Nepăsarea profesorilor, sărăcia familiilor și indiferența autorităților aruncă în fiecare an zeci de copii care nu învață pe note de 10 în instituțiile destinate elevilor cu retard mintal. Acestea par să fie create special pentru primarii care vor să scape de copiii-problemă din localitate, dar și pentru profesorii care evită să lucreze cu elevii mai slabi la învățătură. Pentru că sunt ținuți ani întregi departe de comunitate și nu învață să se descurce pe cont propriu, absolvenții acestor instituții devin dependenți pentru tot restul vieții de ajutoarele sociale.

În opt ani învață cât alții în clasele primare

Ajunși în școlile auxiliare copiii degradează. În opt ani, ei reușesc să învețe acolo cam tot atât cât învață un elev obișnuit în clasele primare, plus câteva discipline legate de agricultură și viticultură. Certificatul obținut după absolvire nu le permite să-și continue studiile în licee, colegii sau universități. Absolvenții pot merge doar la câteva școli de meserii, dar și după absolvirea acestora au puține șanse să-și găsească un loc de muncă.

școala auxiliară din Sculeni, raionul Ungheni, funcționează de câteva decenii, timp în care sute de elevi au absolvit-o. Nimeni nu știe cu exactitate câți dintre ei au fost plasați în instituție în mod abuziv. După ce școala a intrat într-un proces de reorganizare, inițiat în cadrul unui proiect al Organizatiei „EveryChild” și UNICEF, aici au rămas doar 21 de copii. În jur de 40 de elevi au fost reintegrați în familii și în școlile din localitățile lor. „Rezultatele evaluării copiilor arată că doar 10 la sută dintre cei care învățau aici anul trecut aveau cu adevărat un retard mintal, ceilalți erau copii sănătoși față de care s-a făcut o mare nelegiuire. Și mai grav e că mulți părinți care au acceptat să-și înscrie copiii la Sculeni nu știau că aceasta e o instituție pentru retardați”, spune Tudor Rădeanu, șeful Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei din raionul Ungheni.

Muncă și …iar muncă

În ziua în care am vizitat școala din Sculeni copiii erau la recreația mare. 
“Dacă nu veneați la noi în ospeție, ieșeam la greblat frunze”, ne-a spus profesorul de educație tehnologică, care predă și geografia, educația fizică și matematica. Educația tehnologică sau, mai bine zis, munca, ocupă un loc de bază în orarul școlii. Toată primăvara elevii lucrează în sera din curtea școlii, unde cresc răsad de roșii. Doar că atunci când ar trebui să se bucure de roadă, copiii sunt în vacanță. Acum câțiva ani în obligațiile lor intra și îngrijirea porcilor la o fermă improvizată chiar pe teritoriul instituției. Ferma a fost închisă, dar elevii nu au rămas fără ocupație – sapă terenul din jurul școlii, greblează și fac curățenie.

“Dacă aș fi învățat în școala mea din sat, aș fi avut altă soartă”

Orele de muncă sunt singurele despre care își amintește Nicolae, un fost absolvent al școlii de la Sculeni, pe care l-am întâlnit când venise să își ia niște acte. „Doar cei mici erau lăsați să meargă la ore, noi trebuia să fim la muncă aproape în fiecare zi – la descărcat cărbuni, la săpat sau la alte lucrări”, spune tănărul. După absolvire a muncit mai mereu în construcții pentru că la alte slujbe nu îl angaja nimeni cu certificatul eliberat la absolvire. Nicolae își dă seama că a ajuns la școala auxiliară pe nedrept și spune că viața lui ar fi fost altfel dacă ar fi absolvit școala din sat, unde a învățat în primii ani. La Sculeni a ajuns datorită insistenței bunicii sale și cu contribuția primarului, după ce mama sa a vândut casa și a plecat la Moscova. “Dacă aș fi învățat la școala din sat sau măcar la un internat, aș fi putut obține o profesie ca să nu o duc atât de greu”, spune Nicolae.

“Profesoara m-a trimis la Sculeni”

Maria este o elevă dintre cei care au rămas să învețe la Sculeni și după reorganizarea școlii. Ea va primi în câteva luni certificatul de absolvire. În câteva fraze ea explică de ce a ajuns să învețe aici: “Nu am frecventat grădinița și, când am mers în clasa I, nu știam literele. Rămâneam în urmă și învățătoarea a încetat să mă mai întrebe la lecții, după care m-a schimbat în ultima bancă, ca să nu o încurc”. Ignorată de profesoară, fetița nu a reușit să învețe a citi în primul an de școală, iar la scurt timp a fost îndreptată la comisia medico-psihopedagogică raională, unde i s-a dat verdictul – copilul are nevoie de instruire într-o școală auxiliară. 
Toamna următoare Maria era deja aici, la Sculeni. Chiar dacă a învățat repede a scrie și a citi, pentru că vroia să revină acasă, la părinți, nimeni nu a mai încercat să o scoată din instituție.

Ca și Maria, odată ajunși la școala auxiliară, cei mai mulți copii rămân aici pentru o perioadă foarte lungă, pentru ca nimeni nu le mai reevaluează dosarele. 
Maria Calchei, membru al comisiei raionale pentru protecția copilului aflat în dificultate, care a participat la evaluarea psihologică a copiilor din această instituție, consideră că motivele principale pentru care cei mai mulți copii au fost instituționalizați sunt starea precară a familiei, nepăsarea pedagogică și nicidecum retardul mintal. Mai degrabă, diagnoza a servit drept paravan pentru plasarea copiilor în instituții.

„Am trimis mulți copii la școala din Sculeni”

Una dintre localitățile-sursă pentru instituția de la Sculeni este satul Unțești, aflat la o distanță de vreo 30 km. Elevii cu o reușită mai slabă erau trimiși în fiecare an la Sculeni și compeltau astfel locurile rămase libere după plecarea absolvenților. “Eu personal am trimis la Sculeni foarte mulți copii cu care profesorii se chinuiau“, ne spune foarte sincer directoarea liceului din localitate, Nina Grigore. Elevii care urmau să ajungă în instituția de la Sculeni erau testați după clasa I. Pe lista neagră nimereau copiii care aveau note joase, dar și cei din familiile sărace. Totuși, directoarea recunoaște că nu a reușit să-i exileze chiar pe toți cei care și-a propus, eșuând în cazurile în care părinții s-au opus cu vehemență.

Lilia Serbaniuc, asistent social în satul Unțești, care este de profesie lucrător medical, crede că nu e corect ca un diagnostic cum este retardul mintal să fie stabilit după clasa I. Asemenea diagnoze se dau în primii ani de viață, spune ea. În realitate, mulți dintre cei care au fost trimiși la școala auxiliară din Sculeni nu avea dizabilitate mintală, spune Lilia Serbaniuc.

Pe parcursul mai multor ani, la Unțești nu a existat grădiniță, de aceea majoritatea copiilor veneau în clasa I total nepregătiți. Conjugată cu lipsa de interes din partea profesorilor, slaba pregătire pentru școlarizare le-a purtat ghinion mai multor copii de la Unțești. Nici directoarea și nici profesorii nu știu câți copii din sat au învățat de-a lungul anilor la Sculeni.

“La internat n-am învățat nimic”

Stanislav Tcaci are 14 ani și de 2 ani învață întro școală de cultură generală din orașul Strășeni. Pentru că nu putea merge și avea diagnoza de paralizie cerebrală, dar și pentru că părinții nu aveau unde locui și trebuiau să lucreze că sa-și hrănească și pe cel de-al doilea copil, Stanislav a fost dus la școala internat pentru copii cu handicap mintal din Orhei. Timp de șase ani cât s-a aflat acolo, băiatul spune că nu a învățat aproape nimic. Stanislav: „Aveam șase ani când m-au dus la Orhei. M-am aflat acolo șase ani. Nu era bine. Acasă e cu mult mai bine. Acolo nu învățam nimic. Era ca la grădiniță: cântece, poezii… Erau și băieți cu care vorbeam. Erau și copii care nu vorbeau, nu mergeau. Ne duceau întro clasă unde învățam poezii, după care ne uitam la televizor, apoi la mâncare și la culcare”. Acum doi ani, mama băiatului, Mariana Tcaci l-a luat acasă și a insistat ca el să învețe. Pentru ca băiatul să poată merge la o școala din comunitate au fost nevoiți să treacă cu traiul de la sat la oraș. Acum, Stanislav merge în clasa a șaptea, împreună cu fratele său mai mic, care are grijă de el. Ca să recupereze toată materia, Stanislav este nevoit să învețe la greu, dar nici o dificultate nu îl sperie acum, când are posibilitatea să învețe într-o școală normală, alături de părinți și de casă. Îi place geografia și literatura. De curând a început să frecventeze și cursuri de engleză.

Autoritățile recunosc că în școlile auxiliare ajung și copii sănătoși

Ministerul Educației recunoaște că la plasarea copiilor în instituțiile rezidențiale s-au comis erori. „ Avem o situație care nu ne prea bucură, deoarece am găsit copii sănătoși, care puteau fi integrați în școala comunitară. A fost un minus în activitatea comisiilor medico-psiho- pedagogice la nivel de raioane, care au considerat că la adresarea instituției de învățământ unde copilul nu poate însuși anumite materii, este mai simplu să-i stabililească o disabilitate mintală de un anumit grad și să-l trimită în această școală auxiliară”, spune Valentin Crudu, șef de direcție în cadrul Ministerului Educației.

Bani mulți, eficiență-zero

În fară de faptul că aflându-se între pereții acestor instituții copiii degradează și mai mult, ele sunt o povară extrem de mare pentru bugetele din care sunt finanțate. De exemplu, raionul Ungheni cheltuia anual în jur de 28 mii de lei pentru fiecare elev din școala de la Sculeni. Pentru comparație, studiile unui elev din școala generală din Unțești costă statul de șapte ori mai puțin, adică 4 mii de lei. Doar o mică parte din acești bani - circa 6 mii de lei o reprezentau cheltuielile directe pentru copil, restul sumei fiind cheltuită în special pentru întreținerea clădirilor și salarizarea angajaților.

La nivel de republică situația este și mai gravă. Costul întreținerii unui copil întro instituție rezidențială este cuprins între 20 și 50 de mii de lei pe an, iar în unele instituții ajunge până la 100 mii lei, spune Valentin Crudu. “Bunăoară, școala pentru copii cu devieri de comportament din Soloneț era finanțată cu peste 2,5 mln lei. La cei 25 de copii reveneau 70 angajați. Un copil din instituția respectivă costa statul în jur de 100 mii de lei, lucru inadmisibil, atunci când în școala generală pornim de la un normativ de 6 mii de lei”.

Drumul greu înapoi, acasă

Ministerul Educației împreună cu UNICEF Moldova desfășoară în prezent un program de reformare a sistemului rezidențial, care prevede reducerea până în anul 2012 cu 50 la sută a numărului de copii aflați în internate, școli speciale și auxiliare. Din cele 62 de instituții rezidențiale, câte erau în anul 2007, acum au rămas 53. Dintre acestea, 23 sunt școli auxiliare pentru copii cu diferite disabilități. Numărul copiilor aflați în sistemul rezidențial s-a redus din 2007 până în prezent de la 11500 la 7200.

Cea mai gravă problemă cu care se confruntă foștii discipoli ai internatelor și școlilor auxiliare este reintegrarea în școală și societate. Pentru că au fost izolați ani de-a rândul, ei au de recuperat acum un volum mare de cunoștiințe, dar și de învățat lucruri elementare pe care educatorii din instituții nu au putut sau nu au dorit să-i învețe.

Investigația a fost realizată în cadrul Campaniei „Jurnaliștii pentru Drepturile Omului”, susținută de Ambasada SUA în Moldova