Mădălin Necșuțu

Puciul turcesc și „lecțiile patriotice” pentru moldoveni

Finalul săptămânii trecute a fost zguduit de un scenariu pe care cu greu îl putea anticipa cineva într-o țară a sistemului colectiv de apărare mondială ce se întinde pe mai multe continente. Sau mai simplu, NATO. Chiar dacă Turcia are un soi de tradiție în loviturile militare date de la fondarea Turciei moderne, în 1923, de către Mustafa Kemal Ataturk, scenariul unei astfel de lovituri în ziua de astăzi era puțin probabil. Ceea ce este mai important este caracterul în lanț pe care astfel de acțiuni îl provoacă și cât de periculoase sunt ele pentru climatul de securitate regional.

Imediat după lovitura militară din Turcia, au urmat neliniști în Armenia și apoi în Kazahstan. Chiar dacă unda de șoc a acțiunii din Turcia s-a propagat în zona Caucazului și a Asiei, este bine ca Republica Moldova să tragă învățămintele de rigoare din toată această poveste. Și anume că nimeni nu mai este în siguranță, iar războiul modern, de tip hibrid, așa cum mai este el numit acum, are mai degrabă un caracter de „blitzkrieg multivectorial”. Unul care poate îngenunchea rapid o țară, dacă este urmată rețeta completă.

Tocmai de aceea, soldații R. Moldova trebuie să fie pregătiți la orice oră, iar acest lucru nu se poate face decât prin concursul și ajutorul celor mai antrenați soldați, respectiv cei din blocul NATO. Un colos ce dispune de resurse materiale și umane uriașe și care este recunoscut pentru profesionalismul și experiența sa în arta războaielor. Nu trebuie să fii vreun Clausewitz să vezi faptul că, la numai câțiva zeci de kilometri de Capitală, stau trupe ostile autorităților centrale de la Chișinău și alături de acestea tot felul de „pacificatori” și străjeri ai depozitelor de muniții ale fostei armate sovietice a XIV-a. Unii care se pot transforma imediat în „omuleți verzi”. Oameni de „nădejde”, la nevoie!

De aceea neutralitatea invocată cu atât aplomb de militanții politici pro-ruși din Moldova, deghizați sub haina de „patrioți”, trebuie să ridice întrebări serioase. Dacă nu sunt militarii instruiți și echipați cu tehnici moderne de luptă, cum pot face față ei unor posibile atacuri? Cum pot apăra ei poporul nepregătiți și neinstruiți, așa cum cer „patrioții” pro-ruși din zona de stânga această țară? Povestea aceasta cu neutralitatea politică nu are nicio legătură cu neutralitatea de facto a pregătirii militarilor moldoveni pentru a-și apăra bucata de pământ. Cei care militează pentru neutralitate, pe lângă faptul că sunt ridicoli, sunt de facto și niște anti-patrioți, dacă pot spune așa, deoarece vor să lase R. Moldova slabă în fața unor amenințări iminente și cât se poate de reale. Mai grav este că acest „patriotism” ascunde de fapt sentimente adverse față de NATO și UE și filo-rusism.

La fel ca și ceea ce înseamnă UE, este nevoie să fie explicat în Republica Moldova și ce înseamnă NATO. Alianța nu este un sperietoare, ci un garant al stabilității și securității de câteva zeci de ani a lumii civilizate. Tocmai prin faptul că Rusia duce în această zonă un război propagandistic intens, componentele enumerate mai sus sunt transformate exact pe invers. Adică, pericol și nesiguranță. Încă de la fondarea NATO, nu am văzut nicio agresiune externă a vreunui stat membru de către o altă entitate, dar în schimb au existat mai multe războaie în zona sateliților ex-sovietici, precum Ucraina, Republica Moldova, Georgia sau Armenia.

Toate cu câte o „moștenire”, sau mai bine zis o matrioșkă a Moscovei, sub forma unor conflicte înghețate sau chiar deschise. NATO nu este o opțiune, ci este o necesitate pentru R. Moldova. Dacă cineva din exterior poate ajuta R. Moldova într-o situație conflictuală, aceea cu siguranță nu va fi Federația Rusă, la care se prosternează „patrioții roșii” ai Moldovei, în frunte cu Dodon și alte tinichele politice atârnate de coada Moscovei. Așa că, dacă ar fi să definim agresorul, acesta ar avea un nume clar și nu ar fi NATO.

În ziua de astăzi, neutralitatea este doar o lozincă și numai profesionalizarea și întărirea capacităților defensive pot face o țară puternică. Una capabilă să reziste din punct de vedere militar unor agresiuni tot mai prezente în jurul granițelor sale, așa cum este și cazul R. Moldova. Iar lecția puciului turcesc este încă o dovadă clară a zăngănitului de arme din regiune. Pentru cine va avea urechi să audă și să acționeze în consecință va fi bine, pentru ceilalți există mereu așa-zisa neutralitate, o manifestare populistă a unei impotențe de facto incapabilă de a asigura securitatea propriilor cetățeni în caz de pericol. Cum este mai bine?

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului