Valeria Vițu

R.Moldova: Erdogan, decorat de Dodon cu Ordinul Republicii

Președintele Turciei, Recep Erdogan, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, a fost decorat cu cea mai înaltă distincție din R.Moldova. Președintele Igor Dodon i-a oferit distincția omologului său turc, după ce a fost semnată declarația comună de cooperare strategică între Turcia și R.Moldova. La rândul său, Erdogan i-a mulțumit lui Dodon pentru ospitalitatea și sincera prietenie. Liderul de la Ankara s-a întâlnit astăzi și cu premierul moldovean, iar mâine va pleca în sudul țării, în Găgăuzia.

Igor Dodon i-a oferit oficialului turc cea mai înaltă distincție ”pentru merite deosebite în dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre R. Moldova și Turcia, dar și pentru contribuția substanțială la acordarea „unui sprijin important” țării noastre.

Potrivit legislației naționale, "Ordinul Republicii" este distincţia de stat supremă şi se conferă pentru merite excepţionale în toate domeniile de activitate întru binele Patriei şi al omenirii. 

Recep Erdogan i-a mulțumit lui Dodon pentru distincția primită și ospitalitatea cu care a fost întâlnit la Chișinău. Și, în cel mai apropiat timp, îi va transmite o copie a sabiei lui Ștefan cel Mare și Sfânt.” Vreau să-i mulțumesc pentru sincera prietenie pe care mi-a acordat-o. Am avut o întâlnire tet-a-tet și am discutat despre relațiile bilaterale. Suveranitatea R.Moldova este foarte importantă pentru noi. Găgăuzia are un loc special în relația noastră cu R.Moldova”, a declarat liderul turc.

Igor Dodon s-a arătat onorat de faptul că președintele turc a ales să viziteze R.Moldova."Salut prima vizită oficială a președintelui Turciei din ultimii 24 de ani. Statele noastre au relații prietenești. Avem semnate peste 60 de acorduri bilaterale. Turcia este partenerul strategic pentru R.Moldova. Prin acest suport, partenerii din Turcia au contribuit la întărirea statalității din Republica Moldova”, a declarat Dodon.

Potrivit președintelui moldovean, vizita unui şef de stat turc după 24 de ani, demonstrează interesul ambelor țări pentru dezvoltarea, consolidarea și aprofundarea relațiilor de colaborare moldo-turce în beneficiul ambelor popoare.

”În scopul consolidării relațiilor de colaborare moldo-turce, am semnat Declarația comună de cooperare strategică între Moldova și Turcia. Dat fiind existența unui parteneriat strategic între Turcia și Republica Moldova, stat care mereu a contribuit la întărirea statalității țării noastre, astăzi am decis să creăm Consiliul de cooperare strategică. Împreună cu omologul meu turc am constatat cu satisfacție dezvoltarea dinamică a relațiilor bilaterale între Moldova și Turcia în mai multe domenii. Spre exemplu, volumul comerțului în ianuarie – august 2018 a constituit 271 milioane de dolari, cu 7% mai mult decît în perioada respectivă a anului precedent”. ”Totodată, ne-am propus drept scop creșterea schimbului comercial cu Turcia pînă la 500 milioane de dolari, iar în următorii ani - să atingem cifra de peste un miliard”, a mai spus Dodon.

În timp ce Recep Erdogan era întâmpinat la amiază cu fast de Igor Dodon, la Președinție, câteva zeci de oameni protestau în fața Ambasadei Turciei la Chișinău și scandau ”Jos dictatura”, ”Ne vrem profesorii înapoi”, acuzându-i pe Dodon și Erdogan că ar sta în spatele răpirii profesorilor turci, acum în detenție în Turicia. Oamenii au ieșit în stradă  ”împotriva regimului Erdogan și a înțelegerilor obscure cu guvernarea de la Chișinău, în frunte cu Plahotniuc, Dodon”. Membrii Mișcării de Rezistență ACUM, prezenți la manifestație, consideră că extrădarea profesorilor de la ”Orizont” tocmai a și fost răsplata autorităților de la Chișinău pentru cele 10 mln de euro, oferite de Erdogan pentru reconstrucția Președinției.

Erdogan: Reabilitatea clădirii Președinției, simbol al prieteniei

Liderul de la Ankara și omologul său moldovean au participat astăzi și la inaugurarea clădirii Președinției, devastate acum aproape 10 ani, în timpul protestelor din aprilie.Potrivit lui Erdogan, proiectul de reabilitare a clădirii Președinției R. Moldova este un ”simbol al prieteniei” dintre cele două țări. ”Nu înțeleg de ce există comentarii negative referitor la acest subiect. Acest proiect este un simbol al importanței pe care o acordăm R. Moldova. Este simbolul de prietenie al poporului turc față de poporul moldovean. Pentru noi, comentariile negative nu au nicio importanță. Turcia va continua să fie alături de R.Moldova. Îi mulțumesc valorosului meu prieten pentru ospitalitatea acordată”, a declarat președintele Turciei.

Președintele Turciei va merge joi în Găgăuzia unde de altfel, locuitorii vor avea zi liberă, potrivit unei dispoziții semnată de bașcanul, Irina Vlah. În sudul țării,  Recep Erdogan va participa la inaugurarea a șase instituții sociale. Restricții de circulație pe durata vizitei lui Erdogan vor fi impuse și în Găgăuzia. Mai exact, este interzisă circulația transportului în centrul orașului Comrat, a fost stopată activitatea piețelor, iar circulația transportului public a fost redirecționată temporar

Ultima vizită oficială a Preşedintelui Turciei la Chişinău a avut loc în 1994. Atunci Republica Moldova a fost vizitată de Süleyman Demirel.

Materialul a fost difuzat la RFI România.

Mai jos găsiți și varianta audio. 

 

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului