Drepturile copilului

Exilați în școli pentru retardați

www.timpul.md

Copiii-problemă

An de an zeci de copii sănătoși sunt plasați în școlile auxiliare, destinate celor cu retard mintal. Nepăsarea sau neglijența autorităților îi condamnă să trăiască într-un mediu în care degradează din punct de vedere intelectual, fiindu-le pecetluit pentru totdeauna viitorul. În mare parte, copiii sănătoși ajung în școlile auxiliare doar pentru că provin din familii degradate, pentru că sunt considerați copii-problemă și pentru că autoritățile locale sau pedagogii nu vor să-și complice viața cu astfel de cadre. Pe de altă parte, în unele școli auxiliare copiii sunt aduși și pentru a completa numărul de elevi, astfel încât să fie menținut (ba chiar sporit) salariul cadrelor și instituția să funcționeze.

„Debil” pentru toată viața

Câți copii au fost și sunt exilați pe nedrept în astfel de instituții? Investigația noastră a arătat că în fiecare școală auxiliară există copii plasați nu pe motiv de boală, ci din cauza sărăciei familiei sau a abandonului părinților. La fel, în școlile auxiliare cresc un număr mare de copii cu retard mintal ușor, care poate fi recuperat printr-un efort al profesorilor din școlile generale, dar și al părinților. De exemplu, în școala auxiliară din s. Crihana Veche, r-l Cahul, doar 3% de copii din cei 112 plasați au retard mintal sever.

Sistemul este cel care favorizează izolarea de lume a oricărui copil cu probleme, fie și minore. Plasarea lui în instituție rezidențială nu înseamnă însă recuperarea copilului, ci degradarea lui. „Copiii nu au un program individual de educație, dezvoltare. Deși școlile auxiliare au angajat cel mai numeros personal din tot sistemul rezidențial, în multe dintre ele nu există psihologi și nici alți specialiști care ar oferi servicii de psihoprofilaxie și psihocorecție necesare pentru copil”, sunt câteva din rezultatele evaluării făcute în 2007 în toate școlile auxiliare, cu sprijinul UNICEF și al UE.

Copiii plasați în școlile auxiliare nu sunt ajutați să se dezvolte, să se salveze de retardul mintal, ci sunt lăsați să degradeze, urmând să poarte pentru tot restul vieții stigmatul de debil. După absolvirea a opt clase, timp în care se învață după o programă simplificată, ei obțin un certificat care nu le permite să-și continue studiile în licee, colegii sau universități.

Ion a ajuns la școala auxiliară din s. Visoca, r-l Soroca, pe când era în clasa V, la insistența administrației școlii în care învăța. Era un copil dificil motiv din care a fost transferat dintr-o școală în alta, în total adunându-se vreo cinci la număr. De la cinci ani, el și sora lui au crescut cu bunica, deoarece ambii părinți erau deținuți în închisoare. „Pe când învățam la Visoca, aveam impresia că majoritatea copiilor sunt sănătoși – vorbeam cu ei și vedeam că sunt deștepți. Ce-i drept, în fiecare clasă erau și câțiva copii cu care nu aveam despre ce discuta, care trăiau într-o lume a lor”, își amintește băiatul de cei câțiva ani petrecuți în școala auxiliară. În final, Ion a fugit din școala auxiliară când era în clasa absolventă. Acum, încearcă să obțină cu disperare un act de studii, fără de care nu poate găsi un loc de muncă. „Am rămas debil pentru toată viața. Nu a avut cine să mă îndrume să mă țin de carte. Poate nu mai ajungeam la Visoca și eram și eu om în rând cu lumea”, spune Ion cu un zâmbet trist. Acum, băiatul lucrează cu ziua. Anul trecut a murit bunică-sa, iar iarna aceasta i-a ars casa. Astăzi, el și cu sora lui au rămas copii ai nimănui: fără casă și fără încredere în ziua de mâine.

Comisii incomplete decid soarta copiilor-problemă

Potrivit datelor Ministerului Educației și Tineretului (MET), actualmente în cele 27 de școli auxiliare trăiesc și învață peste 3,5 mii de copii. Copiii ajung în școlile auxiliare în urma evaluării unei comisii specializate, numită medico- psihopedagogică, deschisă pe lângă toate direcțiile raionale de învățământ, tineret și sport. Conform regulamentului, din componența acestor comisii trebuie să facă parte logopezi, psihopediatri, oligofrenopedagogi, psihologi școlari și învățători de clasele primare. Deoarece majoritatea specialiștilor enumerați sunt deficitari, MET a emis o circulară prin care permite comisiilor respective să activeze chiar dacă în componența lor există doar trei specialiști. Membrii acestor comisii nu sunt remunerați suplimentar pentru activitatea respectivă.

„Fiecare al doilea copil este sănătos...”

„În școlile auxiliare chiar și copiii cu retard mintal ușor degradează, astfel încât peste un timp diagnoza lor trebuie schimbată în una mai agravantă. Experiența îmi permite să spun că jumătate din copiii plasați în școlile auxiliare sunt sănătoși sau pot fi ușor recuperați și trebuie să frecventeze școlile obișnuite”, susține Alexandra Grăjdian, managerul Centrului pentru copii cu cerințe educative „Speranța” din orașul Criuleni. A. Grăjdian a fost timp de șapte ani președinte al Comisiei medico-psihopedagogice din raionul Criuleni.

În ultimii trei ani, grație centrului „Speranța” copiii cu retard mintal ușor nu sunt plasați în instituții rezidențiale, în fiecare caz căutându-se posibilități de încadrare a acestora în învățământul general. În Occident, copiii cu astfel de diagnoze merg la școlile din comunitate și obțin la absolvire o diplomă de studii care le permite să obțină o profesie. „Deoarece în R. Moldova schimbarea se face cu viteza melcului, angajații „Speranța” preferă să nu treacă copiii cu handicap mintal ușor prin comisia medico-psihopedagogică, deoarece o asemenea diagnoză e ca o undă verde pentru plasarea într-o școală auxiliară. E o încălcare, poate, dar una care se face în interesul copiilor”, spune Alexandra Grăjdian.

Duși la școala auxiliară pentru că aveau părinți alcoolici

școlile auxiliare sunt o soluție și la îndemâna primarilor în cazul copiilor din familiile dificile sau celor rămași fără îngrijirea părinților. În lipsa serviciilor de alternativă instituțiilor rezidențiale și a celor de sprijin familiar bine dezvoltate, autoritățile locale găsesc drept soluție pentru mulți copii-problemă plasarea în școlile auxiliare. Astfel, autoritățile locale nu mai poartă nicio răspundere pentru copilul-problemă.

Ion și Marina, doi frați din Sărata Galbenă, Hâncești, au ajuns în școala auxiliară din acest sat pentru că părinții lor se țineau de băut și nu aveau grijă de ei. Ambii au învățat primele trei clase în școala din comunitate, ceea ce confirmă faptul că ei sunt copii sănătoși. Cei doi copii stau la școala auxiliară doar pe parcursul zilei, iar seara merg la bunica. Părinții lor au ars de vii acum doi ani, într-un incendiu care le-a mistuit casa. Atât Marina, cât și Ion nu au prieteni în instituția în care învață. „Nu prea avem interese comune și nici ce discuta”, ne spune Ion care va absolvi anul acesta școala auxiliară. El își dorește să facă studii în construcții, iar Marina, care mai are de învățat doi ani, se visează bucătăreasă.

O organizație neguvernamentală a lansat recent o campanie de colectare a fondurilor pentru a le cumpăra o casă. Paradoxul este că statul putea face acest lucru de mult, pe banii pe care i-a cheltuit pentru întreținerea timp de câțiva ani a celor doi frați în școala auxiliară.

Majoritatea copiilor sunt înscriși în școlile auxiliare cu statut de „plasament temporar”, dar rămân acolo până la absolvire. Dosarele lor nu sunt revăzute cu anii și nici situația familiei nu este reevaluată. În unele cazuri, situația familiilor nu este evaluată nici la înscrierea copiilor în instituții. „În dosarele copiilor din Sărata Galbenă era prezent un număr foarte mare de acte, dar care nu determină obiectivitatea plasamentului copilului în instituție”, arată rezultatele evaluării făcute în această școală în 2007, care a arătat că doar în 24 de cazuri din cele circa 130, la dosar era anexat un act despre situația părinților.

Sute de mii de lei curg anual în sistemul auxiliar de educație

școlile auxiliare, rămase moștenire de la sistemul sovietic de educație, nu sunt altceva decât niște „ghetouri” pentru copiii cu nevoi speciale. Acestea înghit partea leului în bugetul destinat instituțiilor rezidențiale. Pentru întreținerea unui copil din astfel de instituții, statul cheltuiește anual peste 30 de mii de lei. Deși enormă la prima vedere, doar șase mii de lei din toată suma constituie cheltuieli directe pentru copil, restul banilor fiind dați pentru întreținerea blocurilor, reparații, salarizarea personalului etc. Ca și în întregul sistem rezidențial, mărimea salariilor personalului acestor instituții e în funcție de numărul de copii. În aceste condiții, managerii și în mare parte personalul acestor instituții sunt interesați să mențină, ba chiar să sporească numărul elevilor și nu caută posibilități pentru reintegrarea acestora în familie.

Implicarea asistentului social - decisivă

Specialiștii de la Secția de asistență socială din Ungheni au solicitat de mai multe ori să fie incluși în componența comisiei medico-psihopedagogice, pentru a putea evalua copiii și familiile și a găsi o soluție mai bună decât școala auxiliară. Grație intervenției prompte a specialiștilor secției nominalizate, numai în anul curent mai mulți copii nu au fost plasați în instituția rezidențială și cresc acum în familia lor extinsă sau într-un serviciu de alternativă apropiat mediului familial.

Este și cazul a două surori, de șapte și opt ani, care s-ar fi aflat azi la școala auxiliară din s. Sculeni, r-l Ungheni, dacă asistenții sociali nu ar fi intervenit. Doi frați de-ai fetelor învață de mai mulți ani în această instituție. Primăria din satul de baștină era gata să trimită și fetele încolo, după ce mama lor a dispărut din sat, povestește Larisa Bubnova, specialist principal în problemele copilului și a familiei în dificultate la Secția de asistență socială din Ungheni. Fetele nu frecventau școala și grădinița, erau mereu flămânde, pentru că tatăl lor se ținea de băut. Comisia de specialitate a decis să le plaseze la școala auxiliară pe motiv că ele rămâneau în urmă cu dezvoltarea - ceea ce nu e de mirare, ținând cont de faptul că nimeni nu avea grijă de educația lor.

Pentru început, cele două surori au fost plasate într-un centru de zi, răstimp în care s-a găsit o familie dispusă să le ofere adăpost, grijă și educație. Acum, fetițele cresc în familia unui asistent parental profesionist. Una dintre ele frecventează școala din comunitate, iar cealaltă merge în grupa pregătitoare.

„Admitem că se comit gafe...”

Din cauza reevaluării sporadice a dosarelor copiilor plasați în școlile auxiliare este dificil să afli numărul real al copiilor sănătoși plasați în școlile destinate copiilor cu retard mintal. Solicitată de reporterul CIN, Nelea Bulgaru, șefa Consultației republicane medico-psihopedagogice a Ministerului Educației și Tineretului, a recunoscut că în școlile auxiliare sunt plasați și copii sănătoși, dar a declinat orice responsabilitate a ministerului. „Structurile medico-psihopedagogice raionale sunt responsabile de orice copil înscris în asemenea instituții. Admitem că se comit anumite gafe. Din lipsă de timp, mergem rar cu verificări în școlile auxiliare. Am avut cazuri în care am scos din școala auxiliară copii de 16 ani și care mai târziu au mers la olimpiadele raionale pentru școlile generale. De multe ori schimbăm și diagnosticul pus de psihiatri și, astfel, îl plasăm pe copil în școala de cultură generală”, susține N. Bulgaru.

Am ajuns într-o situație aproape paradoxală. Ministerul Educației, singura autoritate centrală responsabilă de activitatea școlilor auxiliare, recunoaște că în aceste instituții cresc și copii sănătoși, dar nu intervine din ... criză de timp. Din același motiv, aprobă spre plasament în școli pentru retardați și copii sănătoși, distrugându-le astfel copilăria, dar și viața. Or, odată plasat în aceste instituții, copilul are șanse mici de recuperare. El nu are un program individual de educație, dezvoltare. Deși școlile auxiliare au angajat cel mai numeros personal din tot sistemul rezidențial, în multe dintre ele nu există psihologi și nici alți specialiști care ar oferi servicii de psihoporofilaxie și psihocorecție necesare pentru recuperarea copilului. Copilul nu este ajutat să se dezvolte, să scape de retardul mintal, ci este conservat și lăsat să degradeze.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii