Mădălin Necșuțu

Republica Moldova 2017: zbor deasupra unui cuib de viespi

Sfârșitul de an prefigurează un 2017 foarte tulbure pentru scena politică din Republica Moldova cu toate ingredientele unui thriller autentic. Un lucru este foarte clar. Igor Dodon a ajuns președinte, iar „gâlceava înțeleptului socialist cu lumea” stă să înceapă. Personajul este unul combativ și se înscrie perfect în epoca actuală a „post-truth”. Nu adevărul este relevant, ci lupta machiavelică pentru putere. Pentru cine spera că scandalul va înceta după ce Dodon va îmbracă roba de „prezident”, acesta fie este un diletant în ale politichiei de pe Bâc, fie trăiește o iluzie.

Avem de-a face cu un președinte de partid revanșard și arțăgos care nu va fi nici pe departe „președintele tuturor”, așa cum promitea în campanie. Agenda sa este încărcată de resentimente și un plan ambițios de acaparare a puterii la toate nivelurile. El a realizat că postura de președinte emasculat poate fi schimbată doar dacă va prelua și hățurile puterii parlamentare. Doar așa va deveni acel președinte potent, sau jucător, iar pentru acest lucru se tratează momentan în doze și mai mari de populism. Lupta cu corupția, sărăcia, suveranitatea, neatârnarea și pensiile mai mari pe care le promite mincinos în campanie au trecut în planul doi. Acum anticipatele parlamentare sunt noul său obiectiv.

Pasul doi este deja previzibil și se rezumă doar la apucarea cu ambele mâini a puterii legislative prin intermediul Partidului Socialiștilor, dar și a puterii locale, în special în Chișinău și proximitățile sale, acolo unde Dodon a avut mari bătăi de cap în scrutinul prezidențial ce a trecut. Pentru a avea expunere cât mai mare, Dodon va folosi tactica saturării media de știri generate de isprăvile sale. Va fi toată ziua pe televizor cu declarații dualiste și flamboaiante. Instrumentele propagandistice și rețele sociale vor abunda în știri cu și despre el. Încet, dar sigur, Dodon îl va înlocui pe Oleg Voronin din celebru banc despre „cine altcineva mai muncește în țara asta?”. Dodon nu va face altceva decât să bage bățul prin gardul tuturor celor care nu l-au votat, în speranța ambalării celor care i-au stat în spate la alegeri. Totul pentru a da lovitura finală actualei puteri, care, de bine de rău, continuă drumul șchiopătat spre UE.

Din punct de vedere militar, Dodon a declarat război exponenților NATO din R. Moldova și vecinătate. Astfel, prin concursul nefericit al unor politicieni mici și ranchiunoși a avut grijă să se descotorosească de ministrul Apărării, Anatol Șalaru. Concomitent, Dodon s-a luat în bețe și cu România, dar și cu Ucraina. Una este țară avanpostul NATO în regiune, iar cea de-a doua are o conducere favorabilă unei apropieri de Alianță. Iar ambele au câte un dinte cu politica militaristă a Rusiei în regiune.

Cu Uniunea Europeană, Dodon poartă un război pervers al dublului limbaj. Pe deoparte, acesta folosește clișeul său verbal de „stimă” când este vorba de banii europenilor, iar pe de altă parte împunge imagologic pe la colțuri. Așa s-a întâmplat și cu drapelul UE pe care l-a dat jos recent de pe Președinție. A bălmăjit vreo două scuze patetice cum că Președinția nu poate arbora drapele tuturor organizațiilor din care face parte sau cu care colaborează.

Colac peste pupăză, Dodon și-a adus și o armată de socialiști la Președinție, în speranța unui soi sovietic de „guvern din umbră”. O ceată de scandalagii, în frunte cu urătorul de la Primărie, Ion Ceban. Toți mari patrioți ca și el, dar mari iubitori și de Maica Rusia. Că de, așa le stă bine unor patrioți neaoși. Mai toți rebuturi din epoca lui Voronin și trădători de ciolan neo-comunist. Din acela bine camuflat în socialism. Președinția a fost transformată în cazarmă pentru viitoarele bătălii politice, iar peisajul seamănă tot mai tare cu un azil de nebuni. Unul pe „stil nou”, de tipul sovietic, dar cu aceleași metehne ca cele din celebra peliculă americană „Zbor deasupra unui cuib de cuci” a lui Milos Forman.

Numai că, din păcate, filmul lui Dodon se derulează în timp real și pe spatele cetățenilor R. Moldova. Acesta coboară din televizor și de pe Facebook și se răsfrânge asupra vieții lor de zi cu zi. Oamenii sunt cei care vor simți, poate mai tare ca pe vremea lui Voronin, ce înseamnă un „prezident” cu adevărat filo-rus, dar și ce înseamnă cu adevărat „mâna Moscovei”. Clivajul în rândul societății din R, Moldova este abia în stadiu incipient. Cuibul de viespi instalat pe culoarele Președinției este de demult imun la clasica metodă de alungare cu fum, iar cei de la putere își vor mușca degetele că au permis amplasarea cuibului cu pricina chiar pe acoperișul țării. Dar, așa cum zice o vorbă românească, fiecare pasăre pe limba ei constituțională piere!

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului