Mădălin Necșuțu

Dima, fii „bărbată”, nu te mai ascunde după fustele doamnelor și scutecele copiilor!

Situația recentă în care s-a aflat vicele Dima Rogozin a stârnit multă pasiune în presă și pe rețelele de socializare. Atât de multă încât ai fi zis că ar fi un „casus belli” pentru cel de-Al Treilea Război Mondial. Un fel de scenă comică de „scrisoare pierdută” a lui Caragiale în variantă rusească, cu Rogozin pe post de Zoe. Aflat într-un avion de linie, vajnicul războinic de Facebook și Twitter, a trebuit să facă cale întoarsă la Moscova. Adică, mai pe românește, a fost trimis la origini de către autoritățile de la Chișinău, Kiev și București. Nu înainte de a ciripi pe Twitter. Cel mai tare, lui Dima i-a cășunat pe „javrele” de români care nu i-au permis aterizarea la București. Am stat și m-am gândit, dar n-am găsit nimic. Am încercat cu memoria virtuală a Google-ului. Nimic, vsio! Nici urmă de Rogozin la București. În atari condiții, se ridică întrebarea logică: ce a fost în capul lui când a crezut că poate ajunge tocmai acum? Să-l credem naiv sau doar provocator?

Dacă ne debarasăm de „retorică de Țața Florea” pe care o folosește Dima, vom observa aspecte ceva mai complicate. Faptul că el s-a folosit de o cursă de linie pentru a inflama spiritele la Chișinău și București, nu denotă numai lașitate. Ci chiar premeditarea și punerea în pericol a vieților acelor nevinovați - femei și copii - pe care îi invocă. Mai ales că echipajul era conștient că nu poate ateriza cu Rogozin la bord pe aeroporturile UE, conform uzanțelor tehnice ce reglementează zborurile în spațiul internațional. Cu alte cuvinte, Dima a acționat că o sinucigașă din Orientul Mijlociu, care și-a ascuns bombele sub fustă și a intrat în mulțimea de oameni nevinovați cu gândul de a le pune viețile în pericol. Conștient și foarte sigur că se află pe lista neagră oficială a UE, și că nu va pune piciorul pe pământ european din cauza acțiunilor internaționale legate de anexarea Crimeei, Rogozin a forțat nota. Refuzat evident, Dima a început să se plângă ca din gură de șarpe, victimizându-se cu lașitate. Păi, parcă era mare luptător cu arma în mână pe Nistru în `92, împușcând moldovenii ca pe iepuri? Acum să te ascunzi după fustele doamnelor și scutecele bebelușilor este pe cât de hilar, pe atât de patetic.

De altfel nici celelalte state europene pe deasupra cărora Rogozin a survolat cu avionul de linie, adică Polonia, Slovacia și Ungaria, nu l-au primit din aceleași rațiuni legate de sancțiuni. Dar lui Dima îi stau în gât românii pe care nu îi poate înghiți nici cu o tonă de lămâie. Dima a primit câteva zmetii politicoase din podul casei de la MAE și MApN de la București. Aceștia l-au invitat pe Rogozin, vorba amicul său de la Chișinău, să servească un ceai și să nu se mai „diorgăiească”. I s-a comunicat oficial că este pe „black list-ul” de sancțiuni al UE și cu asta, basta! La fel i-a transmis și ministrul Apărării de la București, cum că România își vede de treaba ei și nu vrea să intre în polemici inutile pe acest subiect. Un fel de „ursul trece, câinii latră!”. Numai că pe roluri inversate. În cazul amenințărilor cu sancțiuni proferate de Rogozin, probabil rușii mai pot lua românilor doar boii de la bicicletă.

Reverberațiile vocalizelor lui Dima s-au auzit până la Chișinău, acolo unde cutia de rezonanță a primit stimulul așteptat. Și astfel a început salivarea, precum cea a câinelui din experimentul lui Pavlov. Becul de la Moscova s-a aprins și Dodon a preluat instinctiv, cu copy-paste oral, cuvintele „brat-ului” său. Cel alături de care avea de gând să pună în piept decorații de stat pentru cei care i-au împușcat semenii. Un fel de upgradare ce frizează schizofrenia a deja existentului sindrom Stockholm de la Chișinău. Unul care, probabil, și pe Freud l-ar fi pus pe gânduri. Foarte supărat, Dodon a explicat cu emfază că „românașii” sunt un fel de sursă a răului primar. După care și-a continuat delirul geopolitic în nota obișnuită cu NATO în Moldova pe Nistru și cu așa-zisul său patriotism. Nimic nou aici. În cele din urmă Dima și Igari s-au resemnat, înjurând bosumflați în colțul gurii. Cu decorarea „artiștilor” crimelor din 1992 de Nistru, cu siguranță Moldova ar fi avut și mai mult viitor. Sărăcia și corupția ar fi fost stârpite. La Chișinău nu ar fi curs doar lapte și miere, ba chiar și ambrozie. În rest, Dima fii „bărbată”, poza de așa-zisă victimă strică ultimul cadru al kino-ului!

Publicat pentru EvZ Moldova

 

 

 

 

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului