Sănătate

SINDICATUL ȘEFILOR DE LA „SALVARE”. BANII ANGAJAȚILOR DE PE AMBULANȚE, CONTROLAȚI DE CONDUCEREA CNAMUP

Administrația Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă (CNAMUP) prespitalicească este acuzată de șantaj, amenințări cu demisia și hărțuire a angajaților. Totul, după ce 16 șefi ai conducerii CNAMUP și-au tras propria organizație sindicală și, potrivit unor lucrători medicali, i-au somat pe aproape toți cei 5.000 de salariați ai Salvării din întreaga țară să iasă din Sindicatul „Sănătatea” al CNSM și să adere la „Organizația Sindicală Primară „Ambulanța din Moldova”, fondată în iulie 2024. În timp ce unii angajați se plâng că li s-au reținut sume importante din salariu, alții spun că, după ce au refuzat să treacă la noua structură, li s-a lichidat funcția din cadrul Salvării și au fost nevoiți să plece. Surprinzător, în doar câteva luni, la noul sindicat au aderat aproape patru mii de salariați. Aceștia au migrat cu tot cu bani. Astfel,  în haznaua structurii nou-formate vor fi vărsate lunar circa 700.000 de lei din contribuțiile sindicaliștilor, iar resursele ar urma să fie controlate exclusiv de cele 16 persoane din conducerea CNAMUP. Vicedirectorul CNAMUP, cap de listă a fondatorilor organizației, declară că decizia a fost luată urmare a lipsei de transparență a sindicatului Sănătatea a CNSM și respinge acuzațiile de intimidare a angajaților.

Pe 25 iunie 2024, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a postat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii prin care anunța înregistrarea la Agenția Servicii Publice a unei noi organizații sindicale numită de fondatori „Ambulanța din Moldova”.

Pe lângă poza cu foaia de titlu a statutului structurii apare și o alta cu cei 16 membri ai sindicatului conform procesului verbal de constituire. Asta, deși numărul angajaților din toată țara ai CNAMUP-ului depășește cifra de 5 000.

Potrivit documentului, conducerea proaspătului sindicat este aleasă tot din rândul celor 16. S-ar părea că toate acțiunile sunt legale și lipsite de suspiciuni, doar că noii membri sunt toți șefi ai administrației CNAMUP, fără excepție. În listă nu apare însă niciun „erou în halat alb” de la Salvare, șofer de ambulanță, felcer sau infirmier.

Cap de listă este vicedirectorul instituției, Iurie Crasiuc, numit prin ordin de ministrul Sănătății în 2023. Se întâmpla la câteva luni după ce a fost demis din funcția de director al Spitalului Clinic Municipal Nr.1 în urma unei inspecții financiare care a arătat că instituția fusese gestionată prost din punct de vedere economico-financiar.

  1. Iurie Crasiuc, VICEDIRECTOR, dezvoltare, infrastructură și coordonare serviciu, CNAMUP
  2. Serghei Suman, VICEDIRECTOR medical, CNAMUP
  3. Svetlana Gaitur, ȘEF AMU Chișinău
  4. Vitalii Dragoi, ȘEF, UTA Găgăuzia, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP)
  5. Liviu Mogildan, ȘEF, Zona Nord, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP)
  6. Gheorghe Rusu, ȘEF, Substație AMU Cimișlia
  7. Elena Ceban, ȘEF, Direcția Economie și Contabilitate, CNAMUP
  8. Tatiana Scalschi, ȘEF, Serviciul Economie, CNAMUP
  9. Svetlana Teleman, ȘEF, Serviciul Resurse Umane, CNAMUP
  10. Serghei Cozari, ȘEF Direcția Dezvoltare, Infrastructura și Gospodărie, CNAMUP
  11. Rodion Creangă, ȘEF, Direcția Statistică Medicală, Audit Managerial Intern, CNAMUP
  12. Diana Carastefan, ȘEF, Direcție Managementul Calității
  13. Oleg Barba, ȘEF, Dispeceratul Comun de Urgență
  14. Leontie Macarov, ȘEF, Centrul de Instruire în Domeniul Medicinei de Urgență, Calamităților și Situații de Criză
  15. Eugenia Tighineanu, ȘEF Direcție comunicare, relații cu publicul și secretariat, pusă în funcție chiar în ziua înregistrării sindicatului la ASP
  16. Natalia Covalenco, ȘEF, Direcția audit financiar

Din procesul verbal aflăm că președinte a fost ales Rodion Creangă, șeful Direcției Statistică Medicală, Audit Managerial Intern al CNAMUP. Totodată, adresa electronică a Organizației Sindicale nou create este cea personală a lui Rodion Creangă, numărul de telefon indicat în procesul verbal de constituire - al lui Rodion Creangă, iar în calitate de beneficiar efectiv, conform documentului, este tot Rodion Creangă.

De asemenea, fondatorii au decis ca sediul sindicatului „Ambulanța din Moldova” să fie peste perete, adică în sediul CNAMUP-ului, Chișinău, str. Constantin Vârnav 16. Mai exact, biroul 206 din clădire a fost „oferit” pentru activitatea organizației sindicale.

În statutul înregistrat de Agenția Servicii Publice, membrii fondatori au introdus, intenționat sau nu, articolul 36 prin care IMSP CNAMUP dictează când vor fi organizate ședințele ordinare ale adunările generale, și nu salariații, membrii direcți de sindicat „Ambulanța din Moldova” – „Ședințele ordinare ale Adunării Generale se convoacă atunci când o cer interesele IMSP Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească”.

„MI-AU REȚINUT 15.000 DE LEI DIN SALARIU PENTRU REFUZ DE ADERARE LA NOUL SINDICAT”

Potrivit mai multor angajați ai substațiilor de Asistență Medicală Urgentă din Moldova, contactați de reporterul Centrului de Investigații Jurnalistice, începând cu luna martie, șefii SAMU din teritoriu au organizat ședințe cu personalul medical și auxiliar și i-au anunțat că „trebuie să iasă din nou sindicat și să adere la altul, nou creat”. S-a motivat prin faptul că administrația Federației Sănătatea a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova „nu este transparentă, le gestionează prost banii din contribuții, nu este eficientă, iar dările de seamă lipsesc”.

La dispoziția angajaților le-au fost puse două cereri, una de ieșire din „Sănătatea” și alta, de intrare în „Ambulanța din Moldova”.

Felcerul Luminița Mațco, la Salvarea din municipiul Bălți ne-a spus că a refuzat să treacă la noul sindicat și, de atunci, este hărțuită de conducerea CNAMUP, zona NORD. Mai mult, potrivit ei, salariul pentru luna mai, pentru orele lucrate ca felcer, prin cumul, la AVIASAN, nu i-a fost plătit, ca și pedeapsă pentru că „s-a opus sistemului”. Femeia a spus că directorul CNAMUP NORD, Liviu Mogîldan, a strigat la ea, sugerându-i că toate i se trag de la refuzul de a adera la „Ambulanța din Moldova”. După incident, angajatul medical susține că și-a dat demisia de la AVIASAN și s-a plâns la Inspecția Muncii pentru a-și recupera banii.

 

sursa: fb/Luminita Matco

LUMINIȚA MAȚCO felcer SAMU Bălți

„Au anunțat la darea schimbului că, gata, noi trecem de la un sindicat la altul. Deodată le-am spus că se încalcă legea - de ce trebuie să-mi spui ce trebuie să fac eu? Și cu vorbe că nu chiar sunteți obligați, dar ar trebui... Așa s-a spus în public. Și restul s-a luat fiecare în parte, să scrie cererile de ieșire și de intrare. Majoritatea a scris. Cei care nu voiau să se semneze au fost chemați la cabinet să iscălească aici și acolo. Cei care sunt la pensie le-a fost spus că dacă nu iscălești înseamnă că te duci, care din infirmieri, dacă vrei să-ți păstrezi locul de muncă, ia și iscălește. Am așteptat salariul. A venit doar de la  Salvare. De la AVIASAN n-a venit. Ne-am dus la dânsul (n.r. Liviu Mogîldan) și îi spuneam că n-a venit salariul. Atunci el a început să strige, că ieși din sindicat, chiar acum ieși din sindicatul cela, iscălește foaia. Mai mult nu-ți pun servicii la AVIASAN. I-am zis, măi omule, n-am venit ca tu să-mi zici ca eu să ies sau să intru în sindicat. Eu am venit cu problema mea. Dar nu așa striga de Doamne ferește. Avea tocmai fața de violetă."

Colegul Luminiței Mațco, Serghei Oboroc, la fel felcer la Ambulanța din Bălți, susține că a avut parte de un tratament similar din partea conducerii CNAMUP NORD. El a precizat să directorul de aici a făcut presiuni pe angajați să treacă la noul sindicat, deoarece „strică statistica pe țară.”

 

sursa: fb/Serghei Oboroc

SERGHEI OBOROC, felcer SAMU Bălți: „El (n.r. Liviu Mogîldan) a obligat tot nordul (n.r. - să intre în noul sindicat) pentru că i-a scăzut statistica. Toate raioanele, aproape 100%, au ieșit, numai Bălțiul nu. Ne-au transmis prin alte persoane că o să ne dea afară, că nu ne va plăti coeficientul, că nu ne vor da premii."

În replica, șeful CNAMUP, zona NORD, Liviu Mogîldan, infirmă acuzațiile. El susține că, de fapt, motivul pentru care nu li s-a plătit salariul pentru turele de la AVIASAN celor doi, nu este legat de poziția acestora față de noul sindicat, ci de faptul că Serghei Oboroc și Luminița Mațco, nu ar fi avut servicii la AVIASAN în luna mai. 

Caption

LIVIU MOGILDAN, șef, Zona Nord, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), membru fondator „Organizației Sindicale Primare Ambulanța din Moldova”:

„Mațco și Oboroc umblă cu paiele în cap. Iată ce pot să vă spun. Mațco și Oboroc. Nu mă interesează viața la unul sau la altul, cine primește și cum primește. La noi leafa se primește confidențial. - Sunt oameni care spun că au ridicat vocea, i-ați amenințat. -Eu? Chemați-i la mine. Eu pe Oboroc aista încă l-am apărat la comisia de etică, o făcut niște chestii. N-are simț. Nu i s-a reținut deloc salariul. El lucra în cinci locuri, când AVIASAN a trecut la salvare, atunci li se plătea că făceau chemări. Dar dacă n-a făcut chemări cum să primești? Salariu nu i s-a plătit că nu a activat. Ei sunt manipulați de conducerea veche.

Un alt angajat al CNAMUP, Vitalie Scerbenco, susține că i-a fost lichidată funcția de auditor-specialist in Serviciul Monitorizare și Raportare a instituției tot din motivul că nu a acceptat să facă parte din noul sindicat. În condițiile în care i s-ar fi propus în loc funcția de magazinier, iar bărbatul nu a fost de acord, acesta s-a adresat cu o scrisoare Confederației Naționale a Sindicatelor pentru a i se acorda suport juridic.

Iar o doctoriță de la SAMU Criuleni ne-a declarat, sub protecția anonimatului, că a fost avertizată de faptul că, dacă refuză să adere la noul sindicat, nu va putea beneficia de 11 zile adiționale de concediu anual.

„ANGAJAȚII CNAMUP SUNT CEI CARE AU SOLICITAT CREAREA NOULUI SINDICAT”

Vicedirectorul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Iurie Crasiuc, a declarat pentru Centrul de Investigații Jurnalistice că, de fapt, noua organizație sindicală a fost creată la cererea angajaților în urma mai multor nemulțumiri venite de la angajații Salvării din toată țara. Potrivit lui, oamenii sunt revoltați că nu se oferă suficient ajutor cadrelor medicale din partea CNSM, cum ar fi foi de odihnă, suport material. Mai mult, un raport financiar privind drumul banilor sindicaliștilor nu s-a făcut niciodată. În plus, Crasiuc aduce și un exemplu, în acest sens, când un medic, bolnav de cancer, trebuia operat peste hotare, Federația Sănătatea a venit cu un suport de doar 2.000  de lei, în timp ce colegii au pus mână de la mână, și au adunat 280.000 de lei.

IURIE CRASIUC, membru fondator „Organizației Sindicale Primare Ambulanța din Moldova”, vicedirectorDezvoltare, Infrastructură și Coordonare, CNAMUP: 

IURIE CRASIUC, membru fondator „Organizației Sindicale Primare Ambulanța din Moldova

„S-a decis pentru că au parvenit de la fiecare substație nemulțumiri la adresa organizației Sănătatea, la activitate, la ajutorarea cadrelor medicale, la oferirea foilor de odihnă, la susținerea materială a lucrătorilor din teritoriu, la netransparența organizației. Nu s-a făcut niciodată o dare de seamă, nu s-a prezentat activitatea financiară. Am avut un caz când o doctoreasă a făcut cancer și trebuia operată peste hotare. Noi, colectivul, am adunat 280.000, sindicatul - doar 2.000, sindicatul la care noi dăm milioane.”

Iurie Crasiuc susține că organizația sindicală a CNAMUP „Ambulanța din Moldova” a fost creată cu respectarea legislației și nu știe nimic despre presiuni și șantajuri. Potrivit lui, cei răzvrătiți sunt de fapt persoanele care au fost salarizate de CNSM și care nu vor să-și piardă confortul. El spune că angajații de pe ambulanțe i-au delegate pe cei 16 să se ocupe de procedurile de constituire, pentru că „sunt în schimburi și sunt din teritoriu”.

Deocamdată, administrația organizației proaspăt create nu știe dacă vor adera sau nu la CNSM sau la o altă confederație. Acest lucru, potrivit lui, se va decide la o adunare generală, unde vor participa toți angajații CNAMUP din Republica Moldova. Tot acolo, în condițiile în care actuala componență a organizației este temporară, potrivit lui Crasiuc, se va alege și conducerea sindicatului.

„Totul s-a procedat conform legislației în vigoare. Eu nu cunosc despre șantajuri. Da, s-au găsit câteva persoane care au fost salarizate de  comitetul sindical care s-au văzut lipsite de un confort. Poate ei au înaintat. Nu s-a făcut nicio presiune. Având în vedere că majoritatea lucrătorilor sunt în cadrul substațiilor, adică nu sunt în aparatul administrativ, adică lucrează în schimburi, s-a luat decizia să ne încredințeze nouă să respectăm cadrul legal, să acumulăm cererile, să urmăm traseul. Au depus cereri trei mii nouă sute și ceva. Ei mai depun, revin din concedii.  Știu că doar șapte nu au depus, care au primit medalii de la sindicate. Urmează să vedem. Fiecare organizație primară poate adera la orice confederație. Urmează să vedem pe ce principii.”

În schimb, șeful CNAMUP, zona Nord, Liviu Mogîldan, susține că, de fapt, o adunare generală a avut loc deja. La întrunire, toți au votat și și-au spus părerea. Cât despre ședințele dintre șefii substațiilor și angajați, acestea au fost făcute la ordinul „directorului CNAMUP de Moldova”. „Aici s-a făcut adunare generală, cu toți șefii de substații. Întreaga țară a venit, toți au votat, toți au ridicat mâna, au fost chemați la adunare, și-au spus părerea. Noi știm că din martie s-au făcut mai multe ședințe în substații. Cine le-a organizat? - Directorul. Directorul CNAMUP de Moldova. Asta ce vă spune Oboroc el nu cunoaște, nu are studii, e un felcer, nu cunoaște nici legislația.

700.000 DE LEI – COTIZAȚIILE LUNARE ALE SINDICALIȘTILOR CNAMUP. AJUTOARE ACORDATE FĂRĂ CONTABIL

Cei 16 membri fondatori ai organizației „Ambulanța din Moldova” au consemnat, prin proces verbal, că lunar, cotizația de membru de sindicat va rămâne de 1% din salariul brut. Potrivit datelor CNSM despre acumulările lunare ale celor aproape 3.900 de foști membri al sindicatului „Sănătatea”, care au aderat la noua structură, acestea erau de aproape 700.000 de lei. 

RODION CREANGĂ

Președintele Organizației Sindicale Primare „Ambulanța din Moldova”, desemnat pe un mandat de patru ani, Rodion Creangă, ne-a declarat că primește zilnic cereri de suport din partea proaspeților membri de sindicat, ba chiar și le oferă ajutor. Asta chiar dacă nu este clar cine are grijă de contribuțiile oamenilor, deoarece un contabil abia urmează să fie identificat, iar cotizația de membru se reține din salarii de aproape două luni.

RODION CREANGĂ, Președintele „Organizației Sindicale Primare „Ambulanța din Moldova””, șef, Direcția Statistică Medicală, Audit Managerial Intern, CNAMUP

„-Aveți susținerea angajaților de rând? -Cred că da, dacă toți au depus cerere de aderare, benevol. Nu e nicio problemă. Acum, primesc zilnic diferite cereri de ajutor material, de jubilee, decesul părinților, rudelor, și le acordăm ajutor material. Contabilul o să-l identificăm, o să vorbim. În acest moment încă nu avem. Sunt persoane nemulțumite permanent care, probabil, au diferite remușcări. Eu nu cred că a fost macar o presiune oarecare din partea conducerii de a trece la organizația asta.”

Surprinzător, șefii sindicatului au mai decis ca, cu mâna pe banii celor 4 mii de membri ai noii organizații, care au aderat din aprilie și  până în iulie, să stea o comisie de Cenzori, responsabilă de verificarea corectitudinii financiare, formată tot din șefi de la CNAMUP. Este vorba despre Tatiana Scalschi, șefa Serviciul Economie, CNAMUP, Natalia Covalenco, șefa Direcției Audit Financiar și Eugenia Tighineanu, șefa Direcții Comunicare, Relații cu Publicul și Secretariat, care, apropo, a devenit șef, chiar în ziua înregistrării organizației la ASP.

 

Juristul Centrului de Investigații Jurnalistice, Sergiu Bozianu

Juristul Centrului de Investigații Jurnalistice, Sergiu Bozianu, spune însă că, „din componenţa Comisiei de Cenzori nu pot face parte membrii Comitetului sindical (comitet de administrare – cei care administrează activele și proprietățile sindicatului), dar nu este interzis să fie desemnați din cadrul membrilor fondatori.

Totodată, cenzorii numiți trebuie să dispună de competențe corespunzătoare acestor sarcini în special în domeniul financiar și nu trebuie genereze conflicte de interese, mai ales atunci când sarcinile de cenzor impun necesitatea verificării unor sume impunătoare.”

 

CNSM: INGERINȚĂ A ANGAJATORULUI ÎN SINDICATE, CU SCOPUL DISTRUGERII CELUI EXISTENT

Confederația Națională a Sindicatelor respinge acuzațiile fondatorilor noii organizații și spune că, CNAMUP a inventat motivele ieșirii din sindicatul existent, a admis ingerințe în drepturile corporative ale angajaților și are drept scop distrugerea „Sănătatea” a CNSM.

Într-un răspuns pentru Centrul de Investigații Jurnalistice, vicepreședintele CNSM , Sergiu Sainciuc afirmă că „acțiunile respective ale administrației IMSP CNAMUP s-au manifestat prin diferite forme de intimidare față de absolut toți salariații instituției, membri de sindicat, cărora li s-a impus semnarea cererilor (tipizate) de ieșire din sindicat".

Sainciuc s-a arătat revoltat și de faptul că Ministerul Sănătății susține crearea „Ambulanța din Moldova”. La postarea de pe pagina de Facebook a CNAMUP privind constituirea organizației, ministra Ala Nemerenco a scris un comentariu prin care a salutat schimbările.

Vicepreședintele Confederației spune că „susținerea fățișă a acestei forme de distrugere a mișcării sindicale de unii reprezentanți ai Guvernului este în totală discordanță cu angajamentul asumat prin semnarea Convenției colective din 2022 cu privire la dezvoltarea și promovarea parteneriatului social. Or, (…) Guvernul s-a angajat că va contracara orice acte de ingerință în activitatea organizațiilor sindicale și asociațiilor patronale”.

Vicedirectorul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească nu vede însă o problemă în faptul că este susținut de ministrul Sănătății. Iurie Crasiuc spune că din reacția Alei Nemerenco rezultă că ea a înțeles că sindicatele trebuie să fie aproape de fiecare membru al colectivului, iar autoritățile trebuie să colaboreze foarte bine cu sindicatele. 

„Este problema ministrei Alei Nemerenco, cum susține dumneaei. Cred că a înțeles că sindicatele trebuie să fie aproape de fiecare membru al colectivului. -Asta nu înseamnă că veți fi aproape de autorități? -Autoritățile trebuie să colaboreze foarte bine cu sindicatele.

Am întrebat-o pe ministra Ala Nemerenco, printr-o solicitare, de ce susține ieșirea angajaților CNAMUP din sindicatul „Sănătatea” și aderarea la noua structură, dacă nu vede imixtiuni ale angajatorului în treburile angajaților, dar și dacă nu vede riscuri de corupție cu banii angajaților, având în vedere că cei 16 membri actuali ai „Ambulanța din Moldova” sunt, in corpore, conducătorii Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

În răspunsul său pentru Centrul de Investigații Jurnalistice, Ministerul Sănătății susține că nu a recepționat plângeri de la angajații CNAMUP legate de intimidări de a trece dintr-un sindicat la altul. Chiar dacă ministra Ala Nemerenco a salutat decizia de creare a noului sindicat și de ieșire din cel vechi, ministerul spune că „nu a luat parte nimănui”.

Serviciul de presă a instituției a ezitat să răspundă la întrebarea privind riscul de corupție privind gestionarea contribuțiilor angajaților CNAMUP, având în vedere componența actuală a Ambulanței din Moldova.

„Asociațiile sindicale sunt asociații benevole. Ministerul Sănătății nu cunoaște subtilitățile schimbărilor care s-au efectuat, subliniind că potrivit Legii nr. 1129/2000 cu referire la sindicate, dreptul la asociere în sindicat este unul benevol, la propria alegere, la fel, ca și instituirea noilor sindicate. Pentru alte detalii vă adresați la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). Ministerul Sănătății nu a recepționat petiții de la angajații CNAMUP, care s-ar fi plâns de intimidări.

Ministerul nu se implică în activitatea sindicală a instituțiilor subordonate. Astfel, nu cunoaște structura aparatului noului sindicat creat. Ministerul Sănătății nu a luat parte nimănui și nu a făcut parte din acest proces”.

JURIST: UN NUMĂR IMPUNĂTOR DE PERSOANE A MIGRAT ÎNTR-O PERIOADĂ RESTRÂNSĂ

Juristul Centrului de Investigații Jurnalistice, Sergiu Bozianu, spune că „primul lucru care trebuie făcut în procesul de creare a unei organizații sindicale este convocarea unei adunări generale. Totuși, în același timp, Legea nr. 1129/2000 stabilește un criteriu minim pentru fondarea unui sindicat – cel puțin trei persoane. Chiar dacă, aparent, totul e legal, se ivesc întrebări evidente cu privire la felul în care a fost organizat noul sindicat, în special calitatea/statutul persoanelor care l-au creat atât timp cât cadrul normativ interzice influențarea sau admiterea unor ingerințe din partea angajatorului sau a reprezentanților acestuia, dar și perioada destul de restrânsă în care a fost realizată migrarea unui număr impunător de persoane.

Iar dacă au existat presiuni și influențe necorespunzătoare care pot fi dovedite prin declarația salariaților și membrilor sindicatului, putem vorbi despre constituirea cu abateri de la cadrul legal și, în esență, asupra nulității unor astfel de constituiri.”

Sergiu Bozianu mai spune că legea nu obligă noua organizație sindicală să facă parte din Confederația Națională a Sindicatelor, dar cere ca în statutul sindicatelor să fie inclusă modalitatea de asociere.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii