Părinții care cumpără din piețe jucării pentru copiii lor îi expun, fără să conștientizeze, unor pericole aproape iminente. Doar în anul 2024, autoritățile de control au depistat aproape 850 de mii de jucării neconforme. Cifrele examinate de portalul Anticoruptie.md confirmă amploarea problemelor grave de siguranță care persistă pe piața jucăriilor. Documentarea la punctele de comercializare a scos la iveală faptul că multe produse destinate copiilor sunt vândute fără certificate de conformitate și fără etichetare adecvată. Dacă în cazul jucăriilor de dimensiuni mai mari se respectă, în general, cerințele legale, cele mai mici – precum slime-urile, jucăriile anti-stres și squishy – sunt adesea lipsite de orice documentație oficială și ajung în piețe eludând căile legale de export.
La Piața Centrală, după jucării... sub acoperire
Atunci când mergi în piață tebuie să fii din start gata că „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg”. Nu credeam însă că acest proverb popular va fi confirmat atât de repede. Am fost surpinsă să descopăr nereguli chiar la prima tarabă de care m-am apropiat. Pretinzând că sunt mama unei fetițe predispuse la alergii, inițiez discuții cu mai mulți vânzători, încercând să aflu ce știu despre siguranța produselor pe care le comercializează și dacă acestea respectă normele legale.
Mă apropii de primul stand de jucării din Piața Centrală, situat chiar lângă intrarea principală. Printre rafturile pline de jucării pentru copii, îmi atrag atenția în mod special jucăriile mici de tip „squishy” și extrem de popularele „lăbuțe de pisică”. Cu toate acestea, observ imediat o problemă: niciuna dintre ele nu are etichetă în limba română și nici marcajul obligatoriu CE, care atestă conformitatea cu standardele europene de siguranță.
Foto: CIJM
Îi spun vânzătorului că fiica mea, pentru care aș vrea să cumpăr o „lăbuță de pisică”, suferă de alergii și îl întreb dacă aceste jucării au certificate de conformitate. Privindu-mă mirat, îmi răspunde, vizibil emoționat:
Foto: CIJM
– Ce certificate? Glumiți? Le aducem în torbe din skladuri (n.r. depozite) mari de la Odesa, care primesc tone de jucării din China. Despre ce acte poate fi vorba? Dacă fata are alergii, nu v-aș recomanda să cumpărați aceste antistresuri, încheie vânzătorul cu o sinceritate rar întâlnită în rândul comercianților, obișnuiți să recurgă la orice metodă pentru a-și vinde marfa.
Merg mai departe și ajung la următorul „boutique” de jucării din Piața Centrală. Aici descopăr „lăbuțele de pisică” ambalate în pachete suspecte, complet lipsite de inscripții sau informații despre producător. Singurul detaliu vizibil - prețul scris direct pe ambalaj.
Îi cer vânzătoarei să îmi prezinte certificatul de conformitate. Zâmbind, domnișoara mă asigură că documentul există, dar nu este la ea, ci la stăpână, deoarece ea este doar un simplu realizator. Însă, văzând interesul meu pentru „lăbuțe” și fiind informată despre reacțiile alergice ale fiicei mele, încearcă prin toate mijloacele să mă descurajeze să cumpăr jucăria anti-stres.
Foto: CIJM
Piața Ciocana: aceleași jucării, aceleași probleme
Merg să inspectez piața de la Ciocana. Un vânzător comunicativ, cu o vastă experiență în comerțul cu jucării, mă asigură că, dacă înainte de pandemie era relativ ușor să introduci loturi întregi de jucării ilegal, după izbucnirea crizei COVID-19, odată cu înăsprirea legislației și a controalelor, acest lucru a devenit aproape imposibil. În magazinul lui nu găsesc nici măcar o mostră din jucăriile de tip squishy.
Tot acolo inițiez un dialog cu o altă vânzătoare, care îmi spune cu convingere că toate jucăriile sunt certificate. Deși asortimentul este foarte variat, ea susține că cele mai sigure și mai puțin alergene sunt jucăriile aduse din Europa, Ucraina și Belarus. Atunci când atenția mea este atrasă din nou de „lăbuțele de pisică”, femeia devine brusc agitată.
Îmi smulge cutia din mâini și îmi spune ferm:
— Sub nicio formă nu ar trebui să cumpărați astfel de jucării pentru un copil predispus la alergii!
Apoi, cu o voce mai joasă, aproape șoptit, recunoaște:
— Și nici documente nu avem pentru ele...
Poți comanda o jucărie ... neconformă, fară să ieși din casă
De altfel, pentru a obține jucăria dorită, nu este neapărat nevoie să mergeți la piață. Aceasta poate fi comandată cu ușurință de acasă, prin aplicații mobile precum Joom, Temu și altele, economisind astfel cel puțin o treime din preț. Totuși, în acest caz, nu aveți garanția că produsul respectă standardele de siguranță, deoarece nu puteți verifica marcajele de conformitate și certificările necesare.
Foto: CIJM
Special pentru ancheta noastră am comandat prin aplicația Temu o lăbuță de pisică, plătind doar 106 lei, față de cei 150 de lei solicitați pentru un produs similar la Piața Centrală. La prima vedere, jucăria bifează toate așteptările: respectă dimensiunile din descriere, este moale, plăcută la atingere și oferă exact acea senzație liniștitoare specifică jucăriilor antistres. Însă entuziasmul dispare rapid odată ce deschizi ambalajul. Un miros înțepător și persistent a transformat întreaga experiență într-una greu de suportat. Deși a fost lăsată câteva zile la aerisit pe balcon, mirosul nu a dispărut, făcând practic imposibilă utilizarea acestei jucării.
Șefa Direcției Protecția Drepturilor Consumatorilor din cadrul ISSPNPC, Valentina Grigoriș, a comentat, pentru portalul Anticoruptie.md, că comerțul online în Republica Moldova este reglementat prin Legea 284 din anul 2004.
Legea prevede că „comerţul electronic este reglementat de Constituţia Republicii Moldova, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, prezenta lege, precum şi de alte acte legislative, normative ce reglementează raporturile aferente comerţului şi activităţii de întreprinzător”, de asemenea, „supravegherea şi controlul respectării normelor privind protecţia consumatorilor în procesul de comercializare a bunurilor şi serviciilor prin intermediul mijloacelor electronice se efectuează de organele abilitate cu funcţii de control în domeniul protecţiei consumatorilor, conform domeniilor de competenţă stabilite în Legea nr.105/2003 privind protecţia consumatorilor.
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, precum şi celelalte organe cu funcţii de control în domeniul protecţiei consumatorilor cooperează cu autorităţile competente din alte state în vederea exercitării eficiente a supravegherii şi controlului asupra activităţii furnizorilor de servicii”.
Aceasta înseamnă că, în cazul în care drepturile consumatorilor de mărfuri achiziționate online din alte țări sunt încălcate, aceștia se pot adresa, de asemenea, Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare. Cu toate acestea, potrivit Valentinei Grigoriș, astfel de sesizări la ISSPNPC nu au fost înregistrate.
Un alt aspect îngrijorător este faptul că aceste jucării pot fi comandate în cantități mari de către vânzători și comercializate ulterior pe piață, având în vedere că prețul lor scăzut le permite antreprenorilor să nu rămână în pierdere. Deși sursa principală a jucăriilor neconforme de dimensiuni mici provine din Odesa, așa cum ne-au confirmat off the record sursele din ISSPNPC, menționând că introducerea acestora în Moldova în sacose este aproape imposibil de monitorizat și controlat.
O sursă alternativă ar putea fi însă cumpărarea acestora online. Aceste jucării nu sunt însoțite de niciun marcaj, nici măcar marcajul CCC (China Compulsory Certificate), care nu este recunoscut în Republica Moldova, dar totuși sugerează o doză de încredere în produs, fiind un certificat obligatoriu în China pentru anumite grupe de produse, înainte ca acestea să fie exportate. În plus, instrucțiunile de utilizare sunt scrise în mai multe limbi, dar nu și în limba română, ceea ce constituie o încălcare gravă a legislației.
Cataloage de produse neconforme, din surse europene
Comisia Europeană a creat pentru consumatorii europeni platforma Safety Gate: Sistemul rapid de alertă al UE pentru produse nealimentare periculoase. Acest mecanism permite raportarea și identificarea produselor potențial periculoase, inclusiv a jucăriilor, prin selectarea categoriei și a țării de origine.
Pentru a verifica siguranța unor jucării antistres de tip „squishy”, originare din China, am căutat în baza de date Safety Gate. Am descoperit o listă de peste 50 de jucării care prezentau diverse pericole, cel mai frecvent fiind riscul de sufocare (choking hazard).
Safety Gate: Sistemul rapid de alertă al UE pentru produse nealimentare periculoase
Analizând fotografiile mai multor jucării incluse în listă, am observat că toate erau etichetate cu avertismente clare privind pericolele asociate. Cu toate acestea, chiar și în prezența etichetelor de avertizare, jucăriile au fost clasificate ca fiind periculoase.
În schimb, în piețele din Republica Moldova, găsim sute de jucării similare care nu conțin nicio informație privind siguranța sau riscurile asociate. Această situație ridică întrebări serioase despre protecția consumatorilor și siguranța produselor destinate copiilor.
Foto: CIJM
80% din jucării achiziționate online nu respectă standardele de siguranță
În toamna anului trecut, TIE, organizația care reprezintă interesele producătorilor de jucării din Uniunea Europeană a testat peste 100 de jucării achiziționate online de la vânzători terți din interiorul și din afara UE. Rezultatele au arătat că 80% dintre acestea nu respectau standardele europene de siguranță, prezentând riscuri grave, precum sufocare și expunerea la substanțe toxice.
Investigația a vizat jucării nebranduite vândute pe platforme precum AliExpress, Amazon Marketplace, Temu, Wish și Shein, iar testele independente au identificat probleme alarmante:
- Jucării pentru dentiție care se rup ușor în bucăți mici, riscând să provoace sufocare;
- Magneți puternici care, dacă sunt înghițiți, pot perfora intestinele copiilor;
- Tablete electronice pentru desen cu baterii tip buton accesibile, periculoase în caz de ingerare;
- Produse tip slime cu un conținut de bor de 13 ori peste limita legală, o substanță asociată cu problemele de reproducere.
TIE atrage atenția asupra unei lacune legislative periculoase: piața online nu este considerată operator economic și, prin urmare, nu are nicio responsabilitate pentru siguranța jucăriilor vândute pe platformele sale.
Ce spune legislația RM
Pentru a putea fi comercializate pe piața Republicii Moldova, jucăriile trebuie să respecte cerințele stricte prevăzute de legislația națională privind siguranța produselor. În cazul jucăriilor importate, acestea trebuie să fie evaluate conform procedurilor de evaluare a conformității și să dețină declarația de conformitate emisă de producător sau de importator.
Toate jucăriile, indiferent de proveniență, trebuie să fie marcate cu simbolul CE, care atestă că produsul corespunde cerințelor esențiale de siguranță. De altfel, trebuie acordată o atenție deosebită modului în care este scris marcajul CE. Dacă literele sunt foarte apropiate una de alta, aceasta indică faptul că este vorba despre marcajul chinezesc „China Export”, care nu este recunoscut în Republica Moldova.
Etichetarea are un rol esențial și trebuie realizată în limba română, într-un mod clar, vizibil și ușor de citit. Eticheta trebuie să conțină următoarele informații:
Denumirea și/sau marca comercială a producătorului;
Adresa producătorului, iar în cazul jucăriilor importate, și adresa importatorului sau a distribuitorului;
Numărul unic de identificare a produsului;
Instrucțiuni de utilizare și, dacă este cazul, avertizări privind utilizarea în siguranță (cum ar fi vârsta minimă recomandată sau riscuri potențiale, de exemplu pericol de sufocare).
Importatorii au obligația de a traduce eticheta și instrucțiunile în limba română și de a verifica dacă jucăria respectă toate cerințele de siguranță înainte de a fi pusă în vânzare. De asemenea, toate informațiile de pe ambalaj trebuie să permită identificarea clară a sursei produsului, pentru a asigura trasabilitatea și responsabilitatea în caz de probleme.
Milioane de tone de jucării importate anual în Republica Moldova
Se pare că comerțul cu jucării este un business extrem de prosper în Republica Moldova, cu un volum de importuri în creștere de la un an la altul. Conform datelor oferite de Serviciul Vamal, în 2023 au fost importate 2 756,5 tone de jucării, în valoare de 469,2 milioane de lei, iar în 2024 cantitatea a crescut la 2 918,8 tone, atingând o valoare totală de 528,8 milioane de lei.
De altfel, potrivit datelor din bazele internaționale de comerț, în anul 2024 Republica Moldova a importat un volum total de 4.246 de tone de jucării, în sens larg (inclusiv triciclete, trotinete, automobile cu pedale şi jucării similare cu roți, landouri și cărucioare pentru păpuși, jocuri enigmistice, etc) de orice tip Mai mult de jumătate dintre acestea – 53,7% provin din China. Totuși, această cifră reflectă doar importurile oficiale și nu include jucăriile achiziționate online din străinătate, în cazul coletelor cu o valoare sub 150 de euro, cele aduse personal de cetățeni din afara țării în limitele neimpozabile, ori cele introduse ilegal. Prin urmare, volumul real al jucăriilor importate este, cel mai probabil, mult mai mare.
Importurile de jucării în Republica Moldova
În același timp, autoritățile au identificat mai multe tentative de introducere ilicită a jucăriilor pe teritoriul țării. În 2023, vameșii au descoperit opt cazuri de contrabandă, în care mărfurile erau nedeclarate pentru a evita plata taxelor. În 2024, numărul tentativelor a scăzut la trei, ceea ce ar putea indica fie o reducere a acestui fenomen, fie metode mai rafinate de ocolire a controalelor vamale.
Cantitatea de jucării neconforme identificate a crescut alarmant
În ultimii doi ani, problema jucăriilor neconforme pare să fie destul de vizibilă pe piața Republicii Moldova. Datele Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) arată că, deși numărul controalelor a scăzut în 2024, cantitatea de jucării neconforme identificate a crescut alarmant.
În 2023, inspectorii au efectuat 41 de controale, verificând 296 de loturi de jucării, însumând 2.958 de produse. Dintre acestea, 468 de jucării din 48 de loturi s-au dovedit a fi neconforme. Principalele probleme au fost lipsa declarației de conformitate și absența etichetelor în limba română.
În 2024, deși numărul controalelor a scăzut la 26, iar doar 206 loturi au fost inspectate, numărul jucăriilor verificate a crescut spectaculos, ajungând la 863.905 de produse. Îngrijorător este că 65 de loturi, conținând 846.311 jucării, nu respectau normele legale, un procent mult mai ridicat decât în anul precedent.
Sursa: ISSPNPC
În paralel, și Serviciul Vamal a intensificat monitorizarea conformității jucăriilor importate. Dacă în 2023 au fost transmise 43 de notificări privind probleme de conformitate, în 2024 numărul acestora a urcat la 80. Într-un caz, ISSPNPC a solicitat chiar suspendarea punerii în liberă circulație a unui lot întreg de jucării neconforme.
Printre măsurile luate de autorități s-au numărat interzicerea temporară a comercializării unor produse, prescripții pentru remedierea neconformităților și sancțiuni pentru comercianți. Cu toate acestea, realitatea din piețele din Chișinău arată că multe jucării periculoase continuă să fie vândute fără restricții.
În cazul în care obținerea certificării pentru jucării nu este posibilă, se ia decizia distrugerii acestora. Serviciul Vamal ne-a informat că „metodele utilizate pentru distrugerea jucăriilor neconforme includ procedee termice, chimice, mecanice sau alte tehnici, aplicate în unități autorizate, respectând cerințele de mediu”. În vara anului trecut, doi agenți economici care semnaseră declarații pe propria răspundere, angajându-se să evalueze conformitatea jucăriilor în Republica Moldova, nu au reușit să obțină certificarea din cauza lipsei documentelor suplimentare. Drept urmare, aceștia au decis să distrugă loturile de jucării potențial periculoase. Distrugerea a fost realizată de companii de reciclare, iar actele de distrugere au fost întocmite corespunzător.
Foto: Distrugerea jucăriilor neconforme. Sursa: Serviciul Vamal
Totodată, în ultimii doi ani au fost înregistrate doar 5 reclamații referitoare la încălcarea drepturilor consumatorilor privind achiziția de jucării: 3 în 2023 și 2 în 2024. Această cifră extrem de redusă ridică semne de întrebare în situația în care controalele oficiale arată că mii de jucării nu respectă normele legale. Explicatia ar putea fi gradul extrem de redus de conștientizare a populației privind riscurile potențiale la care se expun la achiziția jucăriilor neconforme. O posibilă explicație ar fi gradul foarte scăzut de informare a populației cu privire la riscurile asociate jucăriilor neconforme, dar și o mentalitate învechită, împărtășită de mulți consumatori, potrivit căreia o jucărie, odată cumpărată, nu mai poate fi returnată, iar vânzătorul are șanse minime de a fi tras la răspundere.
Reacțiile alergice la jucării persistă, chiar dacă părinții sunt mai vigilenți
Pentru a înțelege mai bine incidența cazurilor de reacții alergice provocate de jucării în Republica Moldova, ne-am deplasat la Institutul Mamei și Copilului — cea mai renumită instituție medicală de nivel republican, specializată în obstetrică, ginecologie, neonatologie și pediatrie. Acolo am avut ocazia să discutăm cu doamna Tatiana Gorelco, alergolog-pediatru, doctor în medicină, conferențiar cercetător, șefa Secției de Alergologie. Medicul ne-a explicat situația generală în privința jucăriilor, dat fiind faptul că nu există statistici separate pentru reacțiile alergice cauzate anume de jucăriile neconforme. Totuși, se pot trage anumite concluzii, având în vedere că, uneori, chiar și jucăriile certificate pot prezenta riscuri pentru sănătatea copiilor.
Foto: Secța de Alergologie, Institutului Mamei și Copilului. Sursa: CIJM
Am întrebat-o pe doctor dacă a întâlnit cazuri în care copiii au dezvoltat reacții alergice după utilizarea anumitor jucării:
Da, din păcate, astfel de cazuri există. În unele situații, copiii ajung chiar la spital sau vin la consultații după ce au dezvoltat reacții alergice cauzate de jucării, lunar la noi în secție avem 4-5 cazuri de acest gen. Cel mai frecvent întâlnim dermatite de contact. După achiziționarea unei jucării noi, părinții observă apariția unor erupții pe mâinile sau fața copilului, în special atunci când este vorba despre jucării moi, pe care copiii le mângâie sau dorm cu ele. Zonele de contact intens pot dezvolta iritații, mai ales dacă jucăria are culori aprinse. Deși pot părea atrăgătoare, aceste culori - precum alb, portocaliu sau roșu - pot conține substanțe periculoase, cum ar fi plumbul sau cadmiul, care pot provoca reacții alergice.
Totodată, Tatiana Gorelco a remarcat că situația s-a îmbunătățit considerabil în ultimii ani, datorită informării și atenției sporite din partea părinților, iar adresările pacienților sunt acum mult mai rare. Dacă în trecut oamenii cumpărau jucării fără a ține cont de proveniență sau de calitate, astăzi majoritatea preferă să achiziționeze produse din surse autorizate, evitând jucăriile cu mirosuri intense sau culori stridente. Acum 20-30 de ani multe jucării, mai ales cele venite din China, erau fabricate din materiale de calitate îndoielnică, și chiar lăsau urme de culoare pe mâini. Acum, deși situația este mai bună, tot apar cazuri de reacții alergice provocate de jucării necorespunzătoare.
Medicul ne-a relatat despre un caz recent mai deosebit, în care un copil a dezvoltat o pată roșie de mari dimensiuni pe obraz, însoțită de disconfort. A menționat că, inițial, cauza nu a putut fi identificată, deoarece copilul nu avea antecedente alergice. După investigații amănunțite, mama și-a amintit că achiziționase de curând un iepuraș de pluș, cu care copilul obișnuia să doarmă, ținându-l lipit de obraz. După îndepărtarea jucăriei, erupția a dispărut în câteva zile. Medicul a adăugat că au existat și cazuri de copii astmatici a căror stare s-a agravat în urma contactului cu jucării din lemn, aparent inofensive, dar tratate cu vopsele de calitate inferioară sau stabilizatori chimici care emanau mirosuri specifice.
Întrebată despre jucăriile de tip slime sau cele din silicon, specialista a explicat că acestea nu sunt recomandate copiilor sub trei ani, deoarece au culori atractive și mirosuri care îi pot determina pe cei mici să le introducă în gură, ceea ce este periculos. Chiar și în cazul copiilor mai mari, utilizarea acestor jucării ar trebui să fie supravegheată de un adult. Deși pot contribui la dezvoltarea motricității fine a degetelor, există riscul de ingerare sau de contact cu substanțe toxice. A precizat că, în cazul siliconului pur, acesta nu este ofensiv, însă jucăriile din latex reprezintă un pericol, întrucât în ultimii ani au fost raportate numeroase cazuri de alergii provocate de acest material. Prin urmare, medicul a recomandat evitarea jucăriilor care conțin latex, inclusiv a biberoanelor.
În ceea ce privește simptomele la care părinții ar trebui să fie atenți atunci când suspectează o reacție alergică provocată de o jucărie, medicul a explicat că acestea apar, de obicei, la scurt timp după achiziționarea unei jucării noi. Dacă jucăria emană un miros puternic, iar copilul începe să strănute, să aibă mâncărimi la nas sau ochi ori să tușească, acest lucru trebuie să ridice suspiciuni. De asemenea, apariția unor pete roșii pe piele, în special pe mâini sau față, este un semnal de alarmă. Dacă copilul a pus jucăria în gură și apar simptome de sufocare sau dificultăți respiratorii, este necesar să se solicite imediat asistență medicală. De asemenea, jucăriile moi din pluș pot acumula praf, un alt factor alergen frecvent. Este important ca acestea să fie spălate periodic, iar numărul lor să fie limitat în camerele copiilor cu alergii sau astm.
Totodată, medicul a subliniat că, în cazul în care o jucărie are un miros specific care trezește suspiciuni, părinții nu ar trebui să încerce să o aerisească în speranța că mirosul va dispărea. Astfel de jucării trebuie eliminate imediat, deoarece pot conține substanțe chimice periculoase pentru sănătatea copilului.
Am întrebat-o pe alergolog ce recomandări are pentru părinți în alegerea jucăriilor, astfel încât riscurile pentru sănătatea copiilor să fie cât mai mici:
Este esențial ca părinții să cumpere jucării doar din surse autorizate, să evite produsele cu mirosuri puternice sau culori aprinse și să acorde atenție compoziției materialelor. Jucăriile trebuie să fie adaptate vârstei copilului, iar cele din latex ar trebui evitate. Jucăriile moi trebuie spălate săptămânal la temperaturi ridicate pentru a elimina praful acumulat. În general, părinții trebuie să fie vigilenți la orice schimbare de sănătate a copilului după achiziționarea unei jucării noi.
Foto: Șefa Secție Alergologie al IMSPIMC, Tatiana Gorelco. Sursa: CIJM
Ce ne sugerează cifrele
Am solicitat de la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) date privind traumatisme și alegii la copii, cauzate de utilizarea jucăriilor. Instituția ne-a comunicat că nu dispune de statistici specifice legate de jucării, însă tabloul general al traumatismelor în rândul copiilor este alarmant. Printre cele mai frecvente situații se numără înghițirea sau introducerea în cavitatea nazală a unor piese mici, precum și reacțiile alergice severe. În acest context, utilizarea jucăriilor neconforme amplifică semnificativ riscurile, expunând copiii la pericole greu de anticipat.
Sute de mii de jucării moldovenești de înalta calitate ... exportate peste hotare
Într-un context în care numeroase jucării ajung pe piața din Republica Moldova fără etichete clare și fără un control riguros al calității, sute de mii de jucării de cea mai înaltă calitate, produse chiar la noi acasă, sunt exportate peste hotare. Un exemplu elocvent în acest sens este o fabrică de jucării moi din capitala nordică a republicii.
Valerii Dimcov, directorul general al întreprinderii, ne-a povestit că totul a început în anul 1992, cu o singură mașină de cusut. De atunci, fabrica a crescut treptat, iar astăzi produce anual peste jumătate de milion de jucării moi, majoritatea destinate piețelor din România și Ucraina. Compania este considerată în prezent cel mai mare producător autohton de acest tip de produse.
Conform declarațiilor directorului, păstrarea standardelor de calitate este una dintre cele mai dificile provocări. Fiecare partidă de materie primă importată este trimisă la Agenția Națională pentru Sănătatea Publică, unde este supusă testelor de laborator înainte de a fi folosită în procesul de producție. În plus, fabrica trece prin controale trimestriale și anuale, tocmai pentru a asigura conformitatea continuă.
Întregul procesul tehnologic are loc în cadrul fabricii: de la elaborarea de către designeri profesionaliști a modelelor originale — peste 250 la număr — până la asamblarea finală și aplicarea etichetei. Utilajele folosite în producție sunt moderne și performante, iar etapele mecanizate sunt completate de munca manuală a cusătorelor cu experiență. Această îmbinare dintre tehnologie și meșteșug asigură nu doar un aspect estetic bine finisat, ci și durabilitate superioară. Aproximativ 200 de angajați contribuie zilnic la crearea fiecărei jucării.
„Pe o piață dominată de jucării ieftine, în special din Asia, și de produse europene care respectă standarde înalte de calitate, însă destul de costisitoare, ne străduim să oferim o alternativă echilibrată: articole sigure, produse local, care respectă normele legale și sunt accesibile publicului larg”, a concluzionat Valerii Dimcov.
La ce trebuie să atragă atenție părinții
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor recomandă părinților să fie atenți la următoarele aspecte atunci când cumpără jucării:
- Locul achiziției: Cumpărați jucării doar din magazine autorizate și surse online de încredere.
- Marcaj de conformitate: Asigurați-vă că jucăriile au marcajul CE sau SM, care garantează respectarea normelor de siguranță. Evitați produsele cu simboluri înșelătoare.
- Vârsta recomandată: Alegeți jucării adecvate vârstei copilului, respectând indicațiile producătorului. Evitați jucăriile cu părți mici pentru copiii sub 3 ani, deoarece pot prezenta risc de înec.
- Jucării cu mobilitate: Verificați prezența și buna funcționare a frânelor la biciclete, trotinete și alte jucării similare.
- Siguranța electrică: Jucăriile nu trebuie să fie alimentate la o tensiune mai mare de 24V.
- Radiații și lumini puternice: Evitați jucăriile cu lasere, LED-uri puternice sau alte surse de radiații care pot afecta ochii și pielea copilului.
- Zgomotul si sunetul provocate de jucării: Nivelul zgomotului sau sunetelor, prevăzut pentru jucăriile utilizate în încăperi (cu excepţia celor muzicale), nu trebuie să depăşească 65 dBA, pentru cele destinate utilizării în afara încăperilor 75 dBA.
- Curățare și igienă: Jucăriile pentru copiii sub 3 ani trebuie să fie ușor de curățat; jucăriile textile trebuie să fie lavabile.
- Declarația de conformitate: Cereți această declarație de la vânzător pentru a verifica dacă jucăria respectă normele de siguranță.
- Ambalajul: Îndepărtați ambalajele periculoase și nu lăsați copiii să se joace cu pungi de plastic, care pot provoca sufocare.
Mai important decât evaluarea parametrilor fizici ai jucăriilor – precum intensitatea sunetului, luminii sau prezența unor elemente periculoase – este ca părinții să se asigure că produsul este conform și însoțit de un certificat de conformitate. Doar astfel se poate garanta că jucăria a trecut prin verificările necesare și respectă normele de siguranță stabilite de lege. Responsabilitatea alegerii unor produse sigure începe, în fond, cu o informare corectă și cu solicitarea documentelor care atestă calitatea acestora.
Raportați orice nereguli la Telefonul consumatorului 022 51 51 51 sau pe http://consumator.gov.md.
Această investigație a fost elaborată în cadrul „Campaniei naționale de informare a consumatorilor: drepturile consumatorilor sunt drepturile mele!”, desfășurată cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Fundației Soros-Moldova. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorului în Republica Moldova”, implementat de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de lider de consorțiu, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene, finanțat de către Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova.
Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii