Valeria Vițu

Angajați ai liceului moldo-turc, reținuți de SIS și expulzați din R.Moldova

Șase persoane din conducerea liceului moldo-turc „Orizont” au fost reținute în această dimineață de reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate. Cetățenii turci au fost urcați într-un microbuz și două mașini ale poliției și duși într-o direcție necunoscută. Ulterior, Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că șapte cetățeni străini, suspectați de legături cu o grupare islamistă, au fost declaraţi indezirabili şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova.

Mișcarea de Rezistență Națională ACUM desfășoară un flashmob la Aeroport, în semn de protest față de reținerea abuzivă și expulzarea a 7 cetățeni turci, profesori și angajați ai liceului ”Orizont”.

Printre cei reținuți sunt Riza Dogan, directorul filialei Durlești, Hasan Karacaoglu, director general adjunct, Ahmet Bilgi, directorul filialei Ciocana, Mujdat Celebi directorul financiar, un profesor și fiul directorului adjunct. Angajații liceului au fost reținuți forțat, în această dimineață, fie când ieșeau din casă sau fiind deja la serviciu. În imaginile distribuite pe rețelele de socializate apare și un minor care este urcat cu forța într-un microbuz de câteva persoane.

La liceul ”Orizont” din sectorul Ciocana, spre exemplu, cei de la SIS au venit exact când începeau orele. Directorului instituției a fost scos din biroul său de câteva persoane, îmbrăcate în civil, care au refuzat să se prezinte. Momentul a fost surprins și de mai mulți elevi și părinți, care se aflau pe holuri sau în ograda liceului. Angajații SIS nu au spus motivul reținerii și l-au urcat forțat într-o mașină după care au plecat într-o direcție necunoscută.

Cei care i-au reținut pe cetățenii turci s-au prezentat că sunt de la poliție sau SIS.

Dintre cele șase persoane reținute, două au fost eliberate, scrie Ziarul de Gardă. Este vorba de un profesor și fiul directorului adjunct, în vârstă de 16 ani, care potrivit surselor din cadrul liceului, au fost ținuți într-o mașină pe parcursul unei ore, fără a li se explica motivul reținerii. Ulterior, cei doi au fost lăsați să plece. Unii dintre cei reținuți au depus, anterior, cereri prin care cer azil politic în R. Moldova, iar acestea nu au fost încă soluționate. 

SIS: Cetățeni străini, suspectați de legături cu o grupare islamistă, declaraţi indezirabili şi expulzaţi de pe teritoriul R.Moldova

Între timp, Serviciul de Informații și Securitate anunță că ”șapte cetățeni străini, suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări, au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova. Acțiunile cetățenilor au fost supuse monitorizării o perioadă și, după ce s-a confirmat existența riscului la adresa securității naționale, a fost luată decizia ca persoanele respective să părăsească imediat teritoriul Republicii Moldova”, se arată în comunicatul SIS, fără a preciza cine sunt persoanele reținute.

În operațiunea complexă pe linia prevenirii amenințărilor la adresa securității naționale, desfășurată concomitent în mai multe localități din țară, a fost antrenat Centrul Antiterorist al SIS. SIS a colaborat în acest caz cu serviciile speciale din alte state”, mai susține responsabili SIS.

Amnesty International Moldova, îngrijorată pentru securitatea conducerii liceului ”Orizont”

Amnesty International Moldova cere autorităților centrale ”investigarea cât mai promptă și eficientă a încălcărilor comise față de angajații liceului moldo-turc precum și înlăturarea riscului de expulzare arbitrară a acestora”. 

Amnesty International Moldova condamnă răpirile ilicite de oameni, efectuate astăzi de către serviciile de securitate, cu încălcarea normelor de percheziție și reținere.Suntem profund îngrijorați de pericolul iminent pentru viața și securitatea persoanelor, precum și de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, în privința administrației rețelei de licee „Orizont”, a celor șase familii de cetățeni ai Turciei, inclusiv minori, reținuți astăzi de către colaboratorii Serviciului de Informații și Securitate, „cu încălcarea flagrantă a procedurii de reținere, percheziționare și ridicare, cu violarea normelor cu privire la libertatea și securitatea persoanelor, stipulate în convențiile la care R. Moldova este parte”, se arată într-o declarație Amnnesty International Moldova.

Iar secretarul de Stat al ministerului Justiției, Nicolae Eșanu a scris pe pagina sa de Facebook că ”sper că în mapele SIS există documente solide care justifică expulzarea cetățenilor turci pentru că din comunicatul lor rezultă că de o condamnare la CEDO scăpăm doar dacă cei expulzați nu se vor adresa”. 

PAS: Suntem stupefiați de reținerea în stil stalinist a mai multor angajați ai liceului ”Orizont” După reținerea conducerii liceului moldo-turc ”Orizont”, Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de fostul ministru al Educației, Maia Sandu, rivala lui Igor Dodon în turul 2 în scrutinul prezidențial, a condamnat vehement arestările din această dimineață. ”Dodon și Plahotniuc au pus la cale reținerea abuzivă și brutală a 6 cetățeni turci, angajați ai liceul Moldo-Turc Orizont, printre care și un copil. Acest lucru are loc în condițiile în care președintele autoritar al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, continuă persecuția adversarilor săi politici în toată lumea”.

Este inadmisibil că statul Republica Moldova a decis, în schimbul banilor pentru reconstrucția clădirii președintelui și alte favoruri, să calce în picioare drepturile omului și libertatea individuală. Este încă o dovadă a colapsului statului de drept în Republica Moldova și a regimului autoritar, anti-european creat de Plahotniuc și Dodon.Cerem eliberarea necondiționată a persoanelor reținute abuziv. Totodată, solicităm implicarea instituțiilor internaționale și a ambasadelor acreditate în acest caz”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Partidului Acțiune și Solidaritate de la Chișinău.

Amintim că, după ce i-a oferit o vacanță cu toată familia în Antalya, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a acceptat solicitarea lui Igor Dodon de a repara sediul Președinției, edificiu de importanță națională, situat vizavi de Parlamentul R. Moldova, pe artera principală a capitalei, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Potrivit Ziarului de Gardă, clădirea Președinției R. Moldova, deteriorată în timpul protestelor din aprilie 2009,  fost restaurată din banii Turciei de către o companie de construcții din aceeași țară. Șapte milioane de euro a fost suma donației pe care a făcut-o Turcia pentru reabilitarea instituției prezidențiale.

Materialul a fost difuzat la RFI România.

Găsiți mai jos și varianta audio a materialului.

 

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului