Drepturile copilului

Ucigași de îngeri după gratii. Cinci sunt condamnați, cel puțin patru în libertate

La ani grei de pușcărie au fost condamnați la Chişinău doi cetățeni străini și trei moldoveni, care făceau parte dintr-o rețea de traficanți de copii. Aceştia ofereau turiștilor străini băieți minori pentru satisfacerea poftelor sexuale. Alți membri ai rețelei, printre care un demnitar UE, sunt în continuare în libertate. În cazul acestora, autoritățile susțin că au mâinile legate.

Unul dintre condamnați este o fostă victimă a traficanților, care a preluat afacerea după ce capii rețelei, rusul Oleg Sivițki și italianul Andrea Pasquini, au fost arestați. Acestia s-au ales cu 21 de ani de detenție fiecare.

Moldovenii care au ajutat străinii să-și racoleze victimele, Stanislav Șevcenko, în vârstă de 40 de ani, și Nicolae Cănățui, de 21 de ani, au fost condamnați la 18 și, respectiv, 11 ani de privațiune de libertate. Cel mai tânăr inculpat, Mihail Bideac, are 19 ani. El va sta în închisoare 10 ani, pentru că nu atinsese majoratul în momentul în care a comis infracțiunea. Sentinţele au fost pronunţate pe 29 mai de către Judecătoria Centru şi pot fi atacate la Curtea de Apel. 

”Peștele” condamnat în baza probelor unei investigații jurnalistice

Mihail Bideac a fost reținut de poliția de la Chișinău în septembrie 2011, la o lună de la publicarea investigației ”Ucigașii de îngeri. Demnitar UE printre membrii unei rețele de pedofilie”. Lucrarea a fost realizată de reportera Centruluide Investigații Jurnalistice Olga Ceaglei în colaborare cu Andrei Aștefănesei de la Ziarul de Iași şi demonstra că o rețea de traficanți de copii, declarată de organele de drept anihilată, continua să activeze. Acţionând cu camera ascunsă, jurnalșitii au reușit să ”închirieze” de la “peştele” Mihail Bideac un băiat din Chişinău, în vârstă de 15 ani, la preţul de 55 de euro pentru o noapte.

„În urma informaţiilor operative parvenite din partea jurnaliştilor a fost pornită urmărirea penală pe acest caz. Au fost identificate două victime”, declara în septembrie 2011 Elena Cazacov, procuror în cadrul Secţiei de Combatere a Traficului de Persoane.

„Copiii au ajuns pe mâna rețelei fără să își dea seama. Bărbații știau cum să se apropie de ei și ce să le ofere. Ca să-i ademenească, au fost folosite necesitățile elementare ale unui copil. De exemplu, celor care își doreau o carieră în sport li se promitea că vor fi ajutați. Erau amăgiți și atrași cu tot felul de cadouri, hrană, îmbrăcăminte, jocuri", susține Natalia Bairam, avocata care a reprezentat în instanță interesele a șase victime cu vârstele cuprinse între 12 şi 14 ani. Procurorii susţin că în total, ar fi vorba de aproximativ 150 de victime. Acestea erau racolate de multe ori prin intermediul rețelelor de socializare, în internet-café-uri sau direct în stradă.

Turismul sexual, promovat deschis pe internet

Rusul Oleg Sivitski, în vârstă de 44 ani, care deține și cetățenia Norvegiei, a creat o pagină web în limba engleză, gaymoldova.livejournal.com, pentru a promova deschis turismul sexual în Republica Moldova. Acest site oferea „pachete turistice” pentru străinii de orientare homosexuală, care aveau ca destinaţii oraşele: Chişinău, Tiraspol şi Odesa, pentru 10 zile, 7 zile şi respectiv 4 zile. Preţul pachetelor varia între 285 euro şi 800 de euro, în funcţie de durata sejurului.

De fapt, site-ul oferea acces la pozele a peste 40 de băieţi, care erau trimişi să însoţească străinii pe toată perioada aşa-zisului tur turistic pentru doar 100 euro, indiferent de durata turului. Din aceşti bani, victima primea între 150-500 lei.  „Străinii aveau acces la fotografiile şi pseudonimele minorilor. Aşa îşi selectau băieţi. Apoi contactau norvegianul, care le aranja întâlniri cu minorii la Chişinău", a precizat în martie 2011 procurorul Eduard Bulat, șeful Secţiei Combaterea Traficului de Fiinţe Umane.

După pronunțarea sentinței, Oleg Sivițki a acuzat organele de drept de la noi că ar fi fabricat acest dosar: ”Cum poate fi explicat faptul că cinci oameni diferiți au fost așezați pe o singură bancă a acuzării, pe un singur dosar? Nu port nicio vină. Am fost nedreptățit și hărțuit.  Justiția de la Chișinău folosește metode staliniste. Au ajuns la mine pentru că îl cunosc pe italian”, s-a indignat Sivitski la ultima ședință de judecată.

Potrivit procurorilor, italianul Andrea Pasquini, în vârstă de 48 de ani, se dădea drept sponsorul unei echipe de fotbal pentru a racola băieți. În realitate, el folosea copiii pentru a-și satisfice cele mai ascunse fantezii sexuale. Oamenii legii l-au reținut chiar în momentul în care ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu un băiat de 13 ani. „Nu a existat nicio dovadă care ar fi probat ceea ce i se încriminează, că a făcut trafic de copii. El se ocupa de turismul sportiv. Aduna copii supercalificați, pe care îi înmatricula în școli sportive. Niciun băiat nu a fost însă abuzat", i-a luat apărarea clientului său avocata Taisia Cernei. Pasquini este cercetat pentru infracțiuni similare și în Italia.

Munca procurorilor, pe apa sâmbetei. Dosarul demnitarului UE blocat la Chișinău

Printre persoanele suspectate iniţial a fost şi grecul Nick Georgiadis. Acesta a fost condus până la sediul Poliţiei pentru audieri, însă la scurt timp a fost lăsat să plece pentru că deţinea atunci imunitate diplomatică. Nick Georgiadis, fost membru al parlamentului elen, a venit în Republica Moldova în 2010, în calitate de consilier al  ministrului Economiei în cadrul Misiunii UE de Consiliere în Politici Publice, proiect finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de PNUD Moldova.

Nick Georgiadis a părăsit Republica Moldova, timp în care i-a expirat imunitatea diplomatică, iar Procuratura a reînceput urmărirea penală. „Audierile în cazul dosarului cetăţeanului grec au fost încheiate. În prezent dosarul se află în proces de traducere, după care va fi remis autorităţilor din ţara de origine”, ne-a comunicat cu câteva luni în urmă Iurie Podarilov, şeful secţiei urmărire penală a Centrului de Combatere a Traficului de Fiinţe Umane.

Cu toate acestea, dosarul nu a fost remis autorităților elene, deși dovezile adunate de procurori în privința cetățeanului grec sunt suficiente și greu de contestat. ”În cazul cetățeanului grec nu se mai poate face nimic. Avocatul lui a contestat decizia autorităților molodvenești de a reîncepe urmărirea penală. Procedural, autoritățile au acționat nu tocmai legal atunci când au luat decizia de încetare a urmăririi penale ca s-o reînceapă în câteva luni. Această lacună în legislație face ca autoritățile să aibă pur și simplu mâinile legate”, susține avocata Natalia Bairam.

Printre suspecți, un preot danez

Un alt cetățean strain suspectat că ar fi parte a rețelei este danezul Dan Petersen. Pe site-ul de socializare odnoklassniki.ru, am găsit poza lui Petersen în compania a doi băieți, ale căror poze erau publicate și pe gaymoldova.livejournal.com. După mai multe căutări, cu sprijinul colegilor jurnaliști danezi, am aflat că Dan Petersen  este preot luteran în țara sa. În revista bisericii el povestește experiența sa în Moldova. Amintește și de un băiat pe care îl cheamă Maxim şi despre care spune că are o situație grea în familie, de aceea îl ajută material. Maxim este una dintre victimele rețelei de pedofilie, iar poza lui a fost publicată și pe gaymoldova.livejournal.com. 

De asemenea, Petersen intenționa să deschidă în Moldova o casa pentru copiii străzii și pentru aceasta a contactat o organizație locală. ”Într-adevăr am fost contactați de un danez, Dan Petersen, care ne-a spus că ar vrea să ajute copiii străzii din Moldova și știu că intenționa să deschidă pentru ei o casă de copii”, confirmă Cezar Gavriliuc, președintele Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova.

Printre străinii suspectați, dar în cazul cărora nu a fost încetată urmărirea penală, mai sunt un cetățean  tailandez, specialist în tehnică medicală, și un fost militar german. În cazul lor, autoritățile refuza să facă publice alte detalii pentru a nu periclita ancheta.

Pedofilii vor fi castrați chimic

Între timp, Parlamentul de la Chişinău a adoptat o lege care prevede castrarea chimică a pedofililor. Proiectul a fost iniţial respins de preşedintele Nicolae Timofti, dar Legislativul l-a revotat pe 24 mai.

Autorul legii, deputatul Valeriu Munteanu, afirmă că, potrivit datelor Procuraturii Generale, se constată o tendință de creștere a numarului infracțiunilor sexuale cu implicarea minorilor, iar de cele mai multe ori, infractorii sunt condamnați la cel mult doi ani de privare de libertate. Atunci cand sunt eliberati, mulți din ei recidivează. ”Un alt motiv de îngrijorare este faptul că minorii din Republica Moldova au devenit o atracție pentru pedofilii din străinătate”, considera deputatul PL.

Cu toate acestea sunt voci care condamnă proiectul de lege și îl consideră ineficient. „Castrarea chimică poate fi considerată o decizie firească la prima vedere, dar ea totuşi este incompatibilă cu drepturile omului”, a declarat directorul executiv Amnesty International Moldova, Cristina Pereteatcu. Potrivit ei, statul trebuie să combată infracţiunile prin instrumente legale şi adecvate. 

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii