Valeria Vițu

Dodon la Moscova, într-o vizită neanunțată oficial de Președinție

Președintele R.Moldova, Igor Dodon se află la Moscova, într-o vizită de lucru, care însă nu a fost anunțată oficial nici de instituția prezidențială, nici de Igor Dodon pe pagina sa de Facebook, așa cum obișnuia să o facă până acum. Vizita șefului statului vine în contextul crizei politice de la Chișinău legată de crearea coaliției de guvernare. 

Deși declară că factorul extern nu trebuie să influențeze în nici un fel formarea viitoarei coaliții de guvernare de la Chișinău, Igor Dodon se află la Moscova, într-o vizită oficială, la doar câteva zile după consultările dintre Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor din R.Moldova. Unele voci spun însă că Rusia nu ar accepta o coaliție PD-PSRM și i-ar fi dat și un ultimatum. Anterior, Blocul ACUM și-a reiterat poziția că nu negociază nici cu socialiștii, nici cu democrații, cei care țin R.Moldova în captivitate. În asemenea condiții, scenariul alegerilor anticipate este tot mai probabil.

Îninate de a pleca la Moscova, Dodon a ținut să precizeze, într-un interviu pentru portalul Tribuna că în nici un caz nu este vorba de ultimatum, dat de Moscova ”și nu credem că trebuie să ne permitem noi să punem ultimatumuri și nouă să ni se pună ultimatumuri”.” Da, noi înțelegem că suntem o țară micuță, dar dacă nu vom merge după interesul național și vom reieși din ultimatumurile spuse de comentatorii politici din Est sau Vest, atunci R.Moldova nu va avea viitor și tot timpul vom fi aruncați de pe un val pe altul. Dar dacă vom reieși din interesul național, sincer, cinstit, cu o poziție clară, atunci, chiar dacă cuiva nu-i va plăcea din Est sau din Vest, ne va respecta, pentru că avem poziția noastră, mai devreme sau mai târziu”, a declarat Dodon.

Totodată, șeful statului susține că la această etapă, șansele pentru anticipate sau crearea unei majorități sunt de 60 la sută, iar 40 la sută pentru găsirea unui compromis. Dodon vine și în continuare cu 4 scenarii. ”Primul scenariu , coaliție neformală sau formală, între PSRM și Blocul ACUM, al doilea scenariu, PSRM și PDM, al treilea scenariu – PDM cu transfugi sau cum îl numesc deja și-n rândul diplomaților – „olivie” sau „vinegret politic”,  al patrulea scenariu – alegeri parlamentare anticipate. Toate aceste 4 scenarii, în prezent, sunt reale”, afirmă șeful statului.

Comentatorul politic, Dionis Cenușă susține că  Dodon ”probabil prietenește cu Rusia atât de strâns că o confundă cu o parte integră a politicului moldovenesc”. ”Tot la Moscova este plecata și Zinaida Greceanii, lidera fracțiunii socialiștilor. Cât de dificile ar putea fi discuțiile de la Moscova, dacă au plecat tocmai doi. Probabil, nu doar Igor Dodon, dar și Zinaida Greceanii are nevoie de o aprobare”, consideră Cenușă.

Totodată, expertul moldovean spune că deplasarile de la Moscova au loc înainte ca socialiștii să ajungă la un acord cu organizațiile din teritoriu. ”Se pare că Igor Dodon ar vrea acceptul Moscovei pentru o coaliție dintre democrați și socialiști sau președintele folosește întâlnirile cu oficialii ruși că să calmeze spiritele în rândurile socialiștilor și să-i influențeze pe cei din teritoriu să dea undă verde negocierilor directe cu PDM”, conchide Dionis Cenușă.

Materialul a fost realizat de RFI România

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului