Mădălin Necșuțu

Între nicovala rusească și ciocanul nemțesc: un pas mic pentru „Nistrenia”, un pas mare pentru Moscova

Anticipam într-un editorial precedent că ceea ce face Germania în privința Republicii Moldova nu miroase deloc a negocieri, ci a impunere. Una asupra unui stat supus presiunilor din toate părțile și care ar vrea să mulțumească și capra și varza. Ceea ce este însă mai grav este combinația între ascensiunea populismului intern din unele țări din Europa și mutarea atenției de pe crizele interne pe probleme din exterior. Acest lucru îl face și Germania prin acțiunile șefului diplomației, Frank-Walter Steinmeier. Cel care a venit să bată cu pumnul în masa Chișinăului pentru a accepta condițiile separatiștilor transnistreni. Unele care, de facto, nu fac decât să întărească „statalitatea” regiunii. Un fel de aplicare forțată a planului rusesc Kozak. Unul al federalizării pe care și Germania l-a susținut mereu mai mult sau mai puțin vocal. Diferența constă acum în rocada pe care Germania o face cu Rusia. Pentru a fi mai bine primit la Chișinău, Berlinul a preluat rolul de solist în acest concert politic cu sunete stridente, lăsând Moscova la acompaniament.

Muzica nu este deloc una plăcută pentru autoritățile de la Chișinău care se văd din nou strânse între ciocan și nicovală pe această chestiune. Numai că ciocanul este de data aceasta nemțesc. Germania este și ea unul dintre principalii donatori externi, iar deciziile sale au cea mai mare greutate în interiorul UE. De aceea, Chișinăului îi va fi dificil să refuze mărul otrăvit al Berlinului. Totuși, guvernul trebuie să mediteze la faptul că pot primi bani de la FMI și România în cuantum de peste 300 de milioane de euro. Momentum este unul extrem de important, iar o cedare pe cele trei condiționalități – înregistrarea plăcuțelor auto, recunoașterea diplomelor și prefix separat – ar fi echivala cu recunoașterea de facto a separării regiunii de restul R. Moldova. „Oferta de nerefuzat” a fost făcută abil în vremuri de cedări și reforme pentru Chișinău, tocmai în momentul în R. Moldova își revenise din pumni și se îndrepta spre ieșirea din corzi. Aceea gură de oxigen dată de FMI și București, ce va fi continuată și de UE.

Ceea ce este încearcă acum Germania este resuscitarea OSCE-ului, o organizație slabă și prost construită, unde veto-ul Rusiei anulează toate deciziile ce se iau de către ceilalți membri. Aroganța cu care Rusia dictează în tot ceea ce ar trebui să rezolve conflictele înghețate, pe care tot ea le-a provocat, spune totul despre relevanța actuală a OSCE. Steinmeier este într-un număr personal și populist de rebranding politic în perspectiva alegerilor parlamentare din 2017, în care vrea să-i lase pe umeri criza refugiaților Angelei Merkel, iar el să se erijeze în mare „pacificator” la hotarele Europei. Un om care poate dialoga cu Rusia și poate rezolva probleme acolo unde alții au dat greși. Totul pe spatele unor țări precum Republica Moldova, care devine în acest caz victimă colaterală a înțelegerilor ruso-germane și a populismului stângistului Steinmeier. Politica „pașilor micilor”, invocată de Steinmeier recent la Tiraspol, nu poate fi făcută numai într-o singură direcție, cea a cedărilor Chișinăului. Ceea ce se întâmplă acum în R. Moldova va avea apoi inevitabil și un efect de domino care se va repercuta automat apoi și spre rezolvarea conflictului din estul Ucrainei.

Diplomația română pare depășită de situație și nu a luat nicio poziție în această problemă. Totuși, există multe voci la București care și-ar dori decuplarea R. Moldova de la acest bagaj sovietic și extrem de retrograd reprezentat de regiunea separatistă transnistreană. Unul care ține R. Moldova în loc și pe care, de facto, Chișinăul ar fi incapabil să-l mai gestioneze vreodată. Numai dacă privind spre UTA Găgăuzia, ne putem da seama că afirmația nu este deloc una prea tare.

Totuși, la nivel geopolitic mai mare, revine în actualitate viziunea de acum circa 100 de ani a liderului polonez Josef Pilsudski din timpul Primul Război Mondial și a sa teorie a Intermarium-ului (Międzymorze). Cea a unei alianțe de la Marea Baltică, până la Marea Neagră, care să funcționeze ca o contrapondere a tendințelor imperialiste ale Germaniei și Rusiei. O conlucrare de pe urma căreia Europa centrală și de est a avut numai de suferit pe parcursul istoriei. SUA par să fie de acord cu ea și acționează ca atare în sensul întăririi flancului estic al NATO. Dar astfel de Steinmeieri vor apărea tot mai frecvent în Europa anilor viitori, iar țările estice trebuie să se confrunte cu populismul lor, dar și cu reînvierea naționalismului de tip primitiv. Între timp, Moscova își freacă mâinile și își bagă coada, pistonând în direcția scindării și a fărâmițării, cel mai sensibil buton fiind cel mai tensiunilor inter-etnice. Pentru R. Moldova pare a fi un neverending-story de suișuri și coborâșuri, care devine tot mai greu de gestionat, unul cu final imprevizibil.

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului