Într-o țară în care învățământul este gratuit și obligatoriu până în clasa a noua, sute de copii nu merg la școală, ajungând la maturitate fără să poată citi și scrie. Ministerul Educației este  tot  mai optimist, susținând că numărul copiilor neșcolarizați este în continuă scădere, anul acesta fiind de 92. Organizațiile neguvernamentale susțin însă că în fiecare din cele peste 1500 instituții preuniversitare  ale Moldovei cel puțin un copil nu frecventează școala. 

Frig și mizerie în loc de școală

Snejana are 11 ani și ar trebui să fie acum în clasa a IV-a.  Deși a figurat în listele de elevi ai școlii din localitate, fetița nu cunoaște nici măcar literele. A rămas în grija bunicii după ce tatăl a decedat, iar mama a lăsat-o pe drumuri.  În casa în care a ajuns să trăiască de nevoie era bătută și neglijată. Până nu demult nu prea știa cum e să faci baie sau să mănânci pe săturate. De multe ori, când bunica sa nu era în duși buni,  se întâmpla să doarmă prin păpușoaie. Este greu de crezut că primăria din localitate sau asistentul social nu știau în ce mizerie trăia fetița.  Totuși, nimeni nu s-a preocupat să-i schimbe situația. Viața ei a luat o altă întorsătură doar după ce a ajuns la Centrul de asistență socială pentru familii și copii în situații de risc din ștefan Vodă. Angajații centrului vor mai întâi de toate să o dea la școală. Perspectiva o cam sperie pe fată  - îi este frică de școală, de viitorii colegi de clasă și de profesori. Pentru ea noțiunea de școală e la fel de departe ca și planeta Marte. Comisia care a evaluat nivelul de pregătire al Snejanei susține că fata ar trebui să reia studiile de la capăt, adică chiar din clasa I. Elena Rotaru, șefa Direcției protecție socială a familiei și copilului din ștefan Vodă, ne-a spus că în curând fetița va fi înscrisă pentru un timp la un gimnaziu-internat, unde va recupera materia școlară, pentru ca ulterior să fie transferată Ia o școală obișnuită.   Dincolo de iresponsabilitatea părinților și autorităților, există și cazuri când copiii nu merg la școală din cauza sărăciei. Multe familii, cu bugete mizere, subțiate rău de criză,  nu pot acoperi cheltuielile necesare pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, alimentație, rechizite și manuale școlare. Alți copii leagă școala de gard din cauza distanțelor  prea mari pe care trebuie să le parcurgă până la instituțiile de învățământ. Potrivit Ministerului Educației, circa zece mii de copii fac zilnic naveta în alte localități pentru că în satele în care locuiesc nu există școli. În situația în care transportul public este prea scump sau lipsește, odată cu căderea zăpezii, mulți preferă să stea pe cuptor decât să înghețe pe drumuri. Există și copii care nu sunt lăsați la carte de către părinți, fiind obligați să muncească din greu. Astfel, unii își amintesc de școală abia după ce termină de săpat grădinile și de scurs vinul.  

Analfabetism prin ”moștenire”  Unii părinți pur și simplu nu vor ca odraslele lor să învețe carte, pentru că nici ei nu au avut parte de așa ceva. Este și cazul unei familii din  ștefan Vodă, în care ambii părinți sunt analfabeți și nu văd rostul învățăturii pentru copii lor. Elvira, deși are 15 ani, nu a stat pe băncile școlii nici măcar o zi. Până nu demult s-a aflat împreună cu alți frați și surori în Rusia, unde părinții lor munceau la negru. A aflat despre existența literelor după ce autoritățile ruse au cazat-o într-un azil pentru copii vagabonzi, unde făcea lecții cu un învățător. Recent a fost repatriată, împreună cu câțiva frați, și acum asistenții sociali caută o soluție pentru a o școlariza. Fata ar trebui să fie deja în clasa a VIII-a, însă bruma de carte pe care a primit-o la azilul din Rusia îi permite să fie înscrisă cel mult în clasa a IV-a. Nu își prea imaginează cum ar fi să stea în aceeași bancă cu picii dintr-a patra, dar vrea să rupă cercul vicios. Zice că își dorește un rost mai bun decât al mamei sale. Angajații secției de asistență socială sunt gata să o ajute. Dacă Elvira ar putea merge în sfârșit la școală, nu se poate spune același lucru despre sora sa mai mare, o tânără de 17 ani, care,  la fel, este  analfabetă. Ea a născut acum câteva luni o fetiță și deja trebuie să iabă grijă de copilul său.   

O situatie aparte este atestată în comunitățile cu populație de etnie rommă. În unele sate din raionul Nisporeni peste 20 la sută din copii nu frecvenetează școala, susține avocatul copilului Tamara Plămâdeală, precizând că în multe familii de romii sunt analfabeți câte trei generații.

Conform Legii Învățământului, obligativitatea de a frecventa școala încetează la sfârșitul anului de studii în care elevul atinge vârsta de 16 ani. În cel mai bun caz, cei care au absentat cu lunile, formal, reușesc să învețe câțiva ani la școală, după care sunt liberi să facă ce vor. Unii nu mai apucă să obțină măcar diploma de studii gimnaziale, fără de care nu se pot înscrie nici la o școală de meserii. Singura posibilitate oferită de legislația în vigoare pentru ca aceștia să termine nouă clase este să frecventeze o școala serală, însă în R. Moldova există doar șapte instituții de acest fel, doar în câteva raioane, iar analfabeți – în mai toate localitățile. 

Mai bine la stână decât la școală

În raionul  Cantemir  sunt înregistrate cel puțin 28 de cazuri de abandon școlar. Printre cei care au uitat de lecții este și Sergiu, un băiat de 15 ani. Atunci când vine vorba de el, autoritățile se arată a fi neputincioase. „Copilul acesta are are mai multe furturi și tâlhării  la activ și ne temem de viitorul lui care de pe acum se profilează”, spune Tamara Dabureanu, specialist principal în problemele familiilor cu copii în situații de risc din raionul Cantemir.  Ajuns în această situație din cauza unui destin familial nefericit, Sergiu nu-și prea face griji cu învățătura. Locuiește împreună cu mamă-sa la o stână și-i ajută pe ciobeni. De bine, de rău are ce manca. Singura tentativă mai serioasă de a-l școlariza a fost acum câțiva ani, când cu implicarea poliției, autoritățile locale au reușit să-l ducă la gimnaziul-internat din Cupcui. La scurt timp însă a fugit de acolo și a revenit „acasă”, la mama... Istoria lui Sergiu pare trasă la indigo cu cea a unui alt băiat, Gheorghe, de 14 ani, tot din raionul Cantemir. A făcut doar clasele primare, știe a scrie, a citi și a socoti. Zice că îi este de ajuns. După divorțul părinților Gheorghe a rămas să locuiască cu tatăl său, care s-a împrietenit cu păhărelul. Pe mamă-sa nu a mai văzut-o de ani buni, care a uitat pe semne de existența copilului. Gheorghe e un fel de celebritate la secția de asistență socială din Cantemir, iar angajații de acolo zic că  nu reușesc să găsească o soluție benefică pentru acest copil. Băiatul a vagabondat în mai multe localități ale republici. Trăia din cerșit. De fiecare dată era adus acasă cu poliția, dar nu se reținea prea mult și apuca iar drumurile.  Malnutriția și frigul i-au șubrezit sănătatea și, într-un final, s-a îmbolnăvit de tuberculoză. După ce va fi externat din spital va ajunge, cel mai probabil, la o școală sanatorială.

Legislația nu oferă soluții

Legislația în domeniul educației nu conține nicio instrucțiune privind reintegrarea școlară a celor care au abandonat studiile.  Ca vârstă, elevii din această categorie sunt mai mari cu câțiva ani decât eventualii lor colegi de clasă, de aceea se jenează să vină la școală. O altă problemă majoră este că  profesorii nu sunt interesați să lucreze suplimentar cu acești copii, mai ales că nu sunt remunerați pentru asta.  Problema școlarizării este acută și în cazul copiilor repatriați. Structurile care se ocupă de cazurile de repatriere spun că școlarizarea este dificilă în cazul a 50 la sută dintre copiii reîntorși în țară. De multe ori, organizațiile sunt dispuse  să angajeze 1-2 cadre didactice ca să se ocupe suplimentar de acești copii, însă această intenție nu are nici un fel de acoperire legală.  „ Avem nevoie în mod urgent de o procedură clară, ca orice manager școlar să știe exact ce trebuie să facă cu un copil care a absentat mai mulți ani la rând de la școală și pe care nu-l poate înscrie în clasa I la vârsta de 13-15 ani. Documentul ar trebui să-l absolve pe drectorul de școală de frica de a denunța un caz de abandon școlar și să-i dea orientări procedurale clare în cazul în care se confruntă cu o astfel de problemă”, susține Mariana Ianachevici, președintele „Salvați copiii”.  Din 2007 și până în prezent, Ministerul Protecției Sociale, Familiei și Copilului a organizat 26 de misiuni, fiind repatriați 73 de copii identificați fără însoțitori pe teritoriile altor state.

Neșcolarizații, ”rușinea” directorilor

Ca să dea bine în statistici, directorii de școli și autoritățile publice locale, cu acordul tacit al ministerului de resort, au inventat o ”metodologie” inedită de procesare a datelor privind școlarizarea, care ascunde situția reală.  Astfel, copiii care vin doar din când în când la lecții sunt considerați ca școlarizați, chiar dacă nu știu a scrie si a citi. Mai mult, unii directori încearcă în fel și chip să scape de  dosarele copiilor-problemă.  Ludmila Perepelicinaia,  angajat al secției de asistență socială din Strășeni, ne-a relatat că la începutul anului curent de studii o profesoară de la o școală din localitate a venit cu rugăminte de a  scoate din școală dosarul unui elev care ar fi plecat cu mama peste hotare. „Cunosc această familie și știu că nu aveau de gând să plece din țară, pentru că sunt foarte săraci. Bătaia de cap a directorului era că băiatul lipsea permanent, iar asta dădea prost în statisticile cu privire la frecvența școlară”, spune Perepelicinaia. Până la urmă, s-a decis transferarea elevului într-un gimnaziu-internat, deși băiatul are mamă, iar autoritățile promovează o politică de reducere a numărului copiilor instituționalizați.

Cine este reponsabil?

Problema școlarizării copiilor se află în vizorul mai multor structuri - Ministerul Educației, direcțiile raionale de învățământ, primăriile, asistenții sociali, administrațiile școlare, comisiile pentru minori. Însă, de fapt, directorii de școli sunt persoanele de capul cărora se sparg oalele atunci când vine vorba despre un copil neșcolarizat.  Am încercat să aflăm cine este responsabil de facto de școlarizarea elevilor. Agnesa Eftodi, șefa Direcției educație preșcolară și învățământ general din cadrul Ministerului Educației, susține că autoritățile publice locale sunt obligate să ducă evidența tuturor copiilor, și, către 1 septembrie, să prezinte listele administrației școlare.  La rândul ei, școala trebuie să prezinte la finele anului de studii listele cu privire la promovare. „școala nu are pârghiile necesare pentru a căuta și a readuce în bănci elevii care abandonează sisitemul educațional. Primăria însă are aceste mecanisme și trebuie să le utilizeze”, susține Eftodi. Asistenții sociali din primării, care, în virtutea obligațiunilor de serviciu, au o sumedenie de sarcini, se arată neputincioși atunci când vine vorba despre așa-numiții copii needucogeni și părinți iresponsabili. Ei spun că nu au suficiente pârghii pentru a-i determina de părinții iresponsabili să-și dea copii la carte.

Statisticile contradictorii

„În prezent nu există statistici clare, care ar oferi date veridice despre numărul celor care abandonează studiile”, spune Alexandra Yuster, șefa Oficiului UNICEF la Chișinău.  Totodata, Mariana Ianachevici, președintele Organizației „Salvați copiii”, susține că în fiecare instituție de învățământ preuniversitar din Moldova este cel puțin un copil care lipsește cu anii de la școală.  

Statisticile Ministerului Educației diferă de cele ale Biroului Național de Statistică. Conform datelor Ministerului, numărul copiilor neșcolarizați este în continuă scădere - de la 721 de copii în anul de studii 2004/2005 până la 92 de copii în anul de studii 2009/2010. Informația BNS arată  că în ultimii patru ani rata netă de înrolare în învățământul gimnazial este în scădere - de la 88,5% în anul 2004 până la 84,6% în anul 2008. Această scădere este cu mult mai pronunțată la sate. La moment, nicio structură de stat nu cunoaște numărul exact al persoanelor analfabete. Singurele date disponibile sunt cele obținute în cadrul recensământului din 2004. Atunci în Moldova erau 30 de mii de oameni fără carte, dintre care 1000 - copii mai mici de 14 ani și alti 1000 – tineri până la 30 de ani.

Fiecare copil care nu merge la școală va deveni un adult fără educație, cu viitorul compromis. El va avea șanse mai mici să obțină un loc de muncă, dar va fi supus unui  risc mai mare de a deveni un infractor sau de a depinde tot restul vieții de ajutoare sociale.

Investigația a fost realizată cu sprijinul UNICEF Moldova