persoane strămutate intern, școli cu predare în limba rusă și generații de copii crescuți cu manuale de propagandă editate la Moscova. Sute de mii de georgieni alungați din cele două regiuni ocupate de Federația Rusă trăiesc și astăzi cu gândul revenirii la baștină. În Republica Moldova, numărul celor strămutați este de ordinul miilor, însă drama este aceeași.

Dacă Republica Moldova a reușit să rămână pe drumul integrării europene, Georgia, intrată pe axa Rusiei, se îndepărtează tot mai mult de acest deziderat. În ultimii trei ani, influența rusă în țara din Caucaz nu a mai venit prin partide fățiș pro-ruse, care la ultimul scrutin parlamentar nici nu au reușit să intre în legislativ. A venit prin altceva, mult mai eficient: narațiuni, presiune economică, Biserică și legi copiate după modelul rusesc. 

Am fost de câteva ori în Georgia de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina și am văzut cum se schimbă țara de la un an la altul. Cum se îndepărtează de valorile europene și cum influența rusă ocupă tot mai mult spațiu într-o țară determinată, cu doar câțiva ani în urmă,  să se integreze în UE, cu reforme anticorupție care, odată puse în practică, păreau ireversibile.

Cele două regiuni georgiene Abhazia și Osetia de Sud ocupate de Rusia au fost recunoscute de Moscova, după războiul din august 2008. Mai târziu a recunoscut și anexat Crimeea, în 2014, regiunile Donețk și Luhansk din Ucraina, în 2022.

Moscova nu a recunoscut oficial independența Transnistriei, regiune  separatistă din Republica Moldova, dar de 35 de ani controlează această regiune, iar armata a 14-a rămâne și acum în acest teritoriu. Drepturile omului sunt încălcate, oameni răpiți și încarcerați, exact cum, se întâmplă în teritoriile ocupate din Georgia. 

Singurele entități care au recunoscut Transnistria sunt alte trei republici separatiste:  Abhazia, Osetia de Sud și fosta Nagorno-Karabah, regiune populată cu armeni din interiorul Azerbaidjanului, care din 2023-2024 a fost preluată de Baku. 

La 1500 de km, la alt capăt al fostului imperiu de ocupație, la Tiraspol, capitala regiunii separatiste transnistrene, se înalță drapelele celor trei regiuni separatiste.

 

„În siguranță” la Zugdidi. Orașul de pe linia de demarcație

În investigația „GEORGIA: păpușari și paiațe dirijate de Kremlin” am vorbit despre teritoriile ocupate de armata rusă în Osetia de Sud, despre situația refugiaților de acolo și despre cum acționează propaganda rusă din enclavă. De data aceasta am mers spre Abhazia, o altă enclavă ocupată de ruși.

Zugdidi este capitala regiunii Samegrelo-Zemo Svaneti, în vestul Georgiei, la 30 km de Marea Neagră și la doar câțiva kilometri de râul Enguri, linia de demarcație de facto cu Abhazia. Un oraș mic, de provincie, cu 42 000 de locuitori, dar cu o importanță strategică. Este cel mai mare oraș din proximitatea Abhaziei și principalul punct de trecere spre raionul Gali, unde locuiesc georgieni.

După războiul din 1992-1993, Zugdidi a devenit centrul neoficial al Guvernului Abhaziei în exil, autoritatea care, teoretic, reprezintă interesele georgienilor strămutați. În august 2008, în timpul războiului ruso-georgian, peste 100 de tancuri rusești au trecut Enguri și au ocupat orașul pentru câteva zile.

Peste 200 000 de georgieni au fost forțați să-și părăsească locuințele. Mulți trăiesc de atunci în Zugdidi, alții s-au strămutat în Tbilisi sau în Kutaisi, pentru ași găsi mai ușor un loc de muncă. Au venit în două valuri mari: 1992-1993, exodul masiv după căderea orașului Suhumi, și 1998, după luptele din raionul Gali, când mii de oameni au fugit din nou spre Zugdidi. 

Și astăzi, o parte dintre ei trăiesc în așa-numitele „centre colective”. Statul le oferă o alocație de 22 de lari pe lună, circa 15 dolari. În rest, fiecare se descurcă cum poate. 

Mulți dintre cei întorși parțial în Gali și-au lăsat copiii în Zugdidi, pentru că acolo „e în siguranță”.

Podul Enguri: Varnița georgiană

Podul peste râul Enguri este similar cu cel de la Varnița, peste Nistru. Singurul loc unde rudele se mai pot vedea, cu program fix și cu mită plătită grănicerilor ruși. Este oglinda perfectă a ceea ce s-a întâmplat la Nistru în 1992 și a stării de incertitudine care persistă și astăzi.

Am mers până la podul de peste râu. Grănicerii georgieni ne-au permis accesul după ce le-am arătat că suntem jurnaliști din Moldova, dar ne-au avertizat că nu putem înainta pe pod, doar până la barajele de beton, pentru că mai departe nu ne pot asigura securitatea. De cealaltă parte se află soldații ruși. 

Circulația pe pod este continuă. Georgienii din regiunea Gali vin la Zugdidi la medic sau la cumpărături. În Abhazia, o regiune cândva foarte frumoasă și bogată, acum e sărăcie și corupție. Dacă ajungi la spital, trebuie să dai mită. Pensiile sunt mici. Cei mai mulți georgieni rămași în regiune și-au păstrat cetățenia georgiană. În ultimii ani, chiar și abhazienii au început să-și facă pașapoarte georgiene ca să poată merge în Europa. Rusia nu mai este atractivă, mai ales de când pașaportul rusesc îți creează probleme în Europa.

Georgienii nu uită de Suhumi, orașul soarelui de la malul Mării Negre. La 27 septembrie 1993, orașul a căzut definitiv în mâinile separatiștilor abhazi. În Georgia, ziua aceasta este comemorată și acum ca Ziua Memoriei și Speranței. Fiecare refugiat din Abhazia trăiește cu speranța că se va întoarce acasă.

Paradoxul este dureros. Georgienii nu pot merge în Abhazia, nu pot ajunge în Suhumi. În schimb, cetățenii ruși veniți în Georgia, mai ales după începutul războiului din Ucraina, pot călători nestingheriți la Suhumi cu pașaportul rusesc și se pot întoarce înapoi. 

Proiecte abandonate la malul mării și schimbarea de macaz a Rusiei 

În Zugdidi suntem însoțiți de Gocha Minjoraia, jurnalist la o televiziune locală, care ne povestește despre război, refugiați, presa din Abhazia și influența rusă. Insistă să ne arate proiectele blocate de Rusia care ar fi trebuit să aducă prosperitate regiunii.

Primul este o clinică mare de lângă Zugdidi, construită modern, dar abandonată ani la rând. Acum funcționează parțial și este destinată georgienilor care încă locuiesc în Abhazia. A fost ridicată în perioada când țara era condusă de Mihail Saakașvili, la fel ca alte proiecte din regiune, și lăsată apoi în paragină. Saakașvili se află în prezent în detenție.  

Localnicii avansează două explicații: conducerile care l-au succesdat pe Saakashvili nu au vrut, din principiu, să finalizeze ce a început fostul președinte sau este vorba de influența Rusiei, care are interese strategice în acestă regiune.

Anaklia – portul care trebuia să fie Constanța Georgiei

Mergem la Anaklia, un orășel pe malul Mării Negre. Apă caldă din primăvară până toamna târziu, palmieri și multă verdeață. Plaja e goală, iar cele câteva hoteluri, unele chiar frumoase, sunt pustii, cu lacăte la  porți.

 

Aici trebuia să fie cel mai îndrăzneț proiect al Georgiei: un port de mare adâncime pentru mărfuri și pasageri, similar cu Portul Constanța din România. Vital pentru așa-numitul Coridor de Mijloc sau ruta Transcaspică – cea mai rapidă rută comercială între Asia și Europa care ocolește Rusia, aflată sub grele sancțiuni internaționale, care leagă China și țările din Asia Centrală de Europa. Ruta trece prin Azerbaidjan și Georgia. Banca Mondială estimează că aceasta ar putea înjumătăți timpul de transport și tripla volumul comercial până în 2030. 

Așa ar fi trebuit să arate portul din Anaclia. Schiță captură

Ideea i-a aparținut fostului președinte Mihail Saakașvili, care era decis să scoată Georgia de sub influența rusă și să o orienteze spre UE și NATO. Odată cu venirea la guvernare a partidului Visul Georgian, al oligarhului Bidzina Ivanișvili, proiectul a fost înghețat. 

„Rușilor nu le convenea să existe aici un port mare, pentru că mai la nord este portul Novorossiisk. Cred că a fost influența lor. Nu s-a dorit ca această regiune, ca și întreaga Georgie să prospere. Au blocat mereu construcția unui port. Sunt oameni de afaceri care au pornit investițiile. În zece ani aici era o regiune înfloritopare” ne spune Gocha.

Kremlinul s-a opus fățiș. A etichetat Anaklia drept „proiect american”, iar ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că acolo ar putea acosta submarine americane.

Totuși, la trei ani de la invazia la scară largă în Ucraina, conducerea pro-rusă de la Tbilisi a decis să reînceapă construcția portului din Anaklia, cu termen de dare în exploatare în 2030. Aceasta după ce în ultimii 2 ani Rusia a încercat să amenajeze un port de mică adâncime la 50 km spre nord, la Ochiamchire, oraș de coastă din centrul Abhaziei.

Analiștii georgieni nu exclud ca această decizie să fie luată în interesul Rusiei. Se crede că Moscova încearcă astfel să-și regrupeze flota navală hărțuită de dronele ucrainene.

Costul uman: hoteluri goale

Odată cu asanarea zonei pentru port, statul a promis dezvoltarea turismului. Georgienii s-au grăbit să cumpere terenuri, să ia credite și să construiască pensiuni. Cum portul nu s-a mai făcut, turiștii nu au mai venit. Multe afaceri din zonă s-au ruinat. La o plimbare prin oraș vezi zeci de case părăsite și străzi pustii. Chiar și faimosul Hotel Golden Fleece din stațiunea Anaklia stă cu porțile zăvorâte, după ce a dat faliment.

Lângă zona portului vorbim cu Nugzari, un pensionar de 68 de ani, fost inginer. Când aude că suntem din Moldova, se luminează: „Aveam 34 de ani când am stat șase luni în Moldova, la Briceni. E tare frumoasă țara voastră, vinul e foarte bun, ca al nostru.”

Ne arată casa construită pentru turiști: nouă camere mobilate frumos. De la balcon se vede zona asanată unde trebuia să fie portul.

„O dată pe an, timp de o săptămână, am toate camerele pline. Fac cam 1.500 de euro. Atunci e un festival. În rest, e pustiu. Înainte de război era viață aici, erau multe treceri din Abhazia. După război s-au închis granițele, s-a împușcat, am devenit dușmani. Acum se vorbește tot mai puțin despre război, deși nimeni nu uită. Probabil niciodată nu va mai fi cum a fost”, ne spune georgianul. 

De ce nu vin turiștii? Gocha are o explicație: „Această regiune nu este promovată deloc. Iar propaganda își face efectul. Pe rețele și în presă se scrie că la hotarul cu Abhazia e instabilitate și că oricând poate începe un nou război. Au fost provocări, dar e și multă dezinformare.”

În Abhazia, presa este subordonată Moscovei. Tonul știrilor este dat de Sputnik. Mai multe încercări de a colabora cu jurnaliștii de acolo au eșuat, ne spune Gocha: „Au fost proiecte. Au venit la noi, am pus la cale colaborări, dar, odată reveniți în redacții, și-au continuat munca pe vechi, departe de o informare corectă. Investigații jurnalistice nu există. E riscant acolo să faci investigații jurnalistice”. 

Este la fel și în regiunea tranistreană a Republicii Moldova. Presa este controlată de MGB-ul local, iar jurnaliștii nu scriu critic la adresa conducerii de la Tiraspol.    

Invazia tăcută sau năvala omuleților verzi?   

Odată cu refugiații ucraineni, în Georgia au venit de zece ori mai mulți ruși. În câteva valuri au intrat peste 1,2 milioane de cetățeni ruși. Datele oficiale arată că circa 100.000 au ales să rămână.

„În Batumi, în vara lui 2023, nu mai auzeai georgiană pe faleză. În cartierul meu din Tbilisi aveam senzația că sunt în Rostov-pe-Don”, îmi spune Lana Ghvinjilia, directoarea Bibliotecii Prezidențiale Saakașvili și membră a Mișcării Anti-Ocupație.

Valul de ruși nu s-a oprit. Conform Geostat, Rusia a rămas și după război principala sursă de vizitatori. În 2025 – 1,6 milioane de călătorii ale cetățenilor ruși, 23% din toate vizitele internaționale. În primul trimestru din 2026, potrivit datelor oficiale, Rusia rămâne tot pe primul loc, cu 20,3%, adică 202.400 de vizitatori.

Nu mai e doar turism. Recensământul din 14 noiembrie 2024, primul care numără oficial străinii rezidenți, arată că 133.857 de cetățeni străini locuiesc permanent în Georgia. Cel mai mare grup: 37.715 cetățeni ruși. Ca etnie, 42.525 de etnici ruși, în creștere de la 26.453 în 2014. Cea mai mare comunitate străină din țară.

Pentru o țară de 3,7 milioane de oameni, care între 2003 și 2013 a încercat să se desprindă de trecut și să se îndrepte spre Vest, rupându-se de cultura corupției și a crimei organizate moștenită din 200 de ani de ocupație, șocul e uriaș.

„Și pentru moldoveni cred că e de înțeles: printre acești 100.000 sunt și agenți infiltrați, exact cum s-a întâmplat în Crimeea. Timp de luni de zile au venit bărbați apți de muncă, de vârstă militară, și au rămas acolo. Unde e garanția că la noi nu locuiesc 10.000 de militari ruși? Unde e garanția că cei de care vara nu puteai trece de ei în Batumi, nu au tăiat gâturi cu o săptămână în urmă în Donbas? Nu avem această garanție. Unii vor să prezinte asta ca discriminare etnică, dar este o chestiune de securitate națională”, spune Lana Ghvinjilia.

„În opt ani, militarii ruși au acăpărat un teritoriu cât orașul Kutaisi” 

Îngrijorarea legată de invazia tăcută a cetățenilor ruși, de la începutul războiului la scară largă în Ucraina, o împărtășesc mai mulți experți cu care am discutat la Tbilisi, care nu exclud că Rusia pregătește scenarii pentru anumite țări din Europa și ar utiliza în acest sens Georgia. De la Tbilisi se poate  zbura oriune, pot fi transferați bani și nu este exclus că ar putea fi adus armament și muniții, pentru că liniile de demarcație cu teritoriile ocupate, în special în zona Osetiei de Sud, se schimbă permanent și în ultimii ani nu mai sunt supravegheate de forțele militare sau de poliție georgiene, așa după cum constată volutarii, conduși de Lana, care monitorizează aceste teritorii.   

„Situația nu se poate spune că e mai rea decât înainte, dar e la fel ca înainte. În ultimii cinci ani, voluntarii noștri, aproape în fiecare zi, un grup mic controlează, merge prin aceste teritorii și verifică ce se întâmplă. Rușii pun sârmă ghimpată, pun garduri. Și asta nu se întâmplă pe teritoriile ocupate, ci e așa-numita "ocupație târâtoare", când ei încet-încet măresc teritoriul de ocupație, iar guvernul nostru nu face nimic. Ei spun: "nu putem începe un război pentru 50 de metri". Așa, în fiecare zi câte 50 de metri. Avem o statistică, înregistrăm tot, avem o bază mare de date. Putem spune că am pierdut controlul asupra unui teritoriu cât orașul Kutaisi în opt ani. Din partea Osetiei de Sud, Samașablo. Din partea Abhaziei situația e puțin diferită, pentru că e râul. Acolo problema principală e că arestează cetățeni georgieni care trec în satele lor sau încoace. Kidnapping-ul e foarte popular pe ambele părți, avem statistică din 2011. Și despre fortificații, unde pun sârmă ghimpată, garduri”, continuă Lana.

De fapt situația e mai complicată. Sunt teritorii nelocuite, păduri, zone muntoase, pe care forțele guvernamentale nu le controlează deloc. Dacă până în 2013 în fiecare sat care se învecina cu linia de ocupație exista un post de poliție cu destinație specială, cu tot echipamentul ca să controleze situația, ca să nu fie prins cineva, să nu fie furată o vacă, oile, la sfârșitul lui ianuarie 2013 această subdiviziune a fost desființată. Oamenii s-au trezit fără poliție acolo.

După războiul din august 2008, Moscova și-a instalat o bază militară la nici 40 de km de Tbilisi. Linia de demarcație pe care Tbilisi o numește frontieră administrativă, în timp ce regimul de ocupație din Osetia o consideră graniță de stat, se schimbă permanent, întrucât forțele ruse ocupă din ce în ce mai mult teritoriu. Localnicii ne spun că se întâmplă să se culce seara în Georgia și dimineața să se trezească în Federația Rusă.

„Acum posturile de poliție nu sunt în satele acelea, ci la 200 de metri de șosea. Ce înseamnă asta? De două ori pe zi au un sector și trec prin teritoriu dus-întors. Dacă se întâmplă ceva, doar raportează la MAI și gata. Nimeni nu știe despre asta. Nu fac nimic. Teritoriul crește, crește, crește. Singura contrapondere sunt activiștii civici din organizația noastră”.

Al doilea val de ruși, spune Lana, a venit după mobilizare. Ea le spune „dezertorii”.

„Le spun studenților mei: problema nu este că au venit ruși, chinezi sau neozeelandezi. Problema este că, chiar dacă am crede că toți cei 100 000 sunt împotriva lui Putin, au fost în Piața Bolotnaya și sunt liberali, 100 000 de oameni dintr-o altă cultură, exact cultura de care noi încercăm să scăpăm de 30 de ani, corupție, crimă organizată, o cu totul altă atitudine față de stat, este mult pentru o țară mică ca Georgia. Am avut 10 ani, între 2003 și 2013, când ne-am târât spre Vest. Trăim 200 de ani în ocupație. Toate eforturile se pot duce de râpă prin cultura cotidiană, prin economie.”

„De ce vin aici? Tbilisi nu e paradisul bogaților. Dar cu pașaport rusesc nu mai e simplu în Europa. Cehia, Țările Baltice nu te mai lasă nici cu viză Schengen. Să cumperi ceva în Europa cu pașaport rusesc înseamnă să justifici originea banilor, iar băncile rusești sunt sancționate. Nu mai poți scoate bani din Rusia în Europa. Georgia a devenit o parcare sigură pentru bani.”

Efectul se simte în fiecare apartament vândut sau închiriat în cele trei mari orașe ale țării – Tbilisi, Kutaisi și Batumi – pentru că 100.000 de oameni solvabili au aruncat în aer prețul la chirii. Refugiații georgieni din Abhazia, care trăiesc de 30 de ani în centre colective cu o alocație de 22 de lari pe lună, concurează acum pentru aceeași chirie cu noii veniți care plătesc dublu. Și studenților le este tot mai greu să facă față tarifelor exorbitante la chirii. 

Am întâlnit-o pe Lana Ghvinjilia la Tbilisi, în clădirea Bibliotecii Prezidențiale Saakașvili. Directoare de bibliotecă, profesoară universitară, membră în consiliul Mișcării Anti-Ocupație și, din februarie 2022, voluntara care a trimis zeci de georgieni pe frontul din Ucraina. Pentru asta a fost decorată de Kiev cu Ordinul Sfintei Olga, de însuși președintele ucrainean Volodimir Zelenski. 

Vorbește repede, cu telefonul care vibrează continuu pe masă. Într-o fereastră are lista de termoviziuni pentru brigada din Harkiv, în alta, raportul patrulei de la linia de ocupație de lângă Osetia de Sud.

Asta e prima Georgie despre care vorbește Lana. Georgia voluntarilor.

 

„Și odată cu ei au venit afacerile, școlile ilegale și... frica”

„Dacă cumperi ceva de 100.000 de dolari, primești automat permis de ședere. Pe portalul public de înregistrare a afacerilor, 70% din firmele noi au nume de familie rusești. Se înregistrează ca să-și mute banii, fără să fie rezidenți și fără să plătească impozite. Pe piață apar școli rusești ilegale, înregistrate drept «cluburi», care predau după programa rusească, cu manuale aduse din Rusia. Ce scrie acolo despre istoria Georgiei, despre independență, despre ocupația Abhaziei?”, se întreabă Lana Ghvinjilia. „Au cumpărat sau au închiriat cartiere întregi în Batumi și în Tbilisi. Și au început să-și ceară drepturi, să fie egali cu noi, georgienii. Noi nu putem merge în Suhumi, dar ei pot”, mai spune ea. 

„Acesta este și războiul nostru. Fără victoria Ucrainei, Georgia nu se poate salva”

„Mișcarea noastră nu este o structură militară. Nimeni nu ne plătește. Punem bani din buzunar ca să mergem la linia de ocupație. Facem patrulări, măsurăm, documentăm cum Rusia fură în fiecare lună câte un gard, câte o livadă”, spune ea.

A doua Georgie este cea pe care o vede când se întoarce în sat. Posturi de poliție desființate în satele de graniță, școli rusești ilegale care funcționează ca «cluburi», localnici sunați de anumite servicii și rugați să nu mai vorbească cu activiștii. Un guvern care privește în altă parte.

„Pentru Moldova, interviul ăsta ar trebui să sune cunoscut. Veți regăsi tot: posturi instalate în pandemie și lăsate acolo, răpiri de oameni, interceptarea rețelelor GSM, propaganda din manuale și din emițătoarele TV”, spune Lana.

„Când a început războiul în Ucraina, în 2014, am avut multe acțiuni de solidaritate. Aveam deja legături strânse cu activiști ucraineni. Știam ce formă de ocupație aplică Rusia în sud și în est.”

Noua etapă, invazia pe scară largă din 2022, i-a prins deja implicați. Pe 27 februarie, Zelenski semnează decretul privind Legiunea Internațională, baza legală pentru străini. Pe 29 martie, primul grup georgian pleca să lupte alături de ucraineni. .

„Logistica a fost infernală. Nici ambasada, nici ministerele nu erau pregătite. Toată luna martie nu am dormit. Acte, transport, selecție, echipament. Nu vorbesc de armament, ci de lucruri de bază”, susține Lana.  

Apoi frontul le-a dictat lista de cumpărături: termoviziuni, haine termice, drone. Și un defibrilator de campanie, un aparat greu și unic, care nu are nevoie de medic, îți dictează singur ce să faci. L-a dus personal la Kiev. În paralel, campanie informațională aici, în Georgia, și pe Twitter, pentru Ucraina.

Câți georgieni au plecat pe front?, o întreb pe Lana: „Mulți. Mulți au plecat pe cont propriu, pe canale diferite, dar mulți. Acum e greu de spus, pentru că e într-un fel informație militară. Ucraina nu o publică. Dar știm că Georgia este pe locul șase în lume ca număr de voluntari străini. Pe primul loc e America, apoi Canada, Franța, Polonia. Suntem undeva pe locul șase.

Sunt oameni în diferite colțuri, în diferite subdiviziuni. Putem judeca doar după numărul morților. deja sunt peste 100 de georgieni morți în războiul din Ucraina. Nu avem statistica morților din alte țări, dar pe ai noștri îi știm. Pentru țara noastră, consider că sunt mulți”.

Pe bulevardul central din Tbilisi, în fața Parlamentului, lună de lună se adună fotografiile georgienilor morți în războiul din Ucraina. Foto: Cornelia Cozonac 

Mai este un fenomen care complică tabloul. După războiul din Abhazia din 1992 au fost 300 000 de refugiați. O catastrofă, oamenii lucrau pentru mâncare. Mulți au plecat în Rusia și s-au stabilit acolo 30 de ani. Acum se întorc masiv și cumpără apartamente.

„Problema este că generația tânără, născută și crescută în Rusia, nu știe georgiana și are o altă cultură socială. Statul ajută, fără să vrea, acest haos. Dacă cumperi ceva de 100 000 de dolari, primești automat permis de ședere. Nu votezi, dar poți face orice, inclusiv să înregistrezi un business. Avem un site de stat unde se înregistrează afacerile, este public, live. Intri și vezi, 70 la sută sunt businessuri rusești cu nume rusești. Își înregistrează aici afaceri ca să-și transfere banii, fără să fie rezidenți și fără să plătească mult timp impozite.”

„La voi măcar puterea este pro-occidentală. La noi guvernul este deschis pro-rus. Ar fi lucruri elementare pe care le-ar putea face ca să-și protejeze populația. Nu face nimic. Tot ce am obținut în materie de pro-occidentalism între 2003 și 2013 s-a prăbușit foarte ușor.”, îmi spune Lana. 

„Oameni născuți aici, dar care spun că sunt din Suhumi. Ei trăiesc cu găndul să se întoarcă”  

Despre cei aproape 300 de mii de refugiați interni, urmare a celor două războaie cu rușii, Lana spune că în anii '90 statul nu avea cum să ajute refugiații cum ajută acum ucrainenii. Oamenii au așteptat 10 ani o locuință, un ajutor. Statul plătea niște bănuți despre care nici nu merită să vorbești. Până astăzi nu au privilegii deosebite. La început nu erau bani deloc. Apoi a fost politica "ne vom întoarce" și s-a considerat că nu mai e nevoie să li se dea apartamente. Au trecut peste 30 de ani, există nemulțumire că nu au fost ajutați niciodată cum trebuie. Un procent a primit ceva imobil, dar nu se compară cu ce au lăsat în Abhazia.

Abia prin 2007 au început să li se dea treptat apartamente. Dar vorbim de 250.000 - 300.000 de oameni, au trecut 30 de ani. A crescut o nouă generație, sunt copii născuți aici care au tot statut de refugiat. Unii au încercat să-și construiască viața fără a apela la statutul de refugiat. Alții, dimpotrivă, trăiesc cu motivația întoarcerii.

„Am făcut odată un mic video la singura școală unde învață copii de refugiați stabiliți în fostele sanatorii. 60 de copii, din clasa I până în clasa a XI-a. I-am întrebat: cum vă cheamă, câți ani aveți și de unde sunteți. În afară de clasa întâi, toți știau. Toți știau adresa. Deși s-au născut aici, spuneau că sunt din Suhumi. Sunt oameni care se identifică încă, care trebuie să se întoarcă, precizează Lana.

Legea „agenților străini”

Legea „agenților străini”, care obligă ONG-urile și presa cu peste 20% finanțare externă să se înregistreze drept „organizații care servesc interesele unei puteri străine”, legea anti-LGBT, interzicerea finanțării străine pentru televiziuni – toate sunt copii fidele ale legislației de la Moscova, votate între 2024 și 2025, în timp ce pe bulevardul Rustaveli din Tbilisi sute de mii de oameni protestau cu sloganul „Da Europei, nu legii rusești”.

Valul de proteste pornit din nemulțumirea societății civile și a presei după alegerile parlamentare din octombrie 2024 a fost înăbușit prin violențe, arestări și încarcerări. „Toată opoziția politică e la închisoare, restul au reușit să plece peste hotare. Nici nu știm dacă mai au rost alte alegeri, legea a fost modificată... Alegătorii nu mai au putere să se opună. Guvernul e deschis pro-rus și aplică aceleași scenarii. Te pot aresta pentru motive inventate. Și nu te poți apăra”, îmi povestește Lana.

Helen Khoștaria: „Înfrângerea Rusiei în Moldova! Forțele pro-occidentale din regiune devin tot mai puternice”

Helen Khoshtaria este o politiciană georgiană, fostă deputată în Parlamentul de la Tbilisi din partea Mișcării pentru Libertate - Georgia Europeană.

M-am întâlnit cu ea pe când era deputată, apoi ne-am revăzut la Tbilisi la sfârșitul anului 2023, înainte ca Georgia să obțină statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. De fiecare dată am discutat despre situația țărilor noastre, despre reforme și despre cum pot Georgia și Moldova să își mențină cursul democratic și să nu se abată de la reformele pornite, dar și despre propagandă și dezinformare, cum funcționează și ce s-a schimbat în ultimii ani, după ce Georgia s-a îndepărtat semnificativ de parcursul european. Am ținut legătura și în timpul protestelor de la Tbilisi, unde Helen a fost printre lideri.

Pe 15 septembrie 2025, Helen a fost arestată de forțele de ordine georgiene, în cadrul unei anchete penale pornite după ce a scris mesaje de protest pe bannerele electorale ale primarului Tbilisiului, Kakha Kaladze, în semn de solidaritate cu activista Megi Diasamidze, vizată de acuzații similare. În prezent, Helen Khoshtaria se află în penitenciarul din Rustavi.

În septembrie 2025, Helen a fost printre primii politicieni georgieni din opoziție care au felicitat Moldova pentru victoria obținută în fața presiunii ruse.

„Înfrângerea Rusiei în Moldova! Forțele pro-occidentale din regiune devin tot mai puternice. În primul rând, felicitări Maiei Sandu și poporului moldovenesc!”, așa își începea mesajul din închisoare politiciana. „Această victorie este foarte importantă și pentru noi. Slăbirea Rusiei în regiune ne sporește șansele de a recâștiga UE, democrația, alegerile libere, de a expulza Rusia și de a reveni pe pista europeană. Eliberarea Georgiei de sub influența Rusiei și victoria inevitabilă a Ucrainei vor aduce, în sfârșit, pacea reală în regiune”, scria politiciana pe pagina sa de Facebook.

„Încă o minciună a Rusiei și a «Visului Rus» se prăbușește, cea precum că integrarea în Europa ar însemna război. Moldova este un exemplu clar că integrarea în Uniunea Europeană este calea libertății și a păcii. Georgia nu trebuie să rămână o anomalie istorică și regională. Până la capăt!”, își încheia mesajul Helen Khoshtaria.

Un interviu cu politiciana georgiană, realizat în toamna anului 2023, la Tbilisi, poate fi citit pe anticoruptie.md.

Presa independentă, cu resurse la limită   

Presa independentă din Georgia era aproape 100% dependentă de granturi. Piața de publicitate digitală e mică, iar cititorii nu sunt obișnuiți să plătească pentru conținut jurnalistic.

Sub noile legi, redacțiile au fost forțate să facă o „schimbare tectonică”: unele și-au mutat operațiunile financiare în străinătate după legea din 2024, dar sub FARA orice plată din afară către jurnaliști din interior intră sub incidența legii, trebuie să devină organizații de profit, nu non-profit, și să taie personal, să caute crowdfunding - OC Media acoperă acum circa 10% din costuri din membership - publicitate și conținut sponsorizat

Trebuie să ne schimbăm și să devenim organizații de profit. Va trebui să tăiem în multe direcții și să nu mai putem menține același număr de angajați, îmi spun jurnaliștii cu care am discutat.

Posturile TV de opoziție TV Pirveli și Formula TV cer donații pe o platformă comună, cu rezultate modeste.

Șterși cu un click. Cum a fost redusă la tăcere redacția Studio Monitor din Georgia

Studio Monitori este una dintre cele mai cunoscute redacții de investigații din Tbilisi, membră a rețelei OCCRP, cunoscută pentru anchetele despre averile și afacerile liderilor din partidul de guvernământ Visul Georgian.

La sfârșitul lui iulie, canalul său de YouTube, unde sunt arhivați ani de investigații, a fost șters temporar de pe platformă. La puțin peste o săptămână distanță, în dimineața de 3 august, i-a fost dezactivată și pagina de Facebook, sub pretextul „încălcării drepturilor de autor”. Pagina a fost  restabilită în aceeași zi, în jurul orei 20:00.

Nu a fost o eroare tehnică, ci parte dintr-un tipar. Redacția vorbește despre o serie organizată de atacuri cibernetice care durează de aproximativ o lună, în care investigațiile și paginile sale de pe Facebook, YouTube și TikTok au fost țintite sistematic. Pe 3 august echipa a primit în mod repetat emailuri de phishing și a fost supusă unor campanii coordonate de raportare abuzivă menite să-i suspende conturile. 

 

Atacul de pe YouTube a venit după sesizări depuse de conturi neautentice administrate de troli. Canalul a fost restabilit abia după contestație, când platforma a reanalizat cazul și a constatat că nu există nicio încălcare a dreptului de autor. Același mecanism - raportări în masă - a dus și la dispariția temporară a paginii de Facebook, cu o săptămână mai târziu.

Jurnaliștii de la Monitori susțin că sesizările par să vină dinspre pagini și conturi afiliate guvernării. Redacția a publicat în ultimii ani o serie de investigații despre averile și activitățile figurilor din Visul Georgian și anturajul acestora, atrăgând critici constante din partea oficialilor. Deputata Visului Georgian, Nino Tsilosani, a salutat chiar suspendarea, distribuind pe 3 august un carton al televiziunii pro-guvernamentale Imedi TV care anunța că pagina Monitori a fost „ștearsă” și acuzând publicația că a răspândit „minciuni și manipulări” de-a lungul anilor.

Carta Georgiană de Etică Jurnalistică a condamnat atacul și a reamintit că instituția media s-a confruntat în mod repetat cu amenințări digitale după publicarea unor anchete de mare amploare.

Momentul ales nu a fost întâmplător. Ultima suspendare a venit chiar înainte ca Monitori să publice, pe 4 august, o nouă anchetă video despre centrele de escrocherii telefonice din Tbilisi. Materialul continuă o investigație internațională de acum un an, la care Monitori a fost partener, care a arătat cum cetățeni europeni și canadieni au fost escrocați din call-centere cu sediul în capitala georgiană. Deși autoritățile au înghețat proprietățile escrocilor după prima dezvăluire, aceștia și-au continuat activitatea dintr-un alt birou din Tbilisi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Maya Metskvarishvili este jurnalistă de investigație în echipa Studio Monitor din Tbilisi, Georgia. Ea a realizat mai multe investigații jurnalistice pe teme locale și transfrontaliere. Am colaborat la anumite investigații jurnalistice, dar și în cadrul  Rețelei Jurnalistelor de Investigație din țările Parteneriatului Estic - WIJN - Women Investigative Journalists Network. 

Am întrebat-o cum s-a schimbat situația presei și a jurnaliștilor de investigație în ultimii ani în Georgia.

„De când a intrat în vigoare în Georgia legea de tip rusesc privind „agenții străini”, practicarea jurnalismului de investigație a devenit extrem de dificilă. De exemplu, în primele șase luni de la adoptarea legii, Monitor și-a suspendat activitatea, pentru că am refuzat să ne înregistrăm în registrul „agenților străini” și, în consecință, nu am mai putut primi finanțare din granturi din cauza „legii ruse”. În această perioadă am început să căutăm finanțare locală printr-o campanie de fundraising, precum și din vânzarea produselor noastre, ceea ce ne-a permis să ne reluăm activitatea – deși cu personalul înjumătățit. Ne-am schimbat și formatul: dacă înainte lucram exclusiv la investigații video difuzate la televiziune, acum producem în mare parte conținut scris, publicat pe site-ul nostru și pe canalele de social media”, spune jurnalista. 

 

 

„În plus, recent a devenit aproape imposibil să obținem informații publice de la autoritățile statului sau să obținem comentarii de la oficiali publici, ceea ce ne îngreunează semnificativ munca. La toate acestea se adaugă presiuni de diferite tipuri. De exemplu, în ultimele două luni, paginile de YouTube și Facebook ale Monitor au fost în mod repetat ținta unor atacuri cibernetice, după ce am publicat investigații jurnalistice pe subiecte extrem de sensibile. Printre acestea se numără legăturile dintre companii georgiene și o rețea internațională de cazinouri online frauduloase, implicarea lor în proiectul Trump Tower Tbilisi și o rețea de call-centere frauduloase din Georgia care înșală mii de pensionari din Europa”. 

Oficiali de rang înalt – inclusiv prim-ministrul, deputați ai partidului de guvernământ și primarul orașului Tbilisi – au atacat recent Monitor prin declarații publice. Aceste atacuri sunt legate de investigațiile echipei  privind posibila lor implicare în scheme de corupție.

Răboiul din Abhazia și războiul din Ucraina, aceleași metehne 

Lana Acubardia s-a născut și a trăit într-un sat de pe malul mării, în Abhazia, până la ocuparea regiunii de către trupele rusești, după războiul din 1992-1993. A fugit cu familia și rudele din calea războiului. De atunci nu a mai revenit în locurile natale, deși gândul că se va întoarce acasă nu o părăsește.

A absolvit școala, apoi universitatea într-un oraș din Georgia, după care a venit în capitală, unde lucrează ca administratoare într-un hotel din Tbilisi. Războiul din Ucraina o face să retrăiască momentele prin care a trecut când baștina ei a fost atacată de Federația Rusă.

În 1992-1993, când Rusia a atacat Georgia, Lana, cu frații, surorile și toate rudele, a luat calea pribegiei. Au mers zile întregi pe jos, prin munți, ca să ajungă în Poti, oraș-port la Marea Neagră. Acolo a învățat la școală, dar și de acolo a trebuit să fugă. În 2008, în timpul războiului de cinci zile, forțele ruse au bombardat terminalul portuar din Poti. Lana cu familia a fost nevoită să fugă și a doua oară. 

Am discutat cu Lana la Tbilisi, în hotelul în care lucrează. Și-a amintit cu lacrimi în ochi clipele refugiului: ”soldații ruși comiteau aceleași atrocități pe care le vedem azî în Ucraina. Ucideau, violau...”  

 

 

Are statut de refugiată, ca toate rudele ei, dar spune că, dacă nu muncești, te descurci foarte greu. Indemnizația este foarte mică, unora li s-au dat locuințe temporare, dar problemele continuă. Refugiaților le este foarte greu. Deși au trecut decenii, cei mai mulți nu s-au putut integra definitiv în localitățile unde au ajuns. Toți trăiesc cu visul că se vor întoarce acasă.

Lana este de părere că georgienii au pierdut războiul din 2008 și pentru că nu au putut informa rapid comunitatea internațională despre ce fac soldații ruși, iar Moscova a denaturat realitatea și a dezinformat, așa cum a încercat să facă și în Ucraina.

În Georgia, spune ea, o parte din populație încă mai crede în propaganda Moscovei, dar nu sunt mulți. Majoritatea cetățenilor își dorește ca țara să fie admisă în Uniunea Europeană, să meargă pe calea dezvoltării, nu pe cea a războiului, a sărăciei și a manipulării.

În hotelul în care lucrează, în ultimii trei ani, cei mai mulți oaspeți sunt din Rusia. Valul mare de ruși veniți în Georgia, mai ales după mobilizările pentru războiul din Ucraina, a dus la creșterea prețurilor la hoteluri, chirii și apartamente.

Tânăra a avut de suferit direct. Proprietara apartamentului pe care îl închiria i-a majorat chiria și i-a spus în față că are o familie din Rusia care îi oferă un preț dublu și nu poate refuza. A fost nevoită să-și caute altă gazdă, dar a găsit foarte greu.

„Au crescut drastic prețurile. În Tbilisi e foarte greu să găsești o chirie pe care să o poți achita din salariu. Se simte asta. Și se datorează numărului mare de ruși care vin în Georgia, mai ales de când a început războiul în Ucraina.”

 [VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=RMFLIb2GGU8]  

Piața din Tbilisi: „Noi știm de unde vine războiul. Nu putem uita asta”

O întâlnesc pe Luisa într-o piață aglomerată din Tbilisi. O femeie trecută de 60 de ani, fostă asistentă medicală în Abhazia, de unde a fost nevoită să fugă după ce rușii i-au ocupat baștina. De atunci trăiește cu statut de refugiat intern, hoinărind prin Georgia cu speranța că într-o zi se va întoarce acasă.

De mai mulți ani vinde mirodenii în piață. A adus cu ea din Abhazia secretele amestecurilor georgiene și le combină cu atâta drag, încât are mereu coadă la tarabă. În timp ce-mi pregătește câteva plicuri cu hamei-suneli și alte condimente, îi spun că sunt din Moldova. Fața i se luminează și pornește imediat o discuție.

Îmi spune că s-a bucurat mult când a aflat că, la ultimele alegeri, Moldova a rămas pe calea europeană.

Cu tristețe își amintește de ziua în care a trebuit să-și lase casa și să nu mai revină niciodată pe locurile natale. După ce s-a refugiat, a căutat mult timp de lucru, până a ajuns să vândă la piață. Are o pensie mică și o indemnizație de refugiat care nu-i ajung, așa că vine în fiecare zi la tarabă și stă 10-12 ore în picioare.

Urmărește cu sufletul strâns ce se întâmplă în Ucraina, iar amintirile despre războiul prin care a trecut familia ei îi răvășesc zilele. Spune că nu mai vrea ca țara ei să treacă din nou prin război, deși în ultima vreme aude tot mai des narațiunea că integrarea în UE ar însemna război.

„Noi știm de unde vine războiul. Nu putem uita asta”, îmi spune Luisa la despărțire.

Propaganda rusă: acelaș manual 

„În 2022, când a început războiul între Rusia și Ucraina, noi, Carta georgiană de etică jurnalistică, am monitorizat mass-media. Realizăm monitorizăm mass-media din online, în contextul alegerilor locale care s-au desfășurat la noi. Însă separat am monitorizat Sputnik, felul în care răspândesc mesaje pro-ruse de când a început războiul în februarie, în perioada februarie-martie 2022. Și am depistat că Sputnik difuzează adesea mesaje pro-Kremlin”, îmi povestește Maya. Ea a făcut un top al mesajelor propagandistice difuzate de Sputnik în Georgia.

Mesajul numărul unu: Rusia desfășoară în Ucraina o operațiune militară specială de denazificare a Ucrainei. Au folosit acest mesaj foarte des în materialele lor. Al doilea mesaj: ucrainenii îi alungă pe ruși din Ucraina și acesta este motivul din care se întâmplă toate. Piața rusă este de o importanță vitală pentru economia georgiană. Acesta este al treilea mesaj. Este ceea ce subliniază întotdeauna, că fără piața rusă economia georgiană nu va supraviețui. Cel de-al patrulea mesaj a fost că sancțiunile din Occident nu pot dăuna Rusiei și că Rusia nu va suferi din această cauză. Un alt mesaj este că Statele Unite poartă război împotriva Rusiei cu ajutorul laboratoarelor biochimice.

„În Georgia avem un laborator Lugara, care a fost construit cu sprijinul financiar al Statelor Unite și acest laborator este adesea un motiv pentru răspândirea dezinformării de la Kremlin. Ei întotdeauna susțin că aici sunt produse careva arme biochimice de către Statele Unite și acest laborator trebuie să fie închis. Bineînțeles că aceasta este o minciună. Eu însumi am fost în acest laborator de câteva ori și, desigur, acolo nu se întâmplă nimic de genul acesta. Însă acesta este un mit pe care ei îl propagă întotdeauna împotriva activităților Statelor Unite în regiune”, precizează Maya.

Un alt mesaj este că Occidentul nu ajută Ucraina, au lăsat-o singură împotriva rușilor. Acesta este un alt mit, un alt mesaj pe care Sputnik l-a răspândit. 

Vizite la Moscova și Tbilisi: Elogiul modelului 

Până în 2024, traseul era bine bătătorit și bine documentat de presa de investigație de la Chișinău și Tbilisi: în aceleași săptămâni, deputați din Moldova și Georgia zburau la Moscova și se întorceau cu aceleași discursuri. În aprilie 2026, opoziția moldovenească a scurtat drumul. N-a mai mers până la Moscova. A mers direct la Tbilisi, să învețe „scenariul georgian”.

Totul se întâmplă repede, pe filiera Moscova - Tbilisi. Pe 30-31 martie, Igor Dodon este la Moscova, unde se întâlnește cu vicepreședintele Dumei de Stat, Piotr Tolstoi, și cere reluarea dialogului energetic și stoparea procesului de ieșire a Moldovei din CSI. Două zile mai târziu, între 1 și 5 aprilie 2026, o delegație oficială a Parlamentului Republicii Moldova pleacă la Tbilisi.

Oficial, deplasarea este trecută ca vizită de lucru a Grupului de prietenie moldo-georgian. Conducătorul delegației este copreședintele grupului, deputatul PSRM Bogdan Țîrdea. Componența trădează însă caracterul politic al vizitei. Din delegație fac parte fostul președinte Igor Dodon, liderul fracțiunii PSRM Petru Burduja, președintele fracțiunii Democrația Acasă Vasile Costiuc și vicepreședinta fracțiunii Alternativa / MAN Olga Ursu.

Detaliul care spune tot: din Grupul de prietenie fac parte și deputați PAS, inclusiv președintele Parlamentului Igor Grosu, dar niciunul nu merge. Nu participă nici PCRM, nici Partidul Nostru. Este o vizită a opoziției, cu antetul Parlamentului.

Pe 2 aprilie are loc prima ședință comună a grupurilor interparlamentare de prietenie Moldova-Georgia. Dodon o numește pe loc „eveniment istoric”. Partea georgiană este reprezentată de președintele grupului de prietenie, Isko Daseni, și deputații Gia Benashvili și Mariam Lashkhi. În agendă sunt trecute întrevederi cu președintele Parlamentului georgian Shalva Papuashvili și cu toate fracțiunile parlamentare.

Punctul culminant vine pe 3 aprilie: întrevederea cu conducerea partidului de guvernământ Visul Georgian și cu fracțiunile satelit Forța Poporului și Socialiștii Europeni. Comunicatul presei georgiene este sec și diplomatic: „părțile au discutat relațiile existente și perspectivele de aprofundare a cooperării”.

Dincolo de comunicate, declarațiile de la Tbilisi sunt explicite.

Dodon nu ascunde că a venit să învețe: „Georgia și-a apărat interesele naționale. Nu a introdus sancțiuni anti-ruse, dar a adoptat legea privind agenții străini pe model rusesc care a limitat implicarea structurilor externe, inclusiv fundația Soros. Experiența Georgiei demonstrează că și statele mici pot apăra consecvent o politică suverană. Este un exemplu bun pe care Moldova ar trebui să-l urmeze.”

Vasile Costiuc se filmează direct din plenul parlamentului georgian și e și mai tranșant: „Vrem ca în Georgia, scenariul georgian, vrem ca creșterea economică să fie de 10% în ultimii 5 ani. Sunt sigur că vizita este istorică, de zece ani nu au fost vizite interparlamentare între Georgia și Republica Moldova.”

La revenirea la Chișinău, Costiuc transformă vizita în spectacol. Pe 9 aprilie vine la ședința Parlamentului în papahă - căciula tradițională caucaziană din blană de oaie: „Am venit în papahă în semn de respect pentru poporul georgian care știe ce vrea de la viață, este suveran și independent.”

În contrast total, Olga Ursu vorbește la Tbilisi despre „parcursul european” și „valorile democrației și statului de drept” - un discurs considerat ironic de presa georgiană, în condițiile în care exact partidul gazdă, Visul Georgian, a suspendat procesul de aderare la UE.

De ce a lipsit PAS

Igor Grosu explică refuzul majorității parlamentare să participe:  „Georgia este, cu părere de rău, capturată de un oligarh, cum spunem noi în popor un nichiduță pe care l-am avut și noi până în 2019. Acolo e un personaj pe nume Ivanișvili, care și-a cumpărat sau și-a creat un partid care domină țara. Am primit invitația. Nu putem onora invitația din partea unei țări unde parlamentul, liderul parlamentului, premierul au făcut declarații foarte nerespectuoase la adresa Moldovei.”

Replica lui Bogdan Țîrdea nu întârzie: PAS ar fi încercat să împiedice deplasarea.

Dincolo de polemica de la Chișinău, miza vizitei de la Tbilisi este modelul în sine. Așa-numita „lege a agentului străin” din Georgia nu este o singură lege, ci două suprapuse: un calchiat după modelul rusesc, adoptat în 2024, și unul copiat după modelul american FARA, înăsprit în 2025, dar folosit punitiv. Efectul cumulat, documentat de organizațiile internaționale, este sufocarea presei independente și a societății civile.

Acesta este „scenariul georgian” pe care delegația de la Chișinău l-a numit istoric: fără sancțiuni anti-ruse, cu control asupra finanțărilor externe și cu retorica suveranității.

Mașina care învață. Cum a testat Rusia același scenariu în campaniile electorale din trei țări în 2024

În toamna anului 2024, trei țări de la periferia Rusiei au intrat în cabina de vot cu aceeași umbră deasupra. Moldova, România și Georgia nu au avut doar alegeri în același sezon. Au avut același adversar, cu același obiectiv: să rupă încrederea în vot și să slăbească drumul pro-european. Doar metoda s-a schimbat de la o țară la alta.

Potrivit analizei, nu a fost vorba de propagandă clasică, aruncată la întâmplare. A fost o operațiune adaptivă, care a învățat din eșecurile din Ucraina și a revenit la modelul de război hibrid din anii 2010, dar într-o formă mai precisă, mai localizată, bazată pe date.

Playbook-ul este același peste tot. Trei obiective clare: subminarea încrederii în instituții, discreditarea actorilor pro-europeni și împingerea în față a unor alternative radicale sau pro-ruse. Instrumentele sunt și ele comune: televiziuni și site-uri controlate, ferme de troli, rețele de boți, ONG-uri de fațadă, preoți și influenceri plătiți să normalizeze narativul. Canalele principale au devenit Telegram, TikTok și VKontakte. Noutatea din 2024, documentată cel mai clar în rapoartele desecretizate din România, a fost trecerea la conținut generat cu AI, deepfake-uri, știri false cu reacție rapidă și micro-targetare sociologică. Același set de instrumente a fost găsit și în Moldova și Georgia.

Narativul a fost croit la fel: Uniunea Europeană prezentată ca un proiect străin care amenință suveranitatea, economia și familia tradițională. NATO ca agresor. Rusia ca partener solid și garant al stabilității. Pe acest schelet s-au adăugat fricile locale.

În Moldova, operațiunea a avut miros de bani cash. Obiectivul strategic era clar: oprirea momentumului pro-european chiar înainte de referendumul constituțional care urma să consacre integrarea europeană ca prioritate de politică externă. Centrul operațiunii, arată analiza citând Serviciul de Informații și Securitate, a fost o rețea vastă de cumpărare a votului. Peste 39 de milioane de dolari ar fi fost direcționați prin bănci rusești sancționate, în special Promsvyazbank, către peste 138.000 de cetățeni moldoveni, prin conturi virtuale, în comunități vulnerabile. Numele-cheie indicat este Ilan Șor și blocul Victoria.

Pe lângă bani, au venit operațiunile de panică. Atacuri cibernetice coordonate, operațiuni hack-and-leak, amenințări false cu bombă la secțiile de vot din diaspora din Germania și Marea Britanie, transport ilegal de alegători din Rusia, Belarus, Azerbaidjan și Transnistria. În zilele dinaintea turului doi, jurnaliști au primit amenințări în română stâlcită, atribuite fals echipei Maiei Sandu. Pe TikTok a fost inundat spațiul cu conținut anti-european. Iar războiul psihologic a mers până la absurdul calculat: un video fabricat în care președinta Sandu ar fi interzis culesul măceșelor, o plantă cu încărcătură culturală puternică, menit să trezească amintirea limitărilor sovietice. Un alt fals viral arăta trupe românești masate la graniță, deși imaginile erau de la o paradă militară mai veche.

În România, câmpul de luptă nu a fost strada, ci algoritmul. Obiectivul nu era neapărat să câștige un candidat pro-rus, ci să cultive disidența internă și să instaleze o figură disruptivă, un cal troian în interiorul UE și NATO. Instrumentul principal a fost TikTok. Peste 25.000 de conturi ar fi fost folosite, coordonate prin canale de Telegram legate de Rusia, pentru a împinge artificial candidatura politicianului de margine Călin Georgescu. În două săptămâni, susținerea lui a sărit de la 1 la 35 de procente. În ziua votului, Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au fost ținta unor atacuri cibernetice din peste 30 de țări. TikTok însuși a semnalat activitate manipulativă legată de conturi afiliate Sputnik. Urma financiară, potrivit analizei, duce la 381.000 de dolari coordonați de antreprenorul Bogdan Peșchir. Tactica a inclus cultivarea sentimentului anti-UE, retorică naționalistă și mesaje bazate pe frică adresate diasporei. Grupuri Telegram de susținere fuseseră create cu ani înainte. Chiar dacă statul român, pro-european, a reacționat în final unit - servicii, președinție, justiție - operațiunea și-a atins parțial scopul: a polarizat discursul și a erodat încrederea.

Georgia a arătat cel de-al treilea model, cel mai periculos. Aici autoritățile nu au mai rezistat interferenței. Au devenit vectorul ei. Obiectivul Moscovei era blocarea drumului Georgiei spre UE și NATO, oferind partidului de guvernământ Georgian Dream sprijinul necesar pentru a rămâne la putere în schimbul abandonării integrării. Astfel, modelul de propagandă internă al Kremlinului a fost transpus direct în politica georgiană. Opoziția pro-occidentală a fost prezentată ca aducătoare de război, iar Georgian Dream ca garant al păcii și valorilor tradiționale. Mesajele au fost dublate direct de media de stat rusă și de oficiali ruși de rang înalt.

Propaganda a fost brutală și vizuală: panouri și clipuri care contrastau orașe ucrainene distruse cu peisaje pașnice georgiene. Societatea civilă și jurnaliștii independenți au fost etichetați drept agenți străini. Au circulat dezinformări despre lunetiști ucraineni și tentative de lovitură de stat sponsorizate de SUA. În acest mediu saturat de frică, alegerile din octombrie 2024 au fost considerate manipulate de opoziție. Fosta președintă Salome Zourabichvili a acuzat explicit serviciile de informații ruse că au modelat rezultatul cu tactici identice cu cele folosite la realegerea lui Putin.

Ce leagă cele trei cazuri, dincolo de instrumente, este ținta comună: diaspora. În Moldova, ca și în 2016, s-a încercat suprimarea votului diasporei, atunci prin lipsa buletinelor, acum prin amenințări cu bombă și blocaje. În Georgia, autoritățile au restricționat accesul comunităților din străinătate, știind că cei plecați să caute o viață mai bună nu vor vota partidul de guvernământ.

O analiză realizată de Shota Gvineria arată că acolo unde instituțiile au stat ferme, interferența a fost limitată. În Moldova, campania "Nu pot fura cât putem noi vota" a schimbat percepția că vânzarea votului e un act fără victimă. În România, expunerea publică a manipulării a reconstruit încredere. În Georgia, unde instituțiile au mers în aceeași direcție cu actorul malign, rezistența impresionantă a societății civile, cu proteste uriașe, nu a fost de ajuns. Odată ce forțele aliniate cu Rusia consolidează puterea, reversul democratic devine extrem de greu. Modelul exportat este cel în care alegerile se țin, dar nu mai sunt competitive.

Iar mașina învață. Analiza avertizează că ce am văzut în 2024 nu se va diminua, ci va deveni mai precis și mai ascuns. Efectul este cumulativ. Fostul dezertor KGB Iuri Bezmenov numea asta demoralizare: odată ce prima fază a războiului psihologic este completă, oamenii își pierd capacitatea de a procesa informație factuală și se agață de narativul propagandei chiar și în fața dovezilor. România este exemplul dat: deși Georgescu a fost interzis să mai candideze din cauza operațiunii de influență dovedite, efectul bulgărelui de zăpadă s-a intensificat, iar la rerun-ul din 4 mai 2025, un alt candidat de extremă dreapta, George Simion, care a capitalizat pe baza lui, a luat 40% în primul tur.

Pentru Moldova, care intră în alegeri parlamentare, și pentru Georgia, cu localele programate, scenariul este deja scris: campanii hibride de mesaje, disrupție a votului diasporei, dezinformare pe TikTok și fluxuri ilicite de bani către candidați proxy. Întrebarea pentru investigația ta nu mai este dacă mașina există, ci unde va lovi data viitoare și cât de pregătite sunt instituțiile să o recunoască înainte ca ea să captureze statul.

 

Moscova și dubla cetățenie oficializată. Pașaportizarea forțată

Chișinăul și Tbilisiul asistă la o accelerare fără precedent a strategiei de „pașaportizare” prin care Federația Rusă își consolidează controlul administrativ asupra teritoriilor separatiste Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria. Printr-o serie de decrete prezidențiale succesive semnate de Vladimir Putin în mai și iulie 2025, extinse apoi în mai 2026 și asupra regiunii transnistrene, Moscova a eliminat complet barierele birocratice tradiționale.

Solicitanții din cele trei enclave controlate de Kremlin nu mai sunt obligați să facă dovada unei reședințe permanente pe teritoriul Rusiei și au fost scutiți integral de examenele obligatorii de limbă rusă, istorie și legislație.

Măsura vizează direct persoanele majore care dețineau cetățenia locală a acestor regiuni la data de 26 august 2008 - momentul recunoașterii independenței Abhaziei și Osetiei de Sud de către Rusia - și deschide calea unei integrări demografice forțate.

Practic, locuitorii pot păstra pașaportul abhaz sau sud-osetin și pot obține pașaportul rus fără a renunța la primul. Același model este invocat acum și de Tiraspol.

Punerea în aplicare a decretelor scoate însă la iveală o strategie profund asimetrică, adaptată realităților geopolitice din Georgia și Republica Moldova. În Caucazul de Sud, integrarea este totală și masiv subvenționată de Moscova. În Abhazia și Osetia de Sud, unde rata de penetrare a pașapoartelor rusești a depășit deja pragul critic de 80-90%, centrele consulare eliberează gratuit și pe loc pașapoarte interne rusești, printr-o procedură simplificată garantată până la 1 august 2028.

Spre deosebire de restul lumii, în aceste două cazuri dubla cetățenie este recunoscută formal prin acorduri bilaterale ratificate de Moscova, care până în prezent permite oficial dubla cetățenie doar cu Tadjikistanul, fostă republică sovietică din Asia Centrală.

La polul opus, Transnistria - unde doar 44% din populație deține în prezent acte rusești - a devenit ținta unui paradox financiar major. Deși decretul din mai 2026 a simplificat birocrația și a generat un val de peste 60.000 de cereri noi în doar trei luni, potrivit unor surse rusești, regimul de la Tiraspol a confirmat apariția unei bariere economice brutale. Începând cu 1 august, taxa consulară pentru eliberarea pașaportului în oficiile din afara Rusiei a fost majorată exploziv, de la 65 la 600 de dolari.

În timp ce în Georgia pașapoartele sunt distribuite gratuit pentru a bloca definitiv reintegrarea juridică a teritoriilor separatiste, în Transnistria - unde cetățenia rusă este doar tolerată de facto, iar majoritatea locuitorilor pendulează între pașapoartele moldovenești, rusești și ucrainene - noul tarif transformă documentul rusesc într-un bun de lux, inaccesibil unei mari părți a populației pauperizate.

Cronologic, ofensiva Moscovei arată astfel: mai 2025 - simplificarea procedurii pentru Abhazia și Osetia de Sud; iulie 2025 - eliberarea pe loc a pașapoartelor interne ruse, valabilă până în 2028; mai 2026 - extinderea aceluiași mecanism în Transnistria. În martie 2026, Vladimir Putin a prelungit pe termen nelimitat procedura simplificată și pentru teritoriile ocupate din Ucraina.

Mai mulți analiști califică aceste acțiuni drept instrument clasic de „pașaportizare”: mai întâi se distribuie cetățenia, apoi se invocă necesitatea protejării „cetățenilor ruși” din teritoriile separatiste.