FORUMUL REGIONAL AL JURNALIȘTILOR DE INVESTIGAȚIE// Investigații de impact: tehnici, instrumente și monitorizarea impactului

Cum atingem un nivel cât mai înalt al impactului pe care-l au investigațiile jurnalistice. Este tema și dilema unei noi sesiuni organizată în cadrul Forumului Regional al Jurnliștilor de Investigație, care se desfășoară pe 3 și 4 iunie, la Chișinău. Speakeri internaționali, dar și jurnaliști din Republica Moldova, discută despre cum pot obține un feedback puternic la anchetele lor.

În deschiderea sesiunii, moderatorul Petru Macovei, director API, a menționat exemplul echipei Ziarului de Gardă. Investigația ZdG sub acoperire „În slujba Moscovei”, semnată de jurnalistele Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu, a obținut „European Press Prize” (Premiul European pentru presă) la categoria „Jurnalism de investigație”.

Petru Macovei, director API

„Am văzut un exemplu clasic al unui impact puternic, dar un element important este și solidaritatea cu jurnalștii, pe care am putut-o urmări. Acest materil a fost preluat masiv de mass-media din țară și de peste hotare, ceea ce a amplificat impactul”

 Victor Moșneag, ZdG, Republica Moldova

„Investigația a avut un impact la care, poate, nu ne-am așteptat. Totuși, am apelat la câteva idei pentru a asigura un impact maxim. Nu am publicat-o în luna august, chiar dacă practic era gata. Am preferat să o publicăm mai aproape de scrutinul electoral. Inițial, investigația nu a fost din două părți. Am decis să mai așteptăm și pentru început să deconspirăm doar o fată. DUpă publicarea primei părți, am simțit că publicul mai aștepta ceva. O altă mișcare pentru impact a fost să scoatem în față jurnalistice, să povestim istoria infiltrării lor”.

Liudmyla Pankratova, RPDI, Ucraina

În Ucraina, presa este o putere și impactul pe care-l au investigațiile o demonstrează. Am avut multe investigații de răsunet care, putem spune, au influențat alegerile. Un material - Armia, drujba, babki a fost publicată în preajma bătăliei electorale între Poroșenko și Zelenski. În anchetă au fost dezvăluite detalii despre interesele oamenilor din anturajul lui Poroșenko. Ultimul a pierdut lamentabil, cu o diferență de peste 25% din voturi. Este greu de măsurat dacă anume ancheta a influențat rezultatul, însă putem spune cu certitudine că publicarea ei a creat o reacție puternică în societate

Cea de-a doua ediție a Forumului Jurnaliștilor de Investigație se desfășoară pe 3 și 4 iunie, la Chișinău. Conceput ca o platformă unică pentru profesioniștii din domeniu, evenimentul întrunește într-un singur loc performanța și schimbul de experiență. În acest an, Forumul va fi unul de anvergură regională, întrucât va reuni jurnaliști de investigație din mai multe țări, printre care Republica Moldova, România, Ucraina, Georgia, Armenia, Bulgaria și Kârgâzstan.

Peste 100 de participanți, 40 de moderatori si speakeri de talie internațională abordează provocările cu care se confruntă breasla, dar și caută modele/instrumente prin care jurnaliștii pot influența schimbările pozitive în societățile pe care le reprezintă, într-un moment istoric plin de controverse. 

În cadrul Forumului sunt organizate 11 sesiuni si 5 workshop-uri de instruire și dezbateri despre jurnalismul de investigație: provocări, impact și cum putem obține o reacție a autorităților la problemele abordate în anchete. De asemenea, sunt desfășurate discuții despre solidaritatea de breaslă, oportunitatea și impactul proiectelor transfrontaliere, puterea rețelelor profesionale și importanța activismul civic al jurnalistului în contextul războiului hibrid rusesc, resimțit în toată Europa.

Un spațiu distinct este rezervat sesiunilor de instruire privind capacitarea cu noi instrumente de documentare în bazele de date, inclusiv noi platforme informaționale privind circuitul banilor publici în domenii social sensibile, frauda electorală, monitorizarea impactului anchetelor jurnalistice. 

Figurează și subiecte prioritare, pe fundalul unor pericole tot mai mari pentru munca de jurnalist: securitatea jurnaliștilor de investigație, colaborarea transfrontalieră - construirea încrederii, crearea de alianțe și rețele, modalități de investigare a dezinformării și propagandei și altele.

În premieră, participanții beneficiază de asistența unor specialiști în securitatea cibernetică, care vor verifica, la solicitare, computerele jurnaliștilor și îi vor consulta privind măsurile de securizare.

Consilierul juridic al CIJM acordă, pe toată durata Forumului, consultanță privind reprezentarea drepturilor jurnaliștilor, dar și în ceea ce privește accesul la informația de interes public.

În marja evenimentului, vor fi oferite Premiile pentru Execelență în Jurnalismul de Investigație. Un juriu internațional a evaluat peste 35 de materiale depuse la concurs, iar laureații vor fi anunțați în cadrul unei ceremonii festive, organizată în prima zi a Forumului.  

Forumul Regional al Jurnaliștilor de Investigație, ediția a II-a, se desfășoară cu suportul International Media Support din Danemarca, Fundația Soros-Moldova, organizația TacticalTech din Berlin.

Partenerii evenimentului: Compania StarNet, organizatia Rezindent.NGO, Facultatea Relații Internationale și Jurnalism a ULIM, și companile Azuga, VitaPharm, Gitana și Nivalli.