Mădălin Necșuțu

Președintele off-Shor din Țara Minunilor

A fost nevoie de un „leșin” și de o dorință de a se ridica pe cel mai înalt piedestal pentru ca organele de anchetă să-l ridice pe „băiatul deștept” ce s-a autodenunțat cum că a furat miliardul. Că l-o fi furat împreună cu Filat și alții, asta va decide numai justiția. Cert este că timing-ul reținerii lui Shor rămâne foarte interesant. Mai precis, imediat după episodul medical al lui Filat. Domnișoara Bețișor se pare că habar nu avea ce se pregătea. Bașca, Shor fusese încoronat duminică drept rege al partidului prorus „Ravnopravie” și se încălzea deja pe marginea terenului pentru a intra în competiția alegerilor prezidențiale. A spus voalat, dar cine a avut urechi să audă a auzit.

Răspândirea la nivel național al Orheiului a fost primul indiciu. La nici o zi apoi, Ilan Shor intrase în vria pomenilor electorale și promitea, inspirat probabil de la colega sa de stânga din fruntea Primăriei de la București, transport gratuit pentru toată lumea. Să mai zică cineva că românii și moldovenii sunt altă mâncare de pește! Evident, primii erau pensionarii pe care îi momea cu gratuități și carduri care mai de care mai fistichii. Totul etapizat pe categorii sociale, de parcă Shor făcea promoție la înghețată. Nici nu știm încă dacă Shor a jucat în această piesă rolul de idiot util, iar acum i se pregătește și o mică ghilotină pe eșafodul justiției. Poate va fugi și ca mulți alții de sub nasul autorităților chiar în Israel, țară care nu extrădează oricum pe nimeni. Tot ce este posibil!

Un lucru e sigur, că orice eliberarea ulterioară a lui Shor nu va face decât să-i facă un PR excelent pentru alegerile prezidențiale. Nu vă așteptați ca acesta să fie finalul fericit de Hollywood, în care băieții buni îi prind pe cei răi. R. Moldova oferă mereu încheieri grandioase cu finaluri deschise. Teoretic, Shor ar rupe din capitalul de imagine și din voturile de pe stânga, acolo unde Dodon defilează cu rânjetul în colțul gurii. Țopăie deja ca fostul șef al PSD-ul din România, Mircea Geoană, când a crezut pentru o singură noapte că el a ieșit președinte în 2009. Lucrurile sunt departe de a fi tranșate, iar butaforiile politico-justițiare cu care deja ne-am obișnuit la Chișinău trebuie privite cu rezervă. Dacă justiția nu-și va face treaba, fără alte manevre de imagine în cazul său, să nu nu mire că în toamnă ne-am putea trezi cu un președinte „off-Shor” la Chișinău. Stop! Să ne bucurăm că totuși că mai există și Curtea Constituțională, care nu-i dă voie lui Shor să candideze din pricina faptului că nu are împliniți 40 de ani și totul nu ar fi fost decât un scenariul politic ce ar fi urmat în viitorul apropiat. Altfel, R. Moldova s-ar fi procopsit cu un nou hoț în fruntea statului. Nu-i așa: „Moldova, țară de minune!”

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului