Integritate

Șeful IGP, cu vilă în construcție, apartament înscris pe socri și firmă pe cumnat

Foto: igp.gov.md

Gheorghe Cavcaliuc, șeful interimar al Inspectoratului General al Poliției (IGP), care are un salariu lunar de 10.000 de lei, își construiește o vilă de lux la marginea Chișinăului. Până va fi gata noua locuință, omul legii, care în 2009 a cerut, iar peste un an judecătororii au decis să-i dea apartament de la stat, locuiește într-un apartament cu trei camere în Capitală, înregistrat pe numele socrilor săi pensionari. În paralel, în timp ce luptă cu infractorii, Cavcaliuc se implică, discret, în afaceri, fiind beneficiarul unei firme care produce materiale de construcții. SRL-ul își are sediul într-un imobil construit recent, înregistrat pe numele părinților săi care, la fel ca și socrii, sunt pensionari. Între timp, fiind șef al IGP, Cavcaliuc nu a uitat de finii și apropiații săi, pe care i-a promovat în diverse funcții importante, acordându-le inclusiv grade speciale.

Gheorghe Cavcaliuc are doar 33 de ani, dar a reușit să-și croiască o carieră de invidiat în Poliție. Din martie 2015, este șef interimar al IGP, după demisia lui Ion Bodrug. A preluat șefia IGP pentru că, din septembrie 2014, era șef-adjunct al IGP. De fapt, încă de la vârsta de 26 de ani, acesta ocupă funcții de conducere în Poliție, fiind în anii 2008-2009 șef al Serviciului investigarea şi contracararea grupărilor criminale, șef-adjunct al Secţiei poliţiei criminale a Comisariatului General de Poliție (CGP) Chişinău, comisiar-adjunct pentru lucrul operativ al CGP. În 2009-2012, Cavcaliuc a fost șef al Secţiei investigaţii operative a Direcţiei investigare a fraudelor a Departamentului Poliţie, iar ulterior, în 2012-2013, șef al Direcţiei misiuni speciale a Departamentului Poliţie. Până a fi numit șef-adjunct al IGP, a îndeplinit funcția de șef al Direcţiei nr. 5 (Direcția Operațiuni Speciale) a Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP din cadrul MAI. Cavcaliuc deține gradul de colonel de Poliție.

Casa din „livadă”

Casa lui Cavcaliuc are două niveluri. Foto: Anatolie Eșanu

În perioada în care a devenit șef interimar al IGP, Gheorghe Cavcaliuc a început să-și construiască o casă. Deși salariul de funcție este mai degrabă unul modest, șeful IGP găsește, totuși, surse financiare pentru a plăti muncitorii și a susține edificarea acestui imobil. Oficial, el este amplasat în comuna. Trușeni, municipiul Chișinău, în Întovărășirea Pomicolă „Zarea Trușeni”. Imobilul se află însă aproape de Chișinău, lângă traseul Chișinău-Leușeni (șoseaua Balcani). Acum, viitoarea vilă a șefului IGP abia de se vede printre căsuțele de tip vile și cele câteva imobile mari și luxoase din zonă, deja finisate. Casa este însă o adevărată fortăreață, vecinii numind-o „la zonă” (pușcărie - n.r.), asta pentru că o parte din curte este îngrădită de un gard din beton mai înalt decât casa, iar cealaltă parte, de un gard din sârmă ghimpată, care amintește de locurile de detenție. Casa are coloane solide din beton armat și două etaje deja ridicare, dintre care unul în pământ (subsol). Oamenii din apropiere știu că imobilul care se înalță văzând cu ochii este al unui polițist „mare” din Chișinău, care vine destul de des pentru a supraveghea mersul lucrărilor. Din spusele acestora, contrucția casei lui Cavcaliuc a început în vara acestui an. Curtea este practic amenajată, în ea fiind instalate mai multe leagăne. Miercuri, 16 decembrie 2015, lucrările de construcție erau în toi, fiind implicați peste zece oameni, dis-de-dimineață.

Vila se înalță pe un teren cu o suprafață de 12 ari (1.200 m.p.) pe care Cavcaliuc l-a indicat în toate declarațiile cu privire la venituri și proprietate, depuse din 2012 și până acum. Doar că, șeful IGP susține că terenul cu pricina ar avea o valoare cadastrală de doar 304 lei, deși, în zonă, un ar se vinde cu aproximativ 1.000 de euro. Totodată, chiar și valoarea cadastrală a terenului este mult mai mare decât cea indicată de Cavcaliuc în declarații, fiind de aproximativ 25.000 de lei.

Apartamentul de pe numele socrilor și locuința de la stat

Până să treacă în noua vilă, Gheorghe Cavcaliuc locuiește, împreună cu soția sa, Eugenia, și cei doi copii, într-un apartament din str. Ceucari, Chișinău. Acesta are o suprafață de 85 de metri pătrați și trei camere, fiind amplasat la etajul doi într-un bloc construit la mijlocul anilor 2000. Casa nu este însă înregistrată pe numele soților Cavcaliuc, ci pe numele socrilor șefului IGP, Vasile și Agripina Olaru. Aceștia sunt părinții Eugeniei Cavcaliuc-Olaru și locuiesc, de fapt, în satul Sofia, raionul Hâncești, fapt confirmat de reprezentanții autorităților din localitate. Apartamentul a fost înscris pe numele soților pensionari Olaru în decembrie 2011, fiind procurat de la o persoană necunoscută. Din 2009 și până în 2010, acest imobil a aparținut însă părinților lui Gheorghe Cavcaliuc, Petru și Parascovia, originari din satul Micăuți, Strășeni, localitatea de baștină a șefului IGP. Oamenii din sat ne-au spus că cei doi pensionari au locuit în ultimii ani în Italia, iar recent Petru Cavcaliuc a revenit în Moldova. Acum în curtea casei familiei Cavcaliuc din sat au loc lucrări de construcție.

Constatăm că părinții șefului IGP au devenit proprietarii apartamentului din str. Ceucari, unde locuiește și are și viză de reședință Gheorghe Cavcaliuc, în decembrie 2009, la doar o lună după ce acesta acționa în judecată Consiliul Municipal Chișinău (CMC), solicitând un loc de trai de la stat. În demersul său, omul legii preciza că, în organele de interne activează din anul 2000, iar gradul special de sublocotenent de Poliţie i-a fost acordat în 2003. „Chiar dacă activează în organele de interne, încă din 2000, până în prezent nu este asigurat cu spaţiu locativ conform prevederilor art.35 al.(1) al Legii despre Poliţie. De la 1 octombrie 2009, este inclus cu nr. 1 în lista colaboratorilor care solicită îmbunătăţirea condiţiilor de trai. În prezent este căsătorit, având la întreţinere un copil minor şi este în aşteptarea celui de-al doilea copil. La 5 octombrie 2009 s-a adresat către CMC cu o cerere referitoare la soluţionarea problemei ce ţine de asigurare cu spaţiu locativ, însă prin răspunsul din 17 octombrie 2009 pârâtul l-a informat că va fi asigurat cu locuinţă în funcţie de fondul locativ disponibil. Consideră răspunsul ca refuz în asigurarea cu spaţiu locativ şi cere obligarea CMC să-i repartizeze spaţiu locativ în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare”, se menționează în hotărârea Curții Supreme de Justiție (CSJ).

Instanțele, rând pe rând, i-au dat dreptate lui Cavcaliuc, iar în iulie 2010, CSJ a pus punct în acest caz, respingând recursul depus de CMC. Totuşi, deşi au depus recurs, conform informațiilor din hotărârea CSJ, reprezentantul CMC în şedinţa instanţei de recurs, nu s-a prezentat, deși a fost citat oficial. Petru Gontea, șeful direcţiei general locativ-comunală şi amenajare, susține că autoritățile locale încă nu au executat decizia instanței de judecată și nu i-au repartizat lui Cavcaliuc o locuință. „Există un demers din partea lui, dar i s-a spus că acum nu avem posibilitate”, explică Gontea.

Averea din declarații 

Sediul firmei „Gigant-Construct” SRL din or. Vatra. Foto: Anatolie Eșanu

Pe site-ul Comisiei Naționale de Integritate (CNI), la vedere, există o singură declarație cu privire la venituri și proprietate pe numele lui Gheorghe Cavcaliuc, cea pentru anul 2012. Din ea aflăm că omul legii deținea atunci patru terenuri, dintre care două loturi pomicole pe care, în 2015, a început construcția unei case, un apartament de 38 de metri pătrați, un spațiu comercial și un beci, toate obținute prin donație. Totodată, Cavcaliuc declara trei automobile, un Mercedes-Benz E 220, fabricat în 2006 și cumpărat în 2011 cu 250.000 de lei, un Volkswagen Tiguan din 2009, procurat tot în 2011 cu 350.000 de lei, dar și un camion, ZIL, fabricat în perioada sovietică, dar cumpărat în 2009. Tot în acea declarație, Gheorghe Cavcaliuc declara că soția sa deține 100% din capitalul social de 197.000 de lei al firmei „Gigant-Construct” SRL cu activități de producere și comerț.

După solicitări la CNI, am aflat că declarația cu privire la venituri și proprietate a lui Gheorghe Cavcaliuc pe anul 2013, care nu este vizibilă pe site-ul instituției, este plasată sub un alt nume de familie, Covalciuc (nu știm dacă intenționat sau din cauza unor erori comise de cei care plasează declarațiile pe site - n.r.). Din acea declarație aflăm că Cavcaliuc a încasat un salariu de 100.000 de lei în 2013, iar soția sa a avut 3.000 de lei de la firma „Gigant-Construct” SRL, indicată în declarația din 2012 ca fiind în proprietatea sa. În declarația din 2013, Cavcaliuc scrie că soția sa și-a vândut firma, „Gigant-Construct” SRL, obținând în schimb cei 197.000 de lei, atât cât era capitalul social. În 2013, Cavcaliuc a declarat că și-a vândut și cele două automobile pe care le declara în 2012, obținând în schimb aproximativ 600 mii de lei. Și-a cumpărat, în schimb, un alt automobil, un Mercedes-Benz mai nou, fabricat în 2012 și care valorează jumătate de milion de lei. La capitolul bunuri imobile, în declarație, lucrurile au rămas neschimbate.

Declarația șefului interimar al IGP pe anul 2014 nu a fost publicată pe site-ul CNI, deși legea obliga instituția condusă de Anatolie Donciu să facă acest lucru la câteva luni de la expirarea termenului de depunere a acestora, 31 martie 2015. Am făcut rost de această declarație doar după solicitări către CNI și discuții cu cei de la Fiscservinform, instituție care a obținut, printr-o licitație, dreptul de a plasa pe site declarațiile de avere ale funcționarilor. Din acea declarație nu aflăm însă mare lucru, pentru că Gheorghe Cavcaliuc nu a indicat modificări semnificative. De fapt, declarația are doar o singură noutate, un Mercedes fabricat în 1992 și pe care Cavcaliuc îl deține, prin mandat, din 2008. Mașina însă nu s-a regăsit în declarațiile sale anterioare. În 2014, Gheorghe Cavcaliuc a indicat un venit din salariu de 124.000 de lei, aproximativ 10.000 de lei pe lună.

Firma condusă de cumnat, cu sediu pe numele părinților

Dorin Olaru, cumnatul lui Cavcaliuc și proprietarul oficial al Gigant-Construct.
Foto: Anatolie Eșanu

În ultimii doi ani, Gheorghe Cavcaliuc s-a distanțat, cel puțin în declarații, de firma „Gigant-Construct” SRL. Acest lucru nu s-a întâmplat însă și în viața reală. Or, acum, oficial, conform datelor de la Camera Înregistrării de Stat (CÎS), firma este fondată și administrată de Dorin Olaru, cumnatul lui Gheorghe Cavcaliuc, respectiv fratele Eugeniei, soția șefului IGP. Firma, fondată în 2011, are sediul pe str. Ștefan Vodă din Vatra, mun. Chișinău și un capital social de 202 mii de lei. Din ultimul raport financiar depus, cel pe 2012, aflăm că firma fondată de soția lui Cavcaliuc a avut un venit din vânzări de 836.000 de lei.

La adresa din Vatra, la început de 2015, a fost dat în exploatare un depozit de aproape 500 de metri pătrați, iar în această perioadă sunt executate lucrări de construcție, fiind în proces de finisare două imobile, cu două niveluri, care, cel mai probabil, vor constitui sediu pentru administrația firmei. Pe teritoriul depozitului mai mulți muncitori ne-au spus că lucrează la fabricarea amestecurilor uscate utilizate în construcție (clei pentru teracotă). Aceștia au confirmat că depozitul și activitatea firmei aparțin lui Gheorghe Cavcaliuc, precizând însă că de afacere se ocupă cumnatul acestuia, Dorin Olaru. Legăturile dintre firmă și Gheorghe Cavcaliuc sunt și mai evidente datorită proprietarului terenului și construcțiilor unde își are sediul firma. Conform informațiilor de la Cadastru, din 2013 acestea „aparțin” părinților pensionari ai lui Gheorghe Cavcaliuc, Petru și Parascovia.

În aprilie 2015, firma „Gigant-Construct” SRL a fost reorganizată „prin absorția” firmei „Jurist Service” SRL. Tot în acest an, firma a trecut cu sediul dintr-un apartament din sectorul Ciocana, în or. Vatra, acolo unde a construit depozitul. „Jurist Service” SRL, care s-a asociat cu „Gigant-Construct” SRL a fost fondată în 2012 de către Dorin Olaru, cumnatul lui Gheorghe Cavcaliuc. Până în mai 2015, când a fost radiată, prin asociere, firma oferea consultații juridice.

Rudele din sistem

De când a ajuns șef la IGP, Gheorghe Cavcaliuc a facilitat avansarea în grad și funcție pentru mai multe rude apropiate, dar și prieteni și foști colegi. Astfel, Dorina Cavcaliuc (Constantin după căsătorie - n.r.), sora șefului de la IGP, ocupă, în prezent, funcția de ofițer principal de urmărire penală la Inspectoratul de Poliție (IP) Centru. În trecut, Dorina Constantin a mai ocupat funcția de ofițer de urmărire penală în cadrul IP Botanica, iar în perioada 27 mai 2014 - 4 august 2015 ea a fost ofițer de urmărire penală în cadrul Direcției regionale Sud a Departamentului Poliţiei de Frontieră a MAI.

Parascovia și Dorina Cavcaliuc. Foto: ok.ru

La 4 august 2015, printr-un ordin al IGP, unde fratele său, Gheorghe Cavcaliuc, era deja șef interimar, Dorina Constantin a fost numită ofițer principal de urmărire penală în cadrul IP Botanica. Întrebată dacă fratele său a ajutat-o cumva să avanseze în carieră, Dorina Constantin a negat vehement acest lucru, afirmând următoarele: „Eu singură am lucrat, singură am obținut tot”. Aceasta a refuzat, totuși, să ne spună când și cum a ajuns să lucreze în Poliție, dar și ce grad deține, motivând că asta este viața ei personală. Dorina Contantin ne-a mai comunicat că acum nu activează în organele de Poliție deoarece se află în concediu de maternitate.

O altă rudă care se bucură de susținerea șefului interimar de la IGP este Liubov Cavcaliuc. La 1 noiembrie 2013, după revenirea din concediul de maternitate (pentru îngrijirea copilului), aceasta a fost numită ofițer superior de investigații în cadrul Direcției Nr. 5 (Direcția Operațiuni Speciale) a Inspectoratului Național de Investigații (INI) a IGP. Șef al acestei direcții, în perioada respectivă, era Gheorghe Cavcaliuc.

Finul lui Cavcaliuc, cu grade speciale

Tot în Direcția Nr. 5 (Operațiuni Speciale) a INI activează și Maxim Ciubaciuc, unul din finii de cununie ai lui Cavcaliuc. Acesta este șef al serviciului intern al secției nr. 1 „K” din cadrul Direcției Operațiuni Speciale. Deși, conform declarației cu privire la venituri și proprietate pentru anul 2013, Maxim Ciubaciuc a înregistrat doar venituri din salariu, în sumă de aproximativ 77.000 de lei, acesta a achiziționat, tot în 2013, un BMW 525 a cărei valoare declarată este de 250.000 de lei. În 2014 acesta a avut un venit de 88.000 de lei din salariu și 48.500 de euro reprezentând cadourile de la nuntă. Tatăl lui Maxim Ciubaciuc, Mihail Ciubaciuc, a fost numit, la 13 octombrie 2015, șef al Direcției generale securitate publică a IGP. Acesta deține gradul de colonel de Poliție și anterior a fost în mai multe funcții în organele de forță, ultima fiind cea de șef al Departamentului cu destinație specială „Pantera” al Departamentului Instituții Penitenciare (DIP). Deși într-o scrisoare anonimă intrată în posesia redacției se spune că Mihail Ciubaciuc a fost „alungat pentru mai multe încălcări” de la „Pantera”, reprezentanții DIP ne-au comunicat că acesta „a părăsit funcția de șef al Detașamentului cu Destinație Specială Pantera prin transfer la alt lucru în alt minister, departament sau organizație”. Mihail Ciubaciuc nu a răspuns la telefonul de serviciu, iar Serviciul de presă al IGP a refuzat să ne ofere un telefon mobil al acestuia, motivând că acesta este recent angajat.

Vladimir Negura împreună cu soția sa, Alina. Foto: facebook.com

Un alt fin a lui Gheorghe Cavcaliuc este locotenent-colonelul de Poliţie Vladimir Negura. Acesta a obținut într-un singur an gradul de maior, iar apoi pe cel de locotenent colonel de Poliție, conform unor surse din Poliție. În prezent Negura este șeful Direcției relații internaționale a IGP. Potrivit CV-ului publicat pe site-ul IGP, Negura a absolvit, în 2007, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” iar din 2010 este student la Academia de Poliție „Ştefan cel Mare” a MAI. Vladimir Negura are telefonul mobil închis, iar la cel de serviciu nu a răspuns pe tot parcursul zilei de miercuri.

Încercările eșuate de a discuta cu șeful IGP și consilierul ministrului

Am încercat, în repetate rânduri să discutăm cu Gheorghe Cavcaliuc, șeful IGP vizat în acest articol. Serviciul de presă al Instituției nu a răspuns însă toată după amiaza zilei de miercuri, 16 decembrie. De la secretariat ni s-au oferit cel puțin cinci numere de telefon, la care însă nu a răspuns nimeni, deși am insistat în continuu. Tot de la secretariatul IGP-ului am aflat că Gheorghe Cavcaliuc ar fi plecat într-o deplasare de serviciu, aflând dintr-un comunicat că acesta s-ar fi aflat în perioada 14-16 decembrie în Italia. I-am trimis acestuia un e-mail, cu întrebările la care am dori să primim răspunsuri. Totodată, în anticamera ni s-a spus inițial, să revenim peste jumătate de oră, iar ulterior că Gheorghe Cavcaliuc va fi informat că dorim să discutăm cu el. Am lăsat și un număr de telefon la care acesta  să revină, cu precizări, însă acest lucru nu s-a întâmplat până miercuri, 16 decembrie, ora 19.00. Rămânem în continuare deschiși să și așteptăm poziția lui Gheorghe Cavcaliuc, îndată ce vom avea un răspuns.

Toate aceste încercări ale noastre de a discuta cu Gheorghe Cavcaliuc, dar și cu celelalte persoane din Poliție s-au suprapus cu un fapt mai mult decât suspect. Miercuri dimineața, am fost contactați de o consilieră a ministrului de Interne, care s-a interesat dacă scriem sau nu un articol despre ministrul Afacerilor Interne, Oleg Balan. Respectiva consilieră a fost și în redacția Ziarului de Gardă, afirmând că ar fi văzut o înregistrare video în care un bărbat susține că s-ar fi înțeles cu un reporter, coautor al acestui articol, să scrie un articol denigrator în privința ministrului Oleg Balan. Deși am solicitat de mai multe ori să vedem acele imagini video, am fost refuzați. Totodată, reprezentanții MAI au precizat că în imagini apare doar un bărbat care susține că îi va transmite unui reporter un plic cu bani. Precizăm că autorii acestui articol nu s-au întâlnit, niciodată, cu persoane din interiorul sau din afara MAI, pentru a discuta despre un eventual articol în care să fie vizat Oleg Balan. Ziarul de Gardă și Centrul de Investigații Jurnalistice vor cere public clarificarea cazului.

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Jurnalişti pentru integritate în serviciul public”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Bună Guvernare al Fundaţiei Soros Moldova. Instituţia finanţatoare nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii