Bursa Globală Sir Harry Evans

Jurnaliști aflați la începutul carierei din Republica Moldova pot aplica pentru Bursa Globală Sir Harry Evans pentru anul 2026. Sunt eligibili jurnaliști cu experiență de muncă între de doi și cinci ani, dar și alți profesioniști implicați în producere de investigații (conducători ai publicațiilor, autori de campanii privind drepturile omului sau alte campanii socio-politice, cercetători. La fel, sunt încurajați să aplice membrii grupurilor care sunt subreprezentate în jurnalism.

Cu o durată de nouă luni, bursa oferă oportunitatea aflării la Universitatea Durham și Reuters pentru a realiza un proiect de investigație cu suportul editorilor de top ai Reuters. Totodată, bursierii vor avea acces la resursele academice și de cercetare ale Universității Durham și vor avea posibilitatea de a-și dezvolta abilități riguroase de cercetare și raportare, bazate pe fapte.

Bursierul va activa în cadrul unei redacții Reuters din Londra, New York, Sydney sau Toronto, cu sprijinul colegilor de la Institutul de Studii Avansate din Durham. La fel, bursierul va susține un seminar public, împărtășind cunoștințele dobândite în cadrul bursei și sprijinind înțelegerea jurnalismului la universitate.

Bursierii vor primi un salariu lunar de aproximativ 4.444 de lire sterline, o indemnizație de trai de 1.250 de lire sterline pe lună și o plată unică de 1.800 de lire sterline pentru cheltuieli de călătorie și cheltuieli conexe. Totodată, candidatul selectat va trebui să îndeplinească cerințele de imigrare aplicabile.

Doritorii de a aplica pentru bursă trebuie să completeze formularul pentru aplicare.

Termen limită pentru aplicare - 7 iulie 2025.