Si-au ucis soții după ce ani în șir au fost bătute și umilite. Condamnate la ani grei de pușcărie, acum își ispășesc pedeapsa după gratii. Este povestea tristă a unor femei care din victime ale violenței în familie au devenit asasinii propriilor călăi.  Ele nu au găsit altă soluție decât omorul pentru a scăpa de violență. Dacă Legea antiviolență ar funcționa la nivel, spun mai mulți experți, cazurile de acest gen ar fi putut fi evitate.  

L-a lovit cu ciocanul în cap

Ana  se află la penitenciarul  pentru femei din  Rusca de mai mult de un an. Gardul cu sârmă ghimpată, cerul  văzut de după gratii,  dorul mistuitor de  copii și gândul că totul putea fi altfel – acesta e tabloul cotidianului ei. A ajuns aici pentru că și-a  omorât bărbatul  cu care a fost căsătorită timp de 15 ani. L-a lovit cu ciocanul în cap în timpul unei certe violente. Cele două colege  de celulă, care îi cunosc întreaga poveste,  spun într-un glas că nu e drept ca Ana să stea aici.

Bătaia și înjuriile făceau parte din meniul  zilnic al vieții ei familiale, fiind administrate mai ales atunci când bărbatul se îmbăta. Atunci nu mai conta în cine lovește – în femeie sau în cei doi copii, unul dintre care a ajuns să aibă serioase probleme de sănătate.  De necazul ei știa tot satul, inclusiv polițistul de sector și primarul, dar nimeni nu a intervenit. „La noi, toți trăiesc așa. Femeile tac și rabdă. Nu avem de ales. Am așteptat să crescă băieții ca să putem pleca undeva la lucru și să-l lăsăm în plata Domnului”, povestește Ana. Dar acest plan, țesut în gând ani la rând, s-a destrămat într-o dimineață de decembrie. Femeia tocmai  strica niște nuci ca să le ducă la vânzare, când a izbucnit cearta. Nu-și mai amintește cum a ajuns să-l loveasă. Și-a revenit abia atunci când l-a văzut zăcând la podea. A strigat la vecini, a chemat medicii și poliția, dar era târziu. Când s-au întors de la școală, cei doi copii au aflat că au rămas fără tată, dar și fără mamă. 
La procesul de judecată, toți martorii, opt la număr, au confirmat că Ana a fost bătută crunt în  anii de căsnicie. Judecătorul însă i-a aplicat o sentință dură - 20 de ani de detenție. După recurs,  , termenul a fost redus până la opt ani. Atunci când va ieși la libertate va avea sub 50 de ani, iar cei doi copii vor fi maturi. Dacă și-ar fi ascultat copiii, care îi ziceau să divorțeze, acum ar fi fost împreună cu ei.

Ispășesc „păcatul” de a fi soție

Ana, ca și multe alte femei care au ajuns în astfel de situații, este victimă a unui sistem imperfect de protecție socială și judiciară a victimelor violenței în familie, susține Tatiana Catană, expert antiviolență. Deși mai multe femei spun că au fost în stare de afect când au comis infracțiunea, termenele  de detenție pentru astfel de infracțiuni sunt destul de mari. Una din circumstanțele care pot înlătura caracterul penal al faptei este legitima apărare – în această stare este „o persoană care săvârșește fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material și real îndreptat împotriva sa din partea unei altei pesoane sau împotriva unui interes public”.  „De obicei instanțele de judecată nu i-au în considerație scenariul vieții conjugale de până la infracțiune. Nici organele de anchetă nu cercetează declarațiile victimelor, ca să vadă că femeia respectivă a ajuns la disperare după ce ani de zile a fost bătută. Procuratura și poliția ar trebui să investigheze  serios motivele infracținii și să țină cont și de aceste aspecte”, spune Tatiana Catană. De cele mai dese ori judecătorii consideră că  în acest gen de infracțiuni nu este vorba despre legitimă apărare. „De obicei victimele sunt femei din famili sărace și  nu au posibilitatea să  angajeze niște avocați foarte buni ca să le reprezinte în instanțe. În plus,  dosarelor din aceasta categorie nu li se atrage mare atenție”, susține Catană. Astfel, ca să iasă la libertate din închisoarea vieții conjugale, unele femei, trec mai întâi prin peniteciarul de drept comun. 

Regretele durează tot restul vieții

La închisoarea pentru femei de la Rusca, cea mai mare parte a deținutelor, ispășesc pedeapsa pentru că și-au ucis soții violenți, ne-a spus Tatiana Plămădeală-Grigoraș, psihologul penitenciarului. „Unele au fost bătute și umilite din copilărie și au avut parte de același tratament și după căsătorie. Femeile care vin din familii violente sunt traumate psihologic, acuză în permanență dureri de cap. Netratate la timp, aceste afecțiuni  au consecințe foarte serioase. Ca să le scoatem din depresie, lucrăm individual cu fiecare dintre ele”, spune psihologul.

Gândul că din vina lor copiii au rămas orfani de tată este chinuitor și, ca să scape de această obsesie, unele au  nevoie de ani buni pentru recuperare. Dacă ar întoarce timpul înapoi, fiecare ar alege să stea cât mai departe de soțul violent.

Maria, o femeie din Nordul Moldovei, în cei 16 ani de căsnicie a fost bătută de nenumărate ori. În timpul scandalurilor, soțul îi spunea de fiecare dată că o  omoară.  Până la urmă s-a întâmplat exact invers – el și-a găsit moartea în  mânile ei.  Începul a fost frumos - s-au căsătorit din dragoste și trăiau împreună cu socrii. Certurile au început de la lipsuri și nevoi. Ca să-și înece amarul, bărbatul a început să-i dea cu păhărelul. La puțin timp a venit și prima bătaie. L-a iertat, mai ales că și socrii au implorat-o să nu-l părăsească. Treptat  pumnii și înjurăturile au devenit ceva obișnuit în familia lor. Femeia lucra cu ziua ca să-și poată  hrăni copiii. În ziua fatală, soțul venise beat criță, cu o sticlă de vin  în mână. Când l-a văzut s-a gândit: „Dacă mai bea – mă omoară”. Disperată, nu a găsit nimic mai bun de făcut decât să-i verse băutura. Era la bucătărie, cu cuțitul în mână, când el a apucat-o de gât, cerându-i socoteală. Vrând să parieze lovitura bărbatului, i-a tăiat gântul. Rudele soțului au cerut să-i fie aplicată cea mai dură pedeapsă, susținând că l-ar fi omorât intenționat, deși  tot satul cunoștea povestea ei tristă.  Nu s-a pus de pricină, fiind de acord cu pedeapsa, deși gândul îi era doar la cei doi copii, rămași pe drumuri. 

Poliția - un ajutor efemer?

În ultimi ani, au avut loc peste 60 de omoruri în familie. În majoritatea cazurilor, omorurile ar fi putut fi prevenite, susțin specialiștii, dacă poliția și asistența socială ar fi intervenit la timp.

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, fiecare a cincea femeie bătută de soț, își retrage cererea depusă la poliție. Motivul- lipsa de încredere în organele de drept și frica pentru siguranța sa și a copiilor. Multe din ele nici n-au unde meargă. Unora le este rușine de gura lumii. Nu puține sunt cazurile în care agresorii le determină, prin amenințări, să-și retragă cererea de la poliție, sau le ademneasc cu promisiunile că n-o să mai vie violenți. Mai vin cu sfaturi rudele, vecinii că „altul mai bun nu mai găsește”... Neavând siguranța că va fi protejată de mânia soțului ”iubitor” femeia își retrage cererea, iar la scurt timp bătăile revin. Practica încetățenită deje de a amenda abuzatorul a ruinat definitiv înrederea femeilor în poliție. Ele știu că partenerul își va păstra comportamentul violent, iar amenda va trebui platită, în cele din urmă, din bugetul și așa sărăcăcios al familiei. În general, violența domestică este considerată "o problemă de familie", motiv pentru care poliția are mari ezitări înainte de a interveni, spune Ion Oboroceanu, directorul Centrului de Drept din Căușeni. „Mulți polițiști își încalcă atribuțile  de serviciu și conving victimele să-și retragă cererea depusă, pentru a nu da curs urmării penale. Am văzut femei cu coastele rupte, cu mâiile frânte care își retrag cererea. Azi vă bateți,  iar mâine vă împăcați, iar eu trebuie să umblu pe drumuri - cam așa reacționează un polițist atunci când vine o femeie să depună o plâgere împotriva soțului său”, susține  Oboroceanu.

Legislația mai multor țări europene prevede că victima nu poate reveni atât de simplu în familie, după ce a fost agresată de partener. Instanțele admit împăcarea părților abia după ce se constată că victima a beneficiat de toate măsurile posibile de asistență  socială și economic. În Moldova sunt doar 6 centre pentru victimele violenței, iar pentru abuzatori – nu există, deocamdată, niciun serviciu de recuperare psihologică.

Când e prea târziu

În cele mai multe cazuri de violență semnalate, agresorul nu este reținut de poliție și nu i se stabilește inderdicția de a ase apropia de domiciliu. Cea care pleacă, împreună cu copiii, de regulă, este femeia, adică victima. Majoritatea victimelor se decid să facă acest pas,  doar  atunci când nu mai pot îndura sau când viața copiilor este pusă în pericol. Îneori însă se decid prea târziu să facă acest pas.   

Elena, o profesoară din raionul Criuleni a ajuns la Centrul Onclogic la  scurt timp după ce s-a despărțit de  soțul său violent. Deși divorțaseră de mai mulți ani, locuiau în aceeași casă, fiecare având intrarea sa. Chiar dacă legal nu mai erau soț și soție, bărbatul îi controla viața și o bătea, ori de câte ori avea ocazia. De frică să n-o știe satul, își lua concediu de boală, atunci când avea vânătăi pe față, în rest, se ducea la lucru, afișând un zâmbet pe față. Abia un an în urmă a găsit puteri să-și lase casa și să se mute în altă parte. Viața a căpătat un nou sens și se bucura împreună cu copiii de fiecare zi de liniște. Asta până  când într-o bună zi a depistat că are cancer la ambii sâni. Stresurile și bătăile permanente suportate ani la rând au adus-o, în cele din urmă, pe masa de operații...

Față-n față cu dușmanul

Potrivit Raportului OSCE de monitorizare a proceselor de judecată în Republica Moldova, “de cele mai multe ori, victimele sunt puse în situația să stea pe același coridor în judecătorii împreună cu prietenii și rudele inculpaților. Având în vedere frecvența întârzierilor și amânărilor de ședințe, aceste perioade neplăcute de așteptare pot dura foarte mult. Într-o serie de cazuri, inculpatul a amenințat victima în mod direct. Nici judecătorul și nici procurorul nu au dispus aplicarea măsurilor de protecție și nici nu l-au mustrat pe inculpat”, se mai arată în raport.

„Victima este purtată prin instanțe, fiind audiatăde mai multe ori, ceaa ce este inadmisibil”, astfel explică multiplele cazuri de împpcare Ion Oboroceanu, directorul Centrului de Drept din Căușeni.  „O femeie agresată de soț nu poate nici măcar să obțină un certificat medical despre  leziunile corporale, asta deoarece în multe localități nu sunt medici. De exemplu, la noi îsat medcul vine doar de două ori pe săptâmână, pentru câteva ore. Deoarece majoritatea familiilor au veituri modeste, ele nu se pot deplasa la oraș ca să se adreseze unui medic. Astfel, aresorul trece nepedepsit”,  spune Ludmila Ceacâru, primarul comunei Calfa, Anenii Noi.

În vizorul poliției se află circa 4800 de scandalagii familiali. De remarcat că numărul acestora s-a redus cu aproape 600 comparativ cu anul 2007 și asta pe fundalul creșterii cazurilor de violență în familie. Studiile arată că în R. Moldova fiecare a patra femeie este victimă a violenței în familie, fie fizică, sexuală, psihologică sau economică.

Investigatia a fost realizata in cadrul Proiectului „Protectia si abilitarea victimelor traficului de fiinte umane si ale violentei in familie”