Acum un an și ceva, construcțiile neautorizate au ajuns în centrul atenției autorităților și instituțiilor mass-media. Din păcate, „câmpul magnetic” al acestui tip de contravenții a început să fie simțit abia după ce „am plătit” inactivitatea noastră cu câteva vieți omenești. Este suficient să amintim de cazul familiei țurcanu din 15 august 2007, când un bloc de beton desprins de la etajul cinci al unei construcții neautorizate din str. Columna, 86 a căzut pe o casă din apropiere, distrugând acoperișul, podul acesteia și locuințele a două familii. Un copil de șase ani a decedat, iar altul, de patru ani, și dădaca lui au fost accidentați.

Statisticile arată că anul trecut în republică au fost înregistrate peste 300 de construcții neautorizate, numărul lor real fiind cu mult mai mare. Potrivit Inspecției de Stat în Construcții, comisiile administrative ale primăriilor s-au pronunțat numai pe marginea a 225 din cele peste 300 de procese-verbale întocmite, decizii de demolare a construcțiilor neautorizate, așa cum prevede legea, au fost luate în 127 de cazuri și numai 6 din obiectele menționate au fost demolate. De altfel, în 2008 au fost demolate de aproape 7 ori mai puține construcții neautorizate decât un an în urmă, aceasta însemnând că autoritățile locale devin din ce în ce mai loiale față de tipul respectiv de contravenții.
De ce se întâmplă acest lucru? Ce motive și condiții fac ca fenomenul „construcții neautorizate” să ia amploare? Răspunsuri la aceste și multe alte întrebări am încercat să le aflu  investigând un caz concret pe care l-am „trăit” și în care fenomenul respectiv se reflectă ca într-o picătură de apă.  

Acareturi cu încălcarea normelor în vigoare 

Anul trecut, vecinul meu, Ion F., din strada Crizantemelor, 7, urma să dea   în exploatare propria-i casă și mi-a cerut acordul pe motiv că nu a respectat distanța de 3 metri până la gardul nostru comun. I l-am dat în scris, căci cu vecinii trebuie să trăiești bine, ei nu se aleg, ci ți-i dă Dumnezeu. Câteva luni mai târziu, vecinul meu mă roagă să-i dau acordul să-și construiască o baie finlandeză și o bucătărie de vară, pentru ca un perete al acaretului urma sa fie pe fundamentul gardului nostru comun. Majoritatea oamenilor procedează așa: întâi dau casa în exploatare, o înregistrează la oficiul cadastral teritorial, apoi se apucă de construcțiile auxiliare, pe care, de obicei, le înalță fără documentele necesare. 
Am refuzat sa dau acordul, deoarece acaretul avea să  întunece mica grădină pe care o am, cosntructia acestuia fiind contrara normelor in vigoare. Vecinul a continuat, totuși, lucrările de construcție, doar că în imediata apropiere a gardului. Ca sa clarific lucrurile cu aceasta constructie ilegala l-am intrebat daca a studiat normele în vigoare și știe ce distanță trebuie să fie de la construcție până la gardul vecinului. El a raspuns in doi pieri: „Despre care norme și gard este vorba?”.  De aici au început problemele și perigrinările prin labirintul birocrației din instituțiile de stat.

Labirintul birocratiei

Am ales calea justiției ca să-mi fac dreptate și, totodată, să testez structurile statului, care se declară unul de drept. Astfel, la 11 iulie 2008, adresez o petiție Preturii sectorului Centru, mun. Chișinău, prin care solicit examinarea chestiunii și luarea unei decizii în conformitate cu legislația  în vigoare. Peste o săptămână, la 18 iulie 2008, primesc răspuns prin care sunt informat (eu și Inspecția de Stat în Construcții) că, la adresarea mea și în conformitate cu prevederile art. 231/3 și 149 ale Codului cu privire la Contravențiile Administrative (CCA), Pretura sectorului Centru solicită examinarea posibilității întocmirii procesului-verbal pe cazul executării celor două construcții.Aștept 2 săptămâni, dar de la Inspecție nu vine nimeni. Mă gândesc că e perioada concediilor și mai las de la mine 2 săptămâni. Nici un rezultat. În schimb, vecinul continuă construcția, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. La 5 septembrie 2008 mai adresez o petiție Preturii sectorului Centru. De la funcționari de aici aflu că chiar în această zi inspectorul de stat în construcții, dl Druță Oleg, a întocmit procesul-verbal, seria ISC, nr. 000580, prin care se stabilește că cele 2 obiecte se construiesc neautorizat. Am răsuflat ușurat, deoarece art. 2313 din CCA prevede că Inspecția de Stat în Construcții nu numai constată contravențiile administrative, dar și sistează lucrările executate necorespunzător. Nu a fost, însă, să fie, căci, după întocmirea procesului-verbal, vecinul a început să lucreze și noaptea la înălțarea celor 2 obiecte. N-am încotro și trec pragul Inspecției de Stat în Construcții. Aici rămân perplex: contrar stipulărilor din art. 263 al CCA, potrivit cărora cazul cu privire la contravenția administrativă se examinează la locul comiterii lui, respectiv la Pretura sectorului Centru, m. Chișinău, procesul-verbal a fost expediat Primăriei satului Cioara, raionul Hâncești, unde vecinul meu are viză de reședință. Mai mult, deși art. 243 din CCA prevede că „procesul-verbal se trimite neîntârziat organului împuternicit să examineze cazul cu privire la contravențiile administrative”, documentul a fost expediat la Cioara abia peste 14 zile. 
I-am  întrebat pe inspectorul Druță și pe juristul Sergiu Ușurelu de la instituția vizata ce are Primăria Cioara cu imobilul de la Chișinău, dar mi s-a răspuns că așa prevede legea. Am insistat sa aflu cum s-ar fi procedat dacă, să zicem, vecinul meu ar fi avut viză de reședință la Moscova. „Aceasta e altă situație”, mi s-a raspuns. Îmi dau seama că aceste două gafe sunt bine gândite, comise special și se urmărește nu numai încâlcirea ițelor, dar și mușamalizarea cazului: pe de o parte, la sat, unde aproape toți locuitorii sunt cumetri, fini, nănași, autoritățile nu se vor încumeta să-și lase consăteanul „la nevoie”, iar pe de alta întârzierea transmiterii procesului-verbal va mai „rupe” din termenii și așa foarte restrânși de examinare a contravenției prevăzuți de legislație.

O mana spala pe alta

La 29 octombrie 2008 telefonez la Primăria satului Cioara și mă interesez în privința procesului-verbal. Taisea Horomneac, secretarul Primăriei, îmi spune că documentul încă nu a fost examinat, deoarece o parte din membrii comisiei administrative sunt plecați la munci peste hotarele republicii. Îi amintesc că art. 264 din CCA prevede examinarea cazului în termen de cincisprezece zile din ziua primirii procesului-verbal, dar de la celălalt capăt al firului mi se spune că Ion Frumusachi este un băiat bun, ține la baștina sa și, fiind lucrător la vamă, a scutit localitatea de câteva mii de lei la importarea unor lucruri pentru sat. O rog să se urgenteze, totuși, examinarea cazului. 
Mai târziu aflu că după această discuție Primăria a dat dovadă de operativitate: în doar două zile „revin” de peste hotare membrii comisiei administrative și la 31 octombrie „se naște” hotărârea nr. 2 „Cu privire la aplicarea sancțiunii administrative” prin care, în baza art. 234 al CCA, respectiva comisie decide încetarea procedurii administrative pe motivul că  „lucrările au fost efectuate în luna mai”, adică a expirat termenul de examinare a cazului cu privire la contravenția administrativă.
Înțeleg că autoritatea locală vrea să-și scoată cu orice preț băștinașul basma curată. Pentru aceasta, respectiva comisie se preface a nu ști că art. 37 din CCA prevede clar că sancțiunea administrativă poate fi aplicată nu mai târziu de trei luni de la comiterea contravenției, iar în cazul contravenției continue - nu mai târziu de trei uni de la descoperirea ei. Or, fiind o contravenție continuie, iar data descoperirii ei - 5 septembrie 2008, când inspectorul de stat în construcții a întocmit procesul-verbal, iese că, în acest caz, sancțiunea administrativă putea fi aplicată până la 5 decembrie 2008. La 31 octombrie, dacă manifesta obiectivitate, comisia era obligată să ia decizia de demolare a construcției, așa cum prevede expres art. 149 din CCA. 
Continui testarea „statului de drept” și la 17 noiembrie adresez o plângere/contestare Judecătoriei raionului Hâncești și Primăriei satului Cioara prin care solicit anularea respectivei hotărâri a  comisiei administrative ca fiind neîntemeiată și ilegală. Peste alte 2 săptămâni Judecătoria îmi restituie plângerea pe motivul că ea „urmează a fi depusă organului care s-a pronunțat asupra cazului administrativ”, adică Primăriei Cioara. În aceiași zi primesc răspuns și de la Cioara, prin care primarul localității îmi scrie, mie și vecinului, că „suntem oameni”, „nu suntem veșnici”, „mai sunt niște legi omenești”, etc., și ne îndeamnă să „stingem” singuri conflictul. Prin respectivul răspuns și îndemn la împăcare, primarul de Cioara recunoaște, de fapt, că Ion Frumusachi locuiește la Chișinău pe str. Crizantemelor, 7 - adresă indicată în scrisoare expediată mie și vecinului. Dacă este așa, comisia în frunte cu primarul de Cioara era obligată să se conducă de art. 262 al CCA, primul punct al căruia prevede expres că în cadrul pregătirii pentru examinarea cazului cu privire la contravenția administrativă organul studiază faptul dacă acest lucru este de competența lui. În această situație, potrivit art. 269 al CCA, comisia administrativă de la Cioara era obligată să ia decizia despre expedierea materialelor organului care a întocmit procesul-verbal, adică Inspecției de Stat în Construcții.

Incalcări sunt, pedepse – nu 
Nu am de ales și mai scriu o plângere/contestare Primăriei Cioara prin care, afară de cele solicitate anterior, cer ca, în conformitate cu art. 274 al CCA, în termen de trei zile plângerea primită să fie trimisă, împreună cu dosarul, Judecătoriei raionului Hâncești.Faptul că hotărârea comisiei administrative a Primăriei Cioara este „cusută cu ață albă” a fost observat și de Inspecția de Stat în Construcții, care, de asemenea, o contestează pe  motivul că startul termenului de luare a deciziei trebuie considerat 5 septembrie 2008, când a fost întocmit procesul-verbal, dar nu luna mai, precum se menționează în decizia adoptată de respectiva comisie. Desigur, Inspecția face acest lucru cu mare întârziere, probabil ca să grăbească expirarea termenului de 3 luni de examinare a contravențiilor administrative, prevăzut de legislație. Iar eu credeam că, în sfârșit, după atâtea discuții, Inspecția va vedea „bârna din ochiul său” și își va da seama că acest caz trebuie examinat la locul comiterii contravenției, adică de Pretura sectorului Centru, mun. Chișinău. Singura persoană, care a îndrăznit să vadă această „bârnă” este dl Ghorghe Borș, procuror al Procuraturii raionului Hâncești, care, drept răspuns la plângerea mea adresată Procuraturii Generale, îmi scrie că „inspectorul de stat în construcții a încălcat prevederile CCA, deoarece examinarea cazului ține de competența comisiei administrative de la locul de trai al contravenientului”. 
Între timp, la 17 noiembrie 2008, adresez o plângere Ministerului Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului, în a cărui subordine se află Inspecția de Stat în Construcții, prin care solicitat crearea unei comisii din specialiști competenți și onești cu participarea reprezentanților administrației publice locale pentru soluționarea problemei abordate. Ministerul, la rândul său, readresează plângerea Inspecției de Stat în Construcții, care, culmea culmelor!!!, o transmite spre examinare inspectorului Druță Oleg, adică persoanei pe care m-am plâns pentru că a decis expedierea procesului-verbal Primăriei Cioara, dar nu Preturii sectorului Centru din Chișinău.
La 2 decembrie 2008 solicit audiență la dl. Valentin șpac, șeful Inspecției de Stat în Construcții. La nedumeririle mele, Domnia sa îmi răspunde că este o persoană nouă în funcție și că „va studia cazul”. Mă întreb și întreb: ce are scripca cu iepurele? Oare trebuie neapărat să înveți la universități speciale ca să înțelegi că lupul nu se pune paznic la oi?

 „Ferestruici legale” pentru contravenienți și acoliții lor
După atâta pierdere de timp, de nervi, pășirea pragurilor diferitor instanțe, discuții cu persoane de răspundere și fără de răspundere, care „o fac pe prostul”, vreau, totuși, să mă dumeresc de ce, în timp ce s-a declarat construirea unui stat de drept, în realitate, dreptatea oamenilor se „îneacă” în aceleași structuri de stat, functionarii carora sunt platiti din banii nostri, ai contribuabililor? Departe de mine gândul că, cel puțin, în cazurile de acest fel, de vină este numai proverbiala birocrație moldovenească. 
Vasile Olaru, șef-adjunct al Direcției autorizare și disciplină în construcții a Primăriei Chișinău, susține că fenomenul „construcții neautorizate” ia amploare și din cauza lipsei unui mecanism viabil de contracarare a lui. Chiar dacă legislația prevede anumite termene de demolare a construcțiilor înălțate ilegal, de multe ori ea nu poate fi respectată, spune dumnealui. Cum, bunăoară, să fie demolată construcția neautorizată și tras la răspundere administrativă contravenientul, care a înălțat-o, iar apoi a plecat în străinătate pe mai mulți ani? Iată de ce, susține Olaru, ar fi mult mai eficient dacă acest flagel ar fi stârpit din fașă, adică la etapa inițială a desfășurării lucrărilor de construcție, lucru de care ar trebui să se ocupe poliția. 
și mai tranșantă este poziția referitoare la această problemă împărtășită de dl. Gheorghe Amihălăchioaie, președintele Baroului Avocaților din Republica Moldova. Potrivit Domniei sale, CCA în vigoare conține multe reminiscențe sovietice, care nu permit tratarea univocă a unor noțiuni. Astfel, deși, potrivit art. 263 al CCA, cazul cu privire la contravenția administrativă se examinează la locul comiterii lui, deseori procesele-verbale respective se expediază intenționat pe adresa „vizei de reședință”. La noi, însă, deseori noțiunile „loc permanent de trai” și „viză de reședință”, sunt considerate ca unul și același lucru, cu toate că, prin hotărârea Curții Constituționale, nr.  16 din 19 mai 1997 noțiunea de „viză de reședință” a fost calificată drept neconstituțională, spune președintele Baroului, concretizând că „viză” este necesară numai în cazul participării la alegeri. Părerea aceasta nu este numai a mea, susține dl Amihălăchioaie, ci și a Curții Europene pentru Drepturile Omului. Președintele Baroului susține că în legislația internațională contravenția administrativă este calificată ca o cauză penală, iar Codul Penal de la noi prevede că aceste cauze se examinează numai și numai la locul comiterii lor. Or, pentru a lua o decizie în privința unei construcții neautorizate trebuie ca la fața locului să se deplaseze membri ai comisiei administrative a primăriei/preturii pe al cărei teritoriu a avut loc cazul respectiv.
CCA în vigoare are și alte reminiscențe. Astfel, art. 37 din Cod stabilește termenul-limită de 3 luni de aplicare a sancțiunii administrative, chiar dacă tărăgănarea s-a produs din vina autorităților statului. În această situație, partea vătămată este în general cu mâinile legate, deoarece, chiar dacă ea contestă decizia comisiei administrative, aceasta nu este obligată să o invite la ședință, sustine presedintele Baroului de Avocati.  

Investigația a fost realizată în cadrul proiectului „Jurnaliștii împotriva corupției”, implementat de Centrul de Investigații Jurnalistice în cadrul Programului Consolidarea Capacităților de Monitorizare a Societății Civile din Moldova (CCMSCM), finanțat de Guvernul SUA prin intermediul Corporației Provocările Mileniului și administrat de USAID în cadrul Programului Preliminar pe țară (PPț) pentru Moldova, componenta II. Programul CCMSCM este implementat de Academia pentru Dezvoltare Educațională (AED), cu suportul tehnic din partea IREX