Justiție

Procuratura Generală refuză să utilizeze ultima cale de atac pentru a dovedi vinovăţia generalului Alexei

Procuratura Generală (PG) a renunţat să atace cu recurs decizia  Colegiului lărgit al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), prin care general Nicolae Alexei, ex-viceministru de Interne, a fost achitat, au declarat pentru Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIN) surse din cadrul Procuraturii Generale. Solicitat oficial, adjunctul procurorului general Nicolae Oprea a refuzat să confirme sau să infirme această decizie.     

Procurorii care au instrumentat dosarul Alexei s-au arătat surprinşi de faptul că PG, care reprezintă interesele statului în acest proces, refuză să utilizeze ultima cale de atac pentru a dovedi vinovăţia fostului şef al Departamentului pentru Combaterea Crimei  Organizate şi Corupţiei, acuzat de abuz de putere şi prejudicierea statului cu peste 11 milioane de lei. Procurorii susţin că achitarea lui Alexei, precum şi refuzul PG de a contesta decizia Colegiului lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, sunt orchestrate de partidul de guvernământ. Mai mulţi analişti politici sunt de părere că, în actuala campanie electorală, generalul Alexei este „utilizat” de Putere pentru a rupe din votul electoratului de centru şi dreapta în folosul comuniştilor.

Procuratura Generală a pornit urmărirea penală împotriva generalului Alexei, în anul 1999, el fiind acuzat că,  în perioada când deţinea funcţia de şef al DCCOC, a sechestrat în calitate de corpuri delicte loturi de ţigări, vin şi alcool etilic de la firmele „Notes”, „Swan Loborotories” şi „Glacis Enterprises” pe care ulterior le-a comercializat. Drept urmare a acestor acţiuni ilegale, statul a fost obligat, prin decizie judecătorească, să restituie agenţilor economici respectivi circa 11 mln de lei. Generalul Alexei a mai fost acuzat de calomnie, clevetire la adresa organelor de drept şi abuz în serviciu.

La momentul trimiterii în judecată (7 iulie 2000), dosarul Alexei număra 25 de volume, iar învinuirea era alcătuită din 9 episoade. În cadrul urmăririi penale au fost audiaţi peste 80 de martori. Ministrul de interne de atunci, Victor Catan, a declarat că „există destule probe acumulate în cadrul urmăririi penale, conform cărora generalul Alexei ar putea fi tras la răspundere penală”. La acel moment, generalul Alexei susţinea că „dosarul a fost întocmit la comandă” şi că „statul nostru este în pericol, pentru că în curând Republica Moldova va fi condusă de mafie”. În ianuarie 2004, Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat pe Alexei la 5 ani privaţiune de libertate cu suspendarea pedepsei. 

DCCOC a fost creat în 1997, la iniţiativa preşedintelui Petru Lucinschi, care a şi promovat candidatura generalului Alexei la conducerea acestei structuri. În campania electorală din 2001, candidatura lui Alexei a fost disputată de patru formaţiuni politice: PPCD, PNL, Uniunea Centristă şi PNŢCD. În Parlament Alexei a intrat pe listele PPCD, în urma unei ample campanii anticorupţie. În actuala campanie electorală, generalul Alexei este cap de listă la Partidul   Dreptăţii Social-Economice (PDSE).

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii